ANAF și dosarele Panama

2

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele, Pamflet | pe data de 05-04-2016

Abia ce-au început a fi publicate listele celor care au apelat la offshore-uri pentru a-și ascunde banii de impozitarea din țara lor de origine, că ANAF a și luat poziție. Iată cum înțeleg eu comunicatul acestui organism, ” pentru unii mumă, pentru alții ciumă”:

-Aha, deci jurnaliștii ne-au servit pe tavă o listă cu vreo sută de români care și-au ascuns banii prin paradisuri fiscale! Mulțumim din suflet pentru investigația pe care ați făcut-o pentru a ne oferi pe tavă, gratuit, o grămadă de informații și de dovezi privind contribuabilii români care incearcă să scape de noi. Fiți convinși că vom utiliza aceste informații în modul cel mai bun posibil. Vom întocmi câte un dosar pentru fiecare dintre cei de pe listă, apoi vom merge peste ei. Iar când vor vedea câte probe avem împotriva lor, eheeeeiii, să vedeți ce șpăgi frumoase ne vor da ca să facem pierdut acel dosar.

P.S. Acest articol este un pamflet. Bineînțeles că fiscul nu va proceda așa cum am scris eu. Voi ce credeți că va face?

Răspunsurile mele la o întrebare standard

1

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele | pe data de 03-03-2016

„Ce faci?” Sau „ce mai faci?”.Întrebările astea le auzi toată ziua, fie că te întâlnești pe stradă cu o cunoștință oarecare sau cu un amic, fie că te sună sau suni pe cineva. Iar raspunsul este, de obicei, tot standard: „Bine, merci. Dar tu?”
„Ajunge”, mi-am zis. Mie imi trebuie ceva nou, ceva inedit, ceva original. Astfel că în timp mi-am dezvoltat câteva răspunsuri puțin mai altfel decât banalul „Bine, merci”.

Deci, să nu vă mirați dacă o să mă auziți că vă răspund:
1. Bine, dar nu mă plâng!
sau invers:
2. Rău, dar nu mă laud!
ori, mai bine:
3 Și mai așa, și mai așa. Dar mai mult așa decât așa!
iar preferatul meu este:
4. Muncesc de zor,
Cu drag și spor,
Pentru-al țării viitor!

Voi ce răspunsuri originale ați găsit la această întrebare?

O victimă colaterală: primarul Piedone

2

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 08-11-2015

Etichete:

Lumea este foarte satisfăcută de faptul că primarul Cristian Popescu, cel care și-a schimbat numele la starea civilă ca să-și adauge și particula Piedone, a fost arestat în legătură cu tragedia de  la Clubul Colectiv.
Îmi pare rău că trebuie să-i dezamăgesc pe cei satisfăcuți de această arestare, dar Piedone n-are nicio vină. El nu e decât un papițoi. Chiar dacă s-ar fi dus personal să inspecteze clubul pentru a-i da autorizație de funcționare, tot n-ar fi făcut ceva bun. Pentru simplul motiv ca un papițoi nu este și pompier. Când vorbim de autorizație eliberată de ISU, vorbim de un scenariu la foc, chestie pe care n-o elaborează chiar oricine. Din câte știu eu (poate că mă înșel) având în vedere suprafața clubului respectiv, nu se impunea obținerea unei autorizații de la ISU. Mai precis, patronii dădeau o declarație la Registrul Comerțului cum că respectă legislația în vigoare, iar restul era în stricta lor responsabilitate.
De-aia zic: arestarea lui Piedone nu e decât o chestie de imagine, un fel de praf în ochii opiniei publice. Părerea mea este că legislația este foarte deficitară la acest nivel. Iar legislația n-o face nici Piedone, n-o fac nici patronii de la Colectiv.

Isterii

0

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 17-09-2015

Observ în ultima vreme că se manifestă în spațiul public românesc (dar nu doar în acesta) o serie de isterii complet gratuite.
În primul rând, niciun refugiat arab nu și-a manifestat dorința de a veni în România. Ba mai mult decât atât, refugiații au ocolit in mod sistematic și organizat țara noastră. Cu toate acestea, primesc zilnic o grămadă de avertismente/alarme/atenționari cu privire la iminența invadării plaiului mioritic de către numiții refugiați. Păi asta nu-i isterie?
O isterie La fel de mare este cea a autorităților maghiare care vor sa construiască un gard de vreo 70 Km la granița cu România pentru a preveni fluxul de refugiați care ar putea ajunge la ei prin țara noastră. Păi dacă niciunul nu vrea să vină pe aici, de cine te ferești?
Iar autoritățile române protestează în gura mare în legătura cu această soluție adoptată de unguri. De ce? Cu ce ne afectează pe noi românii? Cu nimic, zic eu. Gardul va fi construit pe teritoriul Ungariei și va fi platit de unguri. Va exista imtr-o zonă în care nu sunt puncte de trecere a frontierei, deci nu vom da cu nasul în el când vom dori sa trecem în mod legal frontiera cu Ungaria. Oare mai există români care doresc să treacă în mod ilegal această frontieră? Dacă există, atunci sunt infractori, căci oamenii cinstiți trec granița prin punctele de frontieră legale. Și atunci, de unde această isterie împotriva gardului ungar? Lasă-i frate să construiască oricâte garduri vor ei, la ei în țară și pe banii lor. Că doar nu ne-au cerut nouă bani ca să se vindece de șovinism.

Cele bune să se-adune. Dar să vorbim şi de cele rele

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 27-08-2015

Etichete:

Acesta este cel de-al cincilea articol cu impresii despre Egipt, dar am preferat să-i dau un titlu mai sugestiv.
Să nu credeţi că acolo este raiul pe pământ. Am întâlnit şi destul de multe lucruri care nu mi-au plăcut, iar despre acestea voi face vorbire în rândurile următoare. Să le luăm pe rând, deci.

1. Cultul bacşişului
Am mai fost prin ţări musulmane (Turcia, Tunisia) şi ştiam că există obiceiul ca turiştii să dea bacşiş atunci când sunt mulţumiţi de anumite servicii care li se oferă, dar am constatat că egiptenii l-au ridicat la nivel de cult. Practic, doar că nu-ţi bagă mâna în buzunar. Ţi se cere de la obraz, nu doar ţi se sugerează că ar fi cazul să dai ceva. La restaurantele unde mâncam, pe fiecare masă era câte un plic pe care era scris în 3 limbi (engleză, germană şi rusă) că dacă doreşti să dai un bacşiş, să-l pui în acel plic şi să-l laşi în urna de la ieşire. Ba, mai mult: într-o seară când ne-am întins la vorbă, la masă, cu alţi români, au venit cu urna la noi să ne ceară să le dăm ceva. Şoferii de pe autocar îi roagă pe ghizi să ne spună să le lăsăm şi lor ceva, acolo. Iar dacă nu le dai, se uită urât la tine. Şi aşa mai departe. De fapt, urna pentru bacşiş o întâlneai peste tot. Practic, modul lor de a solicita bacşiş seamănă tare mult a cerşetorie. Mie aşa mi s-a părut.

2. Egiptenii sunt de fapt arabi
Ştiu că nu spun nicio noutate: toată lumea ştie că Egiptul e o ţară arabă. De fapt, arabii sunt o naţie aşa de mare încât nu au loc într-o singură ţară, astfel încât ocupă vreo 15-20. Ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că nu există o continuitate între vechii egipteni, cei care au construit piramidele, cei care au fost cuceriţi de romani şi creştinaţi de Evanghelistul Marcu în primul secol de după Hristos şi egiptenii din ziua de azi. În anul 641 arabii au cucerit Egiptul, s-au instalat acolo, iar ulterior au asimilat sau exterminat populaţia băştinaşă, devenind majoritari. Şi chiar dacă ţara a mai fost stăpânită şi de alte imperii (Turcia, Franţa, Anglia), arabii au rămas acolo. Poate doar cei 10-15% creştini copţi care mai există azi în Egipt s-or fi trăgând din vechii egipteni.

3. Dictatura militară
Nimeni nu spune nimic în acest sens, dar mie mi s-a părut că Egiptul se află sub o dictatură militară. Să mă explic: în primul rând, preşedintele lor de azi (el-Sisi) este un general de armată care l-a dat jos şi l-a băgat la puşcărie pe precedentul (Mohamed Morsi) folosindu-se de forţa armelor. A fost apoi ales în mod democratic de popor, deci poate că asta n-ar fi o mare problemă. Dar, toată ţară este împânzită de puncte de control ale armatei, puncte în care vezi militari în nişte mici cazemate, cu arma îndreptată spre tine, gata să tragă. Niciun autocar, autobuz sau microbuz nu are voie să circule decât pe baza unui „permis de convoi” eliberat de Poliţia Turistică (e prima ţară în care aud că există o astfel de poliţie). Iar la Cairo, poliţia era practic omniprezentă. Obişnuit cu situaţia din ţările europene, să vezi atâţia militari şi atâta poliţie pe străzi nu ţi se pare chiar normal. Tocmai de aceea am zis că pare a fi o dictatură militară

4. Un cadou pe bani
Cu 2 zile înainte de sosirea noastră în Egipt, mai precis pe 6 august, fusese inaugurat noul Canal de Suez. Practic, cel existent construit la sfârşitul secolului 19 a fost lărgit astfel încât să se poată circula simultan în ambele sensuri. Toate bune şi frumoase, oamenii erau mândri de marea realizare a preşedintelui, iar peste tot pe unde te duceai vedeai bannere care aminteau de acest eveniment, cu poza lui el-Sisi şi cu sloganul „Canalul de Suez: un cadou al Egiptului pentru lumea întreagă”. Cadou, cadou, dar cât ne costă? Păi ne costă, evident. Deoarece, fiind integral pe teritoriul egiptean, acest stat a impus încă de la început o taxă de traversare. Pe care o plătesc, bineînţeles, toate navele ce trec prin canal, indiferent de tonaj. Ba, ni s-a spus că şi sportivul care a dorit să-l traverseze înot a plătit o taxă. Una mai mică decât ambarcaţiunile, dar tot taxă se numeşte. Deci, cadoul nu-i deloc „moca”.

5. Cairo: un oraş al ruinelor
Imediat ce ai părăsit centrul capitalei egiptene, ai impresia că te afli într-un oraş ruină. Blocurile sunt „la roşu”, deci netencuite, iar apartamentele fie nu au deloc ferestre, fie au o porţiune decupată unde ar trebui să fie fereastra, dar aceasta nu există. Probabil că nu sunt necesare, având în vedere temperaturile ridicate chiar şi pe timpul iernii, dar ţie, ca turist european, să vezi nişte blocuri complet nefinisate şi cu nişte găuri în ele, ţi se pare tare ciudat. Deci, nu: Cairo nu mi s-a părut a fi un oraş frumos.

Impresii din Egipt (IV)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 26-08-2015

Etichete:, , , ,

Excursia la Cairo a fost lungă şi obositoare. Am plecat „cu noaptea-n cap” adică în jur de ora 2.00 şi ne-am întors noaptea următoare în jurul orei 1.00. Şi asta, deoarece capitala Egiptului este destul de departe de Hurghada, staţiunea unde ne aflam. Dar trebuia făcută, căci ar fi păcat să te duci în Egipt şi să nu vezi Piramidele şi Sfinxul.
Au fost multe obiective pe care le-am vizitat la Cairo: biserica creştină ridicată pe locul unde se presupune că ar fi locuit familia lui Iisus, atunci când a fugit din Israel în Egipt, o moschee (că să echilibrăm balanţa religiilor), dar şi Muzeul de Egiptologie, plus Piramidele şi Sfinxul de la Gizeh.
În interiorul Muzeului de Egiptologie nu era permis să se facă fotografii, deci nu am decât o poză exterioară de publicat. Oricum, în afară de tezaurul descoperit în mormântul lui Tutankamon, acolo nu există prea multe comori. Doar statui sau sarcofage. După cum spuneam şi într-un articol anterior, multe din comorile vechilor egipteni au luat drumul Occidentului sau Americii, până s-au dezmeticit egiptenii cei noi cât de bogaţi sunt. Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922, iar la data respectivă era deja strict interzis să se între în vreun vestigiu arheologic fără prezenţa autorităţilor. Tocmai de aceea aurul descoperit în acel mormânt a rămas în Egipt şi poate fi admirat la acest muzeu.

Muzeul de Egiptologie

Muzeul de Egiptologie

Gizeh este o suburbie a oraşului Cairo, iar pe platoul din apropierea acestui cartier tronează 3 piramide, dintre care cea a lui Keops se distinge maiestuos, fiind cea mai mare. În total, în Egipt există cca. 150 de piramide, dar cele mai cunoscute şi mai vizitate sunt cele de la Gizeh.
Le-am văzut din exterior, le-am admirat, ne-a impresionat faptul că vechii egipteni au putut să creeze aşa ceva pe vremea când tehnologiile de azi erau complet necunoscute, le-am pozat şi ne-am pozat cu ele. În interior n-am intrat. Ni s-a spus că acum vara e mare zăpuşeală înăuntru şi se respiră destul de greu. Deci, ne-am mulţumit cu exterioarele.
Iar la final, am mers şi la Sfinxul cel fără nas şi barbă. Ghidul nostru a fost un egiptean care vorbea destul de bine limba română. El ne-a spus care sunt cele 3 ipoteze în ceea ce priveşte „pierderea” nasului şi a bărbii de către Sfinx. „Prima vorbă, a zis el, ar fi că atunci când Napoleon a cucerit Egiptul a venit cu soldaţii săi aici şi au puşcat nasul şi barba la Sfinx”. Dar a exclus această ipoteza, pe motiv că Napoleon era un om cultivat şi era înconjurat tot de oameni cultivaţi, deci nu s-ar fi dedat la o astfel de barbarie.
A doua ipoteza ar fi că arabii au făcut treaba asta, iar cea mai plauzibilă este aceea care spune că timpul şi clima au erodat încetul cu încetul statuia şi de aceea i-au căzut nasul şi barba.
Oricum ar fi, Sfinxul rămâne una dintre marile atracţii turistice ale Egiptului. Acum, iată şi câteva poze de la Piramide şi de la Sfinx.

Piramida lui Keops

Piramida lui Keops

Sfinxul

Sfinxul

Mangaind o piramida pe crestet

Mangaind o piramida pe crestet

Impresii din Egipt (III)

6

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 24-08-2015

Etichete:, , ,

Tot la Luxor am vizitat şi două temple importante ale vechilor egipteni. Primul era cel construit de Regina Hatsepsut, singura femeie faraon din istorie. Ea fusese nevastă de faraon, dar nu-i dăruise acestuia niciun fiu, aşa încât, rămânând văduva de tinerică, s-a gândit la o soluţie ca să rămână tot în sferele înalte ale puterii. S-a căsătorit cu fiul vitreg al fostului soţ, fiu care era mult prea mic pentru a putea conduce regatul, astfel încât Hatsepsut a devenit Regent. Apoi l-a trimis în Egiptul de sus ca să înveţe meşteşugul armelor, iar în lipsa lui s-a încoronat Regină. A domnit bine merci, în linişte şi pace, până când s-a întors fiul/soţul înapoi la Curtea Regală. Când s-a întors, acesta a ucis-o şi ca să-i şteargă complet numele din istorie a distrus toate reprezentările ei, indiferent dacă erau sub formă de sculpturi sau de picturi. De fapt, pentru vechii egipteni, moartea fizică nu însemna mare lucru. Pentru ei, doar viaţa veşnică era importantă. Ori această modalitate de a-i şterge numele de peste tot, de a-i distruge statuile şi picturile, era o pedeapsa mult mai mare decât moartea fizică, deoarece însemna că cel asupra căruia se săvârşiseră aceste lucruri nu va mai avea parte de viaţă veşnică. Atâta vreme cât cineva îţi rosteşte numele, înseamnă că încă trăieşti. Aceasta era credinţa vechilor egipteni. Dacă e să socotim din acest punct de vedere, Keops, dinsatia Ramses, Tutankhamon şi toţi ceilalţi faraoni despre care povestim, încă îşi trăiesc viaţa veşnică.
Acum iată câteva poze de la Templul Reginei Hatsepsut.

Templul Reginei Hatșepsut

Templul Reginei Hatșepsut

Pictura murala de la templu

Pictura murala de la templu

Basorelief de la Templu

Basorelief de la Templu

Al doilea templu vizitat este cel de la Karnak. Practic, cele 2 temple despre care povestesc în acest articol sunt într-o parte şi în cealaltă a oraşului Luxor, iar între ele se află aşa numita „alee a sfincşilor” care încă n-a fost integral dezgropată de arheologi. Deşi se ştie de ceva vreme despre existenţa acestei alei, având în vedere că pe traseul ei există case construite, pe alocuri e mai greu să-i convingi pe proprietari să-ţi cedeze terenul, chiar dacă le oferi despăgubiri importante. Oricum ar fi, o porţiune din această alee ne-a fost arătată de către ghid atunci când am trecut peste podul care o traversează.
Regina Hatsepsut a construit şi ea un obelisc la Karnak, dar faţă de imensitatea acestui ansamblu monumental, obeliscul acela reprezintă mult prea puţin.
Ghidul egiptean ne-a dus într-o sală de rugăciune complet obscură, având nişte statuete ale zeului Amun-Ra ce erau luminate o singură zi pe an: în data de 22 septembrie, la echinocţiul de toamnă. În tavanul camerei există o fantă, o gaură calculată în aşa fel încât să lase lumina soarelui să cadă pe statuia zeului doar în acea zi specială (vezi poza a doua de mai jos).
De aici provine şi cunoscutul Obelisc din Place de la Concorde (Paris), acesta fiind făcut cadou Franţei de către Mehmet Ali, viceregele Egiptului, în anul 1830, drept mulţumire pentru buna colaborare pe care o avusese cu savanţii francezi în descoperirea şi punerea în valoare a comorilor vechilor egipteni. În schimb, Louis Philippe (regele de atunci al Franţei) a oferit Egiptului un ceas de perete care s-a stricat după doar 2 zile. Egiptenii fac haz de necaz chiar şi în ziua de azi, în legătură cu acest „schimb reciproc avantajos”.
Adevărul este că până să se dezmeticească egiptenii ce mari comori ascund piramidele, templele şi chiar deşertul pe care l-au moştenit de la înaintaşi, mare parte dintre acestea fuseseră deja scoase din ţară. Iar cele care se găsesc în muzee precum Luvrul, British Museum sau Hermitage sunt în regulă, clasate, numerotate, recunoscute ca fiind comori egiptene. Dar câte nu s-or fi topit (vorbesc de aur), câte n-or fi existând neştiute, prin colecţii particulare?
La finalul articolului, iată şi câteva poze de la Karnak. (Urmează vizita la Piramide şi la Sfinx)

Karnak

Karnak

Statueta lui Amun-Ra
WP_000144

Impresii din Egipt (II)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 21-08-2015

Etichete:, ,

La Luxor am vizitat mai multe obiective cultural-turistice. În primul rând, ar fi vorba de Valea Regilor, locul în care faraonii şi-au creat mormintele, după ce au renunţat la construcţia de piramide. Iniţial, piramidele erau morminte pentru regi, dar din momentul în care s-a observat că acestea sunt uşor de jefuit (şi chiar erau jefuite), s-au gândit la o metodă mai discretă de a se îngropa, împreună cu comorile ce sperau să le deschidă uşile vieţii veşnice. Astfel încât, tonele de aur care iniţial erau depuse în piramide, au început să fie depuse în mormintele pe care faraonii şi le pregăteau din timp. De fapt, construcţia mormântului începea din prima zi a urcării pe tron a faraonului şi se termina în ziua în care murea.
Când vorbim de un mormânt de faraon, nu trebuie să ne gândim la o simplă criptă. De cele mai multe ori este vorba de o galerie lungă de câteva zeci de metri, lată de circa 5 şi înalta de vreo 3, inscripţionată cu hieroglife pe toată lungimea pereţilor. Textele erau instrucţiuni pentru sufletul faraonului şi-l învăţau pe acesta cum să ajungă la viaţa veşnică. Cele 12 ore ale nopţii reprezentau în mormânt tot atâtea porţi pe care sufletul trebuia să le străbată. Iar cea mai importantă poartă era cea de-a 6-a, când avea loc judecata de apoi. Inima faraonului era pusă pe talerul unei balanţe, iar pe celălalt taler se aşeza un fulg. Dacă inima era mai uşoară decât fulgul, sau dacă greutăţile erau egale, sufletul dobândea viaţă veşnică. În caz contrar, nu! Cine efectua această judecată? Păi, zeii, bineînţeles. Amun Ra, zeul soare, fiind cel mai important dintre ei. Amun Ra murea în fiecare seară, la apus, iar în fiecare dimineaţă învia de la răsărit. Tocmai de aceea, vechii egipteni asimilau viaţa cu punctul cardinal al răsăritului, iar moartea cu apusul, astfel încât îşi construiau casele spre est, iar mormintele spre vest.
Cel mai frumos mormânt, dintre cele 4 pe care le-am vizitat, mi s-a părut a fi cel al lui Ramses al VI-lea. De altfel, pentru a vizita acest mormânt se plătea un bilet suplimentar faţă de cel standard care includea vizitarea a 3 morminte la alegere, cu excepţia celui numit mai sus şi al lui Tutankhamon. Ghida ne-a spus că mormântul lui Tutankhamon nu e la fel de spectaculos ca şi celelalte, deoarece acesta a murit de tânăr şi n-a avut timp să-şi construiască ceva măreţ. În schimb, în mormântul său au fost descoperite mari cantităţi de aur, sub diverse forme, tezaur care se păstrează la Muzeul de Egiptologie din Cairo, muzeu pe care l-am vizitat câteva zile mai târziu.
La mică distanţă de mormintele faraonilor, se găsesc cele ale nobililor. Dacă valea în care au fost descoperite mormintele faraonilor a căpătat numele de „Valea Regilor”, cea din urmă a fost numită „Valea Nobililor”. Şi acolo sunt morminte valoroase şi interesante de vizitat, dar acestea nu s-au aflat în programul nostru.
Din cât se pare, nu toate mormintele de faraoni (cele de nobili nici atât) au fost descoperite, căci radiografii făcute din satelit arată că încă mai există vreo câteva. De ce nu s-a săpat încă după ele? Nu ştiu să răspund la această întrebare. Ghida ne-a zis că ar fi prea costisitor, dar nu cred că acesta e adevăratul motiv.
Pentru cei care aşteaptă poze la sfârşitul fiecărui articol de-al meu am o veste proastă: în Valea Regilor este strict interzis fotografiatul. Ba mai mult, nici măcar accesul cu aparate foto nu este permis. Turistul trebuie să se mulţumească doar cu privitul, n-are voie să ducă cu el nici măcar o imagine drept amintire. Acelaşi lucru este valabil şi la Muzeul de Egiptologie: se pot face poze doar în curtea muzeului, nu şi în interior.

(Va urma)

Impresii din Egipt (I)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 20-08-2015

Etichete:, , ,

După cum probabil că nu ştiţi, de curând am petrecut o săptămână în Egipt. Scopul a fost simplu: turism. Şi pentru că oferta de hoteluri la care se putea petrece un sejur era imensă, am ales mai mult la întâmplare hotelul Ali Baba din Hurghada.
Organizarea touroperatorului a fost destul de bună, astfel încât, odată ajunşi pe aeroport am fost îndrumaţi către ghişeul la care trebuia să plătim şi să obţinem viza de intrare, ne-am recuperat bagajele, apoi am fost îndrumaţi către autocarele sau microbuzele ce urmau să ne ducă pe fiecare la hotelul ales. O menţiune se cuvine, totuşi, a fi făcută: în oferta touroperatorului (Christian Tour) nu era specificată chestia cu obţinerea vizei pe banii noştri. Deci, am avut parte de un „bonus” chiar de la început. Dar ce mai contează 25 de Euro, faţă de cei 610 (de persoană) pe care-i plătiserăm pe bilet? Vorba zicalei: Unde s-a dus mia, merge şi suta!
Odată ajunşi la hotel şi „marcaţi” cu brăţara albastru închis de All Inclusive, am putut beneficia de toate avantajele acestui concept modern de turism, având la dispoziţie cam tot ce ne dorea inimioara, toată ziua (până pe la ora 24.00). Mâncare la discreţie, în orele prevăzute pentru mic dejun, prânz şi cină, gustări între mese, băuturi (răcoritoare, dar şi alcoolice) atât în holul hotelului, cât şi pe plajă, la piscină sau în restaurantele în care mâncam (erau 3 restaurante, dar la toate se serveau aceleaşi mâncăruri, doar modul de decorare era diferit).
Plaja avea nisip fin, dar în mare erau cam multe pietre. Pe plajă, şezlonguri şi umbreluţe fără plată suplimentară. Apa mării era cam la 27 de grade, iar apa piscinei la fel. În fiecare seară, piscina era cu atenţie curăţată de către angajaţii hotelului, astfel încât dimineaţa apa să fie limpede şi plăcută.
Camerele erau destul de mari şi utilate cu tot ce-i trebuie turistului ca să se simtă bine. Prin urmare, cam toate premizele erau favorabile petrecerii unui sejur plăcut la malul Marii Roşii. Iar excursiile la Luxor, Cairo şi Insula Paradisului se anunţau extrem de interesante. Ca să n-o mai lungesc, a fost o săptămână frumoasă şi din punct de vedere al distracţiei, şi din punct de vedere cultural. Dar să începem cu câteva poze de la hotel, piscină şi plajă.

Piscina hotelului
Plaja la Marea Rosie

Preludiu la vacanță (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 10-07-2015

Etichete:

Grădina Zmeilor se găseşte pe teritoriul comunei Bălan, în satul Gâlgău Almaşului. Acest sat este traversat de un drum naţional (1G) aşa încât este destul de uşor de ajuns acolo. Cam pe la mijlocul satului există un indicator şi un drumeag asfaltat pe care cu greu se pot strecura 2 maşini una pe lângă alta. În schimb, parcarea prevăzută pentru Grădină e atât de mare încât va fi greu s-o vezi vreodată plină. Când am ajuns eu acolo, mai era doar un autocar de Ungaria. Când am plecat, autocarul nu mai era, în schimb apăruseră vreo 4-5 autoturisme. După cum spuneam, deşi locul e foarte pitoresc, este puţin frecventat de turişti, nefiind prea cunoscut şi mediatizat. Şi totuşi, iată că vin şi unguri să-l vadă. Probabil că ghidul le spune „Aceste locuri sunt ale noastre de drept, dar ni le-au luat românii cu forţa, ajutaţi şi de Occident, în 1918”, aşa cum ne spunea şi nouă, prin 1991, ghidul care ne-a condus la Balcic.
Trecând peste aceste reflecţii care mi-au venit în minte vizitând Grădina, să povestesc mai bine ce-am văzut pe-acolo. Păi am văzut acele formaţiuni de piatră verticale ce par a răsări din pământ şi care au dat şi un al doilea nume acelui loc: „Pădurea de piatră”. Nu numai că le-am văzut, dar pe unele m-am şi urcat, până în vârf. Oricum, ca să vezi cât mai multe lucruri, trebuie să ieşi de pe poteca bătătorită şi să te afunzi în pădure. Pădurea reală, nu cea de piatră. Căci acele stânci despre care vorbeam se găsesc chiar într-o pădure de stejar. Aşa am descoperit o grotă şi chiar o peştera mai mică, un fel de bârlog al ursului. Afară era caniculă, temperatura era de peste 30 de grade, dar când am intrat în peşteră mi s-a făcut frig.
Apoi, este zidul de piatră, zid ce seamănă cu cel al unui castel. Castelul Zmeilor, bineînţeles. Unele dintre stânci au primit diverse nume: am văzut „Călugării”, „Zmeul şi Zmeoaica” şi aşa mai departe.
Am văzut şi pietre care semănau izbitor de mult cu trovanţii de la Costeşti, Vâlcea, trovanţi despre care am scris aici. Iar acum, câteva poze că-s mai elocvente decât orice cuvinte.

Din Gradina Zmeilor
Ziduri paralele

Calugarii
Zidul Castelului Zmeilor
Barlogul ursului

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.