Un grafician pe nedrept uitat.

12

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 29-12-2009

Acum 25-30 de ani imi placea sa citesc „Urzica”, singura publicatie „de satira si umor” care mai reusea sa apara pe vremea comunismului.
Imi amintesc ca existau epigramisti, caricaturisti sau autori de texte care chiar ma faceau sa rad. Astazi o sa va vorbesc despre Fred Ghenadescu, cel ce pare complet uitat. Caricaturile sale aveau un aer aparte. Erau facute cu multa grija pentru fiecare detaliu, iar ceea ce te facea sa razi era dialogul dintre personajele desenate. Sa va dau niste exemple :
– Un cartier oarecare dintr-un oras oarecare din Romania. Printre blocuri, un patinoar. Pe patinoar se zbenguiesc cativa copii, iar pe margine cativa adulti ii privesc si discuta intre ei. Doi dintre adulti imi sunt cunoscuti : Georgescu si Georgeasca. Fred Ghenadescu avea intr-un timp o rubrica permanenta in „Urzica”, rubrica intitulata „Georgescu, Georgeasca si restul lumii”. Deci, Georgestii il intreaba pe celalalt adult : „V-a ajutat si Primaria la amenajarea patinoarului?”. „Sigur ca da, raspunde acesta. A lasat nereparata teava de apa care s-a spart asta-vara”.
– In usa intredeschisa a unui birou, cativa oameni. Din birou ii priveste buimac un coleg. Unul dintre cei de la usa zice : „Ionescule, ai grija ca sforai cand lucrezi”.
Cam asta era stilul inimitabil al lui Fred Ghenadescu. Din pacate, se pare ca google nu a prea auzit de el, asa ca n-am gasit nicio caricatura cu care sa va incant privirile. Singurele lucruri pe care am reusit sa le aflu despre el pe net este faptul ca s-a nascut in 1903 si ca in 1922, impreuna cu un grup de prieteni a pus bazele unui eveniment anual intitulat „Salonul Umoristilor”.
Deci, isi mai aminteste cineva in afara de mine de caricaturile sale? Are cineva vreo caricatura de-a lui Alfred (Fred) Ghenadescu?

Comments (12)

Tot pe timpul celalalt, fratele meu tinea o colectie de carticele cu caricaturi, nu stiu daca le stii George, erau ca un carnetel si luna de luna erau dedicate cate unui caricaturist. Nu mai stiu cine le edita… Avea multe, peste 50, si preferatul meu era Matty. Ai auzit de el? A murit demult… De acest Fred al tau nu am auzit, dar e posibil sa fi fost si el publicat in carticelele astea de care spun.

O caricatura pe care n-o s-o uit niciodata la Matty: arbitrul unui meci de fotbal tocmai a dictat penalty si e inconjurat de jucatorii echipe pedepsite, foarte nervosi… Arbitrul zice: "Daca nu va potoliti, o sa-l pun sa bata de la 10 metri!"

Matty avea o rubrica permanenta in Romania Libera din cate-mi amintesc. "Una pe zi, de Matty" se numea rubrica. Bineinteles ca mi-l amintesc si pe el.

La multi ani pentru 2010 domnule! Cu sanatate, fericire si bunastare.

Cam devreme pentru urari, Pam-pam-flezistule. Dar daca tot ai deschis subiectul, iti doresc si eu tot ce e mai bun pentru anul care sta sa vina.

Şi eu citeam cu mare plăcere "Urzica"… Recunosc că numai datorită ţie mi-am reamintit de acest grafician… Păcat că nu există caricaturile sale pe net…

Era ceva special "Urzica". Cred ca am prin casa o editie sau poate doua din "Perpetuum comic", almanahul acestei reviste. Dar nu am idee daca s-o nimeri si ceva de Fred Ghenadescu acolo… plus ca nu am scanner.
Am gasit un blog unde se afla cate ceva (nu neaparat putine) din lucrarile unor vechi si mai noi caricaturisti, fie ei fosti la Urzica sau ba.
http://caricaturi-dum-dum.blogspot.com/
Erau si din "vechea garda", Nell Cobar, Matty, Pena PAI, Ando s.a.

Daaaa, Nell Cobar, o tempora!!!

Un an nou rodnic sa aveti! Multa sanatate, spor la scris si toate cele bune!

Hmmm, ciudat ca cineva isi mai aduce aminte de Fred Ghenadescu, un caricaturist care nu s-a desprins de stilul interbelic al graficii satirice. A debutat in paginile ziarului "Rampa" in 1922, iar intre anii 1922/1925 a organizat la Bucuresti Salonul umoristilor. A avut expozitii personale in 1932 si 1936, iar in perioada postbelica a participat constant la expozitiile regionale de grafica.
In colectia mea nu am niciun desen original semnat de el, dar in Urzica anilor 60/70 a publicat frecvent. O sa scanez intr-o zi cateva si am sa va trimit.

@ canguru'
acele albume amintite de tine sunt cunoscute sub denumirea de "albume liliput" si erau editate de UAPR.

Dum-dum, iti multumesc pentru comentariu si pentru precizari. Mi-ar face mare placere sa am cateva caricaturi de-ale lui Fred Ghenadescu, asa incat iti multumesc anticipat pentru ceea ce ai promis ca vei face. De asemenea, promit ca voi rasfoi cu atentie blogul tau si ca-l voi trece la blogroll.
Ca sa concluzionez, sunt incantat de cunostinta.

Microsoftcompany web directory.Add Link to seo friendly free general web directory,
reciprocal web directory,featured web directory,regular web directory.www.microsoftcompany.com

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.