Poporul îşi spune cuvântul

10

Postat de Geocer | in categoria Basescu, Boc, Pamflet | pe data de 11-06-2011

Strâns uniţi în jurul partidului şi al preşedintelui Băsescu, oamenii muncii de la oraşe şi sate şi-au manifestat cu mult entuziasm bucuria care i-a apucat în momentul în care au aflat despre ultima iniţiativă a iubitului nostru conducător, creatorul României moderne pe care cu multă mândrie patriotică o numim Ţara lui Traian.
Astfel, la Marea Adunare Populară ce s-a desfăşurat în centrul Municipiului Piteşti, au participat câteva mii de oameni veniţi din toate localităţile viitorului fost judeţ Argeş. Ei şi-au manifestat din plin neţărmurita dragoste pe care i-o poartă Domnului Preşedinte Băsescu a cărui gândire novatoare şi revoluţionară a zdruncinat din temelii imobilismul şi închistarea în care se zbăteau politica şi economia României. Manifestanţii purtau pancarde şi strigau lozinci mobilizatoare dintre care cităm:

„8 judeţe vom avea
Mândră va fi ţara mea”

sau

„Vrem judeţe mai puţine
Să ne fie noua bine”

În consens cu participanţii, vorbitorii au reliefat binefacerile noii împărţiri teritoriale, scoţând în evidenţa faptul că, de exemplu, birourile şi sălile care acum sunt ocupate de către Consiliul Judeţean Argeş şi de către Prefectură vor putea fi închiriate unor întreprinzători particulari şi vor aduce bani la buget. S-a spus de asemenea că mutarea reşedinţei de judeţ la Ploieşti este benefică pentru cetăţean şi prin prisma faptului că de-acum încolo va avea ocazia să călătorească mai mult şi să admire frumoasele obiective turistice de pe traseu, cum ar fi Hanul de la Dragodana sau Drumul Vinului.
Ţin să citez aici şi câteva lozinci scandate de către participanţi, lozinci care subliniază iubirea pe care aceştia o poartă înaltei conduceri de partid şi de stat.:

„Pentru pace şi progres,
Vrem Băsescu reales”

sau

„Când ne da Băsescu cuie*
N-avem nevoie de UE”

sau

„Dacă e Boc premier
Nu-mi pasă că sunt şomer”

sau

„Cât e prim-ministru Boc
Pot trăi şi sărăntoc”

Un grup de pensionari ce purtau cu mândrie un portret al Doamnei Elena Udrea în costum de baie au scandat necontenit: „Noi o vrem pe Elena. Noi o vrem pe Elena”. Ei purtau de asemenea o pancarda pe care era scrisă următoarea lozincă:

„Chiar dacă-i pensia mică,
Elena tot ne-o ridică!”

Trebuie evidenţiată şi impecabila organizare a manifestaţiei. Astfel, nu a avut loc niciun incident şi nicio altercaţie cu forţele de ordine, la sfârşitul adunării oamenii plecând mulţumiţi spre casele lor. Doar grupul de pensionari a avut o tentativă de ceartă, pentru că fiecare dintre ei dorea să ia acasă portretul Doamnei Udrea. Până la urmă, oamenii au dat dovadă de înţelepciune şi s-au decis să rezolve problema printr-o tragere la sorţi organizată la cea mai apropiată terasă la care se vinde bere la halbă.
În încheiere, doresc să-mi exprim şi eu adeziunea la înţeleapta politică de reîmpărţire teritorială a României şi să-l felicit pe iniţiator, inegalabilul şi înţeleptul nostru Preşedinte.

* Atenţie: în mod excepţional, în acest cuvânt litera C se citeşte M !

Comments (10)

Bine te-am găsit, tovarăşe!
În lupta cu imperialiştii (pardon, cu oamenii negri în cerul gurii din opoziţia vândută) avem nevoie permanent de astfel de atitudini constructive şi de convingeri neîntinate care fac cinste şi onoare partidului nostru.
E plină ţara de lichele, tovarăşe, iar ele trebuie înfierate cu mânie proletaro-blogosferică. O să vă înscriem pe lista celor care pot să câştige – prin bunăvoinţa partidului, factor motivant şi mobilizator pentru toţi membrii de partid – o săptămână la Băile Care Nu Mai Sunt.
Noroc, tovarăşe, idealurile portocalii merg, astfel, mai departe!

Asa este, tovarase! Imperialistii si tradatorii de tara sunt peste tot, deci trebuie sa fim vigilenti.

Tovarase, sa fie un singur judet, 8 is prea multe, zau.

Si tu ai dreptate, tovarasa Oana!

tovarăşe cetăţean, această atitudine mobilizatoare ne dă încredere şi curaj în continuarea demersului nostru privind reorganizarea întregii lumi şi chiar a întregului univers cosmic. aceste idei revoluţionare vor schimba din temelii întreaga viziune politică şi cosmogonică, pentru că noi suntem azi martorii începutului lumii de mâine, aşa cum vremuri au fost martorii lui iehova, noi acum martorii lui traian.
p.s. te recomand consilier personal pe lângă doamna cu potretul. ce zici, te bagi?

semnează: yalta şi cotrocelu’

Iepurasule, m-as baga bucuros pe langa doamna cu portretul.

Bucurosi le-om duce toate…

Le ducem, ce naiba putem face?

Harnici sunteti! Ne-ati luat-o inainte…si noi ne pregatim de o adunare populara prin care sa slavim partidul iubit…si sa ne exprimam bucuria ca vom putea calatori mai des la…Craiova. Vezi cum renaste turismul?

Pai da, noi ne-am mobilizat rapid!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.