Nostalgii recente

7

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 27-08-2011

O poză publicată de Ioana pe facebook a stârnit multe nostalgii. Poza nu e foarte veche. Are mai puţin de 2 ani. În poză suntem noi, o parte dintre bloggerii piteşteni care puseserăm bazele unui frumos club cu întâlniri periodice.
Bun şi? Ce-i cu asta? Ce, doar cu noi ieşise Oana la o cafea? Sau, eu? Doar cu ei am ieşit la o bere? De ce atâta nostalgie?
Uite, de-aia: că eram oameni care nu ne cunoşteam înainte de a fi bloggeri, ba mai mult: habar n-aveam unii de existenţa celorlalţi. Iar dintr-o dată ne-am trezit puşi faţă în faţă. Şi ce-am constatat? În primul rând am constatat că, deşi provenim din domenii de activitate diferite, deşi pe alocuri mai sunt şi diferenţe de vârstă, deşi nu toţi avem aceleaşi preferinţe politice, deşi, aparent, multe lucruri ne despart, de fapt putem fi foarte buni prieteni.
Anecdotic o să vă povestesc despre faptul că, atunci când ne-am cunoscut personal (de pe bloguri ne ştiam de mai multă vreme), atât Ema cât şi Raluca au avut tendinţa să-mi vorbească cu „dumneavoastră”. De altfel, cine priveşte emisiunea la care m-a invitat Ema, poate să vadă că aşa mi-a vorbit tot timpul. Ne cunoscuserăm fix cu un sfert de oră înainte de a intra în direct.
Pe această temă am avut o discuţie cu Raluca, ea spunând că acest mod de adresare ţine de respect. „Adică, vrei să spui că dacă eu vă vorbesc la per tu, nu vă respect?”, i-am răspuns. De atunci nu a mai încercat să-mi vorbească cu „dumneavoastră”.
Ce ne-a unit şi ce ne-a despărţit? Ne-a unit entuziasmul de a face un lucru deosebit, de a ieşi din rutina zilnică, de a ne relaxa în mijlocul unor oameni despre care ştiai bine că nu te vor judeca şi nu te vor bârfi pe la spate, indiferent ce prostie vei spune şi indiferent ce vei face. Eu aşa am simţit: că dacă era să bârfim pe cineva, îl bârfeam în faţă. Oho, erau o grămadă de bârfe! Dar nu despre cei absenţi. Sau, dacă era cineva bârfit în lipsă, era pus la curent despre asta cu prima ocazie.
Ajunsesem să-mi placă să fiu subiect de bârfă. Şi mă amuzam alături de ceilalţi despre ceea ce puteau să spună despre mine. Pentru că ştiam destul de bine că nu e pic de răutate în ceea ce ziceau ei. Totul era doar pentru amuzament. Şi ne amuzam copios, ăsta-i adevărul.
Ce ne-a despărţit? Păi, eu zic că de fapt nu ne-a despărţit nimic. Cred că oricând o putem lua de la capăt, dacă o să vrem acest lucru. Până la urmă, dacă toţi regretăm acele vremuri (destul de recente, mă repet), de ce nu le-am readuce în actualitate?
Ce ziceţi, măi băieţi cucuieti? Adi, Adi, Dan, Misu, Remus (îmi pare rău, către el nu pot da link pentru că iar şi-a şters toate blogurile)? Avem curaj s-o luăm de la capăt? Dar fetele? Ele mai au curaj?

Comments (7)

O putem lua, cum să nu? Întrebarea e între ce pauze să ne întâlnim: între cele de la salsa, bachata și son sau între cele de tango, vals, samba, merengue și rumba

Mda, am scris un articol de un patetism gratuit!

Eu cu drag as lua-o de la capat. George, dar daca ei n-au timp, ne facem noi doi 😉

Daaa, buna idee!

Pe mine nu ma primiti? Si asa am venit rar, dar imi placea cu voi.

Te primim, te primim!

Multam fain!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.