O simplă scăpare, ce mare lucru?

5

Postat de Geocer | in categoria PDL, politica | pe data de 03-09-2011

Cam aşa a motivat un important lider PDL faptul că partidul său nu a înregistrat la tribunal, în termenul legal de 30 de zile, modificările de statut votate la Congresul din mai.
Păi aşa este, nu e cine ştie ce mare lucru! Atâta doar că trebuie respectată legea. Hai să luăm un exemplu din alt domeniu: să zicem că pe mine, în calitate de conducător auto, Poliţia Rutieră mă amendează pentru că am depăşit viteza legală şi am fost înregistrat de un radar. Mi se întocmeşte un proces verbal în care (conform legii) mi se dă un termen de 48 de ore, termen în care pot plăti la Primărie jumătate din cuantumul amenzii prevăzute pentru contravenţia pe care am săvârşit-o.
Şi eu ce fac? Am „o mică scăpare” şi nu mă duc să-mi plătesc amenda în cele 2 zile acordate în mod legal. Mă duc s-o plătesc la vreo săptămână de la data constatării şi, foarte dezinvolt, îi spun funcţionarei de la ghişeu: „E o mică scăpare, ce mare lucru?”. „Aaa, nu e nicio nenorocire”, îmi va răspunde respectiva doamnă. „Doar că acum va trebui să plătiţi amenda întreagă. Ce mare lucru? Aşa prevede legea.”
Aha, deci pentru mine legea e foarte clară şi se aplică fără discuţie. Păi atunci, pentru PDL de ce să nu se aplice? Acest partid este mai presus de lege? Mi se pare că în Constituţie scrie exact contrariul.
Uite, asta mă deranjează la culme: că vii tu, partid de guvernământ şi mă obligi pe mine să respect legea până la ultimul articol şi aliniat al acesteia, iar pe tine te doare fix în fund de lege. Păi dacă eu suport nişte consecinţe legale ale faptului că nu mi-am plătit la timp amenda, atunci te rog frumos să respecţi şi tu consecinţele ce decurg din lege, în legătură cu faptul că nu ai avut bunul simţ de a prezenta un dosar la Tribunal în termenul stabilit. Clar?

Comments (5)

Pentru mine-i clar…Opozitia doarme in post !

Opozitia e in concediu!

Băieţi „buni” ăştia, tot timpul sunt cu explicaţiile la purtător…

Da, iau explicariile cu ei pana si la mare.

Imi pare rau, dar le legea rutiera nu sunt recomandari… la legea partidelor da… :))))) ca asa afirma „juridicul” domn Boc… legea are caracter obligatoriu si caracter facultativ: adica e una pt caini si alta pt catei…

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.