Un compus chimic extrem de periculos

11

Postat de Geocer | in categoria Indignari | pe data de 06-09-2011

Tocmai am citit despre această substanţă într-o carte de autoapărare, aşa că mă simt nevoit să vă avertizez în privinţa sa. Este un compus chimic denumit în mod generic „monoxid dihidrogenat” pe care, din păcate, îl întâlnim la tot pasul. Şi asta, deoarece nu există practic niciun produs alimentar şi nicio băutură (fie ea alcoolică ori nu) în care fabricanţii să nu-l introducă în cantităţi mai mari sau mai mici!
S-a constatat ştiinţific faptul că acest compus chimic ucide zilnic mii de persoane! Practic, este letal în toate cele 3 forme de agregare cunoscute. Expunerea la acest produs în stare solidă duce la grave probleme pulmonare şi respiratorii. Şi în stare lichidă poate provoca probleme de respiraţie, ba chiar asfixierea. Pe lângă acestea, în stare gazoasă provoacă grave leziuni ale pielii.
Guvernele refuză să ia măsuri drastice pentru interzicerea acestui compus chimic, deşi absolut toate firmele îl deversează în mediul înconjurător.
Oare, câţi oameni trebuie să mai moară ca să se facă ceva în acest sens? Oare şi această situaţie este în legătură cu mult discutata soluţie a exterminării populaţiei planetei, prin diverse mijloace chimice? Credeţi-mă, este inadmisibil ceea ce se întâmplă, dar, mai ales, este condamnabilă lipsa de reacţie a autorităţilor!

Comments (11)

De cand a patit-o prima data un politician ghinionist, suflu si in iaurt…

Lasa iaurtul, ca ala chiar ca e scarbos si periculos.

Am auzit si eu de monoxidul dehidrogenat. E chestia aia cu 60% hidrogen, nu? Si care pe deasupra mai are si prostul obicei sa fiarba la 100 de grade Celsius si sa inghete la zero grade…
Si daca vrei sa stii nimeni nu vrea deloc sa tina cont de faptul ca aerul de respirat contine 78% azot si numai 21% oxigen. Ar trebui sa ne convingem politicienii sa mai desfiinteze ceva fabrici ca sa mai creasca si cantitatea de oxigen, da? 😉

Roxana, mi-ai stricat toata poanta!

Sunt „nişte unii” care doresc să ne împuţinăm înainte de termen…

Da, o să trec exclusiv pe CH3CH2OH că ăla e mai sigur. =))

Robin, hai sa-l convingem pe Geocer sa dea mai des pe twitter 😀

Era cât pe ce să intru în panică… :))))))

Nu cumva era vorba de Monoxid dihidrogenat . Ca dehidrogenat nu stiu ce ar insemna.

Bineinteles ca e dihidrogenat. Asa am scris si eu. Cred ca Roxana i-a stalcit numele.

Ar trebui totusi elucidata si problema care a fost ridicata intr-o ancheta publica in primele zile de dupa revolutie (si se pare ca nu a fost elucidata nici pana astazi): CINE este de vina pt slaba calitate a apei noastre de baut (care la fiecare doi atomi de hidrogen n-are decat UN SINGUR atom de oxigen)?

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.