Întâlnire cu scriitori

6

Postat de Geocer | in categoria blog, lansare, Lectura, Oana Stoica-Mujea | pe data de 01-10-2011

Acum câteva zile mă trezesc convocat de Oana la un eveniment. Cică s-ar ține la ea, la cafenea, o întâlnire cu scriitori și scriitoare la care va participa „însuși Bogdan Hrib”. Păi dacă vine Hrib, atunci e musai să merg și eu, că mie-mi plac hribii, am și mâncat asta-vară. Ca să nu mai spun că dacă te convoacă Oana la un eveniment și nu te duci e vai și-amar de tine!
Eu am crezut că va fi un eveniment mai amplu, cu multă lume, dar de fapt n-a fost decât o întâlnire amicală cu participarea câtorva jurnaliști care veniseră să-i vadă și să-i ia la întrebări pe scriitori.
Iar scriitorii erau în număr de 4, dintre care 3 reprezentante ale sexului frumos, adică Lucia Verona, Ivona Boitan și nelipsita Oana. Inutil să spun cine era scriitorul mascul, căci l-am pomenit deja de vreo câteva ori. Ei au venit înarmați, atât la propriu cât și la figurat. La propriu, cu pistoale și pușcoace. La figurat, cu cărți semnate de cei prezenți, cărți din care sper că au vândut cât să-și achite consumația, că doar nu le-o fi făcut Oana cinste cu câte o cafea.
De ce-au venit înarmați cu pușcoace? Ca să ne arate că au, în primul rând. Apoi, ca să se amenințe unul pe altul cu acele arme, doar se știe că e mâncătorie mare între membrii oricărei bresle. Simt că e momentul să pun o poză, altfel poate că n-o să mă credeți.

Scriitoare periculoase

Scriitoare periculoase

Doamna Lucia a întrebat de câteva ori: „Ce facem? Vorbim? Și dacă vorbim, despre ce?” Până la urmă n-au mai ținut niciun speach, au vorbit doar cu Remus care s-a documentat destul de bine pentru articolul pe care-l va publica luni în Gherilă Urbană, punând întrebări de genul: „Ce părere aveți, un roman se vinde mai bine dacă are și câteva scene de sex?”. Doamna Lucia n-a știut să răspundă, căci dumneaei n-a inclus astfel de scene. Și nici Oana, deși ea a mai inclus câte ceva, n-a răspuns. Deci, bietul Remus a rămas nelămurit în această privință.
Am avut plăcerea s-o revăd și pe țestoasa de Ivona și am văzut și unde a făcut ea buba la picior, asta-vară când se dădea cu bicicleta și a vrut să evite un pieton și a căzut și a făcut o bubă destul de urâtă. Lasă că picioarele-i rămân frumoase, chiar dacă la gamba are o cicatrice cam mare!
Dacă tot au venit înarmați, scriitorii s-au gândit să jefuiască cafeneaua. Dar când au văzut cât de subțirele erau încasările din ziua respectivă, au renunțat. Nu merita efortul.

Copii la cafenea

Copii la cafenea


Mai spre final a sosit și Andra, așa că am profitat ca să fac o poză cu copii, celălalt copil fiind Ema pe care eu n-o mai recunosc drept bloggeriță, din cauză că-i e lene să scrie pe blog și-i e lene să scrie în general, așa că-și pierde încetul cu încetul talentul cu care e înzestrată. Mă rog, talentul scriitoricesc, căci pe altele și le cultivă.
La final, m-am despărțit cu un zâmbet de cei pe care îndrăznesc să-i numesc amicii mei jurnaliști și scriitori și am plecat de urgență spre birou căci mai aveam multe de făcut.
La cafenea cu scriitori

La cafenea cu scriitori

Comments (6)

Chiar si numai pentru un articol ca asta si tot mai vin in Pitesti! Nu mai pomenesc de companie, de cafeaua excelenta a Oanei, de bucuria de a o fi cunoscut in persoana pe Ema si in general de doua ore desprinse parca din lumea asta….

Pai sa mai vii, ca eu inca mai stiu sa scriu, iar Ema ar putea sa-l aduca si pe Foin cel bataus.

Vin și eu dacă vine Foin 😀
Ultimii, dar nu cei din urmă.. Parcă așa era.

Pai tu ai venit si fara sa vina Foin.

reformulez: mai vin și eu dacă sau când vine Foin 🙂

Ai grija, Ada. Foin e un adevarat bataus!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.