6

Așa e-n decembrie

Posted by Geocer on 17 decembrie 2011 in De-ale mele, Sarbatori |

Totul începe chiar pe data de întâi. La televizor, parăzi militare și politicieni cu discursuri sforăitoare despre 1918. Noroc că pe vremea aia trăiau altfel de politicieni, căci cu ăștia de azi nu s-ar fi mai realizat nicio unire! Românul se uită la televizor, îi înjură pe politicieni, apoi bea o țuica fiartă la o iahnie de fasole cu ciolan.
Nu se risipesc bine ecourile fasolei, că vine Moș Niculae. Concurență mare și între moșii ăștia, ați observat? La televizor, povești despre Sf. Nicolae și politicieni cu discursuri sforăitoare despre orice subiect. Românul îi mai înjură odată, apoi se duce să bea o țuica fiartă cu vecinul pe care-l cheamă ca pe moș.
Aburii țuicii fierte încă mai persistă când apare un nou eveniment de comemorat: începutul Revoluției din 1989, la Timișoara. La televizor, cei care au ieșit atunci în stradă se plâng că idealurile pentru care au luptat au fost călcate în picioare de politicienii care au preluat puterea. Apar și politicienii cu aceleași discursuri sforăitoare despre Revoluție, despre eroi, despre sfintele idealuri de făurire a societății capitaliste multilateral dezvoltate și inaintarea României către spațiul Schengen. Românul îi da dracului cu spațiul lor cu tot și mai pune de o țuică fiartă în memoria celor care s-au jertfit în ’89 pentru ca el să aibă dreptul să-i înjure pe politicieni.
În același timp se gândește că mai e puțin și vine Ignatul, zi importantă și sfântă în același timp. Altădată, în ziua aia, mergea la țară și tăia porcul. Acum nu mai are porc, dar mai are 2 tichete de masă primite luna trecută de la serviciu, așa că se duce la piață, își cumpără niște carne și simulează o pomană a porcului cu jumări și țuică fiartă. La televizor îi vede pe norocoșii care au crescut și anul asta câte un porc, fiecare pe unde a putut, dar și pe politicienii care țin discursuri sforăitoare despre tradițiile seculare ale poporului român. S-a săturat să-i mai înjure, așa că închide televizorul și începe să viseze la Crăciun.
În acea zi magică, ar merge la slujbă, la biserică, dar nici acolo nu poți să te duci cu buzunarul gol, că te dă popa afară ca să faci loc altora care cumpără lumânări, tămâie și plătesc acatiste ca să le dea Dumnezeu bani și mai mulți. Așa că mai bine se duce pe la vecinul de la 2 care deține niște șorici și face o țuica fiartă de stă mâța-n coadă. La televizor, colinde, multe colinde, abundență de colinde, peste tot, colinde. Întrerupte din când în când de discursurile sforăitoare ale politicienilor cărora nu le mai dă nicio importantă. Nu merită nici măcar să strice o înjurătură pe ei.
Și iată că vine și ultima zi a lunii, zi ce coincide în mod ciudat cu ultima zi a anului. Salată boeuf, caltaboși, sarmale, fripturi, țuica fiartă, șampanie, muzică, discursuri ale politicienilor, înjurături, muzică populară, dans, perinița, tradiții, cadouri, urări, vin, bere, toate se amestecă în capul bietului român, așa că să nu va fie de mirare dacă va intra puțin cam amețit în noul an.
Trezirea la realitate e mai grea. Pe lângă durerea de cap, trebuie s-o ia de la capăt cu munca. Ocupat cu „spiritul sărbătorilor de iarnă” a uitat de tot că mai are și o grămadă de probleme de rezolvat la serviciu.
Așa că-i mai înjură odată pe politicienii care nu sunt în stare să-i aducă și lui bunăstarea la care râvnește, pe patronii care-l pun să muncească în loc să-l plătească pentru a sta acasă, pe ăștia de la televizor care niciodată nu au un program care să-i placă și lui, pe colegii invidioși și pe cei pe care la rândul lui îi invidiază, pe șefi, pe bancherii care-i cer lună de lună să-și plătească creditele și pe toată lumea din jur care-l face să fie așa de nefericit.

6 Comments

  • Între fericire şi nefericire, luna decembrie… Gânduri bune, George!

  • VictorCh spune:

    Reusita sinteza! (Din pacate; as fi preferat sa pot considera ca minti – sau (ca sa ma exprim „politically correct”, versiunea mama) ca te inseli.) Si SUPERBA aluzia continuta implicit in expresia „ecourile fasolei”.

    „…pentru ca el să aibă dreptul să-i înjure pe politicieni.”
    Pentru ca el să aibă dreptul să-i înjure CU VOCE TARE pe politicieni, ca altfel (in soapta, sau poate doar in gand) o face romanul DEMULT…

    Si CE-ai, frate, cu tuica aia fiarta? De parca nefiarta n-ar fi buna, si de parca vinul fiert (cu miere – sau zahar – si cu scortisoara, cuisoare) inca n-ar fi fost inventat…

    • Geocer spune:

      In privinta tuicii fierte, ce sa zic? Asa mi-a venit mie sa spun, dar trebuie sa recunosti ca e mai populara decat vinul fiert.

      • VictorCh spune:

        …in special in zona Pitestiului! (!) (sau in vestul tarii). Scuze – uitasem! Ai dreptate.
        (Te asigur eu ca in estul si sud-estul tarii – Moldova si Dobrogea – (ba chiar si prin centru, prin Ardeal) vinul fiert nu e mai putin popular decat tuica fiarta. Eu sunt banatean, si pt mine vinul fiert este singura forma sub care consum – rar – vin.)

    • Geocer spune:

      Iar despre injuratul politicienilor, te rog sa remarci faptul ca am zis ‘sa aiba dreptul…’. E clar ca-i injura si inainte, dar fara a avea acest drept.

  • […] târziu e-acum dar sper Să-l prind și pe Geocer! – Geocer, acasă ești? Tot venii pe la Pitești! Uite-l în curte măi muică Cu un bidonaș de […]

Comments are closed. Would you like to contact the author directly?

Copyright © 2007-2019 Blog Geocer All rights reserved.
This site is using the Desk Mess Mirrored theme, v2.5, from BuyNowShop.com.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.