Idei pentru un președinte
Mai sunt 17 zile până la alegerile prezidențiale în Franța, iar francezii se întrec în a da tot felul de idei celui ce va fi ales, ca să știe omul ce așteaptă națiunea de la el. Am spicuit câteva dintre ele, pentru ineditul și insolitul lor. Iată-le:
- Dacă nu-și pune în aplicare programul electoral în primul an de guvernare, să demisioneze!
- Fiecare proiect de lege să fie supus unui referendum pe Internet
- Să se retragă cetățenia franceză patronilor care-și mută afacerea în afara țării!
- Votul să devină obligatoriu
- Cântecele care se transmit la TV (mai ales cele în engleză) să fie subtitrate în franceză
- Cei mai bogați 10 % dintre francezi să devină nașii celor 10 % cei mai săraci
- Să nu mai existe taxiuri în marile orașe franceze
- Să se semneze un pact de pace de 100 de ani
- Să se dea o primă bicicliștilor pentru ca în felul acesta să se diminueze poluarea din marile orașe
- În al doilea tur al alegerilor să se permită și votul împotriva unui candidat
- Reducere de 15% la prețul benzinei pentru cel care cumpără o mașină franțuzească
- Să se interzică mărirea orașelor
- Parlamentarii să fie plătiți în funcție de prezența la dezbateri
- Politicienii care au deturnat bani publici să nu mai aibă dreptul să fie aleși
- Pentru delicte de drept comun să nu mai existe imunitate parlamentară
- Să se creeze și să se fabrice în Franța prima mașină de gătit cu lemne
- Să se realizeze numai trenuri de metrou automate, ca să se evite grevele
- Să se interzică vedetelor și oricărei alte persoane să câștige milioane de euro
- Să se creeze un venit lunar mondial de 1500 Eur
- Pe Internet să existe un program gratuit de corectare ortografică, cu explicarea greșelilor
- Firmele care activează în marile orașe să fie obligate să se mute în zone rurale
- Să se interzică fabricarea sau importul autovehiculelor care pot atinge viteze mai mari de 130 Km/h
- Transport în comun gratuit și interdicția de a circula cu autoturismul personal în marile orașe
- Șomerii să strângă hârtiile și gunoaiele de pe marginea șoselelor
- Pachetul de țigări să coste 10 Euro, iar fumătorii care aruncă chiștoacele pe stradă să fie sancționați
- Să se ceară în mod oficial scuze fostelor colonii franceze
- Să se interzică operațiile de schimbare de sex
Nu-i așa că unele par extrase din emisiunea „Copiii spun lucruri trăznite”?
11 Comments
Da – dar altele merita luate in considerare (cu unele sunt SI EU de acord!):
– „Fiecare proiect de lege să fie supus unui referendum pe Internet”
O idee interesanta, cu potential si FEZABILA! (Este suficient ca paginii pe care proiectul de lege este facut public sa apara „butoanele” „Da” si „Nu” la „Votati”. (Ceea ce (avand in vedere zicala „prosti – prosti, da’ MULTI”) NU inseamna ca rezultatul votului ar trebui sa constituie neaparat o baza pt luarea unei decizii in privinta respectivului proiect, dar ar putea sa dea informatii potential interesante in privinta optiunilor reale, concrete, ale populatiei.)
– „Să se retragă cetățenia franceză patronilor care-și mută afacerea în afara țării!”
Aia bagsama vor neaparat ca patronul sa nu MUTE afacerea, ci s-o inchida cu totul si in strainatate sa-si deschida alta noua.
– „Să nu mai existe taxiuri în marile orașe franceze”
Sa-i mai intrebe inca o data pe acei repondenti (in aeroport sau in port) la sosirea ipochimenilor dintr-o vacanta lunga (cu toata familia) peste ocean.
– „Parlamentarii să fie plătiți în funcție de prezența la dezbateri”
…sau la alte actiuni necesare. Sunt si eu de aceeasi parere: ca SI parlamentarii (ca si restul salariatilor) sa-si primeasca salariul MACAR in baza PREZENTEI, daca nu si in urma eficacitatii dovedite.
– „Politicienii care au deturnat bani publici să nu mai aibă dreptul să fie aleși”
„Pentru delicte de drept comun să nu mai existe imunitate parlamentară”
Desigur, sunt chestiuni de bun-simt.
(Intrebarea este CINE ar vota aceste legi?)
– „Să se creeze un venit lunar mondial de 1500 Eur”
Desigur (!) 😛 – daca-i vorba despre UN SINGUR asemenea venit mondial (ma ofer sa „sponsorizez” si eu cota-parte care mi-ar reveni mie, de cam 1/7,5 mlrd din acei euro – cateva fractiuni inexprimabile de eurocent per mileniu – si platesc un eurocent intreg, ca sa fie platita contributia nu numai pt mine si ai mei de-acuma, ci si pt stranepoti).
– „Să se interzică fabricarea sau importul autovehiculelor care pot atinge viteze mai mari de 130 Km/h”
INCLUSIV avioanele si TGV-urile? (Sau alea nu-s AUTOvehicole, nu se deoplaseaza prin mijloace proprii, ne-tractate dinafara?)
– „Șomerii să strângă hârtiile și gunoaiele de pe marginea șoselelor”
…daca nu se gaseste sa li se dea ceva mai util de facut in acele cateva zile lunar (sa zicem o saptamana) cat sa fie datori sa munceasca pt ajutorul de somaj pe care il primesc.
O alta idee de bun-simt.
– „Să se ceară în mod oficial scuze fostelor colonii franceze”
(IARASI – SA LE CEARA ceva, in loc sa le dea? 😛 ) Eu personal sunt ferm convins ca respectivele foste colonii MULT mai pozitiv ar aprecia sa li se dea (ajutor, sprijin) in loc sa li se ceara (scuze).
Victor, in legatura cu vehiculele, am tradus eu gresit. De fapt, omul a zis ‘voitures’, deci este vorba de autoturisme.
De unde-ai tradus? Nu puteai sa pui si sursa? (Da’ ACU’ – POTI sa pui un link spre ea?) (Sau era mail, mess etc?)
Ia la taica mosu’ http://cherpresident.yahoo.fr/
Cele mai multe sunt de bun simt; acum, stand strambi si vorbind…, fostele colonii puteau s-o pateasca si mai rau…; desigur, era mai bine sa fi fost sub britanici….
De acord – sub rezerva faptului ca eu stiusem zicala sub forma in care „stramb” era adverb (invariabil), nu adjectiv (acordabil): „…stand stramb si…”. (Sau stim la fel si era doar o eroare de tastare? Nu-i ceva de necrezut – un singur semn grafic in plus…)
Am fost intrigat si „te”-am „vizitat” „pe fuga”. Mi-a placut (mult) ce-am gasit, tre’ sa vad CUM ma descurc „sa fac o gaura” (de timp si energie) ca sa strecor si oleaca de vizita mai „apasata” la dumneata „acasa”.
Daurel este un vechi amic virtual de-al meu. Si are un blog interesant.
FOARTE interesant! (Timpul asta disponibil, (Biiip!) lui…)
Incerc, poate-poate…
Au patit-o destul de rau fostele colonii. Sa nu uitam razboiul din Algeria. Si, de fapt, Franta inca mai are colonii!
Numai Franta? (CARE este forma de guvernamant a Australiei, si respectiv a Canadei?)
[…] cateva zile, cand vreau sa ma destind, recitesc propunerile adresate de francezi viitorului lor presedinte; dupa cum vedeti sunt doua postari; iata […]