Amestecate și scurtate

6

Postat de Geocer | in categoria politica, scandal, tv | pe data de 31-05-2012

  •  „Pentru o viață sănătoasă, consumați minim 2 litri de apă pe zi”, ni se spune de sute de ori la televizor. Deci, dacă eu beau bere, trebuie să consum ceva mai mult, deoarece berea conține 95% apă și 5% alcool. Urmărind aceeași logică, mă întreb cât whisky trebuie să bea zilnic d-l Băsescu, pentru a avea o viață sănătoasă, știut fiind faptul că whisky-ul conține 60% apă și 40% alcool. (cam 3 litri și jumătate, mi se șoptește în cască).
  •  Ploaia asta nu se mai termină odată. Meteorologii, luând exemplul politicienilor, ne tot duc cu vorba de pe o zi pe alta că or să vină și vremuri mai bune, că o să avem soare, că o să putem merge la piscină. Oare și la ei or fi având loc alegeri, în curând?
  •  Mă uitam aseară la Turcescu și mă minunam cât se agita, tuna și fulgera împotriva lui Ponta pentru că l-a numit șef la Inspectoratul în Construcții pe Grăjdan (pe care l-a și demis între timp). „SRI-ul ar fi trebuit să-l atenționeze domnule ce hram poartă individul ăsta”, zicea cu mare of Robert Turcescu. Oare pe Boc l-o fi atenționat SRI-ul că Blejnar și-a pus drept șef de cabinet un interlop? Și apropo de d-l Blejnar, știți ce spune un foarte cunoscut proverb românesc? „Spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești!”. Ce ziceam? Că șeful său de cabinet era un interlop? Înseamnă că la Finanțele Publice, d-l Blejnar era un fel de lup pus paznic la oi.

Comments (6)

Știi ceva? lasă-l încolo de televizor cu toți turceștii lui cu tot,( n-o să mai bei bere și, sigur, o să trăiești sănătos) și du-te la teatru!
Este vorba tot despre apă de ploaie, adunată nu în lighean de plastic, și , frumos, intelectual, în parabole!( am văzut că m-ai vizitat și ai plecat pe furiș..)

N-ai vazut totul, Gina.
Cat priveste teatrul, sa stii ca am mers mai des decat tine. Iar pentru duminica am creat si un eveniment pe facebook. Poate o sa scriu si aici.

Eu nu „navighez ” pe fb, așa că nu știu.
Cum nici la teatrul nostru, este drept, nu prea merg.
Aștept să-ți aflu aici părerea!
p.s. poate îmi acorzi o consultanță bloggheristică- după cum vezi, cineva „se joacă „ prin locuri insuficient securizate.

Nu stiu despre ce joaca vorbesti!

Păi cum să știi, dacă se întâmplă pe blogul meu.

Adică m-ai refuzat?

Nu te-am refuzat, dar te-as ruga sa-mi dai detalii

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.