Din concediu se vine cu amintiri

2

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 17-07-2012

De când am devenit blogger, m-am obișnuit ca, la finalul fiecărui concediu, să scriu aici ce-am văzut, ce-am făcut și să pun poze. Astfel, acum 3 ani am povestit despre sejurul petrecut în Croația. Unele dintre amănuntele pe care le-am dat acolo, le uitasem, așa că mi-a făcut o reală plăcere să recitesc ceea ce am scris și să rememorez întâmplările trăite în această frumoasă țară, dar și să revăd minunatele peisaje de acolo.
Acum 2 ani am fost în Grecia, așa că am povestit impresii de vacanță de acolo. Nu e la fel de frumos ca-n Croația, dar sunt destule de văzut și la greci. Celor care vor să afle ce-am făcut și cum am dus-o în Grecia, le recomand să urmeze link-urile acesta si acesta. Iar mai spre toamna am petrecut un week end la Ocnele Mari si Olanesti. Am avut câte ceva de povestit și despre cele două stațiuni vâlcene.
Anul trecut am scris despre Turcia, deoarece am fost și până acolo. A fost frumos și plăcut, chiar dacă era în extra-sezon. De fapt, cred că e mai bine așa, căci în iulie și august e căldură mare. M-am convins de treaba asta în Grecia. Și tot anul trecut am petrecut câteva zile și la noi la munte, la Băile Tușnad și prin împrejurimi. Impresiile adunate cu acel prilej pot fi citite aici.
Printre picături am mai scris și despre alte locuri frumoase pe care le-am vizitat în România, înainte de a fi (mare) blogger. Păcat că n-am acum timp să le trec în revistă pe toate.
Am făcut toată această lungă introducere ca să ajung, în final, la promisiunea pe care țin să vi-o fac: și anul acesta voi povesti despre ceea ce voi vedea pe acolo pe unde o să mă duc.
Dar mai e până atunci! Deocamdată tot cu președintele suspendat și cu cel interimar ne plictisim.

Comments (2)

Nu se poate!! așteptam ceva, o descriere, poze de Polul Nord, că acolo cred eu că merge cine se respectă în această lungă vară fierbinte.
Când colo, tu o dai cu politica.
Este o glumă?

Poze vor fi, dar peste circa o luna. Si nu de la Polul Nord, ci din Muntenegru, dupa cum ziceam.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.