Mai e mult până departe?

7

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 08-08-2012

Etichete: ,

Așa cum am mai spus, anul ăsta am hotărât să aleg drept destinație de vacanță Muntenegru, o țară micuță, desprinsă din fosta Iugoslavie. Sejurul este organizat de Christiantour, revânzătorul din Pitesti nefiind implicat decât în atragerea clienților. Spun acest lucru ca să se știe încă de la început cine este responsabil, atât de cele bune cât si de cele rele.

Venind ziua plecării, ne pregăteam să mergem la locul de îmbarcare, la ora specificată pe site, când am fost sunat ca să mi se spună că, de fapt, se pleacă cu 3 ore mai târziu. Mă rog, n-a fost nicio problemă, ne-am prezentat la ora nou anunțată și am plecat conform graficului. Am fost anunțați încă de la început că drumul e lung (peste 1000 de kilometri) și că vom mai face și un ocol pe la Rm. Vâlcea, căci avem și de acolo de luat câțiva turiști). Lung, lung, dar nici chiar așa! Adică, noi care ne-am urcat de la Pitești, am petrecut in autocarul ăla peste 24 de ore, iar cei de la București, cu 2 ore mai mult. De ce-a durat atât? Autocarul nefiind al Christiantour, ci unul închiriat, se pare că șoferii erau mai puțin experimentați și nu cunoșteau foarte bine drumul. Apoi, ocolul pe la Vâlcea, apoi pauzele de pe traseu, apoi formalitățile vamale, mă rog, un cumul de factori.

În fine, trecem și peste amănuntul ăsta. Mai greu au trecut peste el cei care așteptau în Muntenegru ca să se întoarcă acasă, caci li se ceruse să elibereze camerele înca de la 8 dimineața, astfel că au petrecut vreo 8 ore pe stradă, în arșiță. Așa că au făcut-o cu ou și cu oțet pe biata ghidușă, deși eu nu prea o văd pe ea vinovată.

Odată ajunși la Ulcinj, stațiunea unde ne petrecem acest sejur, am constatat (pentru a câta oară) cât adevar conține vechiul proverb românesc „Socoteala de acasă nu se potrivește cu cea din târg”. Nu mă refer la conditiile de cazare, acestea sunt foarte corecte. Camera are tot ceeea ce ni se spune pe site: baie cu duș, frigider, plită electrică, aer condiționat, televizor cu vreo câteva posturi românesti si un balcon foarte frumos, orientat către mare. Nu mă deranjează nici faptul că, deși pe site scrie 200m, cea mai apropiată plajă se află cam la 500. Mă așteptam la asta. Cel mai tare mă deranjează 2 chestii.

În primul rând, în Muntenegru există o plaja (Velika se numeste) renumită în lumea întreagă. Pe site-ul Christiantour ni se spune că acea plajă este la 1 km de vila noastră și că se poate ajunge la ea în cca. 5 minute, cu mijloacele de transport in comun. De fapt, adevarul este că se găsește la vreo 13 km, iar ghida locala a Christiantour ne spune că e o greșeală de tipar pe site. Părerea mea este că greșeala a fost făcută în mod intentionat, căci e dublă (nu poți parcurge 13 km, în 5 minute decat pe autostradă).

Al doilea lucru care mă deranjează mult mai tare decât primul este faptul că pe site ni se promit niște excursii optionale deosebit de interesante, excursii care ne-ar fi permis să cunoaștem mai bine țara în care ne aflăm, iar la fața locului am constatat cu stupoare că tocmai acestea nu se mai țin. Adică, să vii până aici și să nu mergi in rezervatia naturală „Lacul Skadar” sau în vechea capitală a țării, Cetinje, mi se pare o prostie. Practic, ni se propun doar 3 excursii, dintre care, 2 cu vaporul și una la Dubrovnik, în Croația. Așa că, din acest punct de vedere sunt tare dezamăgit.

În rest, prețurile nu sunt de speriat, măncarea este bună, iar porțiile sunt consistente, nisipul este foarte fin (chiar prea fin, aș putea zice), apa mării e plăcută, deci ar fi destule premize pentru un concediu reușit.

 

Comments (7)

nu puteti sa faceti excursiile pe cont propriu? iei o harta, inchiriezi o masina si te duci in rezervatie?

Concediu placut.

Ella, se poate face si treaba asta. Dar atunci cand ai un ghid care-ti spune si cate ceva despre ceea ce vezi, parca e altceva. Sa te duci, sa vezi niste cladiri si sa le pozezi nu e complicat. Dar daca habar n-ai ce reprezinta acea cladire… Ca sa nu mai spun ca, pe lacul Skadar n-o sa pot inchiria un vapor doar pentru 2 persoane.

Dacă în clipa asta, lucrurile sunt acceptabile, vă urez vacanță frumoasă!
Relaxare, că-i mai bună decât toate! nu rimează, dar asta nu contează..

Multumesc, Gina. E bine, dar mi-e ciuda ca astia isi dezinformeaza in mod deliberat clientii.

Se pare ca si ei mai au nevoie de putina seriozitate. Vacanta placuta in continuare !

Mulțumesc, Andrei.

Pai daca umbla cu fofarlica, astia de la Ulcinj o sa se duca pe copca. Nu de alta, da’ Croatia nu e departe si am auzit ca au astia acolo o statiune trasnet… imi scapa numele acuma, dar daca nu isi baga ulcinjenii mintile in cap, lumea o sa dea navala dincolo.

Concediu placut – asteptam poze!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.