De la Pitești la Plovdiv, deocamdată fără retur

3

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 24-09-2012

Pe drumul de costișe ce duce la Plovdiv
Venea rulând agale, un blogger costeliv.
„Mai lung îmi pare drumul, acum că mă grăbesc.
Să zbor nu pot de teamă, că-n radar nimeresc.”

Șase ore și jumătate, atât a durat drumul de la Pitești la Plovdiv. Și cum eu nu prea fac pauze pe drum, se poate spune că am condus aproape continuu. La graniță am trecut ca și când nici n-ar fi existat. Ai noștri au avut grijă să ne încaseze taxa de drum, iar bulgarii nici nu ne-au băgat în seamă. Eu am oprit, am așteptat vreo 30 de secunde să văd dacă mă întreabă cineva de sănătate, iar dacă nu m-a intrebat, i-am dat bice.
În Bulgaria am făcut doar 2 opriri scurte: prima ca să cumpar vigneta, iar a doua pentru mers la toaletă. GPS-ul m-a ghidat corect, deci am găsit hotelul fără prea multă bătaie de cap. Dar abia dupa ce-am ajuns și ne-am cazat au început problemele. N-am venit aici la plimbare, ci in calitate de expozanți la Târg. Așa că, prima noastră grijă a fost aceea de a ne duce la stand ca să-l amenajăm. Dar ca să ajungi la stand, trebuie să intri cu mașina în incintă. Am mers la poarta principală, dar bineînțeles că nu pe acolo se intra. Nicio problema, ne-am deplasat frumușel la poarta indicată. Numai că acolo, ni s-a cerut o taxă de 5 leva. Ciuciu, leva! Nu aveam decât euro și lei. „No euro, leva”, ne-a spus omul, hotărât. Unde naiba să schimbi euro în leva, duminică după-amiază? La hotel, m-am gândit eu! „No change”, mi-a răspuns cu părere de rău fata de la recepție. E un hotel mai micuț, am insistat eu cu ideea mea. În mod sigur la un hotel mai mare există si „change”. Așa că am mers la unul mai mare. Dar ce zic eu mare? Uriaș! Degeaba! Așa că a trebuit să renunț la geniala mea idee și să caut alta mai genială: trebuie să găsesc un bancomat și să scot de pe card. L-am găsit rapid, chiar în spatele hotelului ăla mare. Ce m-a frapat la bancomatele bulgărești este faptul că mai întâi te întreabă câți bani vrei să scoți și abia după aceea îți cer PIN-ul. Revenind la peripețiile prin care am trecut, bineînțeles că primul bancomat n-a vrut să ne dea bani, iar pe al doilea l-am descoperit dupa ce-am dat ocol întregului cartier, deși se afla la doi pași de primul. Bun, am rezolvat problema, ne-am întors triumfători, am plătit taxa și am intrat. Am găsit cu chiu, cu vai pavilionul în care expunem și ne-am apucat de treabă. Când am căutat-o pe doamna care este contactul nostru la târg ca să ne dea ecusoanele cu care vom intra pe toată durata acestuia, am constatat că, de fapt, aveam acces gratuit. Numai că ar fi trebuit să parcăm mașina în afara târgului, să venim pe jos ca să ne luăm voucherul și în felul ăsta să scăpăm de toate peripețiile. Și pentru ca ziua să se termine la fel de frumos, la întoarcerea la hotel constatăm că în restaurantul acestuia se ține o nuntă, deci iată-ne obligați să mâncăm la un restaurant de alături, din cartier, unde meniul era doar in bulgară, iar personalul nu știa nicio limbă străină (mă rog, poate că știau chineza, dar am omis eu să-i întreb). Așa că am comandat niște chestii la întamplare pe care nu le-am putut mânca, pâine n-am știut cum să cerem, până la urmă ne-am ales cu câte o salată. Bine ca am știut cum să cer bere, altfel aș fi murit de sete.
Hai, dobro utro draghi publika.

Comments (3)

neaţa! bine ai revenit!
(ultim mesaj, înainte de a pleca şi eu. sper că nu ultim, ultim 🙂 )

Pai n-am revenit. Abia m-am dus. Returul e sambata.

eram pe grabă şi am citit în diagonală 🙂

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.