Apocalipse ratate

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele | pe data de 16-12-2012

Etichete:

Cred că nu vă spun nicio noutate dacă afirm că anul ăsta a fost cel al apocalipselor. Sau, poate că este vorba de un trend ascendent, iar anul viitor vom avea parte de și mai multe astfel de previziuni.
Oricum ar fi, eu știu una și bună: le-am ratat pe toate. Adică, mi-ar fi plăcut și mie să mă îmbrac frumos, să-mi iau pălăria și bastonul și să merg în centru să văd apocalipsa. Să mă întâlnesc cu amicii, să mai schimbăm câte o vorbă, să bem o bere, mă rog, să fi sărbătorit așa cum se cuvine un astfel de eveniment. Dar eu, nimic! Ocupat, stresat, fără chef, parcă aș fi intrat în anul morții.
Noroc că mai am o șansă: cică, a doua apocalipsă de luna asta se va petrece vineri. Deși, la cum mă cunosc, parcă văd că o ratez și pe asta, fiind prea ocupat cu serviciul.
Uite, de-aia mă simt frustrat: că nu sunt și eu în stare să cinstesc așa cum se cuvine sfârșitul lumii!

Comments are closed.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.