Săptămâna pe scurt

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, pitesti | pe data de 01-06-2013

Dacă tot n-am scris nimic toată săptămâna, măcar acum când e pe sfârșite să fac o trecere în revistă.

  • Contantin Nicolescu, Președintele C.J. Argeș a fost condamnat pentru că a luat mită de la Penescu. Un an cu suspendare. Adică, or să-l suspende din funcție? Sau or să-l suspende într-un ștreang. Ei, aș. De fapt, a scăpat bazma curată
  • Miercuri am participat la un eveniment organizat de BRD, una dintre băncile care-mi datorează niște bani. Nu vă mirați, căci am doua bănci cărora le-am împrumutat din puținul meu. La acel eveniment a fost invitat să ia cuvântul și fostul meu șef, d-l Gheorghe Badea. Mi-a plăcut că le-a zis-o pe șleau: „Eu nu mai accept să iau credite cu dobânzi exagerat de mari.” Foarte clar și la obiect. De fapt, firma la care lucrez eu a făcut și mai mult: a contractat un credit în Franța cu 3.5% dobândă anuală. Deci, se poate
  • Azi am ieșit la o mică plimbare prin oraș ca să-mi mai dezmorțesc bătrânele-mi picioroange anchilozate de statul pe scaun. Cu acest prilej am remarcat o acerbă concurență instituțională în legătură cu manifestările organizate de Ziua Copilului. În fața Bibliotecii Județene, spectacol cu și pentru copii, organizat de această instituție, evident. La 50 de metri mai încolo, Primăria iși organizase propriul spectacol cu și pentru copii! Oare nu s-ar fi putut înțelege între ele, cele două instituții, astfel încât să nu se calce pe bătături?

Comments are closed.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.