Aventuri în Africa de Nord (3)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 17-08-2013

Etichete:

Staţiunea în care mi-am petrecut săptămâna de concediu se numeşte Yasmine Hammamet şi este singura staţiune turistică din Tunisia. Celelalte sunt oraşe rezidenţiale care au şi zone turistice. Practic, în Yasmine Hammamet nu există locuitori, ci doar hoteluri, restaurante, magazine, locuri dedicate distracţiei şi un Bazar. Bazar care la arabi se numeşte Medina, adică „Oraşul vechi”. Faţă de un Bazar turcesc, Medina din Yasmine Hammamet mi s-a părut a fi destul de mică şi de sărăcăcioasă în produse. Am cumpărat, totuşi, câte ceva de-acolo. Dar, revenind la staţiune, aceasta a fost construită în anul 2000, după cum ni s-a spus. Deşi nouă, cei care au conceput-o au ţinut să respecte arhitectură tradiţională din Tunisia, aşa încât vezi clădiri ce diferă în mod radical de ceea ce poţi vedea într-o staţiune europeană.
O să vă povestesc aventura mea la Medina, apoi o să pun câteva poze din staţiune. Chiar la intrare am dat peste un tip cu extrem de multă vrăjeală în el. Mai întâi m-a întrebat dacă sunt rus (v-am spus că ruşii sunt majoritari pe-acolo). De vreme ce i-am răspuns în mod negativ, m-a luat cu „polski? cecski?”, apoi s-a dat bătut şi m-a întrebat ce naţie sunt. Când i-am spus „romanian”, imediat m-a bătut pe umăr (ăsta era modul lor de a se împrieteni cu tine) şi mi-a zis „Bună ziua”. Discuţia am continuat-o în franceză, căci sunt convins că mai mult de-atât nu ştia în limba noastră. Bineînţeles că m-a invitat să-i vizitez magazinul, să mă simt că la mine acasă şi să-mi aleg fără grabă ce anume vreau să cumpăr căci la sfârşit o să-mi facă el un preţ bun pentru toate. În plus, mi-a zis că „ieri şi azi avem revoluţie, aşa că facem o reducere de 50% la toate produsele, că să ajutăm guvernul”. „Păi câte revoluţii aveţi voi?”, l-am întrebat eu. „Am avut o revoluţie şi am pus un guvern provizoriu, dar acum avem una ca să punem unul pentru 5 ani”. „Atunci, aveţi alegeri, nu revoluţie”, am replicat eu. „Da, alegeri”. Vrăjeli! Nu aveau nici revoluţie nici alegeri. De fapt, aşa cum mi-a explicat amicul meu tunisian, în acest moment au o Adunare Constituantă care trebuie să adopte o nouă Constituţie şi abia după aceea, pe baza ei, se vor organiza alegeri.
Dintre produsele expuse în magazin, am ales un parfum „Jean Paul Gaultier” pentru nevastă-mea. Ştiam care-i preţul european (vreo 75 de euro) aşa că eram curios ce preţ îmi propune el. A plecat de la 60 de euro, ceea ce mă face să cred că este contrafăcut sau că e un articol de contrabandă. El îmi spunea că e luat de la duty free, magazinele alea scutite de taxe. După negocieri, l-a lăsat la 40 de euro, dar nu aveam atâţia bani la mine, aşa că i-am zis că o să mă întorc mai târziu să-l cumpăr. „Nu-i problemă, bagă el din nou ceva vrăjeală. Noi lucrăm cu hotelurile, poţi plăti acolo, la recepţie. Poţi plăti şi cu card-ul.”
„Bine, zic, hai să-l iau şi să plătesc la hotel.” De fapt, plata la hotel însemna că merge el cu tine până acolo şi te aşteaptă afară că să vii cu banii. Nici pomeneală să lucreze cu hotelurile, de altfel nici nu l-ar fi lăsat badigarzii să intre, căci hotelul era foarte bine păzit. Culmea este că omul m-a lăsat să intru în hotel cu parfumul asupra mea, iar el m-a aşteptat pe trotuarul de vizavi. I-am şi zis: „Chiar ai încredere în mine?”. „Da, zice. Cum să n-am încredere? N-am încredere în ruşi, dar în români am.” Am omis să-i spun că ar fi bine să nu aibă prea mare încredere în orice român. Practic, aş fi putut să nu mai ies din hotel toată seara aia, iar a doua zi oricum plecam.
Nici numărul camerei nu i-l spusesem, deci l-aş fi lăsat cu buza umflată! Evident, n-am făcut-o. M-am întors cu el la Medina, a încercat el să-mi mai vândă şi vreo haină de piele, m-a mai dus la magazinul unui prieten de-al lui, dar nu m-am mai lipit de nimic. La final am mai cumpărat 2 tablouri pictate pe piele de cămilă şi înrămate în rame din lemn de măslin şi mi-am terminat partida de shopping la Medina. Acum, iată şi pozele promise, poze făcute în staţiunea Yasmine Hammamet. (Va urma)

WP_000255WP_000257WP_000262WP_000268WP_000282WP_000294WP_000284

Comments (2)

Dar cadane,nimic,nimic…? Sa ratezi tu ocazia sa dormi intr-un cort in mijlocul desertului si sa nu descoperi misterul ce se ascunde in spatele valului unei localnice!Pacat! Sunt convinsa ca esti satul peste cap de goliciunea interioara si exterioara a europencelor.
Din tot ce ai scris singurul lucru care mi-a placut a fost cadoul pentru sotia ta, in rest nimic interesant.Hai pune o poza de-a voastra sa vad si eu cu cine vorbesc.

In cadrul excursiei din desert se dormea intr-un hotel de 4 stele, nicidecum la cort. Iar localnicele nu poarta voal.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.