Concediu scurt în Caraş Severin (2)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 22-07-2014

Etichete:

Trebuie să remarc faptul că drumurile din Caraş sunt destul de bune, chiar şi cele care traversează comune mai mici, sau care străbat munţii. Mă rog, vorbesc de drumurile pe care am circulat eu. S-ar putea să existe şi drumuri proaste. Pardon, am văzut chiar eu unul: drumul de la Băile Herculane spre Baia de Aramă este extrem de prost în prima sa parte (vreo 20 Km). Din această cauză, e preferabil să se meargă prin Slatina-Craiova-Drobeta Turnu Severin. De altfel, această rută am folosit-o la dus. Doar la întoarcere nu ştiu ce mi-a venit să trec prin Herculane.
Revenind la frumuseţile ce pot fi admirate în apropierea comunei Bozovici, iată o poză a cascadei Bigăr (asta pentru cei care n-au putut viziona filmuleţul).

Cascada Bigar

Cascada Bigăr

Izvorul Bigăr (cel care o alimentează) izvorăşte la cca. 100 m mai sus de cascadă, direct de sub stânci şi se varsă prin aceasta în răul Miniş. Astfel că, la mică distanţă de cascadă se află Cheile Minisului. Nu sunt la fel de mari şi de spectaculoase ca alte chei de râuri pe care le-am mai vizitat, dar merită văzute. Iată o poză.

Cheile Minisului

Cheile Minisului

Mergând mai departe spre Orşova unde intenţionam să mănânc, am dat de alte frumuseţi naturale. Mai întâi am întâlnit un lac de acumulare cu apă foarte limede (Gura Golumbului se numeşte), apoi o a doua cascadă (poate nu la fel de frumoasă ca Bigăr, dar foarte spectaculoasă), iar în apropiere de Oraviţa un al doilea lac de acumulare. Iată şi pozele.

Lacul Gura Golumbului

Lacul Gura Golumbului

Cascada

Cascada

Lacul Mare

Lacul Mare

Între aceste frumoase peisaje mi-am petrecut eu week end-ul prelungit din Caraş Severin. În această regiune, natura a rămas sălbatică, neatinsă de furia orăşeanului care se duce la munte ca să-şi bată joc de poieni, să arunce PET-uri peste tot (inclusiv în râuri), sau să distrugă. Localnicii se plângeau din cauza faptului că asemenea frumuseţi nu atrag mai mulţi vizitatori, dar poate că e mai bine să rămână aşa. Să vină doar cei interesaţi de frumos şi să plece lăsând în urma lor natura aşa cum au găsit-o.

Comments (2)

multumesc pt. poza. superbe peisajele. 😉

Lasa, lasa/Ca si Canada-i frumoasa!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.