Cele bune să se-adune. Dar să vorbim şi de cele rele

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 27-08-2015

Etichete:

Acesta este cel de-al cincilea articol cu impresii despre Egipt, dar am preferat să-i dau un titlu mai sugestiv.
Să nu credeţi că acolo este raiul pe pământ. Am întâlnit şi destul de multe lucruri care nu mi-au plăcut, iar despre acestea voi face vorbire în rândurile următoare. Să le luăm pe rând, deci.

1. Cultul bacşişului
Am mai fost prin ţări musulmane (Turcia, Tunisia) şi ştiam că există obiceiul ca turiştii să dea bacşiş atunci când sunt mulţumiţi de anumite servicii care li se oferă, dar am constatat că egiptenii l-au ridicat la nivel de cult. Practic, doar că nu-ţi bagă mâna în buzunar. Ţi se cere de la obraz, nu doar ţi se sugerează că ar fi cazul să dai ceva. La restaurantele unde mâncam, pe fiecare masă era câte un plic pe care era scris în 3 limbi (engleză, germană şi rusă) că dacă doreşti să dai un bacşiş, să-l pui în acel plic şi să-l laşi în urna de la ieşire. Ba, mai mult: într-o seară când ne-am întins la vorbă, la masă, cu alţi români, au venit cu urna la noi să ne ceară să le dăm ceva. Şoferii de pe autocar îi roagă pe ghizi să ne spună să le lăsăm şi lor ceva, acolo. Iar dacă nu le dai, se uită urât la tine. Şi aşa mai departe. De fapt, urna pentru bacşiş o întâlneai peste tot. Practic, modul lor de a solicita bacşiş seamănă tare mult a cerşetorie. Mie aşa mi s-a părut.

2. Egiptenii sunt de fapt arabi
Ştiu că nu spun nicio noutate: toată lumea ştie că Egiptul e o ţară arabă. De fapt, arabii sunt o naţie aşa de mare încât nu au loc într-o singură ţară, astfel încât ocupă vreo 15-20. Ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că nu există o continuitate între vechii egipteni, cei care au construit piramidele, cei care au fost cuceriţi de romani şi creştinaţi de Evanghelistul Marcu în primul secol de după Hristos şi egiptenii din ziua de azi. În anul 641 arabii au cucerit Egiptul, s-au instalat acolo, iar ulterior au asimilat sau exterminat populaţia băştinaşă, devenind majoritari. Şi chiar dacă ţara a mai fost stăpânită şi de alte imperii (Turcia, Franţa, Anglia), arabii au rămas acolo. Poate doar cei 10-15% creştini copţi care mai există azi în Egipt s-or fi trăgând din vechii egipteni.

3. Dictatura militară
Nimeni nu spune nimic în acest sens, dar mie mi s-a părut că Egiptul se află sub o dictatură militară. Să mă explic: în primul rând, preşedintele lor de azi (el-Sisi) este un general de armată care l-a dat jos şi l-a băgat la puşcărie pe precedentul (Mohamed Morsi) folosindu-se de forţa armelor. A fost apoi ales în mod democratic de popor, deci poate că asta n-ar fi o mare problemă. Dar, toată ţară este împânzită de puncte de control ale armatei, puncte în care vezi militari în nişte mici cazemate, cu arma îndreptată spre tine, gata să tragă. Niciun autocar, autobuz sau microbuz nu are voie să circule decât pe baza unui „permis de convoi” eliberat de Poliţia Turistică (e prima ţară în care aud că există o astfel de poliţie). Iar la Cairo, poliţia era practic omniprezentă. Obişnuit cu situaţia din ţările europene, să vezi atâţia militari şi atâta poliţie pe străzi nu ţi se pare chiar normal. Tocmai de aceea am zis că pare a fi o dictatură militară

4. Un cadou pe bani
Cu 2 zile înainte de sosirea noastră în Egipt, mai precis pe 6 august, fusese inaugurat noul Canal de Suez. Practic, cel existent construit la sfârşitul secolului 19 a fost lărgit astfel încât să se poată circula simultan în ambele sensuri. Toate bune şi frumoase, oamenii erau mândri de marea realizare a preşedintelui, iar peste tot pe unde te duceai vedeai bannere care aminteau de acest eveniment, cu poza lui el-Sisi şi cu sloganul „Canalul de Suez: un cadou al Egiptului pentru lumea întreagă”. Cadou, cadou, dar cât ne costă? Păi ne costă, evident. Deoarece, fiind integral pe teritoriul egiptean, acest stat a impus încă de la început o taxă de traversare. Pe care o plătesc, bineînţeles, toate navele ce trec prin canal, indiferent de tonaj. Ba, ni s-a spus că şi sportivul care a dorit să-l traverseze înot a plătit o taxă. Una mai mică decât ambarcaţiunile, dar tot taxă se numeşte. Deci, cadoul nu-i deloc „moca”.

5. Cairo: un oraş al ruinelor
Imediat ce ai părăsit centrul capitalei egiptene, ai impresia că te afli într-un oraş ruină. Blocurile sunt „la roşu”, deci netencuite, iar apartamentele fie nu au deloc ferestre, fie au o porţiune decupată unde ar trebui să fie fereastra, dar aceasta nu există. Probabil că nu sunt necesare, având în vedere temperaturile ridicate chiar şi pe timpul iernii, dar ţie, ca turist european, să vezi nişte blocuri complet nefinisate şi cu nişte găuri în ele, ţi se pare tare ciudat. Deci, nu: Cairo nu mi s-a părut a fi un oraş frumos.

Comments (1)

informatii detaliate foarte utile.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.