Vacanță în Malta (3)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 24-08-2016

Etichete:

Dar Cavalerii Ioaniți nu au construit doar turnuri de apărare și o nouă capitală pentru Malta, ci și multe lăcașe de cult. Ghidul nostru ne spunea că în prezent ar fi 365 de biserici, catedrale și basilici, adică tot atâtea câte zile are un an obișnuit. De asemenea, ne-a învățat să le și deosebim. Biserica are pe acoperiș o cruce cu o singură linie orizontală, catedrala are 2, iar basilica are 3.
Un exemplu de catedrală frumoasă (pe interior) vizitată în Malta este co-Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Valetta. Iată mai jos câteva poze făcute în exteriorul și în interiorul catedralei. Se observă cele 3 ceasuri care indică: ora, ziua din luna și ziua din săptămână. Obiceiul maltezilor este să pună la intrarea în lăcașele de cult 2 ceasuri: unul indică în mod corect ora, dar celălalt nu. De ce? Pentru ca spiritele rele să nu știe exact când urmează să înceapă slujba, deci să nu-și bage ele coada în legătura pe care credincioșii o realizează cu divinitatea în timpul slujbei religioase. E o superstiție, bineînțeles, dar se pare că ceasurile malteze sunt celebre în lume pentru acest amănunt.

Co-Catedrala Sf. Ioan, Valetta

Co-Catedrala Sf. Ioan, Valetta


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


La intrarea în Co-Catedrala Sf. Ioan Botezătorul există o piatră tombală pe care este scris (în maleză, nu înțelegem noi, ne-a spus ghidul) „Tu cel ce calci peste mine, nu uita că și peste tine, cândva, o să calce cineva.”

Piatra tombala

Piatra tombala

(Va urma)

Comments are closed.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.