Alte lucruri de prin Anglia

0

Postat de Geocer | in categoria Anglia, calatorii, De-ale mele, vacanta | pe data de 17-07-2018

Pe lângă ceea ce am vizitat, în Anglia am avut ocazia să observ și să mă informez despre mai multe chestii.
Primul lucru care i se pare peste mână unui locuitor al Europei continentale este faptul că în Regatul Unit mașinile circulă pe partea stânga (pe contrasens, cum am zis eu). Chiar și ca pieton îți este greu, deoarece atunci când vrei să traversezi, ca să te asiguri te uiți în stânga, dar mașinile vin din dreapta! În orașele unde se știe că vin mulți turiști, la trecerile de pietoni este marcat „Uită-te spre dreapta”.
Apoi e vorba de unitățile de măsură. Când am văzut un indicator pe care scria „London 60”, am zis că Londra e destul de aproape. Dar mă înșelam, căci era vorba de 60 de mile, ceea ce înseamnă cca. 100 Km.
Până și halba de bere are vreo 550 de ml, care corespunde unei „pinte”. Sau, mai vezi pe autostradă câte un indicator care zice că ieșirea este la 330 de yarzi. Asta înseamnă cam 300m, căci 1 yard=0.914 m.
Sunt cam derutante unitățile lor de măsură, dar nu cred că vor renunta la ele în vecii vecilor. Așa le place lor să fie: mai deosebiți față de ceilalți europeni.
Numerele de înmatriculare ale autoturismelor au și ele o particularitate a lor: îți indică anul în care au fost fabricate, ba mai mult: dacă au fost fabricate în primul sau în al doilea semestru al anului respectiv. Iar numărul de înmatriculare nu se modifică niciodată, indiferent pe la câți proprietari trece mașina respectivă. Cu ăla s-a născut, cu ăla „moare”. De exemplu, dacă partea numerică a numărului de înmatriculare este 08, autovehiculul respectiv a fost fabricat în prima parte a anului 2008. Dacă este 48, a fost fabricat în a doua parte a anului 2008. Un vehicul având partea numerică 17 a fost fabricat în primul semestru din 2017, iar unul fabricat în semestrul al doilea al anului respectiv va avea partea numerică 57. După 2020 se va folosi combinația 20-29 și 60-69.
Până să ajung în Anglia, credeam că știu limba engleză la un nivel bun. La fața locului am constatat că mă înțeleg mai bine în această limbă cu un bulgar sau cu un polonez decât cu un englez. Au tendința de a vorbi repede și de a prescurta cuvintele, astfel încât străinilor care au învățat engleza la școală și au vorbit doar cu persoane pentru care aceasta e tot limba străină le e foarte greu să înțeleagă ce spune englezul. Ei mă înțelegeau pe mine foarte bine, dar eu nu prea îi înțelegeam pe ei.
Un alt lucru interesant este acela că la ieșirea din Regat nu se face un control al documentelor. Adică, la aeroport treci pe la check-în, treci pe la security, dar nu și pe la Poliția de Frontieră. E prima țară la care observ treaba asta. Și am mai observat un lucru interesant la aeroport. De data asta, la sosire. În România, benzile alea la care aștepți bagajul de cală (până-ți ies ochii uitându-te după el) se numesc „Belt” („curea”, în engleză). La ei se numesc „Caroussel”. Mă rog, nuanțe!
Nu-mi pot termina serialul despre sejurul petrecut în Anglia fără să pomenesc de veverițele din parcuri. Atât în Leamington cât și la Londra, prin parcuri mișună o specie de veverițe gri-albastre. Dacă le ademenești cu alune, vin și ti le iau chiar și din palmă, așa de blânde sunt. Iată și o poză cu o astfel de veveriță.

Veverita in parc

Veverita in parc

Write a comment

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.