Impresii din Egipt (I)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 20-08-2015

Etichete: , , ,

După cum probabil că nu ştiţi, de curând am petrecut o săptămână în Egipt. Scopul a fost simplu: turism. Şi pentru că oferta de hoteluri la care se putea petrece un sejur era imensă, am ales mai mult la întâmplare hotelul Ali Baba din Hurghada.
Organizarea touroperatorului a fost destul de bună, astfel încât, odată ajunşi pe aeroport am fost îndrumaţi către ghişeul la care trebuia să plătim şi să obţinem viza de intrare, ne-am recuperat bagajele, apoi am fost îndrumaţi către autocarele sau microbuzele ce urmau să ne ducă pe fiecare la hotelul ales. O menţiune se cuvine, totuşi, a fi făcută: în oferta touroperatorului (Christian Tour) nu era specificată chestia cu obţinerea vizei pe banii noştri. Deci, am avut parte de un „bonus” chiar de la început. Dar ce mai contează 25 de Euro, faţă de cei 610 (de persoană) pe care-i plătiserăm pe bilet? Vorba zicalei: Unde s-a dus mia, merge şi suta!
Odată ajunşi la hotel şi „marcaţi” cu brăţara albastru închis de All Inclusive, am putut beneficia de toate avantajele acestui concept modern de turism, având la dispoziţie cam tot ce ne dorea inimioara, toată ziua (până pe la ora 24.00). Mâncare la discreţie, în orele prevăzute pentru mic dejun, prânz şi cină, gustări între mese, băuturi (răcoritoare, dar şi alcoolice) atât în holul hotelului, cât şi pe plajă, la piscină sau în restaurantele în care mâncam (erau 3 restaurante, dar la toate se serveau aceleaşi mâncăruri, doar modul de decorare era diferit).
Plaja avea nisip fin, dar în mare erau cam multe pietre. Pe plajă, şezlonguri şi umbreluţe fără plată suplimentară. Apa mării era cam la 27 de grade, iar apa piscinei la fel. În fiecare seară, piscina era cu atenţie curăţată de către angajaţii hotelului, astfel încât dimineaţa apa să fie limpede şi plăcută.
Camerele erau destul de mari şi utilate cu tot ce-i trebuie turistului ca să se simtă bine. Prin urmare, cam toate premizele erau favorabile petrecerii unui sejur plăcut la malul Marii Roşii. Iar excursiile la Luxor, Cairo şi Insula Paradisului se anunţau extrem de interesante. Ca să n-o mai lungesc, a fost o săptămână frumoasă şi din punct de vedere al distracţiei, şi din punct de vedere cultural. Dar să începem cu câteva poze de la hotel, piscină şi plajă.

Piscina hotelului
Plaja la Marea Rosie

Preludiu la vacanță (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 10-07-2015

Etichete:

Grădina Zmeilor se găseşte pe teritoriul comunei Bălan, în satul Gâlgău Almaşului. Acest sat este traversat de un drum naţional (1G) aşa încât este destul de uşor de ajuns acolo. Cam pe la mijlocul satului există un indicator şi un drumeag asfaltat pe care cu greu se pot strecura 2 maşini una pe lângă alta. În schimb, parcarea prevăzută pentru Grădină e atât de mare încât va fi greu s-o vezi vreodată plină. Când am ajuns eu acolo, mai era doar un autocar de Ungaria. Când am plecat, autocarul nu mai era, în schimb apăruseră vreo 4-5 autoturisme. După cum spuneam, deşi locul e foarte pitoresc, este puţin frecventat de turişti, nefiind prea cunoscut şi mediatizat. Şi totuşi, iată că vin şi unguri să-l vadă. Probabil că ghidul le spune „Aceste locuri sunt ale noastre de drept, dar ni le-au luat românii cu forţa, ajutaţi şi de Occident, în 1918”, aşa cum ne spunea şi nouă, prin 1991, ghidul care ne-a condus la Balcic.
Trecând peste aceste reflecţii care mi-au venit în minte vizitând Grădina, să povestesc mai bine ce-am văzut pe-acolo. Păi am văzut acele formaţiuni de piatră verticale ce par a răsări din pământ şi care au dat şi un al doilea nume acelui loc: „Pădurea de piatră”. Nu numai că le-am văzut, dar pe unele m-am şi urcat, până în vârf. Oricum, ca să vezi cât mai multe lucruri, trebuie să ieşi de pe poteca bătătorită şi să te afunzi în pădure. Pădurea reală, nu cea de piatră. Căci acele stânci despre care vorbeam se găsesc chiar într-o pădure de stejar. Aşa am descoperit o grotă şi chiar o peştera mai mică, un fel de bârlog al ursului. Afară era caniculă, temperatura era de peste 30 de grade, dar când am intrat în peşteră mi s-a făcut frig.
Apoi, este zidul de piatră, zid ce seamănă cu cel al unui castel. Castelul Zmeilor, bineînţeles. Unele dintre stânci au primit diverse nume: am văzut „Călugării”, „Zmeul şi Zmeoaica” şi aşa mai departe.
Am văzut şi pietre care semănau izbitor de mult cu trovanţii de la Costeşti, Vâlcea, trovanţi despre care am scris aici. Iar acum, câteva poze că-s mai elocvente decât orice cuvinte.

Din Gradina Zmeilor
Ziduri paralele

Calugarii
Zidul Castelului Zmeilor
Barlogul ursului

Preludiu la vacanță (1)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 09-07-2015

Etichete: , ,

În ultimii ani mi-am luat prostul obicei ca, înainte de a pleca în concediul propriu-zis, să petrec vreo câteva zile (un week-end prelungit) pe undeva prin ţară, în câte un loc pitoresc şi mai puţin frecventat de turişti.
Anul acesta am pus ochii pe Grădina Zmeilor, din Sălaj, aşa că într-acolo m-am îndreptat. De la Piteşti, am făcut cam 6 ore şi jumătate până la Jibou unde mi-am găsit cazare. Grădina e la vreo 15 Km de Jibou, dar altă pensiune mai apropiată n-am găsit. Oricum, pentru cineva care e cu maşina, distanţa de 15 Km e o nimica toată.
Drumul până acolo mi-a dat ocazia de a circula şi pe minunata autostradă A3, cea pe care cu multă manie patriotică o numim „Autostrada Bechtel”, în cinstea firmei americane care a venit, ne-a luat o căruţă de bani şi n-a lăsat în urmă decât 50 Km de autostradă care pleacă de nicăieri şi duce niciunde. Pe lângă faptul că leagă nimic de nimic, am mai remarcat şi lipsa completă a spaţiilor de servicii (parcare, toaletă, benzinărie). Sunt prevăzute, pe fiecare sens, câte 2-3 astfel de spaţii dar n-a fost realizat nici măcar unul. În plus, am remarcat şi cât de greu accesibilă este respectiva autostradă, căci deşi trece fix peste drumul naţional, ca să ajungi la ea trebuie să parcurgi cel puţin vreo 2 Km întortocheaţi. În schimb, am observat că se lucrează intens la autostrada Sebeş-Turda, în felul acesta legând-o şi pe acea biată autostradă stingheră de ceva. Presupun că la anul pe vremea asta va fi deschisă măcar parţial această joncţiune dintre A1 şi A3. Iar dacă se va face şi mult dorita autostradă Piteşti-Sibiu (care face parte tot din A1), atunci chiar că vom putea să-i lăudăm pe cei de la CNADNR. Dar astea sunt visuri!
În ceea ce priveşte mini-vacanţa mea, pot spune că a fost destul de relaxantă şi de plăcută. N-am dormit eu prea bine la pensiunea la care m-am cazat, preţurile (atât la cazare cât şi la masă) erau cam piperate, dar am avut ocazia să văd câteva locuri frumoase şi să constat că judeţul Sălaj este bine împădurit, ceea ce nu-i rău deloc.
Oamenii din zonă ţin să-şi sublinieze naţionalitatea, aşa că din loc în loc, la poarta câte unei case, vezi arborat tricolorul. Frumos şi emoţionant!
Am vizitat Grădina Zmeilor, am făcut şi un tur al oraşului Zalău, am fost şi la Castrul Roman de la Porolissum (în apropierea comunei Moigrad). Despre toate astea, amănunte în episoadele următoare. Deocamdată postez o poză panoramică a Grădinii despre care am tot pomenit mai sus.

Grădina Zmeilor văzută de sus

Impresii noi din Franţa (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Franta | pe data de 28-01-2015

Etichete:

Besançon este oraşul natal al lui Victor Hugo. „Dar n-a locuit aici decât 3 zile”, îţi spun în mod invariabil localnicii, atunci când ataci acest subiect. Se pare că mult mai mândri sunt de Louis Pasteur care s-a născut şi el tot prin zonă, la Dole. Oricum ar fi, casa în care s-a născut Hugo este bine marcată, în plus s-a reconstituit şi farmacia care exista acolo pe la începutul secolului 19.
Dar casa natală a lui Hugo nu este singura atracţie turistică a oraşului. Mai există şi o serie de biserici, monumente istorice, dar mai ales celebra citadelă. Este vorba, de fapt, de o cetate întărită, construită în vremea lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Acesta l-a însărcinat pe arhitectul Vauban să construiască astfel de cetăţi în apropierea tuturor graniţelor terestre şi maritime ale Franţei, în scopul evident de a se apăra de duşmani. De altfel, numele acestui arhitect este foarte vehiculat la Besançon. Am mâncat la Restaurantul Vauban, am văzut Hotelul Vauban, există şi o agenţie imobiliară cu acest nume şi aşa mai departe.
Revenind la citadelă, aceasta este situată pe o colină destul de mărişoară, astfel încât ne-am cam dat sufletul urcând până acolo. Ce să faci, dacă francezii sunt mai săraci decât românii şi n-au fost în stare să instaleze şi ei un funicular, aşa cum avem noi la Deva?
În schimb, odată ajuns la citadelă, poţi admira panorama oraşului şi poţi vedea cum şerpuieşte râul Doubs înconjurând centrul vechi. Acest râu a dat numele său şi departamentului a cărui reşedinţa este Besançon.
Localnicii sunt mândri şi de faptul că de câteva luni oraşul are tramvai. L-am văzut circulând: arată bine şi e silenţios.
Centrul vechi al oraşului este, în principiu, rezervat pietonilor. Cu toate astea, maşinile care aprovizionează magazinele din zonă, autobuzele şi tramvaiul au dreptul să circule şi pe acele străduţe.
Dar, după cum se ştie, vorba lungă-i sărăcie. Aşa că mă voi opri aici şi voi pune câteva poze din Besançon ca să ilustrez cele spuse mai sus.

Strada din centrul orasului
Biserica monumentOrasul vazut de la citadelaCitadela

Impresii noi din Franţa (1)

3

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Franta | pe data de 27-01-2015

Etichete:

Săptămâna trecută am tras o fugă până în Franţa, la Besançon. În interes de serviciu, nu ca să mă plimb! Aşa încât n-am vizitat şi n-am văzut mare lucru. Totuşi, unele lucruri merită menţionate aici, pro memoria.
În primul rând, am constatat că deşi nu mai fusesem de vreo 2 ani, zona aeroportului Charles de Gaulle nu s-a schimbat prea tare. Adică, avionul te lasă undeva în câmp, iar ca să ajungi la terminalul propriu-zis şi să-ţi recuperezi bagajele trebuie să iei trenul. La fel, la plecare: trebuie să iei trenul ca să ajungi la porţile L de unde pleacă avioanele TAROM.
Şi am mai constatat că mă pot descurca în respectivul aeroport fără probleme, deşi e imens. Cred că la Paris mă orientez cu mult mai uşor decât la Bucureşti.
Apoi am avut un drum lung de parcurs (cam 450 Km) pentru a străbate cam jumătate din ţară ca să ajung la Besançon. Cu această ocazie am putut să văd sistemul lor de autostrăzi. Practic, ieşi de pe o autostradă şi intri pe alta. Din cei 450 Km, peste 400 i-am străbătut pe autostrăzi. Să fac o comparaţie cu ceea ce avem noi? Nu e cazul. În schimb, marea majoritate a autostrăzilor franceze sunt concesionate unei firme (APRR) care se ocupă de întreţinerea lor, dar în acelaşi timp încasează şi tarifele de circulaţie pe respectivele autostrăzi. Iar tarifele nu sunt deloc mici! Pentru cei 400 şi ceva de Km se plătesc vreo 29 Eur (ar veni cam 7 Eur/suta de Km). Vorba ceea: dai un ban, dar ştii că nu-l mai ai! Oricum, dacă nu-ţi convine tariful ai destule drumuri naţionale pe care poţi circula, marea majoritate fiind de tip expres.
Ar mai fi de remarcat şi faptul că mâncarea şi băutura (la restaurant) sunt extrem de scumpe. Cu preţul plătit de o persoană în Franţa, la Piteşti (sau la Sibiu) pot mânca lejer cam 3 persoane. Nu vorbesc de Bucureşti, căci acolo sunt preţuri aproape duble faţă de Piteşti. Nu vorbesc nici de Mioveni, căci acolo preţurile sunt cam la jumătate faţă de cele din Piteşti.
De dormit n-am dormit la un hotel, ci la o pensiune de familie. Acolo am fost plăcut impresionat de ospitalitatea gazdelor şi de faptul că mâncau împreună cu noi (seara, căci la prânz nu mâncam acolo), astfel încât puteam să discutăm, să socializăm, să ne cunoaştem mai bine. În felul acesta am aflat că foarte mulţi francezi din zona respectivă merg să muncească în Elveţia a cărei frontieră e la doar o jumătate de oră de mers cu maşina. Salariile par a fi mult mai bune, iar de când cu valorizarea francului elveţian şi-au văzut brusc veniturile mărite cu cca 20%. Îşi plătesc contribuţiile sociale în Elveţia, astfel încât vor lua pensie din partea acestui stat, dar în acelaşi timp contribuie şi în Franţa la pilonul 3, deci vor avea ceva şi în Euro. Cu asigurările de sănătate e mai complicată treaba: ei contribuie în Elveţia, deci nu au dreptul la îngrijire medicală în Franţa. Iar Elveţia are un sistem medical mult mai slab decât al lor (cel puţin aşa susţin francezii). Dar problema asta au rezolvat-o prin faptul că muncesc în Elveţia doar cât sunt tineri şi nu au nevoie de cine ştie ce îngrijiri medicale. Când trec de 40 de ani, se întorc acasă, contribuie la sistemul francez şi beneficiază în continuare de acesta.
Cam aceasta ar fi prima parte a impresiilor mele din recent încheiata călătorie în Franţa. În partea a doua voi povesti câte ceva despre oraşul Besançon. Dar până atunci, iată deja o poză din acest oraş.

Raul Doubs la Besancon

La pomul lăudat: Hotelul Ramada Parc

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Dezamagiri | pe data de 21-10-2014

Etichete:

Brandul Ramada nu are nevoie de nicio prezentare, fiind cunoscut în lumea întreagă şi considerat drept unul serios. Tocmai de aceea, în momentul în care mi-am rezervat camera la hotelul menţionat în titlu m-am aşteptat la nişte servicii impecabile, comparabile cu cele de la Pullman. Din păcate, n-a fost să fie.
Totul a început cu mult înainte de a ajunge la faţa locului, mai precis cu vreo 3 săptămâni înainte de începerea sejurului, adică a doua zi după ce am făcut rezervarea. Am observat cu stupoare că mi-a fost blocată contravaloarea sejurului, chestie care nu mi se mai întâmplase până acum, deşi am tot făcut rezervări garantate cu cardul, atât la hoteluri din România cât şi din Bulgaria. Am sunat la hotel şi mi s-a răspuns sec că asta-i politica lor. Şi având în vedere faptul că garantasem şi pentru 2 francezi care trebuiau să vină în acelaşi timp cu mine, vă daţi seama că suma blocată era de 3 ori contravaloarea sejurului meu.
Am înghiţit în sec şi am trecut peste acest inconvenient. Probabil că dacă ar fi fost doar asta, n-aş fi scris nimic despre ei. Dar au mai fost şi altele.
Când am ajuns la hotel, mi s-au făcut formalităţile obişnuite, mi s-a dat cardul de acces în cameră, mi s-a arătat unde sunt lifturile, unde este servit micul dejun şi atât. Câteva ore mai târziu eram de faţă când şi-a luat în primire camera unul dintre francezi. Şi lui i s-au arătat lifturile şi restaurantul unde se servea micul dejun. Dar, în plus, i s-a spus că are acces la saună, piscină şi SPA, gratuit. Hopa! Adică, facilităţile astea sunt doar pentru străini, nu şi pentru jegoşii de români, nu-i aşa?
Hai să trecem şi peste asta, că şi-aşa nu aveam eu timp de SPA. Venisem acolo cu treabă, nu la distracţie. Mai trecem cu vederea şi mirosul înţepător care m-a întâmpinat în cameră: înţeleg că e vorba de nişte arome asiatice, indiene mai precis, iar dacă mie nu-mi plac asta e doar chestie de gust, deci „non disputandum”. Dar pe lângă arome, în camera m-au deranjat şi alte lucruri. Mai întâi, televizorul. Aproape tot conţinutul era cu plată. De cum îl porneai, ţi se afişa un meniu, iar opţiunea implicită era „Ofertă specială”. În ce consta această ofertă? Într-o serie de canale TV pentru adulţi la care aveai acces contra cost (120 de lei) şi care îţi erau trecuţi pe factură ca şi „Communication services”. Te anunţau asta ca să ştii de la început că n-o să i se pară nimic suspect şefului când o să-i prezinţi factură la decontare. Dar nu numai canalele pentru adulţi erau cu plată, ci şi muzica sau filmele pe care le puteai vedea. Mă rog… Mai deranjant era faptul că până să ajungi la cele câteva canale româneşti trebuia să faci vreo 5-6 manevre. Iar când ajungeai, constatai că recepţia e extrem de proastă. Cam ca la începutul anilor ’90.
Tot cam de atunci se pare că datau şi prosoapele din baie, căci prea erau tocite. Iar tot căutând unul mai de Doamne ajută în grămada de deasupra căzii, am dat de fapt peste unul extrem de murdar. Nu ştiu dacă rămăsese acolo de la precedentul locatar, sau aşa de bine erau spălate la spălătoria lor. Apoi a fost duşul. Era fixat în zid, iar raza lui de acţiune depăşea cu mult cada în care ar fi trebuit să curgă, astel încât se făcea baltă în baie de fiecare dată când îl foloseai. Şi în sfârşit, în ultima seară a plouat puţin, aşa că mi s-au murdărit pantofii. Cu această ocazie am remarcat faptul că nu există pe nicăieri o perie de curăţat încălţămintea, aşa cum s-ar fi cuvenit la un hotel de 4****. De fapt, dacă ar fi după mine, Ramada Parc n-ar avea decât 3. Dar probabil că a fost clasificat astfel doar pentru că poartă numele Ramada, nici măcar n-au mai fost verificate serviciile oferite.
În concluzie, mi-am definit şi eu o politică în legătură cu acest hotel: a doua oară nu mai calc pe-acolo!

Promisiune neonorată

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii | pe data de 07-10-2014

Etichete:

Îmi propusesem să scriu câte ceva despre recent încheiatul Târg Internaţional de la Plovdiv la care am participat săptămâna trecută. Din păcate, n-am avut mai nimic de scris. Dacă până anul trecut mai era ce mai era de el, în privinţa expozanţilor şi a vizitatorilor, anul ăsta s-a dus în jos de tot. Un sfert din suprafaţa pavilionului în care ne aflam noi a rămas neocupată. Iar vizitatori…cam la fel de rari ca părul unul chelios. În concluzie, dezamăgire totală. Din catalogul online înţelesesem că vom fi 5 expozanţi din România. De fapt, n-am fost decât 3. Cu toate acestea, am fost vizitaţi de consilierul economic de pe lângă Ambasada României la Sofia căruia ţin să-i mulţumesc pentru că ne-a băgat în seamă. Cred că vizita dumnealui a fost cea mai interesantă dintre toate pe care le-am primit.
Bulgarii se opreau în faţa standului, întrebau pe limba lor ce sunt piesele alea pe care le expunem şi la ce folosesc, dar o făceau doar din curiozitate. Se vedea de la distanţă că nu sunt reprezentanţii vreunei firme care ar putea fi interesată de aşa ceva. În funcţie de cheful pe care-l aveam, le răspundeam şi eu. Unora le spuneam că nu înţeleg limba lor (aici e iarăşi o nuanţă: unora le-o spuneam în bulgară, altora în engleză 🙂 ), altora, dacă aveam eu chef, le spuneam în bulgăreşte la ce folosesc piesele. Oricum, plecau rapid de la stand, pentru că era clar că nu-i interesau.
A fost şi un băiat care s-a oprit împreună cu prietena (sau soţia) şi a început să-i explice în amănunt ce sunt acele piese şi la ce folosesc. Mi-am dat seama că le ştie destul de bine, aşa că am confirmat ceea ce spunea. Mi-a zis că tot eu îi explicasem, acum 2 ani, aceste lucruri. Bine că îşi învăţase lecţia!
Şi a mai fost un nene care a venit vineri după-amiază. Omul avea chef de vorbă, aşa că mi-a demonstrat cu vârf şi îndesat că barierele lingvistice sunt complet artificiale. Eu nu ştiu în ce limbă am discutat cu nenea ăla (şi n-am discutat în limbajul semnelor, staţi liniştiţi), dar mi-a spus o groază de lucruri. Era din Varna, avusese o firmă de distribuţie de produse electrice pe care le aducea din Cehia, dar dăduse faliment din cauza crizei. Are doi băieţi, unul dintre ei e inginer şi lucrează la Praga, iar nora sa (soţia băiatului de la Praga) este studentă la Viena la arhitectură. Mi-a povestit şi despre oraşul natal al lui Todor Jivkov şi despre faptul că acolo s-a dezvoltat mult industria electronică, mi-a povestit şi multe alte lucruri. Cu ce nu ştiam eu din limba bulgară şi cu ce uitase el din limba franceză, ne-am înţeles de minune. În final, mi-a zis că dacă ajung pe la Varna, să-l sun să bem o bere. Am vrut să-l servesc cu un pahar de vin franţuzesc dar m-a refuzat pentru că în 10 minute urma să se urce la volan ca să plece spre casă. Am rămas mască după ce-a plecat şi aşa cum spuneam şi mai devreme, încă mă mai întreb în ce limbă ne-am vorbit!
În rest, vremea a fost frumoasă, am profitat pentru a sta frumuşel la o terasă la bere, iar serile le-am petrecut pe toate în oraş.
Urmează TIB-ul, săptămâna viitoare. Să sperăm că nu voi avea aceeaşi dezamăgire ca la bulgari.

Dacă e marţi, e Cehia (6)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 01-09-2014

Etichete: ,

A doua jumătate de zi pe care am petrecut-o la Viena a fost dedicată, în principal, vizitării Palatului Schonbrunn. Acesta era reşedinţa de vară a familiei imperiale a Austriei (familia de Habsburg, evident). Au dorit să facă o replică a Palatului Versailles, dar le-a reuşit doar parţial. Adică este impunător, este frumos, are nişte grădini în spatele palatului, ca şi Versailles, dar parcă-i lipseşte ceva din măreţia acestuia.
Şi la Viena am avut parte de un ghid care ne-a explicat la ce servea fiecare cameră în parte (am vizitat 40 de camere) şi pe cine reprezentau tablourile de pe pereţi, sau ce semnificaţie aveau ele pentru familia imperială.
Concluzia pe care am tras-o eu din toate explicaţiile furnizate de ghizi, atât în Cehia cât şi în Austria a fost aceea că Imperiul Habsburgic a fost bun, a fost chiar foarte bun. Dar numai pentru austrieci şi mai ales pentru nobilii austrieci. Pentru celelalte popoare (cehi, slovaci, sârbi, croaţi, români, ba chiar şi unguri până la un moment dat), rămâne cum am învăţat la istorie: a fost un exploatator crunt. Frumoasele clădiri din Viena (iar Palatul Schonbrunn e doar una dintre acestea) s-au construit cu bani mulţi. Bani care veneau mai ales din birurile plătite de amărâţii a căror ţară (sau teritoriu) fusese anexat/ă la imperiu.
Dar istoria e istorie, iar eu vorbesc de Palatul de azi, palat care aparţine statului austriac fără nicio posibilitate ca familia de Habsburg să-l revendice vreodată, iar acolo unde se lăfăiau pe vremuri potentaţii zilei, acum e un muzeu vizitabil de către oricine îşi doreşte acest lucru. Iată deci câteva poze de la Schonbrunn.

Palatul Schonbrunn vazut din fata

Palatul Schonbrunn vazut din fata

Gradina din spatele Palatului Schonbrunn

Gradina din spatele Palatului Schonbrunn

Gradina Schonbrunn

Gradina Schonbrunn

În afară de Schonbrunn, la Viena am mai făcut şi un tur pietonal prin centrul oraşului, ocazie cu care am admirat impunătoarea catedrală Sf. Ştefan, dar şi Palatul de iarnă al curţii imperiale (Hofburg). Iată câteva poze făcute în cursul acestui tur pietonal.

Catedrala Sf. Stefan

Catedrala Sf. Stefan

Palatul Hofburg

Palatul Hofburg

Palatul Hofburg

Palatul Hofburg

Închei aici lungul serial în care am povestit despre excursia de vara aceasta, excursie în cadrul căreia am avut ocazia să trecem prin 6 ţări: România, Ungaria, Slovacia, Cehia, Germania şi Austria. Poate că ar fi fost suficient să vedem doar două-trei, dar să aprofundăm mai bine ceea ce am văzut.

Dacă e marţi, e Cehia (5)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 25-08-2014

Etichete: , ,

Într-a cincea zi, ne-am deplasat de la Praga la Viena, cu o escală de circa 2 ore la Castelul Konopiste. Acesta era folosit de curtea imperială a Austriei atunci când doreau să iasă la aer curat, căci este situat în mijlocul unei pădurici, iar alături se află un parc destul de plăcut ochiului. Bineînţeles că, odată transformat în muzeu, acolo pot fi văzute trofeele cinegetice ale Împăratului (Franz Joseph), dar şi diverse portrete ale unor membri ai familiei imperiale. Pot fi văzute, de asemenea, camerele ce erau rezervate fiecărui membru al acestei numeroase familii. Castelul se află în Cehia, dar este ştiut faptul că această ţară fusese anexată la Imperiul Habsburgic cu mult înainte că Franz Joseph să se urce pe tron (a domnit între 1848 şi 1916). Iată câteva poze făcute în împrejurimile castelului. Vreau să menţionez aici faptul că nu am poze din interiorul niciunui castel, palat sau muzeu, deoarece în interiorul acestora fotografiatul este strict interzis.

Parcul Konopiste (1)

Parcul Konopiste (1)

Parcul Konopiste (2)

Parcul Konopiste (2)

Parcul Konopiste (3)

Parcul Konopiste (3)

La Viena am ajuns după ce ne-am săturat din nou de mers în autocar. Am făcut un popas de circa o ora la Prater (care nu-i altceva decât un bâlci puţin mai civilizat decât cele de la noi), apoi am circulat pe Ring, un inel de centură interior al Vienei. Acolo unde acum se află acest Ring, în Evul Mediu fusese construit zidul de apărare al Cetăţii Viena. Zidul a fost dărâmat de Franz Joseph, iar în locul lui a fost construită această centură. Bineînţeles că ulterior Viena s-a dezvoltat, iar centura a devenit interioară.
De o parte şi de alta a Ring-ului pot fi admirate diverse clădiri vechi şi statui, printre care cea a lui Mozart, a lui Schiller, a Mariei Tereza şi aşa mai departe. Se întrezăreşte şi statuia soldatului rus care a eliberat Viena în 1945, dar este bine mascată de o fântână arteziană. Cică au un angajament luat faţă de ruşi să n-o dărâme, altfel ar fi dat-o ei jos de multă vreme. Aşa, au ales varianta mascării, ca să se vadă cât mai puţin. Dar iată şi câteva poze din Viena.

Un maestru al circului. Statuie de la Prater

Un maestru al circului. Statuie de la Prater


Statuia Mariei Tereza

Statuia Mariei Tereza

Tot la Viena, a doua zi, am vizitat şi frumosul Palat Schonbrun. Dar despre acesta, în episodul următor care va fi şi ultimul din această serie.

Dacă e marţi, e Cehia (4)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 22-08-2014

Etichete: ,

Cea de-a 4-a zi a excursiei, respectiv ziua de miercuri a fost una foarte interesantă din punctul de vedere al obiectivelor vizitate. Necazul a constat în distanţa dintre aceste obiective, lucru care ne-a determinat să călătorim toată ziua (de la 8 dimineaţa, la 8 seara) cu opriri destul de scurte, atât la Karlovy Vary (o oră şi jumătate), cât şi la Dresda (2 ore). Cu toate acestea ochii ne-au fost încântaţi de multe minunăţii.
Cuvântul care îţi vine în minte atunci când ajungi la Karlovy Vary este „maiestuos”. Căci tot ceea ce vezi poate fi descris doar cu acest cuvânt. Absolut toată staţiunea emană un aer de bunăstare, de civilizaţie, de confort, de tihnă, un aer regal, dacă nu chiar imperial. S-a încercat a se compara această celebră staţiune cehă, cu Băile Herculane de la noi. Nu există termen de comparaţie! Lăsând la o parte faptul că mare parte din zestrea staţiunii Băile Herculane este în paragină, chiar şi aşa cum era în anii ’80 era departe în urmă. Pentru exemplificare, iată câteva poze.

Karlovy Vary 1

Karlovy Vary 1

Karlovy Vary 2

Karlovy Vary 2

Karlovy Vary 3

Karlovy Vary 3

Karlovy Vary 4

Karlovy Vary 4

În treacăt fie spus, în drum spre Karlovy Vary am trecut şi pe la poarta fabricii de bere de la Krusovice, ocazie cu care ne-am aprovizionat cu câteva blonde şi brune. Bune!
Cât despre Dresda, merită din plin menţionat faptul că nemţii l-au refăcut cu multă minuţiozitate şi cu mult sârg, după distrugătoarele bombardamente ale aviaţiei aliate din 1942. Clădirile care au rămas în picioare au fost restaurate, cele dărâmate au fost refăcute după planurile de arhitectură iniţiale, folosindu-se pe cât posibil piatră originală. Tot la Dresda am vizitat şi extraordinar de frumosul muzeu Zwinger unde am putut admira inegalabile tablouri din epoca renascentistă. Merită menţionate şi exterioarele muzeului, căci priveliştea este minunată. Iată câteva poze din Dresda, deci.

Dresda 1

Dresda 1


Dresda 2

Dresda 2


Dresda 3

Dresda 3

O ultimă remarcă: atât Karlovy Vary cât şi Dresda merită vizitate şi admirate mai pe îndelete. Noi am avut foarte puţin timp la dispoziţie, faţă de câte erau de văzut.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.