Aventuri în Africa de Nord (3)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 17-08-2013

Etichete:

Staţiunea în care mi-am petrecut săptămâna de concediu se numeşte Yasmine Hammamet şi este singura staţiune turistică din Tunisia. Celelalte sunt oraşe rezidenţiale care au şi zone turistice. Practic, în Yasmine Hammamet nu există locuitori, ci doar hoteluri, restaurante, magazine, locuri dedicate distracţiei şi un Bazar. Bazar care la arabi se numeşte Medina, adică „Oraşul vechi”. Faţă de un Bazar turcesc, Medina din Yasmine Hammamet mi s-a părut a fi destul de mică şi de sărăcăcioasă în produse. Am cumpărat, totuşi, câte ceva de-acolo. Dar, revenind la staţiune, aceasta a fost construită în anul 2000, după cum ni s-a spus. Deşi nouă, cei care au conceput-o au ţinut să respecte arhitectură tradiţională din Tunisia, aşa încât vezi clădiri ce diferă în mod radical de ceea ce poţi vedea într-o staţiune europeană.
O să vă povestesc aventura mea la Medina, apoi o să pun câteva poze din staţiune. Chiar la intrare am dat peste un tip cu extrem de multă vrăjeală în el. Mai întâi m-a întrebat dacă sunt rus (v-am spus că ruşii sunt majoritari pe-acolo). De vreme ce i-am răspuns în mod negativ, m-a luat cu „polski? cecski?”, apoi s-a dat bătut şi m-a întrebat ce naţie sunt. Când i-am spus „romanian”, imediat m-a bătut pe umăr (ăsta era modul lor de a se împrieteni cu tine) şi mi-a zis „Bună ziua”. Discuţia am continuat-o în franceză, căci sunt convins că mai mult de-atât nu ştia în limba noastră. Bineînţeles că m-a invitat să-i vizitez magazinul, să mă simt că la mine acasă şi să-mi aleg fără grabă ce anume vreau să cumpăr căci la sfârşit o să-mi facă el un preţ bun pentru toate. În plus, mi-a zis că „ieri şi azi avem revoluţie, aşa că facem o reducere de 50% la toate produsele, că să ajutăm guvernul”. „Păi câte revoluţii aveţi voi?”, l-am întrebat eu. „Am avut o revoluţie şi am pus un guvern provizoriu, dar acum avem una ca să punem unul pentru 5 ani”. „Atunci, aveţi alegeri, nu revoluţie”, am replicat eu. „Da, alegeri”. Vrăjeli! Nu aveau nici revoluţie nici alegeri. De fapt, aşa cum mi-a explicat amicul meu tunisian, în acest moment au o Adunare Constituantă care trebuie să adopte o nouă Constituţie şi abia după aceea, pe baza ei, se vor organiza alegeri.
Dintre produsele expuse în magazin, am ales un parfum „Jean Paul Gaultier” pentru nevastă-mea. Ştiam care-i preţul european (vreo 75 de euro) aşa că eram curios ce preţ îmi propune el. A plecat de la 60 de euro, ceea ce mă face să cred că este contrafăcut sau că e un articol de contrabandă. El îmi spunea că e luat de la duty free, magazinele alea scutite de taxe. După negocieri, l-a lăsat la 40 de euro, dar nu aveam atâţia bani la mine, aşa că i-am zis că o să mă întorc mai târziu să-l cumpăr. „Nu-i problemă, bagă el din nou ceva vrăjeală. Noi lucrăm cu hotelurile, poţi plăti acolo, la recepţie. Poţi plăti şi cu card-ul.”
„Bine, zic, hai să-l iau şi să plătesc la hotel.” De fapt, plata la hotel însemna că merge el cu tine până acolo şi te aşteaptă afară că să vii cu banii. Nici pomeneală să lucreze cu hotelurile, de altfel nici nu l-ar fi lăsat badigarzii să intre, căci hotelul era foarte bine păzit. Culmea este că omul m-a lăsat să intru în hotel cu parfumul asupra mea, iar el m-a aşteptat pe trotuarul de vizavi. I-am şi zis: „Chiar ai încredere în mine?”. „Da, zice. Cum să n-am încredere? N-am încredere în ruşi, dar în români am.” Am omis să-i spun că ar fi bine să nu aibă prea mare încredere în orice român. Practic, aş fi putut să nu mai ies din hotel toată seara aia, iar a doua zi oricum plecam.
Nici numărul camerei nu i-l spusesem, deci l-aş fi lăsat cu buza umflată! Evident, n-am făcut-o. M-am întors cu el la Medina, a încercat el să-mi mai vândă şi vreo haină de piele, m-a mai dus la magazinul unui prieten de-al lui, dar nu m-am mai lipit de nimic. La final am mai cumpărat 2 tablouri pictate pe piele de cămilă şi înrămate în rame din lemn de măslin şi mi-am terminat partida de shopping la Medina. Acum, iată şi pozele promise, poze făcute în staţiunea Yasmine Hammamet. (Va urma)

WP_000255WP_000257WP_000262WP_000268WP_000282WP_000294WP_000284

Aventuri în Africa de Nord (2)

5

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 16-08-2013

Etichete:

Trecând peste aventurile de „bun venit în Tunisia”, mi-am amintit faptul că toată ziua nu mâncasem şi nu băusem nimic. Avionul cu care am fost duşi acolo aparţinea unei companii „low cost”, aşa că nu-ţi serveau decât un pahar de apă, la cerere. Pentru o cafea trebuia să plăteşti vreo 4 Euro, dar oricum pe mine nu mă interesa cafeaua. După ce-am mâncat ceva şi am băut 2 pahare de bere, am simţit instantaneu cum mi se umflă burta, aşa că m-am retras în cameră, am făcut un dus şi m-am culcat. Hotărât lucru, sejurul meu nu începea sub cele mai bune auspicii.
A două zi, însă, după vreo 2 reprize de stat la plajă, baie în mare şi băut bere, vedeam lumea cu alţi ochi. Plaja avea nisip fin, era destul de curată, iar apa mării era limpede şi numai bună de făcut baie. În ceea ce priveşte berea, cea care se vindea pe plajă era cam scumpă (1,75 Euro o sticlă de 0.3 l), aşa că era de preferat să consum de la barul hotelului, căci acolo era gratuită (am mers cu All Inclusive). Până una-alta, iată o poză cu plaja pe care m-am „prăjit” eu câteva zile.
Palaj Hotelului SafaDe curăţenia şi de securitatea turiştilor de pe plajă se ocupa hotelul. Erau tot timpul 2-3 badigarzi care se plimbau în sus şi-n jos pe plajă, atenţi la orice mişcare suspectă. Deci, nicio grijă în privinţa faptului că ţi s-ar fi furat ceva de acolo. Am lăsat şi banii, şi telefonul pe prosopul întins pe plajă şi nu mi-a dispărut nimic. Nici pe altcineva n-am auzit să-i fi dispărut.
Că să nu se plictisească, badigarzii îi terorizau pe amărâţii care veneau să ne vândă diverse chestii. De fapt, era interzisă vânzarea oricăror mărfuri pe plajă. Iar că să vândă, totuşi, erau nevoiţi să plătească o taxă badigarzilor. Şi plăteau, că n-aveau încotro. Altfel, erau conduşi frumuşel, elegant, fără scandal (turiştii nu trebuiau deranjaţi) în afara plajei. Dealtfel, am observat că tu, în calitate de turist, erai foarte respectat de către personalul hotelului. Până la urmă, e normal: tu le plăteşti salariul, nu? E adevărat că la noi mentalitatea e cu totul alta, deci, poate că hotelierii noştri ar trebui să ia nişte lecţii de la tunisieni.
Revenind la plajă, am observat că aceasta era ocupată în principal de către europeni. De fapt, ca şi turişti, în Tunisia ruşii sunt în mod indicutabili majoritari. N-am văzut, în cele 6 zile în care am fost la plajă, decât vreo 3 familii autohtone. Îi remarcai imediat: doar copiii se dezbrăcau în costum de baie, ca noi, europenii. Bărbatul rămânea într-un pantalon scurt, iar femeia în veşmântul acela al lor tradiţional, inclusiv cu năframa pe cap. Practic, nu-i vedeai decât mâinile şi tălpile picioarelor. În rest, era complet acoperită. Chiar şi când intră în apă, tot aşa îmbrăcată intră. Auzisem eu despre discrimanarea femeii în lumea musulmană, dar a fost pentru prima dată când am văzut cu ochii mei acest lucru. Europencelor care se plâng de faptul că sunt discriminate le-aş recomanda un sejur prelungit într-o ţară arabă. (Va urma)

Aventuri în Africa de Nord (1)

7

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 15-08-2013

Etichete:

Ieri după-amiază am ajuns acasă, după o săptămâna petrecută în Tunisia. A fost o săptămână frumoasă în care m-am relaxat, am făcut plajă, am înotat în Marea Mediterană, dar am şi vizitat câte ceva. O să povestesc despre tot ce-am făcut pe-acolo într-un foileton bloggeristic de mai multe episoade. Pe ici pe colo, voi ilustra ceea ce povestesc şi cu niscaiva poze. Dar să începem cu începutul.
Sejurul meu în Tunisia a început sub semnul neasumării niciunei responsabilităţi. Mai întâi, agenţia de turism de la care am cumpărat voucher-ul m-a anunţat printr-un mesaj sec, scris pe un ton oficial, că nu-şi asumă nicio responsabilitate în privinţa a ceea ce voi găsi la hotel. Apoi turoperatorul ne anunţă pe site că orice reclamaţie privind serviciile hoteliere trebuie rezolvata la faţa locului, la recepţie, iar ei nu-şi asumă nicio responsabilitate privind reclamaţiile ulterioare. De asemenea, hotelul nu-şi asumă nicio responsabilitate privind banii şi obiectele de valoare lăsate în camere, dacă nu închiriem o cutie de valori de la ei. Colac peste pupăză, la aeroport ni s-a dat un pliant în care eram anunţaţi că, în cazul în care avem de gând să ne pierdem paşaportul şi banii (sau ne lăsăm furaţi), să avem grijă să deţinem fondurile necesare pentru deplasarea la Ambasada României din Tunis, precum şi pentru taxele consulare, căci ei nu îşi asumă responsabilitatea de a ne ajuta nici măcar cu o vorba bună. Pe scurt, se pare că singura responsabilitate a celor trei entităţi era aceea de a-mi lua banii. În rest, Dumnezeu cu mila! Iar „mila” Domnului n-a întârziat să se arate.
Prima aventură, odată ajuns pe pământ african a fost la hotel. Mi s-a dar camera 527, iar conform cu ceea ce ştiam şi eu de la alte hoteluri la care am locuit, aceasta ar fi trebuit să se găsească la etajul 5. Mă urc în lift şi caut butonul respectiv, dar surpriză: hotelul avea doar 4 etaje! În acelaşi lift cu mine era şi o rusoaică. Femeia încerca să-mi explice pe limba ei ceva, dar eu, dacă am chiulit de la lecţiile de rusă din liceu, n-aveam cum s-o înţeleg. Am încercat s-o iau pe engleză, dar se pare că de la lecţiile astea chiulise ea! În final, am urcat la 4 şi am observat că la acel etaj, în afară de camerele care începeau cu cifra 4, se găseau şi camere al căror număr începea cu 8. Pasă-mi-te, atunci când hotelul construise o aripă nouă, nemaiavând numere care să înceapă cu numărul etajului, reluase numerotarea cu 5 de la etajul 1. Aşa că am coborât şi mi-am găsit camera la primul etaj, după ce am orbecăit prin mai multe culoare întortocheate şi prost luminate (de fapt, aveau becuri dintr-alea cu celulă fotoelectrică şi se aprindeau doar când ajungeai în dreptul acesteia).
Odată ajuns în cameră, am avut o nouă surpriză. La început am crezut că este dotată cu piscină şi chiar mă întrebam dacă e inclusă în preţ, sau mi se va cere să plătesc un tarif suplimentar. Apoi, mi-am dat seama că nu-i decât o simplă băltoacă formată din cauza că, din tavan, apa curgea suav: pic, pic. Cum nu mă interesa o astfel de modalitate de a face duş, am căutat o soluţie de rezolvare a problemei. Am luat, deci, calea recepţiei hotelului ca să mă plâng de situaţie. Pe drum m-am întâlnit cu un papiţoi din personalul hotelului şi i-am explicat mai întâi lui care-i situaţia. A mers cu mine în cameră, s-a uitat, a bombănit ceva pe limba lui, mi-a zis că nu e inundată camera de deasupra, aşa cum crezusem eu, ci e de la aerul condiţionat, iar în final m-a trimis tot la recepţie. Recepţionerul m-a ascultat şi el cu atenţie, apoi i-a completat un bon de intervenţie unui alt papiţoi înarmat cu vreo 10 scule de mâna (cheie franceză, cleşte mops, ciocan, şurubelniţe, patent etc.). Am mers în cameră cu acesta din urmă, iar dintre toate sculele cu care venise n-a avut nevoie de niciuna. A dat la o parte tavanul fals, a înfipt mai bine un furtun în aparatul de aer condiţionat, apoi a început să şteargă apa de pe tavan cu o cârpă. A şters la ea până n-a mai picat. Între timp revenise şi papiţoiul cu numărul 1 înarmat cu un T-eu şi o cârpă şi s-a apucat să şteargă apa de pe jos. La final, mi-au zis că totul e ok şi că nu voi mai avea piscină în cameră. Nu prea i-am crezut, aşa că le-am spus că dacă o să înceapă din nou să pice, a doua zi o să-i reclam la turoperator. N-a fost cazul, pentru că într-adevăr n-a mai curs apă. A rămas doar igrasia. Pentru cei care vor poze din Tunisia, iată cum arată tavanul fals al camerei în care am stat. (Va urma)

Igrasie

Tunisia: reflecții înainte de sejur

7

Postat de Geocer | in categoria calatorii | pe data de 04-08-2013

Etichete:

Așa cum am scris deja, anul acesta am decis să-mi petrec concediul în Tunisia. Am optat pentru un hotel din stațiunea Yasmine Hammamet, un orășel situat destul de aproape de Tunis, la 70 Km.
Așa cum obișnuiesc atunci când plec undeva în străinătate, m-am informat despre țara pe care urmează s-o vizitez. Tunisia este o țară musulmană având cca 9 milioane de locuitori. A fost, timp de aproape un secol, colonie franceză. Și-a declarat independența în 1956. Nu e cazul să discut despre regimul politic actual din această țară, deoarece nu am suficiente informații. De altfel, se spune că nu este recomandat să abordezi teme de politică internă cu un tunisian. Ca idee, după dobândirea inependenței, au avut drept președinte, timp de vreo 30 de ani, pe Habib Bourguiba, artizanul acestui act. A urmat Ben Ali care a fost îndepărtat acum 2 ani de mișcările revoluționare care au cuprins tot nordul Africii, iar anul acesta și-au ales un alt președinte care este la rândul său contestat. Dar, repet, chestiile astea țin de bucătăria lor internă, nu e treaba noastră să le discutăm.
Revenind la viitorul meu sejur în această țară, mi-am amintit că acum circa 15 ani, când eram și eu pionier într-ale Internetului, discutam pe ICQ (un precursor al mess-ului) cu un tunisian. Am pierdut legătura de mai bine de 10 ani, ultima veste de la el fiind aceea că urma să se însoare. Ba, chiar mă invitase la nuntă, invitație pe care n-am onorat-o. Știindu-i numele, m-am apucat să-l caut, să văd ce mai face, să vedem dacă nu cumva o să ne putem întâlni la o bere (mă rog, el ar fi băut un suc, căci fiind musulman practicant nu are voie să pună alcool în gură).
L-am găsit, evident, unde altundeva decât pe facebook? A fost foarte entuziasmat când ne-am regăsit în mod virtual, iar când i-am spus că urmează să petrec o săptămână în țara sa a fost și mai bucuros. Fără nicio ezitare, mi-a spus că o să vină să mă ia într-o zi din stațiune ca să mergem la el acasă și să mă invite la masă. Are 2 băieți, unul de 9, celălalt de 10 ani. Din câte am citit pe net, tunisienii sunt deosebit de ospitalieri și consideră că le faci o mare onoare când le treci pragul casei.
Ei, și acum încep problemele mele: nu pot să mă duc cu mâna goală în casa omului. Dar ce să le ofer? Cum să fac să le ofer câte ceva fiecăruia, fără a face vreo gafă de genul unei sticle de vin? Sau, am voie să-i fac un cadou unei femei musulmane? Grele probleme! Oricum, am de gând ca primul lucru pe care o să i-l spun amicului meu să fie ceva de genul „Îmi cer dinainte scuze pentru orice gafă pe care o voi face din cauza lipsei de informații în legătură cu obiceiurile voastre.” Cred că va înțelege. Oricum, eu am ceva emoții.

Decizia-i luată, la fel şi voucher-ul

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 25-07-2013

Şi anul ăsta am stat mult în cumpănă până să mă hotărăsc unde o să-mi petrec acea săptămână din an în care devin brusc turist. M-am gândit la Bulgaria, la Albania, la litoralul românesc şi la multe alte posibilităţi. Dar cum posibilităţile materiale îmi sunt limitate (altfel m-aş fi dus în Mauritius), a trebuit să aleg ceva cât de cât rezonabil din punct de vedere al preţului.
În final m-am decis pentru Tunisia. Oferta este foarte variată, începând de la 394 Eur/persoană (transport cu avionul, cazare la 3*** şi demipensiune) până la … nu ştiu exact că nu mă uit la ofertele cele mai scumpe. Eu am ales una de 524 Eur/persoană la All Inclusive.
Am înţeles că Tunisia este o ţară unde nu prea se poate dormi noaptea din cauza gălăgiei, că te împiedici la tot pasul de diverse insecte (să nu uit să-mi iau aparatul împotriva ţânţarilor şi lamelele), că e foarte cald, că mâncarea nu va fi tocmai pe gustul meu (se mănâncă oaie, fructe de mare şi alte marafeturi care mie nu-mi plac), că nu se comercializează băuturi alcoolice decât după ora 6 seara (nici măcar bere!), deci am toate premisele pentru o vacanţă „pe cinste”. Dar ce va fi şi cum va fi nu voi putea şti decât atunci când voi ajunge acolo.
Promit să-mi scriu aici, pe blog, impresiile şi să public multe poze. Sper să fie frumos, totuşi!

Accident dezastruos în Muntenegru. De ce nu mă mir?

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii | pe data de 24-06-2013

Etichete: ,

Nu mă mir pentru simplul motiv că acum circa un an am vizitat această frumoasă țară și am vazut atât incredibilele peisaje montane, cât și modul în care conduc șoferii români de autocar prin acea zonă.
Râpe precum cea în care s-a răsturnat autocarul sunt la tot pasul, iar curbele periculoase se succed una după alta. Sunt și eu șofer de vreo 12 ani, dar pe-acolo n-aș fi mers cu mai mult de 40-50 la oră, deși drumul e în afara localității. Ei bine, șoferul autocarului nostru mergea cam cu 80 și depășea tot ce prindea. Doar norocul ne-a ferit de la soarta tragică pe care o au acum compatrioții noștri.
Îi plâng în mod sincer pe cei care au avut parte de această tragedie, dar în același timp sper ca aceasta să fie o lecție pentru șoferii români. Sper!

La final, iată si o poză din Muntenegru, poză făcuta de mine din autocarul care ne transporta spre stațiunea în care am petrecut o săptămână.
Peisaj din Muntenegru

S-a mai scurtat puțin drumul până la mare

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, De-ale mele | pe data de 08-06-2013

Aflasem că s-a terminat cu bine autostrada A2 și că s-a început și A4, cea care va lega Tulcea de Mangalia și abia așteptam o ocazie ca să circul pe ele. Ba, chiar mă gândeam să imi planific un week end la mare doar ca să văd cu ochii mei minunatele autostrăzi construite în epoca pe care cu mândrie națională o numim „Epoca Băse”.
Dar lucrurile s-au aranjat mult mai frumos, având în vedere invitația primită de la HP.
Înainte de a pleca la drum, m-am informat pe Viamichelin si am aflat ca voi avea de parcurs 358 Km dintre care 308 pe autostrada. De asemenea, Viamichelin îmi prevestea că voi face 3h și 25 min. Bineînțeles că nu am luat de bun acest ultim amănunt, deoarece ei n-au habar ca pentru a ocoli Bucureștiul pe Centura de sud (cca. 30 km), îți trebuie de fapt cam o oră. Și nici despre faptul că la ieșirea de pe A4, la podul de la Agigea, se formează cozi interminabile. Una peste alta, am facut aproape 4 ore de la Pitești la Eforie Nord, ceea ce e destul de bine, căci îmi amintesc că altă dată făceam 6-7 ore.
Iată și câteva chestii pe care le-am remarcat pe drum:

  • Bătrâna autostrada București-Pitești se menține la un nivel acceptabil. Se poate și mai bine, dar ne mulțumim cu ce este.
  • Centura de sud a Bucureștiului e la fel de proastă ca întotdeauna. Dacă cea din nord a fost modernizata si parțial lățită la 2 benzi pe sens, în sud nu s-a făcut nimic. Sunt groaznice si intersecțiile de la ieșirile spre Domnești, Berceni și Oltenița unde ai nevoie de multă răbdare ca să aștepți în coloană. Acolo au prioritate cei care intră sau ies în/din București, iar pe centură se formeaza cozi imense.
  • Nu mai există niciun indicator care să-ți arate pe unde se ajunge la A2. Pentru mine nu-i o problemă, căci cunosc drumul, dar mă gândesc că dacă vine un străin pe-aici, se rătăcește cu mult succes. Pe de altă parte, poate că au dreptate și autoritățile: ce să caute un strain în România?
  • Prima porțiune din A2, cea de la București la Fundulea e proastă rău de tot. Prima bandă e plombată din 5 în 5m. Fără exagerare.
  • În rest, A2 e foarte mișto, mai ales partea care traversează Dobrogea. Se vede că e nouă, dar e și bine făcută. Atenție la viteză! Radarul pândea în apropiere de Fetești, iar cei pe care-i trăgea în poză erau opriți imediat dupa punctul unde se plătește taxa de pod. Taxă care mi se pare exagerat de mare: 13 lei pentru autoturisme, adica 3 euro.
  • Străbătând Dobrogea pe A2, nici nu-ți dai seama când intri pe A4. Există ieșire doar dacă vrei să circuli spre nord (Mamaia, Tulcea), dar pentru sud, mergi înainte și dai dintr-una în cealalta. Eu mă așteptam să fie niște racorduri, niște pasarele… Nimic!

Cam atât despre drumul până la mare. Lasă că vă spun eu și cum a fost cu HP-ul, că și acolo sunt lucruri bune de povestit.

Week end la mare

3

Postat de Geocer | in categoria calatorii, De-ale mele | pe data de 07-06-2013

Săptămâna trecută, pe nepusă masă, mă trezesc în inbox cu un e-mail conținând invitația de a participa între 7 și 9 iunie la un eveniment organizat de HP România la Eforie Nord, Hotel Europa.
Am stat, m-am frecat la ochi, m-am scărpinat în scăfârlie, am citit din nou, dar tot nu-mi venea să cred. Nu că n-aș merita un week end la 4* plătit de HP sau de multe alte firme mari. De exemplu, cred că Microsoft mi-ar datora cel puțin un sejur de o săptămână pe Coasta de Azur. Dar cum de și-au dat cei de la HP ca-mi datorează asa ceva? Rămâne o enigmă. Cert este faptul că am verificat și nu e țeapă, deci dacă aveți nevoie de mine în acest week end v-am spus unde mă găsiți. Eventual, dacă nu sunt la hotel, aruncați un ochi și pe plajă. Sau, poate sunt la SkyJet, ori la regatta cu veliere, căci sunt prevăzute în program și astfel de activități.
Gata, acum vă las cu bine. O să vă povestesc în curând cum a fost. Iar săptămâna viitoare aștept invitația aia de la Microsoft. Bine, nici pe cei de la Apple sau Google nu i-aș refuza!

La înălţime

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta, verdeata | pe data de 08-05-2013

Pentru că tot am avut o vacanţă ceva mai lungă, în ziua de Paşti am ieşit puţin în natură. Mai precis, am mers la Cetatea Poenari şi la Vidraru. Trecusem de mai multe ori pe la poalele muntelui ce adăposteşte cetatea, dar nu urcasem niciodată cele 1500 de trepte ale scării ce te conduce până sus, în vârful muntelui. Iată că de data asta am făcut-o. Toată lumea cunoaşte legendele cetăţii lui Vlad Tepes, n-are rost să le repet şi eu.
Impresionante sunt priveliştile pe care le poţi admira, odată ajuns acolo. Şi pentru că e primăvară şi vreme bună, totul este mai verde şi mai frumos decât în oricare alt anotimp. Spre sud se vede râul Arges şerpuind spre şeş, iar alături de el şoseaua care duce spre Curtea de Arges. La nord se vede Transfăgăraşanul urcând spre Barajul Vidraru. De jur împrejur, vârfuri muntoase, unul mai semeţ decât altul. Iată, deci, câteva poze pe care le-am făcut de acolo de sus, plus una de la Vidraru.
În concluzie, merită să faci un efort ca să urci până la Poenari, căci priveliştea ce ţi se oferă este minunată.

Privelistea de la sudul Cetatii Poenari

Privelistea de la sudul Cetatii Poenari

Privelistea de la nordul Cetatii Poenari

Privelistea de la nordul Cetatii Poenari

Varfuri muntoase

Varfuri muntoase

Barajul Vidraru

Barajul Vidraru

Un personaj ciudat

3

Postat de Geocer | in categoria calatorii, De-ale mele | pe data de 30-10-2012

Am citit multe romane ale lui Jules Verne și am observat (printre altele) un lucru: în mai toate călătoriile în care ne-a purtat genialul scriitor există și câte un personaj mai ieșit din comun, mai ciudat. Am avut și eu parte să cunosc un astfel de personaj în timpul călătoriei pe care am efectuat-o acum câteva săptămâni în Franța, mai precis la întoarcerea din acea călătorie.
Îl cheamă Vlad Ionescu, dar nu știe nicio boabă românește. S-a născut în Australia din tată român (mai degrabă basarabean) și mamă din Bielorusia. Nici tatăl și nici mama nu-i mai trăiesc. Venea la București … ca să-și găsească o nevastă româncă. Și mă întreba dacă e greu să-și găsească. Ce naiba poți să răspunzi la o astfel de întrebare?
Și m-a întrebat mai multe, nu doar asta. Cică, ar fi auzit el că la București sunt niște saloane de masaj foarte interesante. Da, zic, probabil că sunt. „Unde?”. Habar n-am că eu nu cunosc bine Bucureștiul. Și nici în Pitești nu știu unde sunt astfel de saloane!
Dar femeile românce? Ce preferă ele la un bărbat? Le plac banii? Păi, e ca peste tot în lume: sunt și femei cărora le plac banii, sunt și altele care preferă tandrețea și afecțiunea…
Și-a scos și pașaportul ca să-mi arate că fusese în Afganistan, apoi m-a întrebat dacă și la București, la aeroport, sunt soldați cu arme. Că în Afganistan așa era. I-am explicat că e, totuși, o diferență între Afganistan și România. „Aha, da. Ai dreptate: Afganistanul e mai ieșit din comun”.
Dar a auzit el niște chestii înspăimântătoare despre români. Uite, de exemplu, eu mi-aș vinde copilul? Nici nu înțelesesem bine ce-a zis, așa că i-am răspuns „Yes”. Abia când i-am văzut mutra contrariată l-am rugat să repete întrebarea și i-am explicat că nu e chiar așa cum auzise el și că nu e cazul să creadă toate bazaconiile. Vorbea o engleză cam ciudată, plus că vorbea cam pe nas, de multe ori trebuia să-l rog să repete de câte 2-3 ori că să înțeleg ce vroia să întrebe.
Iar când avionul a aterizat la Otopeni a oftat și a zis: „Când o să am destul de mulți bani, aici o să vin să trăiesc și să mor!”.
L-am așteptat în zadar la punctul de recuperare a bagajelor. Aș fi vrut să-mi iau rămas bun de la el, poate că l-aș fi condus și până la hotelul la care avea rezervare, ca să nu mai dea o grămadă de bani la taxi. N-a apărut! Nu-i așa că era un personaj ciudat?

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.