"Vedeta" Cristi Tanase

6

Postat de Geocer | in categoria Cornel Penescu, Cristi Tanase, FC Arges, fotbal, pitipoance | pe data de 05-01-2010

Pe vremea cand juca la FC Arges, Cristi Tanase era un jucator foarte serios si de valoare. Se antrena impreuna cu colegii, era selectionat la Nationala, facea meciuri memorabile. Cand se scria ceva despre el prin ziare, erau numai articole laudative in legatura cu jocul practicat in teren. Chiar si eu am scris un articol pe blog, entuziasmat de evolutia dintr-un anumit meci.
Asta-vara, atunci cand echipa sa a fost retrogradata in mod abuziv, din cauza comportamentului patronului Penescu, Razvan Lucescu a spus ca-l va lua la Nationala chiar daca va evolua in Liga secunda. Era prea bun ca sa se renunte la el.
Ce s-a intamplat dupa aceea stie toata lumea : Tanase a fost vandut lui Becali, urmand sa evolueze la Steaua. Au urmat cateva luni in care nu s-a mai auzit aproape nimic despre el. Ca ar fi accidentat, ca ar avea un picior mai scurt (cand juca la Pitesti le avea egale, doar cand s-a dus la Steaua i s-a scurtat unul ­čśÇ ), astea au fost singurele stiri pe care le-am auzit despre Tanase.
Apoi, dintr-o data, presa de scandal a inceput sa-l pomeneasca, dar intr-un mod cu totul diferit de cel in care se scria inainte de a ajunge la Bucuresti. „Bomba sexy” a lui Tanase a devenit dintr-o data celebra, dar din cauza unor cu totul altor circumstante decat cele in care el devenise cunoscut. Scandaluri, fitze de pitipoanca, distractii prin cluburi pana spre dimineata … cam in felul asta se scrie acum despre Tanase si iubita sa. Iubita pe care nu si-a gasit-o la Bucuresti, iubita cu care a plecat de la Pitesti. Dar care, intre timp, a capatat fitze de capitala si, ceea ce este si mai rau, l-a invatat si pe Cristi sa fie fitzos.
Altceva, ce sa mai zic? Sa va mai spun ca e pacat de talentul baiatului, pentru ca daca va continua in acelasi mod va ajunge un mare NIMENI? Sa va mai spun ca mai bine ar fi ramas la Pitesti, celebru in calitate de fotbalist, decat sa ajunga la Bucuresti in calitate de personaj monden controversat? O sa va amintesc doar un vechi proverb romanesc : „Decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas !”
Tanase, tata daca nu esti in stare sa rezisti tentatiilor capitalei in loc sa-ti vezi de cariera, mai bine du-te sa joci la FC Albota, ca vei fi mai apreciat acolo !

A picat si-al nostru : Cornel Penescu arestat de DNA

2

Postat de Geocer | in categoria Cornel Penescu, DNA, FC Arges, pitesti | pe data de 13-04-2009

Cornel Penescu este patronul clubului din Pitesti de cca. 2 ani si jumatate. Atunci cand pachetul majoritar de actiuni au fost vandute (inainte, FC Argea apartinea Consiliului Local Pitesti si Consiliului Judetean Arges), multi pitesteni si-au pus mari sperante in renasterea gloriei de altadata a echipei din Trivale. Penescu a „calcat cu stangul”. Desi a adus antrenor italian, apoi pe Dorinel Munteanu, nu a reusit sa ii readuca pe linia de plutire pe baietii nostri, asa ca au picat in Liga secunda. La circa 2 ani de la ceea ce s-a intamplat atunci, chiar Penescu a povestit ca a incercat sa salveze echipa de la retrogradare inclusiv prin mituirea celor de la Poli Iasi care ar fi trebuit sa se lase invinsi intr-un meci decisiv pentru supravietuirea in Liga I a lui FC Arges, mijlocitor fiind antrenorul Munteanu. Iesenii nu s-au lasat invinsi, asa incat Argesul n-a mai avut practic nicio sansa de a ramane in A.
Este timpul sa facem o mica delimitare intre clubul FC Arges si cei ce se afla in mod vremelnic la carma clubului. FC Arges este un club vechi, la care s-a incetatenit deja ideea sanatoasa de a descoperi, a incuraja si promova tinerele talente. Cand am vazut, acum cateva luni, o stire la TV care spunea ca Steaua isi face Academie de Fotbal am ras cu pofta. Pentru ca la Pitesti aceasta Academie (de fapt la noi se numeste Scoala de Fotbal) a existat de cand stiu eu acest club. FC Arges a fost si inca este o pepiniera de tineri fotbalisti talentati. Cei care s-au aflat sau se afla la carma clubului au fost, poate, tentati sa faca si lucruri ilegale sau care sunt la limita legii.
In Liga II-a , Argesul a dovedit ca este o echipa buna, o echipa de Liga I, asa ca n-au stat decat un an pe-acolo. Iar in turul de anul asta, multa lume a spus ca FC Arges reprezinta o adevarata revelatie a sezonului. Acest epitet (de revelatie a turului) a fost pus de catre oameni de televiziune care au privit jocul echipei, joc care a placut si place. Iar talentele argesene precum Tanase, Tames sau Doman au fost remarcate inclusiv de catre selectionerii echipelor Nationale de seniori si de tineret.
Este sau nu este Penescu vinovat? Habar n-am. Ca pitestean, sper ca nu este vinovat. Si asta nu pentru ca l-as iubi pe Cornel Penescu, ci pentru ca iubesc FC Arges, iar o eventuala condamnare a domniei sale s-ar rasfrange in mod negativ asupra evolutiei echipei (care si asa a avut o evolutie destul de slaba in retur), pentru ca este inevitabil ca antrenorul Ionut Badea si baietii sai sa nu fie afectati psihic de tracasarile la care este supus clubul din cauza cercetarilor ce se fac acolo.
Orice ar fi, raman sustinator al echipei FC Arges !

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.