Din nou!

6

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 28-09-2014

Etichete:

Este pentru a treia oară! Mâine dimineață, atunci când cocoșii își vor fi terminat cântarile nocturne și se vor fi apucat de lucruri cu mult mai lumești precum călcatul găinilor, eu mă voi trezi cu (sau fără) chef de ducă.
Indiferent dacă voi avea sau nu chef, de plecat tot voi pleca. Și asta, deoarece orașul Plovdiv din Bulgaria mă așteaptă cu nerăbdare. N-aș zice că acest oraș mă iubește atât de mult încât își dorește să-i fiu oaspete în fiecare an. Și nici despre mine n-aș putea spune că-l iubesc atât de tare încât nu pot intra în iarnă fără să-l văd.
Merg acolo în interes de serviciu, în calitate de expozant la Tărgul Internațional care-și va deschide porțile luni. Despre ce s-a întâmplat în anii trecuți puteți citi dacă faceți click pe eticheta de mai jos. Despre ce va fi anul acesta sper să scriu câteva articole de la fața locului, sau după ce mă voi întoarce acasă.
Oricum, prima impresie este că prezența românească la acest târg scade în mod constant. Dacă acum doi ani eram vreo 20 de expozanți români, anul trecut am fost 8, iar în acest an suntem doar 5. Și nici eu nu mă simt prea bine!
Aa, să nu uit. Din cauză că anul trecut m-am întors bolnav de la participările pe care le-am avut la târgurile de toamnă, anul acesta am primit un avertisment sever din partea unei colege: „Să nu veniți bolnav de acolo, că mă supăr rău de tot!” E musai să mă protejez, deci!

Dacă e marţi, e Cehia (2)

0

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 14-08-2014

A doua zi a excursiei a debutat cu o plimbare printr-un orăşel pitoresc situat la nord de Budapesta şi locuit în principal de sârbi. Sigur, s-ar fi putut renunţa la această etapă din program, ca şi la următoarea (vizită la Visegrad că să vedem … nimic). Dar turoperatorul care ne-a propus această excursie a vrut să ne prezinte cât mai multe obiective turistice, fără a se aprofunda prea tare vreunul. Păcat, zic eu! S-ar fi putut opta pentru un program mai relaxat şi pentru câteva obiective importante, obiective asupra cărora să se insiste mai mult cu prezentarea. Dar, până una alta, iată câteva poze de la Szentendre (Sfântul Andrei), orăşelul despre care vorbeam mai sus şi o panorama asupra Cotului Dunării (în nordul Ungariei, undeva pe lângă Vişegrad).

Vedere din oraselul Szentendre

Vedere din oraselul Szentendre

Coloana ciumei din Szentendre

Coloana ciumei din Szentendre

Biserica din Szentendre

O biserica din Szentendre (in total sunt vreo 17)

Cotul Dunarii

Cotul Dunarii

După alte câteva ore de mers în autocar (în paranteză fie spus, nu-mi mai trebuie călătorie cu autocarul prea curând!), am ajuns la Bratislava, în Slovacia. Cu ocazia trecerii graniţei din Ungaria în Slovacia am văzut şi eu pentru prima dată cum stă treaba cu Spaţiul Schengen. Practic, nu mai există frontieră! Dacă la trecerea din România în Ungaria ni s-a cerut să prezentăm un act de identitate, trecerea dintr-o ţară membră Schengen într-alta se face fără să realizezi faptul că s-a produs. Dacă ghidul nu-ţi spune „acum intrăm în cutare ţară„, îţi dai seama doar când începi să primeşti mesaje de la noul operator de telefonie la care ţi se conectează automat telefonul. În curând, s-ar putea că nici amănuntul ăsta să nu mai facă diferenţa, căci se preconizează unificarea reţelelor UE, astfel încât roamingul să dispară.
La Bratislava nu ne-am oprit decât pentru circa o oră. Am văzut doar podul cu un OZN pe băţ şi biserica Sf. Martin. A urmat încă un lung drum în autocar, iar seara târziu am ajuns la Praga unde am avut parte de o primire foarte „fierbinte”. Despre ce este vorba? Este vorba despre recepţionerul hotelului Pramen la care am stat 3 zile, recepţioner care a dat dovadă de un exces de zel ieşit din comun atunci când ne-a pus să completăm formularele necesare cazării. Omul era în stare să verifice fiecare literă şi să te pună s-o îndrepţi sau să completezi din nou formularul doar pentru o liniuţă, un punct sau mai ştiu eu ce i se năzărea lui. După un drum de vreo 500 Km în autocar, doar asta ne mai lipsea! Dar să revenim la pozele din Bratislava.

OZN-ul de pe pod

OZN-ul de pe pod

Biserica Sf. Martin

Biserica Sf. Martin

Presa e cu noi!

5

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 08-10-2013

Etichete:

O vizită interesantă la Târgul Internaţional de la Plovdiv a fost cea a corespondentului Agerpres în Bulgaria, d-l Ivan Radev. A venit să facă un material despre participarea românească la acest târg, iar primul stand la care s-a oprit a fost al nostru. Se documentase pe net şi credea că va vizita circa 20 de firme, dar catalogul de pe net era cel de anul trecut. Anul acesta au fost doar 8 participări româneşti. I-am povestit şi eu cum m-am priceput despre firmă, despre produse, despre clienţi, iar el a înregistrat, apoi a scris. Eu zic că a ieşit un articol bun, aşa că vă invit să-l citiţi aici.

Amicul meu tunisian

1

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 26-08-2013

Etichete:

Aşa cum spuneam, am un amic în Tunisia pe care-l cunoşteam doar în mod virtual, de vreo 15 ani. Bun cunoascator al limbii franceze (a studiat 3 ani la Paris), având un serviciu foarte bun în departamentul Telecomunicaţii şi IT de la Tunisair, locuind în Cartagina, în apropiere de Tunis.
Nu mai discutaserăm de vreo 10-11 ani, căci am avut amândoi alte preocupări decât schimbul de mesaje pe net. Când am decis să merg în Tunisia, primul meu gând a fost: „Ce păcat că n-am mai ţinut legătura cu Charfeddine. Acum am fi avut ocazia să ne întâlnim.” Mai ales că el îmi zisese de mai multe ori să merg în Tunisia, să mă găzduiască la el acasă pe toată durata sejurului, încă de pe vremea când mai păstram legătura. Nu m-aş fi dus eu să stau o săptămâna pe capul familiei sale, dar de vizitat tot l-am vizitat. L-am regăsit pe facebook, şi-a amintit imediat de mine, aşa că am hotărât să ne vedem. M-a aşteptat la aeroport, căci birourile administrative ale Tunisair sunt chiar vizavi de acesta. Apoi am stabilit să vină duminică în staţiune, să mă ia cu maşina, să îi vizitez familia, iar pe seară să mă aducă înapoi.
Aşa am şi făcut. Le-am oferit nişte cadouri mai mult simbolice: artizanat românesc lucrat manual, iar pentru copii câte o cutie de ciocolată, căci copiilor din lumea întreagă le place ciocolata.
Amicul meu locuieşte într-o casă mai mare în care sunt 4 (sau 5?) apartamente, toate locuite de familia sa: părinţii şi fraţii. Are 2 copii (ambii băieţi) de 10, respectiv 9 ani, iar soţia sa este profesoară de limba engleză. M-au primit cu multă ospitalitate, m-au invitat la masa de prânz şi au insistat ca data viitoare să mă duc să locuiesc la ei. Nu ştiu când voi ajunge eu a doua oară în Tunisia, căci am încă multe ţări de vizitat, dar o să ţin cont de invitaţia lor.
Amicul meu a fost disponibil pentru mine toată ziua, practic m-a plimbat pe banii lui peste tot unde am vrut să merg. A mai făcut şi pe ghidul, povestindu-mi despre Cartagina despre istoria ţării sale şi despre evoluţiile recente.
Iar la final i-am făcut şi o boacănă: mi-am uitat telefonul la el în maşină! Când am ajuns în camera şi mi-am dat seama că nu mai am telefonul, era să-mi vină rău. N-aveam cum să-l sun, căci numărul lui era înregistrat în telefon, nu îl ştiam pe de rost. Mi-am amintit că-mi trimisese numărul într-un mesaj privat pe facebook, aşa că am dat fuga în holul hotelului şi m-am conectat la Internet pentru prima dată de când sosisem în Tunisia. Noroc că aveam iPad-ul la mine, altfel chiar că aş fi fost fiul ploii! I-am scris numărul pe o hârtie, am mers la recepţie să întreb cum pot face că să dau un telefon, recepţionerul mi-a spus unde găsesc un telefon public şi iată-mă sunandu-l. Nu se mai putea întoarce: autostrada era extrem de aglomerată, punctele de întoarcere sunt destul de rare, iar el aproape că ajunsese acasă. Mi-a confirmat că a găsit telefonul meu căzut pe podeaua maşinii şi mi-a promis că miercuri dimineaţă mi-l aduce la aeroport. Nici nu va daţi seama cât de bucuros am fost să-l revăd din nou.
Iată, deci, că mi-am povestit absolut toate aventurile din Tunisia. Aventuri care se vor transforma în amintiri frumoase pe care o să le tot povestesc prietenilor şi nepoţilor!

Aventuri în Africa de Nord (7)

9

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Fără categorie, vacanta | pe data de 21-08-2013

Etichete: ,

Sidi Bou Said înseamnă „Sfântul Abou Said” (de fapt numele sfântului e mai lung, dar cred că nu contează aşa de tare) şi se referă la cel al cărui nume l-a luat orăşelul. De ce a luat numele Sfântului Abou Said? Pentru că acesta şi-a petrecut o mare parte din viaţă pe aceste locuri. Abou Said a făcut mult bine semenilor săi, tocmai de aceea a fost sanctificat de către musulmani. În felul acesta (prin sanctificare), a dobândit dreptul de a fi îngropat într-un fel de capelă care-i destinată exclusiv mormântului său şi unde vin credincioşii să se reculeagă şi să spună rugăciuni. Dar nu numai el, ci întreaga sa familie a fost îngropată în acest fel. De exemplu, alături de portul punic există o astfel de capelă în care este înmormântată o fiică a Sfântului Abou Said.
Orăşelul s-a dorit a fi unul pitoresc şi exotic, astfel încât toate clădirile sunt vopsite în alb, iar ferestrele şi uşile în albastru. Culori ce amintesc de anumite insule greceşti. Totuşi, unele clădiri ar avea nevoie de o zugrăveală nouă, nu credeţi?WP_000602Orăşelul e mai degrabă un sătuc, nu are decât vreo 5 mii de locuitori, dar având în vedere faptul că a ajuns celebru (trăiască propaganda pentru turism) este extrem de vizitat. Dacă n-ai de gând să cumperi ceva de-acolo, mare lucru nu e de văzut. Adică, pe mine m-au impresionat mult mai mult alte locuri pe care le-am vizitat, decât acest orăşel alb-albastru.
Dar mai am o amintire din Sidi Bou Said care merită a fi povestită. Văzusem eu pe plajă un tip care vindea nişte fructe pe care nu le cunoşteam. Apoi, în cursul excursiei la Friguia, am văzut din autobuz unde cresc: erau fructe de cactus. Le-am văzut şi la poalele colinei pe care este construit orăşelul şi l-am întrebat pe amicul meu dacă sunt bune. „Da, sunt foarte gustoase, mi-a răspuns el. În plus, sunt zemoase, deci îţi potolesc şi setea. Dar să nu încerci să le culegi că au mii de ace”. Ei, da, de ace-mi păsa mie! Am ochit unul care părea că nu are chiar aşa de mulţi ghimpi, am sărit şi l-am cules. Normal că mie mi se păruse că nu prea are ace: acestea sunt minuscule, nici de-aproape nu le vezi bine cu ochiul liber, d-apoi când sunt în copac. Toată după-amiază aceea am pigulit la ghimpi foarte fini ca să mi-i smulg din epidermă. Evident, n-am reuşit, căci chiar şi acum (la o săptămâna şi jumătate de la întâmplare) încă mai am câţiva. În schimb, fructul este într-adevăr foarte gustos. Dar are şi foarte multe seminţe. Închei aici foiletonul meu despre vacanţa petrecută în Tunisia, dar nu înainte de a adăuga încă vreo câteva poze din Sidi Bou Said.WP_000605WP_000607WP_000601

Au ajuns americanii pe Lună?

1

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 28-01-2013

Răspunsul meu este categoric: NU.
De ce spun asta? Păi, hai să gândim la rece. Deci, la sfârșitul anilor ’60 din secolul trecut, chipurile, americanii au deținut tehnologia necesară construirii unor rachete spațiale capabile să ducă un echipaj uman pe Lună și să-l aducă înapoi în deplină securitate. Bun, dacă în acea perioadă au fost în stare de o astfel de performanță, de ce, timp de peste 40 de ani, nu s-a mai întâmplat nimic în materie de explorare selenară?
Acum vreo 2 ani mi-a ajuns la ureche o informație cum că americanii iși propun să ajungă (din nou) pe Lună, cooptând în acel proiect toate țările care au programe spațiale. Conform acestui proiect, aselenizarea ar putea avea loc în anul 2022.
Adică, în anii ’60, folosind tehnologii cu mult mai înapoiate decât cele de azi (să nu uităm că pe vremea aceea aparatura electronică se baza tot pe tuburi electronice, așa numitele lămpi), ai reușit să ajungi pe Lună după cercetări de doar 2-3 ani, iar în ziua de azi, când s-a avansat imens de mult, ai nevoie de vreo 12 ani? Să fim serioși!
De ce-au pus la cale americanii acea înscenare? Pe scurt, era vremea războiului rece, iar sovieticii reușiseră să trimită în spațiu, mai întâi o cățelușă, apoi un om (pe Iuri Gagarin). În paranteză fie spus: absolut nimeni n-a negat performanța rușilor, în schimb, în ceea ce privește aselenizarea americanilor există foarte multe voci contestatare.
Revenind la motivele pentru care americanii au pus la cale acea înscenare, ei au simțit nevoia să demonstreze că au ajuns la o dezvoltare tehnologică superioară celei a sovieticilor. Performanța rusească ajunsese să fie admirată chiar și în țarile occidentale. Am citit chiar eu niște articole admirative publicate în presa franceză. Tocmai de aceea americanii s-au simțit nevoiți să arate că tot ei sunt „jupâni” în domeniul explorării spațiale.
Argumentele pe care ei le aduc în susținerea teoriei aselenizării sunt destul de ușor de combătut: un robot putea să instaleze un steag american pe suprafața Lunii, iar un altul putea să strângă cațiva saci de rocă selenară și să-i aducă pe Terra. Dacă o fi vorba de-adevărateea de rocă selenară.
Deci, revin: părerea mea este că americanii încă n-au ajuns pe Lună.

România la Târgul Internațional de la Plovdiv

3

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 30-09-2012

Etichete:

După cum am mai spus, săptămana pe care o încheiem azi am petrecut-o în Bulgaria, la Plovdiv, în calitate de reprezentant al firmei la care lucrez, la Târgul Internațional Tehnic ce s-a ținut acolo. M-am interesat din timp în legatură cu prezența românească și i-am contactat, la fața locului, pe majoritatea compatrioților expozanți. În total, au fost vreo 20 de firme. Nu știu dacă e mult, sau puțin. Important este că au fost acolo.
Târgul de la Plovdiv e împartit în mai multe secțiuni, practic în fiecare dintre acestea participând cel puțin câte 1 firmă românească. În plus, participarea oficială a țării noastre, cea girată de către Ambasada noastră la Sofia, a prezentat vizitatorilor câtiva producători de cosmetice, biscuiți, pufuleți, eugenii, napolitane… Nu știu dacă erau cele mai reprezentative, dar după cum mi-a spus d-l Sorin Toader, acestea au fost singurele care au răspuns pozitiv la invitația lansată de către Ambasadă.
Cele care participau cu stand propriu erau răspândite prin diverse pavilioane, în funcție de profil. În pavilionul 8, acolo unde expuneam noi, mai expunea și un Laborator din Craiova (Icmet). Elpreco expunea în pavilionul dedicat soluțiilor pentru construcții, deoarece prezentau sisteme de acoperiș. Am mai văzut o firmă din Buzău care produce filtre, o alta cu uși de garaj, Dacia era prezentâ prin intermediul unui dealer local, dar mi erau și alții.
Ceea ce m-a enervat pe mine a fost faptul că niște oarecare ziare de pe la noi, on sau off-line, au scris fix același text despre acest Târg, text în care erau citate firmele ce expuneau sub egida Ambasadei, plus alte 5 ce expuneu pe cont propriu. Documentare insuficientă, așa că m-am decis sa le atrag atenția în acest sens. Am un SEO cu mult mai bun decât ei, deci acest articol o să apară pe primul loc în căutările de pe google, atfel încât, cei interesați de participarea României la recent încheiatul târg ce la Plovdiv, vor putea afla că Delta Rom Technologies ( www.delta-rom.ro ) a participat cu un stand propriu la care a expus produse metalice cu aplicații în industria electrică și electronică, precum și cablaje pentru industria auto și de electrocasnice. Iar standul nostru a beneficiat și de vizita domnului Ambasador al României in Bulgaria. Asta este!

De la Pitești la Plovdiv, deocamdată fără retur

3

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 24-09-2012

Pe drumul de costișe ce duce la Plovdiv
Venea rulând agale, un blogger costeliv.
„Mai lung îmi pare drumul, acum că mă grăbesc.
Să zbor nu pot de teamă, că-n radar nimeresc.”

Șase ore și jumătate, atât a durat drumul de la Pitești la Plovdiv. Și cum eu nu prea fac pauze pe drum, se poate spune că am condus aproape continuu. La graniță am trecut ca și când nici n-ar fi existat. Ai noștri au avut grijă să ne încaseze taxa de drum, iar bulgarii nici nu ne-au băgat în seamă. Eu am oprit, am așteptat vreo 30 de secunde să văd dacă mă întreabă cineva de sănătate, iar dacă nu m-a intrebat, i-am dat bice.
În Bulgaria am făcut doar 2 opriri scurte: prima ca să cumpar vigneta, iar a doua pentru mers la toaletă. GPS-ul m-a ghidat corect, deci am găsit hotelul fără prea multă bătaie de cap. Dar abia dupa ce-am ajuns și ne-am cazat au început problemele. N-am venit aici la plimbare, ci in calitate de expozanți la Târg. Așa că, prima noastră grijă a fost aceea de a ne duce la stand ca să-l amenajăm. Dar ca să ajungi la stand, trebuie să intri cu mașina în incintă. Am mers la poarta principală, dar bineînțeles că nu pe acolo se intra. Nicio problema, ne-am deplasat frumușel la poarta indicată. Numai că acolo, ni s-a cerut o taxă de 5 leva. Ciuciu, leva! Nu aveam decât euro și lei. „No euro, leva”, ne-a spus omul, hotărât. Unde naiba să schimbi euro în leva, duminică după-amiază? La hotel, m-am gândit eu! „No change”, mi-a răspuns cu părere de rău fata de la recepție. E un hotel mai micuț, am insistat eu cu ideea mea. În mod sigur la un hotel mai mare există si „change”. Așa că am mers la unul mai mare. Dar ce zic eu mare? Uriaș! Degeaba! Așa că a trebuit să renunț la geniala mea idee și să caut alta mai genială: trebuie să găsesc un bancomat și să scot de pe card. L-am găsit rapid, chiar în spatele hotelului ăla mare. Ce m-a frapat la bancomatele bulgărești este faptul că mai întâi te întreabă câți bani vrei să scoți și abia după aceea îți cer PIN-ul. Revenind la peripețiile prin care am trecut, bineînțeles că primul bancomat n-a vrut să ne dea bani, iar pe al doilea l-am descoperit dupa ce-am dat ocol întregului cartier, deși se afla la doi pași de primul. Bun, am rezolvat problema, ne-am întors triumfători, am plătit taxa și am intrat. Am găsit cu chiu, cu vai pavilionul în care expunem și ne-am apucat de treabă. Când am căutat-o pe doamna care este contactul nostru la târg ca să ne dea ecusoanele cu care vom intra pe toată durata acestuia, am constatat că, de fapt, aveam acces gratuit. Numai că ar fi trebuit să parcăm mașina în afara târgului, să venim pe jos ca să ne luăm voucherul și în felul ăsta să scăpăm de toate peripețiile. Și pentru ca ziua să se termine la fel de frumos, la întoarcerea la hotel constatăm că în restaurantul acestuia se ține o nuntă, deci iată-ne obligați să mâncăm la un restaurant de alături, din cartier, unde meniul era doar in bulgară, iar personalul nu știa nicio limbă străină (mă rog, poate că știau chineza, dar am omis eu să-i întreb). Așa că am comandat niște chestii la întamplare pe care nu le-am putut mânca, pâine n-am știut cum să cerem, până la urmă ne-am ales cu câte o salată. Bine ca am știut cum să cer bere, altfel aș fi murit de sete.
Hai, dobro utro draghi publika.

Scurte cugetări din realitatea imediată

3

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie, Pamflet, scurte | pe data de 11-07-2012

  • Cică lui Năstase nu-i mai ajungeau cele 7 case pe care le deține, așa că și-a mai tras una: o celulă de lux la Rahova.
  • Un nou proverb românesc: „Cine e ciuruit la urmă e ciuruit mai bine.”
  • Culmea puterii legislative: Parlamentul să-l suspende pe președintele interimar
  • Dacă și de data asta o să scape de demitere, Băsescu o să-și schimbe numele în Mitică. Hopa Mitică!
  • Ca să le dea de lucru celor care-l acuză de plagiat, Ponta a anunțat că se pregătește pentru încă 5 masterate și 3 doctorate.
  • PSD-ul l-a scos de la naftalină pe Ion Iliescu și l-a așezat frumușel prin niște prezidii ca să-l vadă poștașul și să continue să-i aducă pensia la sediul partidului.
  • Vara asta, PDL-istii au anunțat că vor purta alb. Aur alb.

Plăcintă cu bere

4

Postat de Geocer | in categoria Fără categorie | pe data de 16-06-2012

  • N-am nicio treabă cu PNL-ul, dar a accepta în rândurile sale o persoană precum d-na Plăcintă îmi inspiră o singură reflecție: își bate singur cuie-n talpă. Peste ceva vreme, când PSD-ul se va simți destul de puternic și va rupe USL-ul, liberalii vor rămâne doar cu plăcinte și rahaturi.
  • Cu puțin timp în urmă scriam un articol-pamflet în care ziceam că românul, ca urmare a scumpirii acestei băuturi naționale care este berea, va găsi soluții pentru a și-o produce singur, așa cum își produce țuica și vinul. Azi am aflat că deja s-a pus în practică această idee. Ce-aș mai putea adăuga?
  • Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.