Hello Steaua. Bun venit în Liga a 2-a

1

Postat de Geocer | in categoria FC Arges, fotbal, Steaua | pe data de 04-06-2013

Dacă FC Argeș a fost retrogradată din cauza patronului pe care l-a mâncat în fund să arunce cu niște bani pe fereastră, arbitrilor care nici n-au favorizat în vreun fel echipa, nu văd de ce Steaua n-ar avea aceeași soartă acum când s-a dovedit că patronul său a umblat cu mita în valiză.
Tocmai aud la televizor pe un cunoscut comentator sportiv spunând că pentru faptele respective trebuie să răspundă cel care le-a înfăptuit, nu echipa. Păi bine, nea Ovidiule, când a fost Argeșul retrogradat din cauza faptelor lui Penescu, de ce n-ai zis același lucru?
Și ar mai fi un amănunt destul de important: atunci când FC Argeș a fost retrogradată, Penescu nu primise o condamnare definitivă. Acum, Jiji a primit-o (drept în freză). Deci, care-i concluzia? La LPF și la FRF regulamentele sunt aceleași pentru toți, sau se adaptează în funcție de „greutatea” infractorului?
Ce-mi pasă mie că Steaua va fi exclusă din cupele europene? Pentru că asta e o altă mare găselnița a susținătorilor clubului care câștigă dând mită. România are dreptul la un anumit număr de echipe în aceste competiții. Deci, România, nu Steaua. Asta înseamnă că locul Stelei va fi luat de o altă echipă românească, echipă căreia-i urez de pe acum mult succes. La fel cum îi urez și Stelei mult succes în liga secundă.

Huoooo Steaua!

P.S. Și o cugetare „à la perversu”: Păi ori avem Regulament, ori nu mai avem!”

Istanbulul a capitulat

2

Postat de Geocer | in categoria fotbal, romania | pe data de 12-10-2012

Allah, Allah, turcii răcnesc,
Sărind pe noi o sută

Ma rog, n-au fost ei chiar o sută ci doar 11, dar golul ăla de la sfârșitul primei reprize a fost de-adevăratelea GROZAV. Și cel mai important este faptul că i-am bătut din nou pe otomani la ei acasă, deși, dacă e să despicăm firu-n patru, în 1877 i-am bătut pe teren neutru, căci Bulgaria nu era a lor.
Oricum, important este că:

Noi punem steagul românesc
Pe crâncena redută.

Iar de va fi să obținem un rezultat la fel de bun și la București, cu Olanda, atunci chiar că vom fi luat un bun start pentru calificarea la Monialul din 2014.
Hai România!

Nimic despre fotbal

4

Postat de Geocer | in categoria fotbal | pe data de 30-03-2011

Ca tot romanul impartial, la fotbal si la politica ma pricep si eu. Dar daca cu politica v-am mai plictisit pe-aici, cu fotbalul n-am facut-o. N-aveam de ce!
Atata vreme cat campionatul intern este dominat de echipele care au mai multi bani ca sa-si aduca jucatori din strainatate, atata vreme cat se prefera importul de jucatori in loc de a se investi in pepiniera proprie, n-o sa avem de unde scoate fotbalisti buni pentru Nationala. Deci, asa echipe de club, asa nationala.
Unii se bucura de raul altora (al Bosniei). Din cauza unor neintelegeri etnice, s-ar putea ca Nationala tarii respective sa fie descalificata, noua crescandu-ne astfel sansele de calificare. Eu, sincer, nu m-as bucura daca s-ar intampla asa. In primul rand nu m-as putea bucura de faptul ca ceea ce realizeaza jucatorii bosniaci in teren este spulberat din cauza unor orgolii prostesti ale oficialilor de la Federatia lor de Fotbal. In al doilea rand, daca nationala noastra s-ar califica in felul asta, nu jucatorilor li s-ar datora acea reusita, ci factorilor decizionali de la UEFA. Si oricum, la modul la care joaca acum Romania, n-ar face decat sa-si plimbe putin jucatorii si oficialii pe la Euro 2012, caci in mod sigur ar fi ciuca batailor in grupa in care ar juca.
Deci, avem ce discuta despre fotbal? Evident ca n-avem!

San Siro de la Mioveni

15

Postat de Geocer | in categoria FC Arges, fotbal, Mioveni | pe data de 19-01-2010

Totul a plecat de la cererea clubului International Curtea de Arges de a-si desfasura meciurile din returul Ligii I, pe Stadionul „Nicolae Dobrin” din Pitesti, cerere aprobata de catre Consiliul Local Pitesti, proprietarul stadionului. Pana acum, o singura echipa a avut dreptul sa joace acolo : FC Arges. Ori FC Arges evolueaza in prezent in Liga II-a, deci joaca de obicei sambata de la ora 11.
De ce vor cei de la International sa joace la Pitesti? Pentru ca n-au avut si nu au un stadion propriu. O vreme au jucat in Strand, dar de cand au promovat in prima liga au nevoie de un stadion care sa respecte standardele acesteia. Turul l-au desfasurat la Mioveni, dar ar fi mai bine pentru ei sa joace la Pitesti.
Toate bune si frumoase, numai ca patronii lui FC Arges nu sunt deloc incantati de aceasta perspectiva. Si iata ce-a declarat d-l Andrei Penescu : „M-aş bucura să avem un stadion ca San Siro sau măcar pe jumătatea lui şi atunci FC Argeş ar putea juca liniştită pe acelaşi stadion cu Internaţional Curtea de Argeş şi nu s-ar deranja una pe alta şi nimeni nu ar avea de suferit.” (Cititi tot articolul aici)
Deci, fac o recapitulare a informatiilor, ca sa-mi justific si eu titlul :
– International Curtea de Arges (Liga I) si Dacia Mioveni (Liga II) au jucat in tur pe acelasi stadion : cel de la Mioveni.
– D-l Penescu jr. sustine ca doar pe stadioane mari precum San Siro pot juca 2 echipe fara sa se deranjeze.
Concluzia logica este una singura : felicitari Consiliului local Mioveni pentru faptul ca a construit un stadion de marimea celui din Milano.

"Vedeta" Cristi Tanase

6

Postat de Geocer | in categoria Cornel Penescu, Cristi Tanase, FC Arges, fotbal, pitipoance | pe data de 05-01-2010

Pe vremea cand juca la FC Arges, Cristi Tanase era un jucator foarte serios si de valoare. Se antrena impreuna cu colegii, era selectionat la Nationala, facea meciuri memorabile. Cand se scria ceva despre el prin ziare, erau numai articole laudative in legatura cu jocul practicat in teren. Chiar si eu am scris un articol pe blog, entuziasmat de evolutia dintr-un anumit meci.
Asta-vara, atunci cand echipa sa a fost retrogradata in mod abuziv, din cauza comportamentului patronului Penescu, Razvan Lucescu a spus ca-l va lua la Nationala chiar daca va evolua in Liga secunda. Era prea bun ca sa se renunte la el.
Ce s-a intamplat dupa aceea stie toata lumea : Tanase a fost vandut lui Becali, urmand sa evolueze la Steaua. Au urmat cateva luni in care nu s-a mai auzit aproape nimic despre el. Ca ar fi accidentat, ca ar avea un picior mai scurt (cand juca la Pitesti le avea egale, doar cand s-a dus la Steaua i s-a scurtat unul 😀 ), astea au fost singurele stiri pe care le-am auzit despre Tanase.
Apoi, dintr-o data, presa de scandal a inceput sa-l pomeneasca, dar intr-un mod cu totul diferit de cel in care se scria inainte de a ajunge la Bucuresti. „Bomba sexy” a lui Tanase a devenit dintr-o data celebra, dar din cauza unor cu totul altor circumstante decat cele in care el devenise cunoscut. Scandaluri, fitze de pitipoanca, distractii prin cluburi pana spre dimineata … cam in felul asta se scrie acum despre Tanase si iubita sa. Iubita pe care nu si-a gasit-o la Bucuresti, iubita cu care a plecat de la Pitesti. Dar care, intre timp, a capatat fitze de capitala si, ceea ce este si mai rau, l-a invatat si pe Cristi sa fie fitzos.
Altceva, ce sa mai zic? Sa va mai spun ca e pacat de talentul baiatului, pentru ca daca va continua in acelasi mod va ajunge un mare NIMENI? Sa va mai spun ca mai bine ar fi ramas la Pitesti, celebru in calitate de fotbalist, decat sa ajunga la Bucuresti in calitate de personaj monden controversat? O sa va amintesc doar un vechi proverb romanesc : „Decat la oras codas, mai bine-n satul tau fruntas !”
Tanase, tata daca nu esti in stare sa rezisti tentatiilor capitalei in loc sa-ti vezi de cariera, mai bine du-te sa joci la FC Albota, ca vei fi mai apreciat acolo !

Tot Pitestiul e pe val

0

Postat de Geocer | in categoria FC Arges, fotbal, Ionut Badea, pitesti, Piturca | pe data de 02-04-2009

La nationala de fotbal, vreu sa zic. Chiar daca Mutu (cred ca nu e nevoie sa va spun ca Mutu este pitestean, chiar daca acum joaca in Italia) a lipsit de pe teren, tricoul cu nr. 10 a revenit tot unui pitestean, Cristi Tanase. Care nu numai ca nu a facut de ras echipa FC Arges, dar dupa umila mea parere a fost cel mai bun de pe teren. A dat un gol si a creat alte numeroase faze ofensive. Pe la jumatatea reprizei a doua, cam toate mingile il cautau.
Faptul ca am pierdut si ieri, ca si sambata, este imputabil in primul rand antrenorului. Nu stiu ce-i invata sau cum ii coordoneaza Piti, dar asa cum spune toata lumea, ar trebui sa-si vada de-ale lui si sa lase locul cuiva mai capabil.
Dar ca sa nu ma indepartez de subiect, dupa cum se vede Argesul a dat nationalei multi jucatori buni, de valoare. Ce sa mai facem fratilor pentru Nationala? Sa le dam si antrenor? Cred intr-adevar, ca Ionut Badea ar fi mai bun decat Piturca.

Hai F.C. Arges

0

Postat de Geocer | in categoria Dobrin, Doman, FC Arges, fotbal, meci, pitesti, stadion | pe data de 26-02-2009

Avand in vedere faptul ca maine incepe returul campionatului, iar sambata F.C. Arges va sustine primul meci din acest sezon, vreau sa le urez baietilor nostri succes in acest retur si sa aiba o evolutie demna. Si sper ca fiul meu sa se insele atunci cand spune ca la meciul pe care-l va juca acasa (mai la vara) impotriva Stelei, vor fi in tribuna mai multi pitesteni care tin cu oaspetii, decat cu ai nostri.
Ehei, flacaii mosului. Pai pe vremea cand eram eu tanar si se potcovea puricele … Ba nu, puricele nu se potcovea. Reiau : pe vremea cand eram eu tanar, daca ti-ar fi venit ideea sa-i ceri vreunei fete id-ul de mess ca sa-i dai buzz cand intri online, sau numarul de mobil ca sa-i dai beep, precis ti-ar fi zis sa nu mai fii obraznic si sa vorbesti frumos, fara expresii vulgare. Iar daca i-ai fi spus ca ai un blog si ca vrei sa-i dai adresa ca sa te viziteze, in mod sigur ar fi crezut ca vrei s-o atragi undeva intr-o camera unde s-o violezi.
Ei bine, pe vremea aceea, cand juca Argesul in deplasare (la Timisoara de exemplu, ca acum), stadionul era arhiplin. Iar timisorenii veneau la meci, nu atat ca sa-i incurajeze pe cei de la Poli, cat mai ales ca sa-l vada pe semizeul din Trivale, pe Dobrin.
Oare veti trai si voi, flacaii mosului, astfel de vremuri glorioase de care m-am invrednicit eu in tineretea mea? Oare se va intampla sa se inghesuie clujenii la stadion special ca sa-l vada pe Doman, de exemplu?
Asa sa ne-ajute Dumnezeu !

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.