Istoria recentă e greu de înțeles

1

Postat de Geocer | in categoria iliescu, istorie, politica | pe data de 16-06-2013

Pentru că se împlinesc 23 de ani de la „evenimentele” din 13-15 iunie 1990, televiziunile s-au apucat să ne ofere imagini din acele vremuri tulburi și să ne explice pe îndelete ce și cum s-a întâmplat. Cel mai amuzant este faptul că, uneori, ne vorbesc despre aceste lucruri oameni care pe vremea aceea erau copii. Ei par să știe tot, dar habar n-au despre atmosfera acelor zile. Nu cred că pot s-o redau eu aici, dar un mic efort voi face.
Pe vremea aceea, energia consumată în politică era imensă. Nu doar în București, ci în toată țara. Membrii aceleiași familii se certau zile întregi și ajungeau să nu-și mai vorbească din cauza opiniilor politice diferite. S-au destrămat și familii din această cauză. Nu mai vorbesc de colegii de serviciu. Politica ajunsese să ne divizeze complet. Degeaba a spus Rațiu celebra frază „democrația înseamnă că, deși nu sunt de acord cu opinia ta, mă voi lupta până la moarte pentru ca tu să ți-o poți exprima”. Cine să-l înțeleagă? Atât el cât și Câmpeanu veneau dintr-un mediu în care asta era literă de lege, dar aici se confruntau cu o abordare complet diferită. A închide gura adversarului, a-l amenința și intimida, acesta era modul de gândire și de acțiune al lui Iliescu, vechi activist comunist. Acestei idei i s-au circumscris și mineriadele (căci n-a fost doar una). Eu cred că, la acea vreme, Iliescu încă mai spera să salveze comunismul și partidul unic. Tocmai de aceea încerca să-i incrimineze și să-i reducă la tăcere pe adversari.
Cât despre populație, așa cum spuneam, era divizată in 2 tabere. În general, cei tineri erau împotriva lui Iliescu și deschiși spre o abordare democratică, pe când cei mai in vârstă nu reușeau să înțeleagă cum e cu democrația asta, cu alternanța la guvernare sau cu separarea puterilor în stat. Bine, și acum mai sunt unii care nu înțeleg sau nu vor să accepte.
Iar la final o sa vă povestesc o chestie care mi-a rămas în minte din acele zile. Lucram la filiala din Pitești a unei firme având sediul central în București, undeva pe lângă Cinema Patria. Mergeam destul de des în delegație la Oficiul de Calcul al acelei firme (pe vremea aceea încă nu se vorbea romgleza, deci nu se numea „departamentul de IT”). Colegii de acolo erau tineri și cu vederi progresiste. Îmi povesteau că în zilele acelea, când minerii făceau ravagii în Piața Universității, erau tot timpul amenințați de colegi și (mai ales) de colege mai vârstnice cu faptul că dacă nu-și schimbă orientarea politică „uite-acum îi aducem aici pe mineri ca să vă potolească”.
Nu știu cât de bine am reușit să redau atmosfera, dar nu-i doresc nimănui să retrăiască acele momente. Oricum, din declarațiile pe care le-am auzit zilele astea, am înțeles că toți au fost victime: și Iliescu, și Miron Cosma, și minerii… toată lumea. Înseamnă că vinovați au fost studenții și partidele din opoziție. Adică, exact cei care au mâncat bătaie de la mineri. Lume întoarsă pe dos!

Să împăcăm capra cu varza

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, istorie, Unire | pe data de 01-12-2012

Unirea pe care o sărbătorim azi s-a întâmplat în 1918, la sfârșitul primului război mondial. A fost o conjunctură favorabilă pentru țara noastră, conjunctură pe care politicienii vremii (atât cei din vechiul regat, cât si cei din Transilvania) au reușit s-o fructifice. Nu vreau să fac o comparație cu politicienii de azi, căci ar fi una dezastruoasă pentru cei din urmă, având în vedere faptul că aceștia nu fructifică nimic în interes național, ci doar în cel personal.
Dar să revenim la subiect. Subiect pe care nici nu l-am enunțat, de fapt. Păi e simplu: pentru a contesta Marea noastră Unire, istoricii maghiari au mers pe teoria lui Rosler (publicată în sec. 19), teorie care spune că populația daco-romană s-ar fi refugiat la sud de Dunăre in anul 275, odată cu retragerea Aureliană, iar ungurii, când au venit în Transilvania ca și popor migrator, au găsit-o pustie. În contrapartidă, istoricii români se chinuie să demonstreze că nu-i adevărat și că, de fapt, populația daco-romană are continuitate incontestabilă pe aceste meleaguri.
Iata și o a treia teorie, teorie ce va intra fără doar și poate în istorie drept „Teoria Geocer”. Eu cred că ambele tabere au dreptate: adică, au fost și familii mixte daco-romane care au migrat la sud de Dunăre odata cu retragerea administrației romane din Dacia, au fost și altele care au rămas pe loc, continuându-și viața aici. Iar dacă ungurii au găsit în Transilvania niște zone mai puțin sau deloc populate, asta nu înseamnă că toată regiunea era nepopulată.
Fără glume: eu chiar sunt convins că ăsta-i adevărul. 

Oltenii și Imperiul

12

Postat de Geocer | in categoria istorie | pe data de 06-11-2011

Știam că la un moment dat Oltenia a fost inclusă în Imperiul Habsburgic, dar la școală nu ne-a fost predată o lecție despre acea perioadă, deci nu aveam prea multe amănunte. Așa că m-am apucat să caut și am aflat.
În 1718, turcii au cedat austriecilor Oltenia, regiune care nu le aparținuse niciodată. Oltenia, ca și întreaga Țara Românească se afla sub suzeranitatea Otomanilor, iar în momentul în care turcii au impus domni fanarioți, oltenilor nu le-a convenit și au început să facă pe-ai dracu’. Așa că turcii i-au „vândut” habsburgilor, deși n-aveau niciun drept s-o facă. Bun, dacă ne gândim că este vorba despre Oltenia, acolo unde logica e complet răsturnată față de restul lumii, parcă începe să capete un sens și această tranzacție.
Și ce-au făcut oltenii când s-au trezit „supuși austrieci”? Păi, oltenii s-au bucurat foarte tare. Și nu pentru că i-ar fi iubit prea tare pe noii stăpâni, dimpotrivă. Ce și-au zis ei? „Ăștia nu sunt de-ai noștri, deci îi putem jefui în voie!”. Deci, asta au și făcut: s-au făcut haiduci și s-au pus pe jaf. Dar jaf dintr-ăla serios, nu glumă. Plus incendieri ale garnizoanelor imperiale. Astfel încât, austriecii s-au simțit depășiți de situație. După vreo câțiva ani buni de „stăpânire”, și-au dat seama că nu pot face față haiduciei oltenești așa că au încercat o altă strategie: și-au retras trupele și au început să recruteze mercenari locali ca să-i prindă pe haiduci.
Oltenii s-au bucurat din nou, chiar mai tare decât prima dată. Așa că, toți haiducii s-au înrolat în noile trupe de mercenari (denumite panduri), ca să se prindă unii pe alții. Evident că niciun haiduc n-a fost prins și predat austriecilor. În schimb, s-au încasat bani frumoși pentru organizarea trupelor de panduri.
Au urmat multe momente sângeroase, mai ales când habsburgii s-au prins că sunt trași pe sfoară și n-au mai vrut să le plătească pandurilor simbriile. Păi, cum adică? Eu, pandur serios, te-am servit cu credință și nu ți-am predat niciun haiduc, iar tu nu mai vrei să mă plătești? Păi e corect? Ia du-te frate de-aci, că n-am nevoie de tine!
Și s-au dus, bieții austrieci. Au plecat cu coada între picioare din Oltenia. În istoria lor glorioasă, eșecul oltenesc trebuie să fie un fel de pată neagră.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.