Sub cerul liber

0

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 08-12-2013

Staţi liniştiţi, nu m-a dat nimeni afară din casă. Deci, articolul n-are legătură cu mine, ci cu ultima carte pe care am citit-o. Este vorba despre o carte de memorialistică scrisă de nemuritorul Mark Twain. L-am descoperit pe autor încă din vremea copilăriei, atunci când o verişoară, după ce i-am spus că citisem „Tarzan” mi-a recomandat să citesc şi „Aventurile lui Tom Sawyer”. Au urmat, inevitabil, cele ale Huckleberry Finn, „Tom Sawyer detectiv” şi „Tom Sawyer în străinătate” şi pentru că stilul lui Mark Twain îmi plăcea din ce în ce mai mult am mers mai departe. „Un yankeu la curtea Regelui Arthur” şi „Prinţ şi cerşetor” au fost următoarele pe lista. Dar aici m-am oprit. Memorialistica şi jurnalele de călătorii au rămas necitite.
Şi uite că în toamna asta m-am apucat să citesc „Sub cerul liber”, carte în care autorul îşi povesteşte câţiva ani din viaţă, mai precis perioada trăită în vest, în teritoriul Nevada. Dacă sunteţi deja familiarizaţi cu umorul de calitate al lui Twain, atunci pot să vă spun că îl întâlniţi din plin şi în această carte. Autorul satirizează în mod fin pe toată lumea, începând cu el însuşi. Nu se fereşte să-i bălăcărească pe politicienii americani ai vremii, ca la uşa cortului. O să vă dau un singur citat, ca să va lămuriţi. Eu zic că se aplică şi politicienilor români de azi. „Doar scursurile societăţii fac aşa ceva – ei şi copiii lor; ei şi, fireşte, cu consecvenţă, poliţiştii şi politicienii, căci aceştia sunt lichelele care ling tălpile scursurilor ale căror sclavi sunt…”. Mai poţi comenta ceva?
Dar cele mai interesante şi pline de umor sunt întâmplările pe care le povesteşte cu nonşalanţă. Atât în timpul călătoriei cu diligenţa de la St. Joseph până la Carson City, cât şi în timpul şederii în acest din urmă oraş şi în împrejurimile lui, Twain are parte din plin de aventuri şi de întâlniri pitoreşti. Trăieşte febra argintului, lucrează la un atelier de separare a minereului, este proprietarul unui teren minier pe care-l pierde extrem de uşor, apoi devine redactor la un ziar din Virginia unde scrie despre „Epoca de aur”, adică despre exploatarea acestui preţios metal din zona în care locuia. Îşi împănează amintirile cu multe povestiri pe care le-a auzit de la oamenii pe care i-a întâlnit în toată această perioadă, astfel încât rezultă un amestec omogen care îl încânta pe cititor.
Prin urmare, dacă doriţi o lectură care să vă destindă, să vă relaxeze, eu vă recomand „Sub cerul liber” de Mark Twain.

Șah cu pleonasm

4

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 12-03-2012

Ieri n-am ieșit deloc din casă. Și pentru că la televizor nu mi-a venit să mă uit, m-am pus pe citit. Am dat gata, într-o singură zi, romanul „Șah la rege” de George Arion, roman scris în urmă cu vreo 15 ani și publicat, inițial, sub un alt titlu. Cel de-acum este mai potrivit cu acțiunea cărții, dar este un evident pleonasm, căci nimeni n-a pomenit ca șahul să poată fi dat la vreo altă piesă de pe tabla de joc. Dar având în vedere calitatea acțiunii și modul în care este narată, eu propun să trecem cu vederea acest amănunt.
Romanul se citește pe nerăsuflate, căci acțiunea este densă, iar scenele se succed rapid, nedându-i cititorului răgaz să lase cartea din mână. Autorul pleacă de la o întâmplare post-revoluționară reală (prima vizită a Regelui Mihai în România, după căderea comunismului) și brodează în jurul ei nu mai puțin de 3 tentative de a-l ucide pe Rege, tentative puse la cale de către indivizi ce nu aveau absolut nimic în comun unii cu ceilalți.
Îi veți recunoaște foarte ușor pe anumiți oameni politici ai vremii (Ion Iliescu, Virgil Măgureanu, Corneliu Vadin Tudor, Boris Eltîn), deși apar cu nume schimbate. Amestecul teroriștilor arabi și al „Omului cu o mie de fețe”, al serviciilor secrete din mai multe țări, operațiunea „Pământ gol”, toate acestea și multe altele dau acțiunii o savoare aparte și întrețin atmosfera de thriller a cărții.
Dacă ar fi să vorbim despre minusuri, mi s-a părut că mult prea ușor au căzut în cursă arabii gemeni, iar cel mai vânat criminal plătit, „Omul cu o mie de fețe” a fost și el destul de ușor de anihilat.
Oricum ar fi, cartea merită citită, atât pentru acțiune cât și pentru a ne reaminti câte ceva din ceea ce se întâmpla pe la noi acum 20 de ani.

Kimonouri și crime la Paris

2

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 09-03-2012

Am fost cam bulversat săptămâna asta, de aceea n-am mai avut niciun chef de scris. Dar acum, că vine week end-ul și trebuie să dau uitării toate necazurile din zilele trecute, o să vă povestesc câte ceva despre ultima carte pe care am citit-o. Este vorba de „Kimonoul înstelat” de Victor Eftimiu, roman polițist publicat în 1932 și republicat împreună cu ultimul număr al revistei „Flacăra”.
Acțiunea se petrece la Paris și îl are drept protagonist principal pe Tom Sincler, un detectiv american sosit în capitala Franței pentru a-i urmări pe 2 periculoși criminali, soț și soție, care după ce săvârșiseră mai multe jafuri și crime în SUA, se stabiliseră la Paris luându-și niște înfățișări onorabile, sub a căror mască își continuau activitățile ilegale.
Romanul este plin de înscenări, deghizări ale personajelor și incredibile răsturnări de situație. Toate narate de autor cu un pic de umor, exact atât cât să nu strice atmosfera de mister. Când ajungi la final, parcă-ți pare rău că te desparți de roman, de personajele și de întâmplările sale.
Este o carte numai bună de citit vara, la plajă, dar merge și iarna, la gura sobei, cu o cană de ceai la îndemână. Dacă nu s-o fi epuizat tirajul revistei „Flăcăra”, vă recomand s-o cumpărați, mai ales pentru a citi „Kimonoul înstelat”

Întâlnire cu scriitori

6

Postat de Geocer | in categoria blog, lansare, Lectura, Oana Stoica-Mujea | pe data de 01-10-2011

Acum câteva zile mă trezesc convocat de Oana la un eveniment. Cică s-ar ține la ea, la cafenea, o întâlnire cu scriitori și scriitoare la care va participa „însuși Bogdan Hrib”. Păi dacă vine Hrib, atunci e musai să merg și eu, că mie-mi plac hribii, am și mâncat asta-vară. Ca să nu mai spun că dacă te convoacă Oana la un eveniment și nu te duci e vai și-amar de tine!
Eu am crezut că va fi un eveniment mai amplu, cu multă lume, dar de fapt n-a fost decât o întâlnire amicală cu participarea câtorva jurnaliști care veniseră să-i vadă și să-i ia la întrebări pe scriitori.
Iar scriitorii erau în număr de 4, dintre care 3 reprezentante ale sexului frumos, adică Lucia Verona, Ivona Boitan și nelipsita Oana. Inutil să spun cine era scriitorul mascul, căci l-am pomenit deja de vreo câteva ori. Ei au venit înarmați, atât la propriu cât și la figurat. La propriu, cu pistoale și pușcoace. La figurat, cu cărți semnate de cei prezenți, cărți din care sper că au vândut cât să-și achite consumația, că doar nu le-o fi făcut Oana cinste cu câte o cafea.
De ce-au venit înarmați cu pușcoace? Ca să ne arate că au, în primul rând. Apoi, ca să se amenințe unul pe altul cu acele arme, doar se știe că e mâncătorie mare între membrii oricărei bresle. Simt că e momentul să pun o poză, altfel poate că n-o să mă credeți.

Scriitoare periculoase

Scriitoare periculoase

Doamna Lucia a întrebat de câteva ori: „Ce facem? Vorbim? Și dacă vorbim, despre ce?” Până la urmă n-au mai ținut niciun speach, au vorbit doar cu Remus care s-a documentat destul de bine pentru articolul pe care-l va publica luni în Gherilă Urbană, punând întrebări de genul: „Ce părere aveți, un roman se vinde mai bine dacă are și câteva scene de sex?”. Doamna Lucia n-a știut să răspundă, căci dumneaei n-a inclus astfel de scene. Și nici Oana, deși ea a mai inclus câte ceva, n-a răspuns. Deci, bietul Remus a rămas nelămurit în această privință.
Am avut plăcerea s-o revăd și pe țestoasa de Ivona și am văzut și unde a făcut ea buba la picior, asta-vară când se dădea cu bicicleta și a vrut să evite un pieton și a căzut și a făcut o bubă destul de urâtă. Lasă că picioarele-i rămân frumoase, chiar dacă la gamba are o cicatrice cam mare!
Dacă tot au venit înarmați, scriitorii s-au gândit să jefuiască cafeneaua. Dar când au văzut cât de subțirele erau încasările din ziua respectivă, au renunțat. Nu merita efortul.

Copii la cafenea

Copii la cafenea


Mai spre final a sosit și Andra, așa că am profitat ca să fac o poză cu copii, celălalt copil fiind Ema pe care eu n-o mai recunosc drept bloggeriță, din cauză că-i e lene să scrie pe blog și-i e lene să scrie în general, așa că-și pierde încetul cu încetul talentul cu care e înzestrată. Mă rog, talentul scriitoricesc, căci pe altele și le cultivă.
La final, m-am despărțit cu un zâmbet de cei pe care îndrăznesc să-i numesc amicii mei jurnaliști și scriitori și am plecat de urgență spre birou căci mai aveam multe de făcut.
La cafenea cu scriitori

La cafenea cu scriitori

Moartea sărutului se întoarce

6

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 24-08-2011

După cum vă spuneam, citesc de zor la cartea scrisă de 4 mâini dibace: ale Oanei şi ale Adei. Şi pentru că-mi place să necăjesc fetele frumoase, din când în când le mai şi critic, mai scot în evidenţă scăpări sau inadvertenţe. Dar o fac în mod amical, aşa că sper ca ele să nu se supere. Adevărul e că la câte nebunii am scris de-a lungul timpului despre Oana, ceea ce scriu acum sunt mângâieri. Deocamdată mă aflu încă în partea scrisă în principal de Oana, de aceea zic mai mult de ea. Pe-aici, Ada nu a intervenit prea mult, poate doar să fi mai adăugat câte un paragraf din loc în loc.
Aşa încât, se pare că Oana a folosit de vreo 2 ori teleportarea pentru a-şi transporta personajele în stare de inconştienţă de colo-colo. Mai întâi, Anastassia leşină prin canalizarea Londrei şi se trezeşte la Roma, în vila unui mafiot de origine română, Flavius. Mai apoi, Iolanda adoarme pe undeva pe lângă Sibiu, la un hotel, iar când se trezeşte este la Moscova, lângă Kremlin, ţinută ostatică de Natasha şi de Marx. Iar cei doi, nu numai că o ţin ostatică, dar o şi torturează. Cu „şocuri electrice ca-n Evul Mediu” (am citat din pag. 153). De unde ştiţi voi, fetele moşului, că în Evul Mediu cunoşteau ăia curentul electric? Ehei, dragele mele, curentul electric a fost descoperit mult mai târziu, iar torţionarii din Evul Mediu inventaseră alte metode de tortură, unele cu mult mai rele decât şocurile electrice.
Neverosimilă mi se pare şi plasarea unui centru GRU de antrenare a criminalilor în catacombele Vaticanului, dar până la urmă te poţi aştepta la orice din partea serviciilor secrete, nu?
Una peste alta, e interesant să citeşti, dar e şi mai interesant să vânezi greşeli. Ce zici Ada, să-mi continui lectura? Sau să las cartea neterminată?

„Sărutul morţii”, sau „Moartea sărutului”?

18

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 22-08-2011

Mărturisesc din capul locului că n-am terminat de citit acest lung roman. Dar m-am apucat să scriu despre el încă de-acum că mi-e teamă că până-l termin o să uit ce vroiam să zic. Chiar aşa, ce vroiam să zic?
Vroiam să spun că am citit multe recenzii laudative la adresa „Sărutului morţii„, astfel încât m-am gândit că ar fi cazul să-l şi critice cineva. Iar dacă cele două autoare, Andra şi Oana se vor decide s-o angajeze pe Anastassia Marinescu ca să mă ucidă, las aici un indiciu astfel încât criminaliştilor să le fie uşor să descifreze misterul crimei a cărei victimă voi fi.
Vreau să critic în primul rând limbajul licenţios folosit. Expresii care nu dau bine când sunt rostite de femei (nici la bărbaţi nu dau bine, dar la femei cu atât mai puţin) sunt folosite peste tot în carte, mai ales de către personajele feminine. Şi nu că aş fi eu excesiv de pudic, dar i-am dat-o şi soacră-mi s-o citească! Iar dacă mai punem la socoteală şi faptul că una dintre autoare este minoră, treaba devine şi mai neplăcută.
În al doilea rând, am constatat că autoarele confundă Slovenia cu Slovacia. Unul dintre personaje era în Italia şi vroia să treacă graniţa „în Slovacia”. Şi nu spune treaba asta o singură dată ci de vreo 3 ori. Îmi pare rău, dar Italia nu are graniţă comună cu Slovacia, ci cu Slovenia. Adevărul e că şi eu le mai confund, dar revin repede la normal când mă gândesc la Cehoslovacia. Slovacia a rezultat (împreună cu Cehia) din dezmembrarea acestei ţări. Pe când Slovenia a rezultat din dezmembrarea Iugoslaviei.
Şi ar mai fi ceva! Ştiţi întrebarea aia încuietoare „În ce an s-a înfiinţat CFR-ul în Germania?”. Cam aşa şi cu autoarele noastre: au inventat PECO în Italia. PECO a fost o marcă românească, o firmă care deţinea practic toate benzinăriile, acum 20 de ani. Între timp s-a renunţat la această marcă, dar fetele noastre probabil că o regretă, căci în loc să intre într-o benzinărie, în Italia, Anastassia intră „într-un peco”.
Cam atât am avut de criticat, deocamdată, dar n-am citit decât o treime din roman. Aşa că aşteptaţi-vă la ce e mai rău de la mine!

Azi am primit…

5

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 17-08-2011

Mai întâi a fost Laurenţiu. Mergea pe la socrii săi la Mioveni şi cum drumul trecea cam la 50m de biroul meu, s-a gândit să-mi facă o scurtă vizită, că nu ne mai văzuserăm din primăvară. Când vine Laurenţiu pe la mine, e musai să-mi aducă vreo câteva reviste de integrame în care-şi publică creaţiile. Nici azi nu s-a dezminţit, aşa că am ce dezlega. Mulţumesc, Laurenţiu!
Apoi m-am întâlnit cu Mişu, am schimbat câteva vorbe, l-am întrebat cum mai merg „Opiniile libere” (săptămânalul pe care-l păstoreşte), iar el mi-a şi oferit numărul care tocmai ce-a ieşit azi pe piaţă. Mulţumesc, Mişu!
Ajuns acasă, constat cu bucurie că mi-a sosit şi cartea promisă de d-l George Arion săptămâna trecută. Este vorba despre volumul de versuri „Traversarea”, iar pe lângă acest volum mi-a trimis şi CD-ul „Soldat căzut din iubire”, CD pe care sunt recitate versuri de-ale domniei sale. Mulţumesc, domnule Arion!
Aşa e când te ştie lumea de băiat sărac: îţi mai dă câte o carte, câte o revistă, câte un CD, să aibă şi gura ta ce să mănâncă, să nu mori de foame! Cele mai multe cărţi mi le-a oferit Oana. Ea e prima care s-a prins că sunt băiat sărac. Dar şi de la Cristi Lisandru, şi de la vecinul meu (de bloc şi de blog, cum îmi place mie să spun) Cristi Cocea am primit cărţi.
Le mulţumesc încă odată, tuturor. Şi promit să le onorez darurile cu lecturi atente, iar din când în când să şi scriu despre ceea ce am citit (de altfel am mai şi scris).

Necuratul nu domneşte doar în Colga

5

Postat de Geocer | in categoria Lectura, roman | pe data de 01-08-2011

Regele

Regele Romanului politist

În concediu am citit încă o carte scrisă de cel care, pentru romanul poliţist, este ceea ce este Guţă pentru manele şi Hagi pentru fotbal. Dacă încă nu l-aţi recunoscut, n-aveţi decât să priviţi imaginea alăturată ca să vă daţi seama despre ce scriitor vorbesc.
Am citit, deci, romanul „Necuratul din Colga”, roman început de d-l Arion în 1999 şi terminat prin 2004. Ca să vă satisfac curiozitatea, o să vă spun că totul pleacă de la nişte crime bestiale comise într-un orăşel (imaginar) din nordul ţării (Colga pe numele său), crime cărora poliţia locală nu le poate găsi rezolvarea, aşa încât este trimis la faţa locului un agent special super-antrenat şi foarte instruit. Omul e pus pe glume, dar în acelaşi timp se concentrează în mod serios asupra anchetei, astfel încât scoate la iveală lucruri şocante despre ceea ce se întâmplă prin partea locului.
Dar nu scriu acest articol pentru a vă povesti romanul (vă recomand să-l citiţi voi înşivă), ci pentru a face câteva remarci în ceea ce priveşte ideile ce se pot citi printre rândurile romanului citat mai sus.
Mai întâi aş remarca revolta omului George Arion, transpusă în literatură de către scriitorul cu acelaşi nume, împotriva nedreptăţilor din societatea în care trăim. Nu e prima oară când observ această revoltă, căci şi în „Cameleonul”, şi în „Fortăreaţa nebunilor”, dar şi în alte romane scrise de acelaşi autor am putut-o „citi”. Revolta împotriva potentaţilor zilei, dar şi împotriva faptului că oamenii necăjiţi, în loc să ia atitudine împotriva abuzurilor acestora, se complac într-o inexplicabilă letargie, uneori chiar admirându-i pe cei care au ştiut să fure ca să-şi construiască averi colosale.
În al doilea rând, aş dori să vă vorbesc despre un personaj secundar al cărţii, senatorul MIU TROCAN DROVELIDU, liderul Partidului Românilor Adevăraţi, personaj care a fost creat avându-l drept model pe fostul senator Corneliu Vadim Tudor, politician care în 1999 era în plină ascensiune pe scena politică (dacă vă amintiţi, în 2000 a intrat în al doilea tur de scrutin pentru prezidenţiale). Nici măcar numele personajului nu a fost ales la întâmplare, fiind de fapt o anagramă a numelui celebrului tribunatic.
Ceea ce v-am povestit aici nu este decât un exemplu de implicare a unui scriitor în ceea ce se întâmplă în societatea românească, implicare ce face apel la talent şi la imaginaţie.
Alo, Domnul Arion, la cât de frumos am scris aici, e musai să-mi oferiţi un exemplar dintr-o carte de-a dumneavoastră pe care încă nu o posed. Vă mulţumesc anticipat!

Vreţi mistere? Luaţi de-aici!

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, lansare, Lectura, pitesti | pe data de 17-06-2011

 Coperta cărţii
Coperta cărţii

Pentru cei care nu ştiu, printre lucrurile cu care eu mă mândresc în calitate de blogger este şi faptul că am un vecin dublu. În sensul că-mi este atât vecin de bloc (adică stăm în blocuri alăturate), cât şi de blog.
Cristian Cocea este jurnalist, om de cultură, scriitor şi (nu în ultimul rând) blogger. Cred că este şi profesor pe la o universitate de jurnalism, dar nu ştiu dacă între timp n-o fi renunţat la această activitate. Un om ocupat (şi în acelaşi timp preocupat) ce să mai discutăm.
Fumător de pipă şi degustător (cunoscător) de vinuri bune, vecinul meu îşi completează în acest fel seria de activităţi pe care le desfăşoară cu plăcere.
Bun, gata, l-am lăudat destul. Hai să trecem la informaţia pe care doresc s-o transmit, altfel ne prinde Crăciunul pe-aici.
Stimabilul meu vecin a scris o carte a cărei copertă o vedeţi alături. Bun, nu este singura sa carte, dar având în vedere faptul că tirajul primei ediţii s-a epuizat demult, iar autorul a considerat că ar fi bine s-o mai „garnisească”, pe ici pe colo, cu câteva informaţii interesante, iată că a scos şi ediţia a 2-a „revazuta şi adăugită” cum se spune.
Şi pentru că orice carte merită măcar o lansare, aceasta se va petrece pe data de 24 iunie la Biblioteca Judeţeană Argeş, începând cu ora 14.00.
Eu nu mi-aş permite să ratez un astfel de eveniment. Sper că nici voi. Mai multe amănunte puteţi afla de pe blogul lui Cristian.

Un thriller romanesc scris dupa o reteta consacrata

4

Postat de Geocer | in categoria Lectura | pe data de 17-05-2011

Am terminat de citit „Fortareata nebunilor”, ultimul roman scris de d-l Arion, roman in care il resusciteaza pe vechiul sau personaj, Andrei Mladin, ziaristul pus pe investigatii.
Cartea e bine scrisa, are multe momente de suspans, sunt pagini pe care le citesti cu sufletul la gura. In plus, are si cateva pagini care m-au interesat in mod deosebit prin prisma faptului ca am si un blog rebusist. Este vorba de cele in care „Mister rebus” descopera niste mesaje anagramate in poezia „Doina” a lui Eminescu. Pentru ca de data asta, Andrei Mladin se apuca sa investigheze (printre altele) moartea marelui poet. Tocmai de aceea am zis in titlu ca romanul e scris dupa o reteta consacrata. Reteta este urmatoarea: se ia un eveniment/personaj real din trecutul mai apropiat sau mai indepartat, se tese o teorie a conspiratiei in jurul sau, se agrementeaza cu personaje din prezent care descopera pas cu pas anumite elemente noi despre personajul sau evenimentul in cauza, se condimenteaza cu o Organizatie Secreta, sau cu un serviciu secret, sau cu ambele si iese un thriller de toata frumusetea. Reteta a fost folosita si de Dan Brown, si de Louis Miguel Rocha, si n-or fi ei singurii.
Citisem si eu, undeva pe net, cum ca ar exista o teorie ce spune ca Eminescu devenise extrem de incomod, atat pentru guvernul de la Bucuresti cat si pentru Imperiul Austro-Ungar, astfel incat i s-a inscenat nebunia pentru a fi internat in anumite sanatorii unde i s-au dat droguri, mercur si alte porcarii ca sa-l reduca la tacere, iar moartea i s-ar fi tras tocmai din aceste „tratamente”. Nu se poate sti cu siguranta daca-i adevarat sau nu, dealtfel, in roman, concluziile in legatura cu acest caz nu sunt trase in mod clar.
In afara de investigarea mortii lui Eminescu, veti mai intalni si o societate secreta ATHANARIC ce se ocupa cu descoperirea unor metode pentru a controla mintea umana (societate care ar fi functionat si pe vremea Poetului), o investigatie asupra uciderii unui dizident, in 1976, un miliardar de a carui avere se foloseste din plin societatea secreta mentionata mai sus si multe alte enigme, unele rezolvate, altele nu.
Una peste alta, pentru ca tot se apropie vremea vacantelor, acest roman poate fi un insotitor placut atunci cand veti merge la plaja, sau veti lenevi pe vreo banca in parc. Deci, eu vi-l recomand.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.