Ce rămâne în urma OTV-ului?

0

Postat de Geocer | in categoria otevizare, OTV, tv | pe data de 25-01-2013

Deși s-a dat stingerea la televiziunea lui Diaconescu, în niciun caz nu putem spune că otevizarea României ar fi încetat. Ea continuă cu succes prin:

  • Diverse emisiuni la posturi de televiziune generaliste. Aș cita aici „Un show păcătos”, „Can-can Tv”, „Acces direct” și „Happy hour”, dar sunt convins că există și altele. Peste astea am dat eu, din întâmplare, m-am uitat cam câte 5 minute ca să-mi fac o părere, apoi am trecut mai departe.
  • Postul R-TV care a demonstrat cu prisosință, când cu moartea lui Sergiu Nicolaescu, faptul că poate duce mai departe, fără probleme, ștafeta otevizării.

De ce au apărut acești „epigoni” ai OTV? Foarte simplu: pentru că Dan Diaconescu le-a demonstrat tuturor managerilor de televiziuni că se pot scoate bani mulți din mizerie. Iar dacă rețeta-i garantat câștigatoare, de ce n-ar profita și ei, ceilalți manageri?
Este românul avid de senzațional? Da, dar stați liniștiți: oriunde în lume senzaționalul și bârfa se vând bine. Diferența dintre noi și ei îl reprezintă oferta. Nicio televiziune generalistă ce se pretinde serioasă n-ar include în programul său emisiuni de genul celor citate mai sus. Nicio televiziune de știri n-ar propaga in programele sale niște bârfe evidente.
Pe scurt, răspunsul la întrebarea din titlu este: „OTV-ul și-a făcut datoria, OTV-ul poate să plece”. Flacăra otevizării rămâne aprinsă și va fi dusă mai departe.

Hai la DDD ca ne da bani!

8

Postat de Geocer | in categoria alegeri, bani, Diaconescu, OTV | pe data de 28-10-2010

Promisiuni marca DDD

Promisiuni marca DDD

Multa cerneala a mai curs si mult si-au mai racit unii gura pe la televizor ca sa demaste si sa critice promisiunile pe care partidele politice le fac electoratului in preajma alegerilor. Dar oricat de multe au promis ceilalti, Dan Diaconescu este de departe un campion. Nici macar Geoana care promisese celor care se intorc din strainatate cate 25 000 de Euro nu-l poate intrece.
Sa ne mai intrebam de unde va lua DDD cel putin 10 miliarde de euro pentru membrii sai de partid? Cred ca e inutil! De fapt, nici macar nu stiu daca merita sa-l bag in seama si sa scriu acest articol. Dar mi s-a parut asa de amuzanta promisiunea incat nu m-am putut abtine. Adica, altii au promis asa, mai cu perdea, au facut-o mai pe sestache, la cate o adunare electorala unde era mai putina presa. El, nu! In gura mare, in direct, la televizor.
Sau o fi pe bune? Uite frate o sursa de bani, iar eu ii dau cu piciorul. Ce fraier! Gata, inchei aici articolul : fug sa ma inscriu in PR ca sa pun si eu mana pe 20 de mii de Euro. Mai vorbim dupa aceea.

Ziua-n care-l vom regreta pe Basescu !

11

Postat de Geocer | in categoria OTV, politica | pe data de 03-07-2010

Sunt convins ca marea majoritate a celor ce-mi citesc blogul vor zice ca acea zi n-o sa vina niciodata, ca mai rau de-atata nu se poate. Ei bine, eu sunt optimist si cred ca se poate si mai rau. Sa fim seriosi : parca-si inchipuia cineva, in decembrie ’89 ca nu va trece mult timp pana cand unii or sa-l regrete pe Ceausescu si or sa planga pe la mormantul lui?
Si totusi, de ce l-am regreta pe Basescu? Pentru simplul motiv ca ar putea sa-i succeada unul care e mai dezastruos decat el ! Am nimerit aseara pe OTV, la emisiunea puscariabilului Dan Diaconescu cel care se vede in fotoliul de la Cotroceni peste 4 ani si jumatate.N-am rezistat mai mult de 10 minute sa-i ascult aberatiile,dar omul isi facea de zor campanie electorala, avandu-l alaturi pe Tudor Barbu despre care spunea ca va fi prim-ministru. Din ceea ce spunea „viitorul presedinte”, am tras imediat concluzia ca habar n-are ce este acela Produsul Intern Brut al unei tari. El are impresia ca PIB-ul reprezinta totalul veniturilor bugetare ale statului, caci defalca acest PIB pe domenii in care se vor cheltui banii, astfel incat totalul cheltuielilor sa-i iasa egal cu acesta!
Deci, fratilor, daca Dan Diaconescu va ajunge presedinte, iar partidul pe care o sa-l infiinteze va forma guvernul, va garantez ca ii vom regreta amarnic pe Base, pe Boc si tot partidul lor clientelar.

Dan Diaconescu face un rating de neegalat

11

Postat de Geocer | in categoria OTV | pe data de 22-06-2010

Sunt doua chestii pe care le-a aflat orice roman, acum la inceput de vara, oricat de neinformat ar fi el (poate doar Oana sa nu le stie) si anume : ce-i aia o vuvuzea si faptul ca Dan Diaconescu a fost arestat.
Fructificand la maxim arestarea patronului, OTV-ul transmite o emisiune maraton „Dan Diaconescu direct”, emisiune realizata de ceilalti moderatori ai postului, cel ce i-a dat numele fiind acolo unde stim.
Ce-or fi discutand acolo, zi si noapte, habar n-am (niciodata n-am rezistat sa ma uit la ei mai mult de 5 minute), dar despica firu-n patru si bat apa-n piua, ceva de speriat.
Deci astia sunt in stare sa faca rating din orice. Nunti, botezuri, inmormantari, arestari, crime … orice eveniment e bun de speculat in numele audientei.
Halal sa le fie !

OTV are din nou dreptate !

8

Postat de Geocer | in categoria otevizare, OTV | pe data de 17-04-2010

Se demonstreaza iarasi, pentru a cata oara, faptul ca televiziunea poporului nu minte niciodata. Iata, daca mai era nevoie, dovada faptului ca OTV are intotdeauna dreptate, asa cum a avut si atunci cand a spus ca Elodia a fost vazuta in Germania sau in Dubai, asa cum a avut si atunci cand a sapat dupa cadavrul ei pe la Zarnesti sau Albota !
Dupa cum supratitreaza celebra televiziune, Steaua poate fi amendata pentru rasism, poate fi retrogradata in Liga a 2-a, dar in nici un caz nu poate fi SACTIONATA !
Daca inca mai aveati indoieli in privinta obiectivitatii OTV-ului, este timpul sa le dati uitarii !

Scurta cronica TV

0

Postat de Geocer | in categoria b1 tv, mall, otevizare, OTV, realitatea, scandal | pe data de 25-02-2009

Iata ce se putea vedea aseara pe la ora 22 la televizor :

  • Pe B1, la Nasul, era invitat cel pe care presa l-a numit „politistul interlop”, liderul clanului Preda, cei care au generat incidentul de acum cateva zile de la un mall din Bucuresti. Isi sustinea sus si tare teoria sa cum ca firma de paza si protectie BGS i-a atacat cu unicul scop de a-si face reclama. Teorie cusuta cu ata alba evidenta, pentru ca atacand niste cetateni nevinovati iti faci mai mult anti-reclama.
  • Pe Realitatea se dadea in spectacol partea adversa, respectiv patronul firmei BGS care sustinea ca firma sa a trebuit sa intervina intr-un conflict declansat de clanul Preda care cerea taxa de protectie. Adevarul e ca reclama si-a facut din plin aceasta firma, toata presa si toate televiziunile au vorbit zilele astea numai despre acest incident.
  • Pe OTV, doi homosexuali proaspat cunati religios venisera sa ne spuna cum au mituit ei un preot dintr-un sat din Bihor ca sa le faca slujba de cununie. Mai precis, i-au dat 150 de euro si 2 gaste, iar preotul a venit chiar la ei acasa , la Oradea, pentru a-i cununa.
    Mai mult de vreun sfert de ora nu m-am putut uita. Am considerat ca e mai util sa dorm decat sa ma uit la asa ceva.
    Concluzia? Otevizarea Romaniei continua cu succes. Dan Diaconescu jubileaza.
    Bravos natiune ! Halal sa-ti fie !
  • OTV-izarea Romaniei

    0

    Postat de Geocer | in categoria Diaconescu, Hrubaru, OTV, pitipoance, vedete | pe data de 19-02-2009

    Dupa manelizare, era iminenta si OTV-izarea Romaniei. Avand in vedere audientele cu care se lauda Dan Diaconescu, postul sau de televiziune face tot mai multi prozeliti.
    L-am vazut aseara la Carcotasi, intervievat de Cristi Hrubaru. Era chiar mandru de faptul ca „vedete” lansate de postul sau au ajuns „vedetele” altor posturi TV. Dar si de faptul ca stilul emisiunilor sale este copiat de cat mai multe emisiuni de-ale concurentilor.
    Daca asta cere poporul, ce televiziune comerciala ar fi nebuna sa includa in program emisiuni culturale sau divertisment de calitate? Nu, tata, luati de colea scandal, pitipoance de 2 lei, scuipat in direct, pahar de apa aruncat in figura, „vedete” care mai mult se screm decat canta si asa mai departe. Iar voi, uitati-va la noi, aduceti-ne rating, publicitate scumpa si deci cat mai multi bani la tescherea.

    Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.