Să împăcăm capra cu varza

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, istorie, Unire | pe data de 01-12-2012

Unirea pe care o sărbătorim azi s-a întâmplat în 1918, la sfârșitul primului război mondial. A fost o conjunctură favorabilă pentru țara noastră, conjunctură pe care politicienii vremii (atât cei din vechiul regat, cât si cei din Transilvania) au reușit s-o fructifice. Nu vreau să fac o comparație cu politicienii de azi, căci ar fi una dezastruoasă pentru cei din urmă, având în vedere faptul că aceștia nu fructifică nimic în interes național, ci doar în cel personal.
Dar să revenim la subiect. Subiect pe care nici nu l-am enunțat, de fapt. Păi e simplu: pentru a contesta Marea noastră Unire, istoricii maghiari au mers pe teoria lui Rosler (publicată în sec. 19), teorie care spune că populația daco-romană s-ar fi refugiat la sud de Dunăre in anul 275, odată cu retragerea Aureliană, iar ungurii, când au venit în Transilvania ca și popor migrator, au găsit-o pustie. În contrapartidă, istoricii români se chinuie să demonstreze că nu-i adevărat și că, de fapt, populația daco-romană are continuitate incontestabilă pe aceste meleaguri.
Iata și o a treia teorie, teorie ce va intra fără doar și poate în istorie drept „Teoria Geocer”. Eu cred că ambele tabere au dreptate: adică, au fost și familii mixte daco-romane care au migrat la sud de Dunăre odata cu retragerea administrației romane din Dacia, au fost și altele care au rămas pe loc, continuându-și viața aici. Iar dacă ungurii au găsit în Transilvania niște zone mai puțin sau deloc populate, asta nu înseamnă că toată regiunea era nepopulată.
Fără glume: eu chiar sunt convins că ăsta-i adevărul. 

Cum se sarbatorea pe vremuri ziua de 1 Decembrie?

8

Postat de Geocer | in categoria Sarbatori, Unire | pe data de 01-12-2010

Am sa raspund aici unei intrebari pe care mai tinerii mei cititori inca n-au indraznit s-o puna (ce sa-i faci, tinerii sunt mai timizi!). Adica, bun, ne-am lamurit : acum o sarbatorim cum se stie, dar cand eram eu de varsta fiului meu, cum se sarbatorea?
Pai… nu prea se sarbatorea. Nu era zi libera, asa ca omul mergea la serviciu ca in oricare alta zi lucratoare a anului (la fel ca-n ziua de Craciun, de exemplu).
Sigur, invatam la istorie despre aceasta zi, se mai vorbea cate un pic si pe la radio sau la televizor despre semnificatia sa, dar in rest nimic. Comunistii nu putusera sa „confiste” acest eveniment istoric, asa ca preferasera sa-l cam ignore. Partidul Comunist nu exista in 1918, deci e clar ca nu aveau cum sa spuna ca ei infaptuisera Marea Unire, asa cum spuneau despre ziua de 23 August. In plus, cum sa vorbesti despre 1 Decembrie 1918, fara sa amintesti de rolul partidelor istorice in infaptuirea Unirii, fara sa amintesti de Iuliu Maniu si de alti lideri politici importanti ai vremii? Partide pe care comunistii le interzisesera, lideri pe care ii arestasera si chiar ucisesera. Cum sa vorbesti despre Marea Unire fara a-l pomeni pe Regele Ferdinand? Dar cum sa vorbeasca despre monarhie comunistii, cand chiar ei il obligasera pe Regele Mihai sa abdice? Deci, le era cam peste mana, le cam statea in gat aceasta zi, dar nici n-o puteau desfiinta de tot. Uneori aveam impresia (de fapt nu era doar o impresie) ca se sarbatorea mai cu fast Mica Unire, cea de la 24 Ianuarie 1859, dintre Moldova si Tara Romaneasca. Asta pentru ca era pusa pe seama „fortelor revolutionare si progresiste care infaptuisera revolutia de la 1848”, forte pe care ei le „confiscasera” deja transformandu-i pe liderii de-atunci in niste precursori ai comunismului.
In concluzie, mare noroc am avut cu Revolutia si cu democratia, caci ne-au redat adevarata semnificatie a aceastei zile de sarbatoare, ziua in care se deschide sezonul la tuica fiarta, ziua in care putem manca liber si fara nicio constrangere fasole cu ciolan, ziua in care alesii nostri tin discursuri marete la televizor sau in fata unor multimi care nu-i asculta, ziua in care primarii mai au prilejul sa le faca cate o pomana alegatorilor (mai ales celor morti care inca ii voteaza).
Deci sa strigam cu toti in cor : „Traiasca ziua de 1 Decembrie, Ziua Nationala a Fatarniciei!”

Desteapta-te Romane!

10

Postat de Geocer | in categoria Unire | pe data de 27-11-2010

Hai sus, nu mai dormi atat. Ce daca e sambata? Stii bine cum a zis Caragiale : „Natiune, fii desteapta! Si noi dormim, dom’le”. Hai ca mai sunt cateva zile pana la Sarbatoarea noastra Nationala (pe care unii o confunda cu cea a PRO-TVului), iar noi nu suntem nici treji si nici nu gandim liber.
Pai ce-am invatat noi la scoala, pe vremea ailalta, despre 1 Decembrie? Aud? Ia spune tu, elev Popescu! Aha, deci nu stii. Iar ai batut mingea cu toti derbedeii pe maidan, in loc sa inveti la istorie. Stai jos, ai nota 4!
Deci, era la sfarsitul primului razboi mondial, da? Ostirea romana, dupa ce incercase cucerirea Transilvaniei in 1916, fusese respinsa de trupele germane, maghiare si austriece, Bucurestiul fusese ocupat, guvernul si Casa Regala se retrasesera la Iasi, apoi a intervenit acea revigorare a trupelor, cu ajutorul aliatilor Occidentali, legendarele lupte de la Marasesti, Marasti si Oituz, Occidentalii redeschisesera si frontul de vest, asa ca incetul cu incetul romanii isi recucerisera tara, ba mai mult intrasera in Transilvania, si mersesera mai departe, pana aproape de Budapesta. Ce-au facut transilvanenii? Au inceput sa-si puna intrebari privind soarta lor, dupa ce razboiul se va fi incheiat, iar sfarsitul acestuia nu era departe. Erau cateva posibilitati ce li se ofereau, asa ca aveau de unde sa aleaga.

  • Ar fi putut sa ramana o tara independenta, asa cum au ales fratii nostri de peste Prut in 1990, cand s-a destramat URSS. Situatia era oarecum similara : in 1918 era mai mult decat clar faptul ca Imperiul Austro-Ungar isi traia ultimele zile. Dar vremurile erau tulburi rau de tot, iar o tarisoara asa de mica ar fi fost tot timpul „calcata” de invadatori, asa cum fusesera ei tot timpul. In 1990, cand Republica Moldova a ales sa ramana o mica tarisoara independenta, problema invadatorilor nu se mai punea la fel ca in 1918. Si cu toate astea, nici in ziua de azi n-au scapat basarabenii de amenintarea Rusiei. Va inchipuiti cam la cate agresiuni din afara ar fi fost supusa Transilvania dupa 1918, daca ar fi ales aceasta cale?
  • S-ar fi putut alipi Ungariei, doar aveau destui maghiari pe-acolo. Chiar daca romanii erau majoritari, trasa putin din condei, statistica ar fi putut arata altceva. Ba chiar si istoria poate fi cu usurinta trasa din condei, astfel incat Transilvania ar fi putut lejer sa devina „pamant unguresc” sau „leaganul ungurimii”. De ce n-au ales aceasta cale, totusi? Pentru ca s-ar fi alipit unui stat invins in razboi si ar fi trebuit sa suporte multe privatiuni pentru a plati daunele impuse de invingatori. Pana si maghiarii si-au vazut interesul, iar reprezentantii lor au votat tot cu alipirea la Romania. Si mai era ceva : anul 1849, cand transilvanenii se ridicasera impotriva alipirii fortate la Ungaria Mare a lui Ladiszlau Kosuth nu fusese catusi de putin uitat de catre unguri, deci se puteau astepta la razbunari feroce din partea acestora.
  • Unirea cu Principatele Romane le oferea intr-adevar o alta perspectiva. Oricum, majoritatea erau romani, intelectualii militau de multa vreme pentru aceasta unire, pana si patura mijlocie era convinsa ca aceasta-i calea de urmat. Nu prea le convenea maghiarilor, nu le convenea nici sasilor, dar pana si ei isi dadeau seama ca „macar pentru moment” aceasta e cea mai buna solutie. Tocmai de aceea istoria a consemnat faptul ca la Adunarea de la Alba Iulia, nu numai reprezentantii romanilor, dar si cei ai maghiarilor si germanilor din Transilvania, au votat pentru unirea cu Romania. O fi contat si faptul ca un corp de armata roman era incartiruit la numai 50 Km de Alba, gata oricand sa intervina? Acesta o fi fost scopul stationarii acelor trupe in apropierea orasului in care urma sa se voteze viitorul Transilvaniei, adica sa exercite o anumita presiune? Am putea afla doar daca am avea acces la Arhivele Militare si am citi Ordinele de Zi ale acelei unitati, in perioada de la sfarsitul lui noiembrie si inceputul lui decembrie. Eu n-am acces, dar poate ca altii au avut si au in continuare. Au publicat ei ceva in urma cercetarilor efectuate? Nu stiu!
  • Cum o fi fost, cum n-o fi fost, iata ca Marea Unire s-a infaptuit in mod pasnic, prin vointa liber exprimata a transilvanenilor, iar peste cateva zile avem si noi liber de la serviciu ca sa ne bucuram de fasole cu carnati (dar numai de la ora 15.30, dupa ce se termina manifestarile). In plus, putem merge la Timisoara fara pasaport, ca sa ciocnim o stacana de vin fiert cu sfintia-sa Parintele Vania.

    24 ianuarie : ziua micii uniri

    16

    Postat de Geocer | in categoria Unire | pe data de 24-01-2010

    Se implinesc azi 151 de ani de la data la  care Colonelul Alexandru Ioan Cuza a fost ales Domn al Tarii Romanesti, dupa ce in prealabil (pe 5 ianuarie) fusese ales Domn al Moldovei. Aceasta zi o numim Ziua Unirii, desi unirea propriu-zisa a fost un proces mult mai complex care nu a inceput si nici nu s-a incheiat pe 24 ianuarie 1859.

    Cuza ! Dupa 145 de ani, era primul Domn pamantean al celor doua Principate. Se stie ca in 1714, dupa ce l-au casapit pe Constantin Brancoveanu, turcaletii au decis ca nu mai pot avea incredere in Voievozii munteni si moldoveni, asa ca au impus drept domnitori ai celor doua Principate,  greci din cartierul Fanar, perioada respectiva fiind denumita de catre istorici Epoca fanariota. Iar daca ne gandim ca dupa abdicarea lui Cuza si pana la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial am avut pe tronul de la Bucuresti regi din familia Hohenzollern, putem spune ca Domnul Cuza a fost un unicat in peste doua secole de istorie romaneasca (in calitate de Domn pamantean, bineinteles). Dar putem merge si mai departe, pentru ca stim bine in ce mod erau alesi (sau mai degraba impusi) conducatorii din perioada comunista,  in acest caz putandu-i adauga si meritul de a fi fost SINGURUL sef de stat ales in mod democratic intre 1714 si 1990, asta insemnand in 276 de ani de istorie. Deci e clar : chiar daca a avut si unele „bube-n cap”, Cuza ramane o personalitate de prim rand, un unicat in istoria noastra.

    Dar cum s-a infaptuit unirea si de ce ziceam eu la inceputul acestui articol ca a fost un proces mult mai complex si de lunga durata? Secolul al 19-lea a fost cel al unei efervescente revolutionare in toata Europa. Popoarele au inceput incetul cu incetul sa devina Natiuni, sa capete constiinta nationala. Ce inseamna asta? Asta inseamna ca oamenii au inceput sa fie mult mai constienti de faptul ca au origini si traditii comune, de faptul ca vorbesc aceeasi limba, chiar daca vremelnic au fost despartiti in mai multe Principate sau Regate. Si aici nu ma refer doar la romani, pentru ca tot in aceasta perioada s-a produs si unificarea Italiei, si cea a Germaniei. Fortele progresiste din Tara Romaneasca si din Moldova aveau legaturi stranse cu cele din Vestul Europei, asa incat acest val de trezire a constiintei nationale a ajuns si la noi. Principala revendicare a Revolutiilor de la 1848 din Tara Romaneasca si din Moldova chiar asta era : Unificarea sub conducerea unui Domn pamantean. Si chiar daca Otomanii i-au arestat, i-au impuscat sau surghiunit pe unii dintre revolutionari, flacara a ramas nestinsa. De altfel, chiar in anul 1848 a fost facut primul pas spre unire : „unificarea vamala”, sau cum se spune azi „libera circulatie” intre Moldova si Tara Romaneasca. Si de ce zic ca unificarea nu s-a terminat in 1859? Pentru ca o unire nerecunoscuta de marile puteri, de la Poarta Otomana si pana la Regatul Angliei nu valora nimic. Deci, Cuza si guvernul sau au avut de facut un imens efort diplomatic international pentru ca Principatele Unite sa devina intr-adevar o tara. Cred ca puterile occidentale nu aveau nimic impotriva unificarii, dar in mod sigur Poarta Otomana simtea treaba asta ca pe o „sula in coaste”. Ceea ce s-a si dovedit a fi, caci putin mai tarziu Principatele Romane declansau Razboiul de Independenta.

    In concluzie, Unirea Principatelor a fost un act perfect justificat istoric, un lucru absolut normal care mai devreme sau mai tarziu tot trebuia sa se intample. S-a intamplat in 1859, deci se cuvine sa ne amintim cu mandrie de acel an si de acea data, luand exemplu de la cei care atunci au reusit sa treaca peste interesele de grup (ca dintr-astea existau si pe vremea aceea) si sa puna in prim plan interesul national. A urmat, dupa cum se stie, Marea Unire de la 1918, cand si Transilvania a decis sa se alature celor doua Principate. Ramane, totusi, o enigma : dar Oltenia cand s-a unit fratilor cu restul tarii? Sau inca nu s-a unit?

    Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.