Vacanță în Malta (5)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 29-08-2016

Etichete:

Puțină lume știe despre Templele Megalitice de la Hagar Qim (se pronunța Hagearim). Acestea sunt mai vechi decât Monumentul de la Stonehenge și au fost construite de o civilizație care a trăit în Malta între 3600 și 2500 înainte de Hristos. Această civilizație a dispărut în mod misterios în jurul anului 2500 ÎH și nu se știe dacă a migrat pe alte meleaguri sau „s-a stins” pur și simplu.
Bineînțeles că există și speculații cum că templele ar fi fost construite de extratereștri, dar nimeni nu poate aduce dovezi în acest sens.
Hagar Qim se află în sudul Maltei, iar în drum spre temple am trecut și pe la Grota Albastră. Deci voi începe șirul de poze de azi cu una în care am „prins” acest loc pitoresc.

Grota albastra

Grota albastra

Revenind la temple: acestea au fost bineînțeles lăcașe de cult pentru civilizația de care vorbeam mai sus și chiar aveau o cameră ce juca rolul de altar, acolo unde predica preotul. Acea cameră era construită în așa fel încât cuvintele preotului ieșeau printr-o singură gaură spre credincioși, după ce stârneau mai multe ecouri, astfel încât părea că predica vine dintr-o altă lume. Aceasta era gaura în zid prin care se auzea vocea preotului .

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

În interior se pot vedea sculpturi în piatră având diverse forme: spice de grâu, spirale etc. Anumite pietre duc cu gândul la organele genitale masculine și feminine, altele înfățișează oameni obezi.

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Templele de la Hagar Qim

Iar poarta principală de intrare amintește în mod indubitabil de monumentul de la Stonehenge.

Intrarea in templele de la Hagar Qim

Intrarea in templele de la Hagar Qim 


(Va urma)

Vacanță în Malta (4)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 25-08-2016

Etichete:

O altă Catedrală interesantă este cea a Sf. Apostol Pavel aflată în cetatea Mdina, fosta capitală a Maltei, în prezent orașul nobilimii. Deși este foarte animată (datorită turiștilor), Mdina nu are decât vreo 300 de locuitori. Dar mai întâi iată una dintre porțile de intrare ale cetății.

Poarta de intrare in Cetatea Mdina

Poarta de intrare in Cetatea Mdina

Poarta de intrare in Cetatea Mdina

Poarta de intrare in Cetatea Mdina

Arhitectura cetății arată cam așa :

Arhitectura cetatii Mdina

Arhitectura cetatii Mdina

Iar aceasta este Catedrala Sf. Apostol Pavel

Catedrala Sf. Apostol Pavel

Catedrala Sf. Apostol Pavel

De ce are Apostolul Pavel catedrală în Mdina? Pavel fusese capturat de către romani cărora nu le convenea faptul că propăvăduia credința în Iisus și trimis la Roma pentru a fi judecat de Împărat. Corabia cu care era transportat a naufragiat în preajma Maltei, așa că a petrecut o anumită perioadă de timp în acest arhipelag. Cu această ocazia a săvârșit câteva vindecări, dar și o altă minune care i-a determinat pe localnici să construiască o catedrală în cinstea sa. Într-o zi a fost mușcat de o viperă. Bineînțeles că toți cei de față se așteptau să moară foarte rapid, căci se știa efectul veninului de viperă. Numai că Apostolul Pavel a luat vipera cu mâna, a aruncat-o în foc, apoi le-a spus celor ce-l priveau uimiți că este bine și că nu va muri din cauza acestei mușcături. Povestea s-a transmis din generație în generație, iar în final s-a materializat prin construcția acestei Catedrale ce are rolul de a le aminti tuturor de faptul că o credința adevărată te poate salva de orice pericol.

Episodul de azi se încheie cu Domul din Mosta. Acesta este cel de-al doilea dom din Europa, ca mărime. În timpul celui de-al doilea război modial, Malta a fost puternic bombardată de către puterile Axei (Italia și Germania), deoarece era colonie Britanică, deci inamic. Malta nu avea artilerie antiaeriană, astfel încât avioanele de bombardament își permiteau să zboare la joasă înălțime, deci loviturile lor erau foarte precise.
Oamenii se adunau de multe ori în biserici și catedrale pentru a se proteja de bombardamente, făcând rugăciuni și sperând într-un ajutor divin. Domul din Mosta era unul dintre locurile în care se aduna multă lume. Numai că prin 1942, o bombă a căzut chiar pe acest dom care, ca de obicei, era plin de oameni. Dar bomba nu a explodat. Greutatea ei a cauzat serioase avarii domului, dar mulțimea a scăpat teafără. Bineînțeles, totul a fost pus pe seama ajutorului divin. Și poate ca așa este, chiar dacă o altă versiune a poveștii spune că cehii de la Skoda care fabricau acele bombe îi mai sabotau din când în când pe nemți și „uitau” să monteze câte o piesă importantă în unele bombe. Chiar și așa, faptul că o bombă defectă a căzut pe Domul din Mosta poate duce cu gândul la un ajutor divin.
Iată și poze cu Domul din Mosta și cu bomba care a căzut dar n-a explodat.

Domul din Mosta

Domul din Mosta


Domul din Mosta

Domul din Mosta


Bomba neexplodata

Bomba neexplodata

(Va urma)

Vacanță în Malta (3)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 24-08-2016

Etichete:

Dar Cavalerii Ioaniți nu au construit doar turnuri de apărare și o nouă capitală pentru Malta, ci și multe lăcașe de cult. Ghidul nostru ne spunea că în prezent ar fi 365 de biserici, catedrale și basilici, adică tot atâtea câte zile are un an obișnuit. De asemenea, ne-a învățat să le și deosebim. Biserica are pe acoperiș o cruce cu o singură linie orizontală, catedrala are 2, iar basilica are 3.
Un exemplu de catedrală frumoasă (pe interior) vizitată în Malta este co-Catedrala Sf. Ioan Botezătorul din Valetta. Iată mai jos câteva poze făcute în exteriorul și în interiorul catedralei. Se observă cele 3 ceasuri care indică: ora, ziua din luna și ziua din săptămână. Obiceiul maltezilor este să pună la intrarea în lăcașele de cult 2 ceasuri: unul indică în mod corect ora, dar celălalt nu. De ce? Pentru ca spiritele rele să nu știe exact când urmează să înceapă slujba, deci să nu-și bage ele coada în legătura pe care credincioșii o realizează cu divinitatea în timpul slujbei religioase. E o superstiție, bineînțeles, dar se pare că ceasurile malteze sunt celebre în lume pentru acest amănunt.

Co-Catedrala Sf. Ioan, Valetta

Co-Catedrala Sf. Ioan, Valetta


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


Interiorul Catedralei

Interiorul Catedralei


La intrarea în Co-Catedrala Sf. Ioan Botezătorul există o piatră tombală pe care este scris (în maleză, nu înțelegem noi, ne-a spus ghidul) „Tu cel ce calci peste mine, nu uita că și peste tine, cândva, o să calce cineva.”

Piatra tombala

Piatra tombala

(Va urma)

Vacanță în Malta (2)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 23-08-2016

Etichete:

Dar cine erau și cum au ajuns Cavalerii Ioaniți în Malta? Ordinul Ospitalierilor (așa s-a numit la început) a fost creat în primul rând pentru a se ocupa de tratarea bolnavilor și luptătorilor din Ierusalim. Ulterior a căpătat și o componentă militară, iar încetul cu încetul aceasta din urmă a ajuns predominantă. I-au ajutat pe Templieri și au protejat pelerinii creștini sosiți la Ierusalim, ajungând să mai fie cunoscuți și drept Cavalerii Sfântului Ioan, sau Ioaniții.
Alungați de către turci din Ierusalim spre sfârșitul secolului XII, s-au refugiat în Cipru, apoi în insula Rhodos unde au rămas până în 1523 când au fost alungați și de acolo, tot de turci. De data asta, sultan al Imperiului Otoman era Suleyman Magnificul. Din Insula Rhodos au plecat pe o corabie uriașă cu 7 nivele, corabie care le-a fost casă timp de 7 ani. Bineînțeles că n-au trăit numai pe mare, au mai acostat și prin sudul Franței sau al Spaniei, dar casa lor a rămas corabia. În sfârșit, în anul 1530, regele Spaniei le-a făcut cadou Insula Malta, iar de atunci au devenit Cavalerii Maltezi.
Simbolul lor era crucea cu 8 colțuri, acestea simbolizând cele 8 țări din care proveneau membrii Ordinului. Acesta a rămas pe vecie simbolul Maltei (crucea Malteză), deși nu acolo a fost creat. Așa arată acest faimos simbol al Cavalerilor Ioaniți și al Maltei.

Crucea Malteza

Crucea Malteza

Prima grijă a Cavalerilor Ioaniți, după ce s-au instalat în Malta, a fost aceea de a concepe și de a realiza un sistem de apărare foarte eficient, astfel încât să evite situații neplăcute precum cele prin care mai trecuseră. Și într-adevăr au construit niște turnuri de apărare care mai dăinuiesc și azi, turnuri care erau în permanentă legătură prin semnale luminoase, astfel încât dacă exista vreun pericol, toată insula era alertată în maximum un sfert de oră și se pregătea de luptă.
Au avut perfectă dreptate să-și organizeze așa de bine apărarea, căci Suleyman Magnificul a încercat destul de curând să cucerească Malta, în 1565 având loc Marele Asediu al Maltei. Sub conducerea Marelui Maestru Jean de la Valette, maltezii au reușit să învingă Imperiul Otoman, iar asta a însemnat un mare dezastru pentru turci care visau să stăpânească întreaga Europa.
Până atunci, capitala Maltei fusese Mdina, dar Ioanitii au decis să construiască un oraș nou care să le fie capitală, iar numele pe care i l-au dat a fost Valetta, în cinstea Marelui Maestru care i-a condus la victoria împotriva turcilor.
Valetta a rămas o cetate medievală până în zilele noastre, foarte puțin atinsă de modernismul pe care-l întâlnim la tot pasul. Circulația autovehiculelor este extrem de limitată în capitală, de altfel aceasta având un singur semafor. Iată una dintre porțile de intrare ale cetății.

Poarta de intrare in Cetatea Valetta

Poarta de intrare in Cetatea Valetta

Tot Ioanitii au conceput acele așa-numite „Auberges” (Hanuri) menite să-i adăpostească pe cavaleri la bătrâneți. Au existat (și încă se păstrează) 8 astfel de Hanuri, fiecare adăpostind cavaleri proveniți din câte o țară. În schimbul unei părți a averii pe care o agonisiseră, cei care nu mai puteau lupta se retrăgeau în aceste hanuri unde primeau tot ce le trebuie și erau îngrijiți. Un fel de azile, dar mult mai luxoase.
Cel pe care-l vedeți în poză de mai jos a fost Hanul Spaniol, iar acum este sediul Guvernului. Ghidul nostru (e pe scară, arată spre clădire) ne spunea că uneori premierul Maltei iese din clădire și-i salută pe ghizii și pe turiștii care se găsesc prin zonă.

Sediul Guvernului Maltez

Sediul Guvernului Maltez

(Va urma)

Vacanță în Malta (1)

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 22-08-2016

Etichete:

Deși „fuse și se duse” (vorba olteanului), săptămâna pe care am petrecut-o în Malta merită a fi rememorată, căci a fost foarte frumoasă. De alfel, Malta e o țara care merită vizitată, chiar dacă noi știm foarte puține lucruri despre ea. Nici eu nu știam prea multe în momentul în care m-am decis s-o vizitez, dar acum sunt ceva mai informat.
Un lucru pe care-l știe, probabil, toată lumea este faptul că istoria Maltei a fost influențată în mod definitiv și irevocabil de către Cavalerii Ioaniți, cei care au fost stăpânii acestui arhipelag timp de mai bine de 250 de ani.
„S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta” a scris Eminescu în Scrisoarea III, comițând încă o eroare istorică (a câta oare?). Apropo, știți erorile istorice pe care le-a „strecurat” Eminescu în această celebră poezie? Divaghez un pic, dar o să le spun aici pe cele pe care le știu (s-ar putea să mai fie și altele).
În Scrisoarea III, Eminescu imaginează o întâlnire „la nivel înalt” între Mircea cel Bătrân și Baiazid, înaintea bătăliei de la Rovine. De fapt, această întâlnire nu a avut loc, dar asta i se poate ierta ușor, deoarece a dorit să creeze un context, o imagine poetică prin care să scoată în evidența aroganța Sultanului și modestia lui Mircea.
A doua eroare se referă la expresia „un bătrân atât de simplu” folosită pentru a-l descrie pe Mircea. De fapt, la data bătăliei respective, domnitorul avea 40 de ani. Eu zic că nu era un bătrân care să umble în toiag.
De asemenea, în cursul discuției, Sultanul face referire la Bătălia de la Nikopole. Acea bătălie a avut loc la circa 1 an după cea de la Rovine.
În sfârșit, în ceea ce-i privește pe „cavalerii de la Malta”, Bătălia de la Rovine a avut loc în 1395, iar Cavalerii Ioaniți au venit în Malta abia în 1530. Oricum, aceste erori făcute cu voie sau fără voie, nu știrbesc cu nimic geniul poetului nostru național.
Dar să revenim la Malta și la vacanța pe care mi-am petrecut-o acolo.
Malta este un arhipelag format din 6 insule, dintre care doar 3 sunt locuite. Și chiar și dintre astea 3, doar 2 (Malta și Gozo) au un număr de locuitori cât de cât consistent, căci Comino nu are decât 3 (2 hotelieri și 1 polițist). Cavalerii Ioaniți au fost stăpânii insulei între 1530 și 1798 când i-au predat-o fără luptă lui Napoleon.
Napoleon era plecat spre Egipt și nu-l interesa câtuși de puțin Malta. Și-a oprit flota în larg și a trimis niște oameni care aveau misiunea de a se aproviziona cu niscaiva merinde. Dar Marele Maestru al Cavalerilor Ioaniți (era german de origine), când a văzut ditamai flota și a aflat că e a lui Napoleon, a predat țara fără niciun fel de luptă sau de negociere. Iar Napoleon ce-a făcut? A aflat el de la cineva că ar fi un nobil maltez care ar avea o soție extrem de frumoasă. Curios din fire, mai ales când era vorba de femei frumoase, Împăratul a decis să mai rămână câteva zile în Malta și s-o cunoască pe frumoasa soție a nobilului. Așa că, a mers o dată, a mers de două ori, a mers și a treia oară la cină la palatul respectivului, dar frumoasa soție nu s-a arătat în niciuna dintre aceste seri. Astfel că într-a patra seară, Napoleon a cerut s-o cunoască și pe stăpâna casei. Și dacă s-au cunoscut, împreună au plecat mai departe. Iar după campania din Egipt, odată întors la Paris, Împăratul i-a construit în capitală un palat care să rivalizeze cu cel pe care-l avea în Malta. Amor puternic, ce să mai discutăm!
Dar francezii n-au rămas în Malta decât 2 ani. În 1800, arhipelagul devine colonie britanică și rămâne așa până spre zilele noastre. Mai precis, în 1964 Malta și-a declarat independența, circa 10 ani mai târziu a devenit republică parlamentară, iar în 1979 ultimii soldați britanici au părăsit arhipelagul. Totul s-a derulat pașnic, așa că maltezii au înălțat un monument în memoria acestui eveniment (plecarea englezilor). Poza acestui monument va fi și prima pe care o voi publica. Nu se vede prea bine, căci îți iau ochii mai ales clădirea din spate care este una dintre multele lăcașe de cult din Malta, dar ideea este că soldatul britanic dă mâna cu un localnic luându-și la revedere, în timp ce oficialii veghează ca totul să se desfășoare așa cum trebuie. (Va urma)

Plecarea soldatilor britanici

Plecarea soldatilor britanici

Vacanță cu premeditare

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 19-08-2016

Etichete:

Tot meditând eu îndelung la locul și modul în care-mi voi petrece obișnuita vacanță din mijlocul verii, iată că mi-a venit ideea (ca în fiecare an de altfel) să merg și pe undeva prin țară. De data asta am ales Peștera Muierilor, căci, deși e destul de aproape de Pitești (la cca 130 Km), încă nu o vizitasem. Trecusem de câteva ori prin apropiere, dar eram plecat spre alte meleaguri, și nu m-am abătut din drum.
Așa că, într-o zi de week end, iată-mă plecând spre respectiva destinație. Pentru că tot îmi erau în drum, am oprit vreo 10 minute și la trovanți, să văd dacă între timp au mai crescut. Nu mi s-au părut mai mari decât acum 7 ani.
Dar să revenim la oile noastre. Peștera Muierii se află în Județul Gorj, foarte aproape de „granița” cu Vâlcea. Indiferent dacă vii dinspre Rm. Vâlcea sau dinspre Tg. Jiu, e imposibil să nu vezi indicatoarele care îți arată încotro s-o iei ca să ajungi la ea. De la drumul național sunt vreo 10-15 Km până la Peșteră.
Lași mașina în parcare, urci puțin și ai ajuns la destinație. Dar iată mai întâi niște poze cu împrejurimile.

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-1

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-2

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-3

În subteran se intră din oră în oră, iar ghidul este cel care le face pe toate: vinde și bilete, explică și despre ceea ce vezi în interior, aprinde și stinge luminile, îi ceartă pe cei care se îndepărtează de grup și are grijă să nu zăbovești prea mult pe-acolo că trebuie să se întoarcă la intrare ca să preia grupul următor.
Peștera se numește „a Muierilor” nu datorită faptului că în ea s-a găsit scheletul unei femei vechi de câteva mii de ani, ci pentru că în timpul năvălirilor barbare aici își găseau adăpost femeile, bătrânii și copiii. Iar ceea ce putem noi vizita este doar tunelul „de sus”, căci dedesupt se găsește încă unul care nu e deschis decât speologilor.
Ce se poate vedea în Peștera Muierilor? Păi, cam aceleași lucruri care se văd în orice altă peșteră: stalactite, stalagmite, schelete de animale care au trăit și au murit acolo și formațiuni calcaroase de diverse forme cărora li s-au dat anumite nume (de exemplu, Moș Crăciun). Mai bine pun câteva poze, că la povestit nu mă pricep prea bine. Sau o fi din cauză că n-am mai scris de câteva luni pe blog?

In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_1

In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_2


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_3


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_4


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_5

Cele bune să se-adune. Dar să vorbim şi de cele rele

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 27-08-2015

Etichete:

Acesta este cel de-al cincilea articol cu impresii despre Egipt, dar am preferat să-i dau un titlu mai sugestiv.
Să nu credeţi că acolo este raiul pe pământ. Am întâlnit şi destul de multe lucruri care nu mi-au plăcut, iar despre acestea voi face vorbire în rândurile următoare. Să le luăm pe rând, deci.

1. Cultul bacşişului
Am mai fost prin ţări musulmane (Turcia, Tunisia) şi ştiam că există obiceiul ca turiştii să dea bacşiş atunci când sunt mulţumiţi de anumite servicii care li se oferă, dar am constatat că egiptenii l-au ridicat la nivel de cult. Practic, doar că nu-ţi bagă mâna în buzunar. Ţi se cere de la obraz, nu doar ţi se sugerează că ar fi cazul să dai ceva. La restaurantele unde mâncam, pe fiecare masă era câte un plic pe care era scris în 3 limbi (engleză, germană şi rusă) că dacă doreşti să dai un bacşiş, să-l pui în acel plic şi să-l laşi în urna de la ieşire. Ba, mai mult: într-o seară când ne-am întins la vorbă, la masă, cu alţi români, au venit cu urna la noi să ne ceară să le dăm ceva. Şoferii de pe autocar îi roagă pe ghizi să ne spună să le lăsăm şi lor ceva, acolo. Iar dacă nu le dai, se uită urât la tine. Şi aşa mai departe. De fapt, urna pentru bacşiş o întâlneai peste tot. Practic, modul lor de a solicita bacşiş seamănă tare mult a cerşetorie. Mie aşa mi s-a părut.

2. Egiptenii sunt de fapt arabi
Ştiu că nu spun nicio noutate: toată lumea ştie că Egiptul e o ţară arabă. De fapt, arabii sunt o naţie aşa de mare încât nu au loc într-o singură ţară, astfel încât ocupă vreo 15-20. Ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că nu există o continuitate între vechii egipteni, cei care au construit piramidele, cei care au fost cuceriţi de romani şi creştinaţi de Evanghelistul Marcu în primul secol de după Hristos şi egiptenii din ziua de azi. În anul 641 arabii au cucerit Egiptul, s-au instalat acolo, iar ulterior au asimilat sau exterminat populaţia băştinaşă, devenind majoritari. Şi chiar dacă ţara a mai fost stăpânită şi de alte imperii (Turcia, Franţa, Anglia), arabii au rămas acolo. Poate doar cei 10-15% creştini copţi care mai există azi în Egipt s-or fi trăgând din vechii egipteni.

3. Dictatura militară
Nimeni nu spune nimic în acest sens, dar mie mi s-a părut că Egiptul se află sub o dictatură militară. Să mă explic: în primul rând, preşedintele lor de azi (el-Sisi) este un general de armată care l-a dat jos şi l-a băgat la puşcărie pe precedentul (Mohamed Morsi) folosindu-se de forţa armelor. A fost apoi ales în mod democratic de popor, deci poate că asta n-ar fi o mare problemă. Dar, toată ţară este împânzită de puncte de control ale armatei, puncte în care vezi militari în nişte mici cazemate, cu arma îndreptată spre tine, gata să tragă. Niciun autocar, autobuz sau microbuz nu are voie să circule decât pe baza unui „permis de convoi” eliberat de Poliţia Turistică (e prima ţară în care aud că există o astfel de poliţie). Iar la Cairo, poliţia era practic omniprezentă. Obişnuit cu situaţia din ţările europene, să vezi atâţia militari şi atâta poliţie pe străzi nu ţi se pare chiar normal. Tocmai de aceea am zis că pare a fi o dictatură militară

4. Un cadou pe bani
Cu 2 zile înainte de sosirea noastră în Egipt, mai precis pe 6 august, fusese inaugurat noul Canal de Suez. Practic, cel existent construit la sfârşitul secolului 19 a fost lărgit astfel încât să se poată circula simultan în ambele sensuri. Toate bune şi frumoase, oamenii erau mândri de marea realizare a preşedintelui, iar peste tot pe unde te duceai vedeai bannere care aminteau de acest eveniment, cu poza lui el-Sisi şi cu sloganul „Canalul de Suez: un cadou al Egiptului pentru lumea întreagă”. Cadou, cadou, dar cât ne costă? Păi ne costă, evident. Deoarece, fiind integral pe teritoriul egiptean, acest stat a impus încă de la început o taxă de traversare. Pe care o plătesc, bineînţeles, toate navele ce trec prin canal, indiferent de tonaj. Ba, ni s-a spus că şi sportivul care a dorit să-l traverseze înot a plătit o taxă. Una mai mică decât ambarcaţiunile, dar tot taxă se numeşte. Deci, cadoul nu-i deloc „moca”.

5. Cairo: un oraş al ruinelor
Imediat ce ai părăsit centrul capitalei egiptene, ai impresia că te afli într-un oraş ruină. Blocurile sunt „la roşu”, deci netencuite, iar apartamentele fie nu au deloc ferestre, fie au o porţiune decupată unde ar trebui să fie fereastra, dar aceasta nu există. Probabil că nu sunt necesare, având în vedere temperaturile ridicate chiar şi pe timpul iernii, dar ţie, ca turist european, să vezi nişte blocuri complet nefinisate şi cu nişte găuri în ele, ţi se pare tare ciudat. Deci, nu: Cairo nu mi s-a părut a fi un oraş frumos.

Impresii din Egipt (IV)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 26-08-2015

Etichete: , , , ,

Excursia la Cairo a fost lungă şi obositoare. Am plecat „cu noaptea-n cap” adică în jur de ora 2.00 şi ne-am întors noaptea următoare în jurul orei 1.00. Şi asta, deoarece capitala Egiptului este destul de departe de Hurghada, staţiunea unde ne aflam. Dar trebuia făcută, căci ar fi păcat să te duci în Egipt şi să nu vezi Piramidele şi Sfinxul.
Au fost multe obiective pe care le-am vizitat la Cairo: biserica creştină ridicată pe locul unde se presupune că ar fi locuit familia lui Iisus, atunci când a fugit din Israel în Egipt, o moschee (că să echilibrăm balanţa religiilor), dar şi Muzeul de Egiptologie, plus Piramidele şi Sfinxul de la Gizeh.
În interiorul Muzeului de Egiptologie nu era permis să se facă fotografii, deci nu am decât o poză exterioară de publicat. Oricum, în afară de tezaurul descoperit în mormântul lui Tutankamon, acolo nu există prea multe comori. Doar statui sau sarcofage. După cum spuneam şi într-un articol anterior, multe din comorile vechilor egipteni au luat drumul Occidentului sau Americii, până s-au dezmeticit egiptenii cei noi cât de bogaţi sunt. Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922, iar la data respectivă era deja strict interzis să se între în vreun vestigiu arheologic fără prezenţa autorităţilor. Tocmai de aceea aurul descoperit în acel mormânt a rămas în Egipt şi poate fi admirat la acest muzeu.

Muzeul de Egiptologie

Muzeul de Egiptologie

Gizeh este o suburbie a oraşului Cairo, iar pe platoul din apropierea acestui cartier tronează 3 piramide, dintre care cea a lui Keops se distinge maiestuos, fiind cea mai mare. În total, în Egipt există cca. 150 de piramide, dar cele mai cunoscute şi mai vizitate sunt cele de la Gizeh.
Le-am văzut din exterior, le-am admirat, ne-a impresionat faptul că vechii egipteni au putut să creeze aşa ceva pe vremea când tehnologiile de azi erau complet necunoscute, le-am pozat şi ne-am pozat cu ele. În interior n-am intrat. Ni s-a spus că acum vara e mare zăpuşeală înăuntru şi se respiră destul de greu. Deci, ne-am mulţumit cu exterioarele.
Iar la final, am mers şi la Sfinxul cel fără nas şi barbă. Ghidul nostru a fost un egiptean care vorbea destul de bine limba română. El ne-a spus care sunt cele 3 ipoteze în ceea ce priveşte „pierderea” nasului şi a bărbii de către Sfinx. „Prima vorbă, a zis el, ar fi că atunci când Napoleon a cucerit Egiptul a venit cu soldaţii săi aici şi au puşcat nasul şi barba la Sfinx”. Dar a exclus această ipoteza, pe motiv că Napoleon era un om cultivat şi era înconjurat tot de oameni cultivaţi, deci nu s-ar fi dedat la o astfel de barbarie.
A doua ipoteza ar fi că arabii au făcut treaba asta, iar cea mai plauzibilă este aceea care spune că timpul şi clima au erodat încetul cu încetul statuia şi de aceea i-au căzut nasul şi barba.
Oricum ar fi, Sfinxul rămâne una dintre marile atracţii turistice ale Egiptului. Acum, iată şi câteva poze de la Piramide şi de la Sfinx.

Piramida lui Keops

Piramida lui Keops

Sfinxul

Sfinxul

Mangaind o piramida pe crestet

Mangaind o piramida pe crestet

Impresii din Egipt (III)

6

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 24-08-2015

Etichete: , , ,

Tot la Luxor am vizitat şi două temple importante ale vechilor egipteni. Primul era cel construit de Regina Hatsepsut, singura femeie faraon din istorie. Ea fusese nevastă de faraon, dar nu-i dăruise acestuia niciun fiu, aşa încât, rămânând văduva de tinerică, s-a gândit la o soluţie ca să rămână tot în sferele înalte ale puterii. S-a căsătorit cu fiul vitreg al fostului soţ, fiu care era mult prea mic pentru a putea conduce regatul, astfel încât Hatsepsut a devenit Regent. Apoi l-a trimis în Egiptul de sus ca să înveţe meşteşugul armelor, iar în lipsa lui s-a încoronat Regină. A domnit bine merci, în linişte şi pace, până când s-a întors fiul/soţul înapoi la Curtea Regală. Când s-a întors, acesta a ucis-o şi ca să-i şteargă complet numele din istorie a distrus toate reprezentările ei, indiferent dacă erau sub formă de sculpturi sau de picturi. De fapt, pentru vechii egipteni, moartea fizică nu însemna mare lucru. Pentru ei, doar viaţa veşnică era importantă. Ori această modalitate de a-i şterge numele de peste tot, de a-i distruge statuile şi picturile, era o pedeapsa mult mai mare decât moartea fizică, deoarece însemna că cel asupra căruia se săvârşiseră aceste lucruri nu va mai avea parte de viaţă veşnică. Atâta vreme cât cineva îţi rosteşte numele, înseamnă că încă trăieşti. Aceasta era credinţa vechilor egipteni. Dacă e să socotim din acest punct de vedere, Keops, dinsatia Ramses, Tutankhamon şi toţi ceilalţi faraoni despre care povestim, încă îşi trăiesc viaţa veşnică.
Acum iată câteva poze de la Templul Reginei Hatsepsut.

Templul Reginei Hatșepsut

Templul Reginei Hatșepsut

Pictura murala de la templu

Pictura murala de la templu

Basorelief de la Templu

Basorelief de la Templu

Al doilea templu vizitat este cel de la Karnak. Practic, cele 2 temple despre care povestesc în acest articol sunt într-o parte şi în cealaltă a oraşului Luxor, iar între ele se află aşa numita „alee a sfincşilor” care încă n-a fost integral dezgropată de arheologi. Deşi se ştie de ceva vreme despre existenţa acestei alei, având în vedere că pe traseul ei există case construite, pe alocuri e mai greu să-i convingi pe proprietari să-ţi cedeze terenul, chiar dacă le oferi despăgubiri importante. Oricum ar fi, o porţiune din această alee ne-a fost arătată de către ghid atunci când am trecut peste podul care o traversează.
Regina Hatsepsut a construit şi ea un obelisc la Karnak, dar faţă de imensitatea acestui ansamblu monumental, obeliscul acela reprezintă mult prea puţin.
Ghidul egiptean ne-a dus într-o sală de rugăciune complet obscură, având nişte statuete ale zeului Amun-Ra ce erau luminate o singură zi pe an: în data de 22 septembrie, la echinocţiul de toamnă. În tavanul camerei există o fantă, o gaură calculată în aşa fel încât să lase lumina soarelui să cadă pe statuia zeului doar în acea zi specială (vezi poza a doua de mai jos).
De aici provine şi cunoscutul Obelisc din Place de la Concorde (Paris), acesta fiind făcut cadou Franţei de către Mehmet Ali, viceregele Egiptului, în anul 1830, drept mulţumire pentru buna colaborare pe care o avusese cu savanţii francezi în descoperirea şi punerea în valoare a comorilor vechilor egipteni. În schimb, Louis Philippe (regele de atunci al Franţei) a oferit Egiptului un ceas de perete care s-a stricat după doar 2 zile. Egiptenii fac haz de necaz chiar şi în ziua de azi, în legătură cu acest „schimb reciproc avantajos”.
Adevărul este că până să se dezmeticească egiptenii ce mari comori ascund piramidele, templele şi chiar deşertul pe care l-au moştenit de la înaintaşi, mare parte dintre acestea fuseseră deja scoase din ţară. Iar cele care se găsesc în muzee precum Luvrul, British Museum sau Hermitage sunt în regulă, clasate, numerotate, recunoscute ca fiind comori egiptene. Dar câte nu s-or fi topit (vorbesc de aur), câte n-or fi existând neştiute, prin colecţii particulare?
La finalul articolului, iată şi câteva poze de la Karnak. (Urmează vizita la Piramide şi la Sfinx)

Karnak

Karnak

Statueta lui Amun-Ra
WP_000144

Impresii din Egipt (II)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 21-08-2015

Etichete: , ,

La Luxor am vizitat mai multe obiective cultural-turistice. În primul rând, ar fi vorba de Valea Regilor, locul în care faraonii şi-au creat mormintele, după ce au renunţat la construcţia de piramide. Iniţial, piramidele erau morminte pentru regi, dar din momentul în care s-a observat că acestea sunt uşor de jefuit (şi chiar erau jefuite), s-au gândit la o metodă mai discretă de a se îngropa, împreună cu comorile ce sperau să le deschidă uşile vieţii veşnice. Astfel încât, tonele de aur care iniţial erau depuse în piramide, au început să fie depuse în mormintele pe care faraonii şi le pregăteau din timp. De fapt, construcţia mormântului începea din prima zi a urcării pe tron a faraonului şi se termina în ziua în care murea.
Când vorbim de un mormânt de faraon, nu trebuie să ne gândim la o simplă criptă. De cele mai multe ori este vorba de o galerie lungă de câteva zeci de metri, lată de circa 5 şi înalta de vreo 3, inscripţionată cu hieroglife pe toată lungimea pereţilor. Textele erau instrucţiuni pentru sufletul faraonului şi-l învăţau pe acesta cum să ajungă la viaţa veşnică. Cele 12 ore ale nopţii reprezentau în mormânt tot atâtea porţi pe care sufletul trebuia să le străbată. Iar cea mai importantă poartă era cea de-a 6-a, când avea loc judecata de apoi. Inima faraonului era pusă pe talerul unei balanţe, iar pe celălalt taler se aşeza un fulg. Dacă inima era mai uşoară decât fulgul, sau dacă greutăţile erau egale, sufletul dobândea viaţă veşnică. În caz contrar, nu! Cine efectua această judecată? Păi, zeii, bineînţeles. Amun Ra, zeul soare, fiind cel mai important dintre ei. Amun Ra murea în fiecare seară, la apus, iar în fiecare dimineaţă învia de la răsărit. Tocmai de aceea, vechii egipteni asimilau viaţa cu punctul cardinal al răsăritului, iar moartea cu apusul, astfel încât îşi construiau casele spre est, iar mormintele spre vest.
Cel mai frumos mormânt, dintre cele 4 pe care le-am vizitat, mi s-a părut a fi cel al lui Ramses al VI-lea. De altfel, pentru a vizita acest mormânt se plătea un bilet suplimentar faţă de cel standard care includea vizitarea a 3 morminte la alegere, cu excepţia celui numit mai sus şi al lui Tutankhamon. Ghida ne-a spus că mormântul lui Tutankhamon nu e la fel de spectaculos ca şi celelalte, deoarece acesta a murit de tânăr şi n-a avut timp să-şi construiască ceva măreţ. În schimb, în mormântul său au fost descoperite mari cantităţi de aur, sub diverse forme, tezaur care se păstrează la Muzeul de Egiptologie din Cairo, muzeu pe care l-am vizitat câteva zile mai târziu.
La mică distanţă de mormintele faraonilor, se găsesc cele ale nobililor. Dacă valea în care au fost descoperite mormintele faraonilor a căpătat numele de „Valea Regilor”, cea din urmă a fost numită „Valea Nobililor”. Şi acolo sunt morminte valoroase şi interesante de vizitat, dar acestea nu s-au aflat în programul nostru.
Din cât se pare, nu toate mormintele de faraoni (cele de nobili nici atât) au fost descoperite, căci radiografii făcute din satelit arată că încă mai există vreo câteva. De ce nu s-a săpat încă după ele? Nu ştiu să răspund la această întrebare. Ghida ne-a zis că ar fi prea costisitor, dar nu cred că acesta e adevăratul motiv.
Pentru cei care aşteaptă poze la sfârşitul fiecărui articol de-al meu am o veste proastă: în Valea Regilor este strict interzis fotografiatul. Ba mai mult, nici măcar accesul cu aparate foto nu este permis. Turistul trebuie să se mulţumească doar cu privitul, n-are voie să ducă cu el nici măcar o imagine drept amintire. Acelaşi lucru este valabil şi la Muzeul de Egiptologie: se pot face poze doar în curtea muzeului, nu şi în interior.

(Va urma)

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.