Concediu scurt în Caraș Severin (1)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 21-07-2014

Etichete: , ,

Anul trecut, pe nepusă masă (era pe la prânz, așa), citesc undeva pe net o știre. Cică o cascadă din România ar fi fost declarată drept cea mai frumoasă din lume de către World Geografics. În loc să mă apuc să caut cine sunt aștia de la World Geografics si ce caută ei la noi în țară ca să ne fure cascadele, eu am căutat tocmai cascada despre care se făcea vorbire in articolul pe care îl citisem.
Și astfel am aflat ca se numește Bigăr și se află undeva în munte, în județul Caraș Severin. Bineînțeles că următorul meu gând a fost: „și ce, eu n-aș putea-o vizita?” Dar cum anul trecut nu am reușit să-mi fac timp pentru o astfel de aventură, am lăsat-o pe anul ăsta zicându-mi că n-or intra zilele-n sac și nici cascada nu s-o muta de acolo.
Am avut dreptate în ambele privințe, căci anul ăsta am putut să-mi satisfac curiozitatea, iar cascada am găsit-o tot acolo unde aflasem anul trecut că este.
Când am plecat la drum spre Caraș Severin, am plecat cu gandul ca voi avea parte de niște momente relaxante, ca voi întâlni destul de putin turiști si că voi vedea niste peisaje deosebit de pitorești. Nu știu cum se face, dar și de data asta am avut dreptate.
Cea mai apropiată localitate față de cascada Bigăr (așa se numește „vedeta” noastră aflată pe primul loc în lume) este comuna Bozovici. Am găsit aici o pensiune ce se poate lăuda cu niște condiții apropiate de 4*. La preț rezonabil, bineînțeles: 80 de lei pe noapte. De asemenea, în comună sunt si vreo 3 restaurante la care se poate mânca (să nu cereți cine stie ce feluri de mâncare sofisticate că n-au decat ciorbe, fripturi, cartofi prăjiți și mititei), câteva minimarket-uri, o piața, 2 farmacii și cam atât.
La cascadă am vazut turiști, dar foarte puțini se cazeaza la Bozovici. Majoritatea preferă să facă un drum mai lung pentru a ajunge în vreun oraș sau vreo stațiune cu mai multe posibilitați de distracție. Eu venisem să mă relaxez și să mă odihnesc, așa că am rămas acolo.
Plecând din Bozovici spre Oravița, dai peste cascada după doar 12 Km. Nu am văzut celelalte cascade pe care World Geografics le-a examinat pentru a stabili clasamentul în care Bigăr se află pe primul loc, dar adevărul este că-i foarte frumoasă. Apa este oprită de o stânca de formă semicirculară si este imprăștiată de aceasta urmărindu-i forma. Dar stânca lasă in partea de jos un loc gol unde apa se scurge sub forma unor ciucuri. Ufff, cred ca nu prea mă pricep la descrieri. Mai bine pun o filmare și va povestesc mai multe în episodul următor.
Click aici pentru a vizualiza videoclipul cu cascada

Aventuri în Africa de Nord (7)

9

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Fără categorie, vacanta | pe data de 21-08-2013

Etichete: ,

Sidi Bou Said înseamnă „Sfântul Abou Said” (de fapt numele sfântului e mai lung, dar cred că nu contează aşa de tare) şi se referă la cel al cărui nume l-a luat orăşelul. De ce a luat numele Sfântului Abou Said? Pentru că acesta şi-a petrecut o mare parte din viaţă pe aceste locuri. Abou Said a făcut mult bine semenilor săi, tocmai de aceea a fost sanctificat de către musulmani. În felul acesta (prin sanctificare), a dobândit dreptul de a fi îngropat într-un fel de capelă care-i destinată exclusiv mormântului său şi unde vin credincioşii să se reculeagă şi să spună rugăciuni. Dar nu numai el, ci întreaga sa familie a fost îngropată în acest fel. De exemplu, alături de portul punic există o astfel de capelă în care este înmormântată o fiică a Sfântului Abou Said.
Orăşelul s-a dorit a fi unul pitoresc şi exotic, astfel încât toate clădirile sunt vopsite în alb, iar ferestrele şi uşile în albastru. Culori ce amintesc de anumite insule greceşti. Totuşi, unele clădiri ar avea nevoie de o zugrăveală nouă, nu credeţi?WP_000602Orăşelul e mai degrabă un sătuc, nu are decât vreo 5 mii de locuitori, dar având în vedere faptul că a ajuns celebru (trăiască propaganda pentru turism) este extrem de vizitat. Dacă n-ai de gând să cumperi ceva de-acolo, mare lucru nu e de văzut. Adică, pe mine m-au impresionat mult mai mult alte locuri pe care le-am vizitat, decât acest orăşel alb-albastru.
Dar mai am o amintire din Sidi Bou Said care merită a fi povestită. Văzusem eu pe plajă un tip care vindea nişte fructe pe care nu le cunoşteam. Apoi, în cursul excursiei la Friguia, am văzut din autobuz unde cresc: erau fructe de cactus. Le-am văzut şi la poalele colinei pe care este construit orăşelul şi l-am întrebat pe amicul meu dacă sunt bune. „Da, sunt foarte gustoase, mi-a răspuns el. În plus, sunt zemoase, deci îţi potolesc şi setea. Dar să nu încerci să le culegi că au mii de ace”. Ei, da, de ace-mi păsa mie! Am ochit unul care părea că nu are chiar aşa de mulţi ghimpi, am sărit şi l-am cules. Normal că mie mi se păruse că nu prea are ace: acestea sunt minuscule, nici de-aproape nu le vezi bine cu ochiul liber, d-apoi când sunt în copac. Toată după-amiază aceea am pigulit la ghimpi foarte fini ca să mi-i smulg din epidermă. Evident, n-am reuşit, căci chiar şi acum (la o săptămâna şi jumătate de la întâmplare) încă mai am câţiva. În schimb, fructul este într-adevăr foarte gustos. Dar are şi foarte multe seminţe. Închei aici foiletonul meu despre vacanţa petrecută în Tunisia, dar nu înainte de a adăuga încă vreo câteva poze din Sidi Bou Said.WP_000605WP_000607WP_000601

Aventuri în Africa de Nord (6)

6

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 20-08-2013

Etichete: ,

Pe vârful colinei Byrsa, acolo unde se înălţau cândva zidurile de apărare ale cetăţii Cartagina, s-a construit muzeul. În acest muzeu pot fi văzute toate obiectele scoase la iveală de către săpăturile arheologice efectuate în acel perimetru. De fapt, săpăturile nu s-au încheiat. Există o arie protejată unde vin arheologii şi încă mai descoperă relicve antice. Trebuie menţionat faptul că în momentul în care romanii au reuşit să cucerească cetatea Cartagina, practic au ras-o de pe faţa pământului. Ceea ce vedem acum ca şi rămăşiţe ale zidurilor sau coloanele, toate datează din epoca romană. Se pare că aşa procedau strămoşii noştri latini, atunci când aveau ciudă pe câte o cetate (şi mai ales pe locuitorii ei): o demolau şi construiau alta. Amintiţi-vă că aşa s-au petrecut lucrurile şi la Sarmisegetuza.
Ce se poate vedea în muzeul Cartagina? Ceramică, monezi, podoabe, mozaicuri, statui şi aşa mai departe. Pozele sunt mai elocvente decât vorbele, aşa că iată câteva din interiorul muzeului.
WP_000522WP_000526WP_000527WP_000535
WP_000550
Iar acum, o poză din exteriorul muzeului. O coloana romană.
WP_000518
Tot pe colina Byrsa, alături de muzeu, o catedrală reconstituită.
WP_000506
Ultimul obiectiv cartaginez vizitat au fost băile termale ale lui Antoninus. Sunt impresionante sculpturile cu motive florale şi marmura tăiată cu o tehnologie necunoscută, dar cu o fineţe a tăieturii asemănătoare celei obţinute cu instrumente moderne. Iată şi de-aici câteva poze.
WP_000589WP_000593

WP_000599
Staţi pe-aproape: următorul episod va fi dedicat orăşelului Sidi Bou Said. (Va urma)

Aventuri în Africa de Nord (5)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 19-08-2013

Etichete: ,

Cred că a sosit vremea să scriu câte ceva şi despre ruinele vechii Cartagine. „Dacă te duci acolo şi nu vezi Cartagina, degeaba te duci!” mi-a spus fiu-meu, încă de când l-am anunţat în privinţa destinaţiei alese pentru vacanţă. Adevărul este că el a fost fascinat de povestea acestei cetăţi încă din clasa a 5-a când a învăţat pentru prima dată despre ea la istorie. Pentru a vă da o informaţie completă, trebuie să vă spun că excursia propusă de agenţia turistică ar fi costat 80 de dinari (40 Eur) de persoană. Când a văzut amicul meu tunisian preţul, mi-a zis scurt: „nu le dai niciun ban! te duc eu pe gratis.” Şi s-a ţinut de cuvânt. De fapt, el acolo locuieşte: în localitatea Cartagina, la poalele colinei în vârful căreia se înălţa cândva falnica cetate. Ca să fie totul foarte clar, iată un tablou care arată exact colina. Ceea ce vedeţi în partea de jos este portul punic despre care voi vorbi imediat.
WP_000539
Sunt 5 obiective turistice şi arheologice care compun vizita la vechea Cartagina. Având în vedere faptul că se găsea la doar câteva sute de metri de casa amicului meu, primul pe care l-am vizitat a fost portul punic. După cum se vede şi în imaginea de mai sus, acesta era o ascunzătoare ideală pentru corăbiile celor ce l-au construit. Se retrăgeau acolo că să-şi refacă forţele, apoi ieşeau şi-i atacau prin surprindere pe invadatori. Iată o poză cu ruinele portului.
WP_000474
Al doilea obiectiv pe care l-am vizitat a fost Circul. Nu e vorba de un circ aşa cum îl înţelegem în ziua de azi, ci locul în care împăraţii romani dădeau „circ” (fără pâine) poporului. Locul unde poporul venea să vadă luptele gladiatorilor cu fiarele înfometate, sau luptele între gladiatori. Cred că e inutil să mai adaug ceva. Poate doar faptul că, după cum mi-a spus amicul meu, există un tunel, nişte catacombe, care leagă acest circ de următorul obiectiv vizitat şi anume Teatrul Antic. Dar, deocamdată, iată şi o poză de la „circ”.
WP_000502
Teatrul antic este şi în ziua de azi un teatru în aer liber în care se ţin spectacole. De la jumătatea lunii iulie până la jumătatea lui august se desfăşoară Festivalul de la Cartagina. De-a lungul timpului au concertat aici toţi marii artişti ai lumii. Ca exemplu, pe 12 august era programat un concert al lui Jean Michel Jarre. Este impresionant, zic eu, faptul că un teatru antic îndeplineşte chiar şi azi exact acelaşi rol pentru care a fost construit. De data asta voi pune 2 poze: una cu teatrul şi o a doua cu mine la acel teatru.
WP_000571WP_000574
Sunt multe de povestit despre Cartagina, aşa că o să-mi continui mâine foiletonul cu povestiri şi poze despre celelalte două obiective vizitate. (Va urma)

Aventuri în Africa de Nord (4)

3

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 18-08-2013

Etichete:

Un important punct de atracţie din Tunisia îl reprezintă parcul zoologic de la Friguia. Sunt câteva zeci de hectare în care li s-au creat celor peste 60 de specii de animale, condiţii de viaţă cât mai asemănătoare celor în care trăiesc ele în mod natural. Iată cum arată intrarea în acest interesant parc zoo.

Parcul zoo Friguia

Parcul zoo Friguia

A fost plăcută vizita la Friguia. Am văzut multe animale africane, de la diverse specii de rozătoare, până la lei, tigri, elefanţi, girafe etc. Păsări Flamingo, struţi şi diverse alte specii. Ceea de mi s-a părut interesant a fost faptul că, de curând, citisem romanul „Aventurile a trei ruşi şi trei englezi în Africa Australă”. Acolo, printre alte animale pe care le vânează pentru a se hrăni membrii expediţiei ce avea drept misiune măsurarea unui arc de meridian, se aflau şi antilope Oryx. Ei bine, la Friguia am văzut antilope Oryx.
Impresionante sunt, de asemenea spectacolele ce se pot viziona în incinta parcului. De la spectacolul celor din tribul Zulu, continuând cu dresura leului de mare şi, în final, spectacolul delfinilor. De fapt, vorbele sunt mai puţin elocvente, aşa că prefer să pun câteva poze. (Va urma)

WP_000312WP_000334WP_000338WP_000360WP_000433WP_000378
WP_000427

Aventuri în Africa de Nord (3)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 17-08-2013

Etichete:

Staţiunea în care mi-am petrecut săptămâna de concediu se numeşte Yasmine Hammamet şi este singura staţiune turistică din Tunisia. Celelalte sunt oraşe rezidenţiale care au şi zone turistice. Practic, în Yasmine Hammamet nu există locuitori, ci doar hoteluri, restaurante, magazine, locuri dedicate distracţiei şi un Bazar. Bazar care la arabi se numeşte Medina, adică „Oraşul vechi”. Faţă de un Bazar turcesc, Medina din Yasmine Hammamet mi s-a părut a fi destul de mică şi de sărăcăcioasă în produse. Am cumpărat, totuşi, câte ceva de-acolo. Dar, revenind la staţiune, aceasta a fost construită în anul 2000, după cum ni s-a spus. Deşi nouă, cei care au conceput-o au ţinut să respecte arhitectură tradiţională din Tunisia, aşa încât vezi clădiri ce diferă în mod radical de ceea ce poţi vedea într-o staţiune europeană.
O să vă povestesc aventura mea la Medina, apoi o să pun câteva poze din staţiune. Chiar la intrare am dat peste un tip cu extrem de multă vrăjeală în el. Mai întâi m-a întrebat dacă sunt rus (v-am spus că ruşii sunt majoritari pe-acolo). De vreme ce i-am răspuns în mod negativ, m-a luat cu „polski? cecski?”, apoi s-a dat bătut şi m-a întrebat ce naţie sunt. Când i-am spus „romanian”, imediat m-a bătut pe umăr (ăsta era modul lor de a se împrieteni cu tine) şi mi-a zis „Bună ziua”. Discuţia am continuat-o în franceză, căci sunt convins că mai mult de-atât nu ştia în limba noastră. Bineînţeles că m-a invitat să-i vizitez magazinul, să mă simt că la mine acasă şi să-mi aleg fără grabă ce anume vreau să cumpăr căci la sfârşit o să-mi facă el un preţ bun pentru toate. În plus, mi-a zis că „ieri şi azi avem revoluţie, aşa că facem o reducere de 50% la toate produsele, că să ajutăm guvernul”. „Păi câte revoluţii aveţi voi?”, l-am întrebat eu. „Am avut o revoluţie şi am pus un guvern provizoriu, dar acum avem una ca să punem unul pentru 5 ani”. „Atunci, aveţi alegeri, nu revoluţie”, am replicat eu. „Da, alegeri”. Vrăjeli! Nu aveau nici revoluţie nici alegeri. De fapt, aşa cum mi-a explicat amicul meu tunisian, în acest moment au o Adunare Constituantă care trebuie să adopte o nouă Constituţie şi abia după aceea, pe baza ei, se vor organiza alegeri.
Dintre produsele expuse în magazin, am ales un parfum „Jean Paul Gaultier” pentru nevastă-mea. Ştiam care-i preţul european (vreo 75 de euro) aşa că eram curios ce preţ îmi propune el. A plecat de la 60 de euro, ceea ce mă face să cred că este contrafăcut sau că e un articol de contrabandă. El îmi spunea că e luat de la duty free, magazinele alea scutite de taxe. După negocieri, l-a lăsat la 40 de euro, dar nu aveam atâţia bani la mine, aşa că i-am zis că o să mă întorc mai târziu să-l cumpăr. „Nu-i problemă, bagă el din nou ceva vrăjeală. Noi lucrăm cu hotelurile, poţi plăti acolo, la recepţie. Poţi plăti şi cu card-ul.”
„Bine, zic, hai să-l iau şi să plătesc la hotel.” De fapt, plata la hotel însemna că merge el cu tine până acolo şi te aşteaptă afară că să vii cu banii. Nici pomeneală să lucreze cu hotelurile, de altfel nici nu l-ar fi lăsat badigarzii să intre, căci hotelul era foarte bine păzit. Culmea este că omul m-a lăsat să intru în hotel cu parfumul asupra mea, iar el m-a aşteptat pe trotuarul de vizavi. I-am şi zis: „Chiar ai încredere în mine?”. „Da, zice. Cum să n-am încredere? N-am încredere în ruşi, dar în români am.” Am omis să-i spun că ar fi bine să nu aibă prea mare încredere în orice român. Practic, aş fi putut să nu mai ies din hotel toată seara aia, iar a doua zi oricum plecam.
Nici numărul camerei nu i-l spusesem, deci l-aş fi lăsat cu buza umflată! Evident, n-am făcut-o. M-am întors cu el la Medina, a încercat el să-mi mai vândă şi vreo haină de piele, m-a mai dus la magazinul unui prieten de-al lui, dar nu m-am mai lipit de nimic. La final am mai cumpărat 2 tablouri pictate pe piele de cămilă şi înrămate în rame din lemn de măslin şi mi-am terminat partida de shopping la Medina. Acum, iată şi pozele promise, poze făcute în staţiunea Yasmine Hammamet. (Va urma)

WP_000255WP_000257WP_000262WP_000268WP_000282WP_000294WP_000284

Aventuri în Africa de Nord (2)

5

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 16-08-2013

Etichete:

Trecând peste aventurile de „bun venit în Tunisia”, mi-am amintit faptul că toată ziua nu mâncasem şi nu băusem nimic. Avionul cu care am fost duşi acolo aparţinea unei companii „low cost”, aşa că nu-ţi serveau decât un pahar de apă, la cerere. Pentru o cafea trebuia să plăteşti vreo 4 Euro, dar oricum pe mine nu mă interesa cafeaua. După ce-am mâncat ceva şi am băut 2 pahare de bere, am simţit instantaneu cum mi se umflă burta, aşa că m-am retras în cameră, am făcut un dus şi m-am culcat. Hotărât lucru, sejurul meu nu începea sub cele mai bune auspicii.
A două zi, însă, după vreo 2 reprize de stat la plajă, baie în mare şi băut bere, vedeam lumea cu alţi ochi. Plaja avea nisip fin, era destul de curată, iar apa mării era limpede şi numai bună de făcut baie. În ceea ce priveşte berea, cea care se vindea pe plajă era cam scumpă (1,75 Euro o sticlă de 0.3 l), aşa că era de preferat să consum de la barul hotelului, căci acolo era gratuită (am mers cu All Inclusive). Până una-alta, iată o poză cu plaja pe care m-am „prăjit” eu câteva zile.
Palaj Hotelului SafaDe curăţenia şi de securitatea turiştilor de pe plajă se ocupa hotelul. Erau tot timpul 2-3 badigarzi care se plimbau în sus şi-n jos pe plajă, atenţi la orice mişcare suspectă. Deci, nicio grijă în privinţa faptului că ţi s-ar fi furat ceva de acolo. Am lăsat şi banii, şi telefonul pe prosopul întins pe plajă şi nu mi-a dispărut nimic. Nici pe altcineva n-am auzit să-i fi dispărut.
Că să nu se plictisească, badigarzii îi terorizau pe amărâţii care veneau să ne vândă diverse chestii. De fapt, era interzisă vânzarea oricăror mărfuri pe plajă. Iar că să vândă, totuşi, erau nevoiţi să plătească o taxă badigarzilor. Şi plăteau, că n-aveau încotro. Altfel, erau conduşi frumuşel, elegant, fără scandal (turiştii nu trebuiau deranjaţi) în afara plajei. Dealtfel, am observat că tu, în calitate de turist, erai foarte respectat de către personalul hotelului. Până la urmă, e normal: tu le plăteşti salariul, nu? E adevărat că la noi mentalitatea e cu totul alta, deci, poate că hotelierii noştri ar trebui să ia nişte lecţii de la tunisieni.
Revenind la plajă, am observat că aceasta era ocupată în principal de către europeni. De fapt, ca şi turişti, în Tunisia ruşii sunt în mod indicutabili majoritari. N-am văzut, în cele 6 zile în care am fost la plajă, decât vreo 3 familii autohtone. Îi remarcai imediat: doar copiii se dezbrăcau în costum de baie, ca noi, europenii. Bărbatul rămânea într-un pantalon scurt, iar femeia în veşmântul acela al lor tradiţional, inclusiv cu năframa pe cap. Practic, nu-i vedeai decât mâinile şi tălpile picioarelor. În rest, era complet acoperită. Chiar şi când intră în apă, tot aşa îmbrăcată intră. Auzisem eu despre discrimanarea femeii în lumea musulmană, dar a fost pentru prima dată când am văzut cu ochii mei acest lucru. Europencelor care se plâng de faptul că sunt discriminate le-aş recomanda un sejur prelungit într-o ţară arabă. (Va urma)

Aventuri în Africa de Nord (1)

7

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 15-08-2013

Etichete:

Ieri după-amiază am ajuns acasă, după o săptămâna petrecută în Tunisia. A fost o săptămână frumoasă în care m-am relaxat, am făcut plajă, am înotat în Marea Mediterană, dar am şi vizitat câte ceva. O să povestesc despre tot ce-am făcut pe-acolo într-un foileton bloggeristic de mai multe episoade. Pe ici pe colo, voi ilustra ceea ce povestesc şi cu niscaiva poze. Dar să începem cu începutul.
Sejurul meu în Tunisia a început sub semnul neasumării niciunei responsabilităţi. Mai întâi, agenţia de turism de la care am cumpărat voucher-ul m-a anunţat printr-un mesaj sec, scris pe un ton oficial, că nu-şi asumă nicio responsabilitate în privinţa a ceea ce voi găsi la hotel. Apoi turoperatorul ne anunţă pe site că orice reclamaţie privind serviciile hoteliere trebuie rezolvata la faţa locului, la recepţie, iar ei nu-şi asumă nicio responsabilitate privind reclamaţiile ulterioare. De asemenea, hotelul nu-şi asumă nicio responsabilitate privind banii şi obiectele de valoare lăsate în camere, dacă nu închiriem o cutie de valori de la ei. Colac peste pupăză, la aeroport ni s-a dat un pliant în care eram anunţaţi că, în cazul în care avem de gând să ne pierdem paşaportul şi banii (sau ne lăsăm furaţi), să avem grijă să deţinem fondurile necesare pentru deplasarea la Ambasada României din Tunis, precum şi pentru taxele consulare, căci ei nu îşi asumă responsabilitatea de a ne ajuta nici măcar cu o vorba bună. Pe scurt, se pare că singura responsabilitate a celor trei entităţi era aceea de a-mi lua banii. În rest, Dumnezeu cu mila! Iar „mila” Domnului n-a întârziat să se arate.
Prima aventură, odată ajuns pe pământ african a fost la hotel. Mi s-a dar camera 527, iar conform cu ceea ce ştiam şi eu de la alte hoteluri la care am locuit, aceasta ar fi trebuit să se găsească la etajul 5. Mă urc în lift şi caut butonul respectiv, dar surpriză: hotelul avea doar 4 etaje! În acelaşi lift cu mine era şi o rusoaică. Femeia încerca să-mi explice pe limba ei ceva, dar eu, dacă am chiulit de la lecţiile de rusă din liceu, n-aveam cum s-o înţeleg. Am încercat s-o iau pe engleză, dar se pare că de la lecţiile astea chiulise ea! În final, am urcat la 4 şi am observat că la acel etaj, în afară de camerele care începeau cu cifra 4, se găseau şi camere al căror număr începea cu 8. Pasă-mi-te, atunci când hotelul construise o aripă nouă, nemaiavând numere care să înceapă cu numărul etajului, reluase numerotarea cu 5 de la etajul 1. Aşa că am coborât şi mi-am găsit camera la primul etaj, după ce am orbecăit prin mai multe culoare întortocheate şi prost luminate (de fapt, aveau becuri dintr-alea cu celulă fotoelectrică şi se aprindeau doar când ajungeai în dreptul acesteia).
Odată ajuns în cameră, am avut o nouă surpriză. La început am crezut că este dotată cu piscină şi chiar mă întrebam dacă e inclusă în preţ, sau mi se va cere să plătesc un tarif suplimentar. Apoi, mi-am dat seama că nu-i decât o simplă băltoacă formată din cauza că, din tavan, apa curgea suav: pic, pic. Cum nu mă interesa o astfel de modalitate de a face duş, am căutat o soluţie de rezolvare a problemei. Am luat, deci, calea recepţiei hotelului ca să mă plâng de situaţie. Pe drum m-am întâlnit cu un papiţoi din personalul hotelului şi i-am explicat mai întâi lui care-i situaţia. A mers cu mine în cameră, s-a uitat, a bombănit ceva pe limba lui, mi-a zis că nu e inundată camera de deasupra, aşa cum crezusem eu, ci e de la aerul condiţionat, iar în final m-a trimis tot la recepţie. Recepţionerul m-a ascultat şi el cu atenţie, apoi i-a completat un bon de intervenţie unui alt papiţoi înarmat cu vreo 10 scule de mâna (cheie franceză, cleşte mops, ciocan, şurubelniţe, patent etc.). Am mers în cameră cu acesta din urmă, iar dintre toate sculele cu care venise n-a avut nevoie de niciuna. A dat la o parte tavanul fals, a înfipt mai bine un furtun în aparatul de aer condiţionat, apoi a început să şteargă apa de pe tavan cu o cârpă. A şters la ea până n-a mai picat. Între timp revenise şi papiţoiul cu numărul 1 înarmat cu un T-eu şi o cârpă şi s-a apucat să şteargă apa de pe jos. La final, mi-au zis că totul e ok şi că nu voi mai avea piscină în cameră. Nu prea i-am crezut, aşa că le-am spus că dacă o să înceapă din nou să pice, a doua zi o să-i reclam la turoperator. N-a fost cazul, pentru că într-adevăr n-a mai curs apă. A rămas doar igrasia. Pentru cei care vor poze din Tunisia, iată cum arată tavanul fals al camerei în care am stat. (Va urma)

Igrasie

Decizia-i luată, la fel şi voucher-ul

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 25-07-2013

Şi anul ăsta am stat mult în cumpănă până să mă hotărăsc unde o să-mi petrec acea săptămână din an în care devin brusc turist. M-am gândit la Bulgaria, la Albania, la litoralul românesc şi la multe alte posibilităţi. Dar cum posibilităţile materiale îmi sunt limitate (altfel m-aş fi dus în Mauritius), a trebuit să aleg ceva cât de cât rezonabil din punct de vedere al preţului.
În final m-am decis pentru Tunisia. Oferta este foarte variată, începând de la 394 Eur/persoană (transport cu avionul, cazare la 3*** şi demipensiune) până la … nu ştiu exact că nu mă uit la ofertele cele mai scumpe. Eu am ales una de 524 Eur/persoană la All Inclusive.
Am înţeles că Tunisia este o ţară unde nu prea se poate dormi noaptea din cauza gălăgiei, că te împiedici la tot pasul de diverse insecte (să nu uit să-mi iau aparatul împotriva ţânţarilor şi lamelele), că e foarte cald, că mâncarea nu va fi tocmai pe gustul meu (se mănâncă oaie, fructe de mare şi alte marafeturi care mie nu-mi plac), că nu se comercializează băuturi alcoolice decât după ora 6 seara (nici măcar bere!), deci am toate premisele pentru o vacanţă „pe cinste”. Dar ce va fi şi cum va fi nu voi putea şti decât atunci când voi ajunge acolo.
Promit să-mi scriu aici, pe blog, impresiile şi să public multe poze. Sper să fie frumos, totuşi!

Care-i treaba cu turismul românesc?

2

Postat de Geocer | in categoria Turism, vacanta | pe data de 19-07-2013

Este indubitabil faptul că turismul românesc se duce de râpă, că este pe o pantă descendentă. Întrebarea fireasca este: de ce? Iar răspunsul este destul de ușor de dat, în opinia mea.
În primul rând este vorba de hotelierul român, și mă refer mai ales la cel de pe litoral. El știe clar: hotelul lui funcționează 4 luni pe an, dintre care doar 2 sunt de vârf. Așa că iși face o socoteală simplă: „În perioada asta, trebuie să rup. Nu-mi pasă de turist ci doar de banii lui. Trebuie să-i iau cât mai mulți, iar pentru asta eu trebuie să cheltuiesc cât mai puțin.” De aici rezultă serviciile proaste și scumpe de pe litoralul românesc.
A doua componentă este cea de la nivelul autorităților din Ministerul Turismului. „Păi de ce să mă strofoc eu, ministru, secretar de stat sau director din minister să-i duc turiști hotelierului ăla privat de pe litoral? Ce, el vine să-mi dea și mie o parte din ce câștigă?”
Este evident că ambele mentalități sunt greșite. Turistul va merge o dată la hotelierul scump și cu servicii proaste, va merge a doua oară la un altul având aceeași mentalitate, dar a treia oară, în mod sigur se va orienta către o altă soluție (Bulgaria, Grecia, Turcia…).
Cât despre responsabilii din Ministerul Turismului, aceștia uită mult prea ușor faptul că ei sunt plătiți chiar de către hotelierii pe care n-au chef să-i ajute. E adevărat, banii le vin în mod indirect, prin bugetul de stat, nu în plic, așa cum și-ar dori ei să primească în plus față de salariu.
Astea fiind zise, țin să vă anunț că anul acesta tind să optez pentru o vacanță în Tunisia. Pentru circa 400 de euro de persoană se oferă transport cu avionul, cazare 7 nopți și masă All Inclusive. Nu-i așa că Mamaia e mai scumpă?

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.