Cred că e bine să fii prost

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, Pamflet | pe data de 25-05-2018

Dacă ești prost, trăiești într-o lume a ta în care te crezi un al doilea Dumnezeu. Eșți neprihănit și orice ai face nu greșești niciodată. Totul ți se cuvine, tu ai întotdeauna dreptate, ești mai presus de orice lege scrisă ori nescrisă.
Dacă ești prost, ai dreptul să-i judeci și să-i condamni pe cei din jurul tău, dar mai ai și dreptul să duci tot tu la îndeplinire pedeapsa pe care le-ai acordat-o. Normal, doar ești Dumnezeu!
Ai dreptul să improști cu noroi pe oricine atunci când mergi cu mașina prin oraș într-o zi ploioasă, de exemplu. „Prostul nu e prost destul dacă nu e și fudul”, spune un vechi proverb românesc. Și așa este: nu-i de ajuns că ai împroșcat cu noroi pe cineva, dar după aceea te mai și lauzi cu isprava pe care ai făcut-o.
Dacă ești prost, te vei simți cu musca pe căciulă citind acest eseu și mă vei reclama la Poliție sau mă vei da în judecată pentru că te-am denigrat.
Ce pot eu să-ți fac, dacă ești prost (sau proastă)?

Viața bate filmul. Dar îl bate rău de tot!

0

Postat de Geocer | in categoria film, Servicii Secrete, spionaj, tv | pe data de 25-04-2018

De câteva săptămâni m-am apucat să mă uit la un nou serial. Este vorba de „Homeland” din care s-au difuzat deja 6 sezoane, acum este în curs de difuzare al 7-lea, iar ultimul sezon va fi difuzat anul viitor. Eu încă n-am ajuns la zi cu vizionarea, abia am început sezonul 4. Iar în primul episod al acestui sezon, episod pe care l-am văzut aseară, este vorba de un bombardament al aviației americane în Islamabad (capitala Pakistanului). Practic distrug o casă în care CIA aflase că se află un lider al unei organizații teroriste. Căci acestea sunt ingredientele serialului: CIA, teroriști, agenți dubli, agenți infiltrați, acțiuni de teren și așa mai departe.
Ulterior se află că liderul terorist era la o nuntă, iar împreună cu el mai muriseră încă vreo 40 de persoane care nu aveau nicio legătură cu activitățile sale clandestine.
Toate bune și frumoase, episodul se termină și comut televizorul la știri. Și ce aflu de la știri? Că săptămâna trecută, aviația saudită a bombardat o casă din Yemen în care se desfășura o nuntă, că au fost 20 de morți și 46 de răniți… Mă frec la ochi și nu-mi vine să cred: parcă eram tot în „Homeland”. Există mici diferențe, dar scenariul e același în realitate, ca și în film. Iar eu care vroiam să abandonez serialul pentru că mi se părea nerealist!
Iată link-ul către știrea văzută de mine aseară.

Paște la munte (III)

0

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 12-04-2018

După cum spuneam și în primul articol din această serie, plimbându-mă prin stațiune am remarcat că este promovată cu o oarecare insistență Cascada Lotrisor. Cum nu era prea departe de stațiune, am decis să merg și până acolo. Doar că mersul cu mașina se oprește la poalele muntelui, într-o parcare semiamenajata unde te așteaptă un reprezentant al Regiei Naționale a Pădurilor cu intenția clară de a încasa câte 5 lei de la fiecare vizitator. Suma nefiind prea mare, nimeni nu se codeste s-o plătească.
Ți se spune că sunt vreo 2 Km până la cascadă și că aceștia se pot parcurge cam în 45 de minute. Adevărul este că sunt aproape 3 și că am făcut cam o oră de mers lejer, cu vreo câteva opriri pentru tras sufletul. Drumul e în pantă, tocmai de aceea sunt necesare și pauze din când în când. Totuși, panta este relativ lină.
Deși nu am auzit să i se spună așa, zona traversată s-ar putea numi „Cheile Lotrisorului”. Iată câteva poze cu această zona.

Spre Cascada Lotrisor

Spre Cascada Lotrisor

Spre Cascada Lotrisor

Odată ajuns la cascadă, turistul recunoaște că efortul făcut a meritat. Aceasta este foarte frumoasă și spectaculoasă. Pozele nu-i arată adevărată măreție, așa că am făcut și o filmare.
Una peste alta, cred că am făcut bine că am renunțat pentru câteva zile la confortul propriului apartament și am ieșit în aer liber, în stațiunile de pe Valea Oltului.

Cascada Lotrisor

Cascada Lotrisor


Paște la munte (II)

0

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 11-04-2018

Mănăstirea Cozia este destul de cunoscută de toată lumea, deci nu cred că mai e cazul să scriu eu ceva despre ea. Poate doar să remarc faptul că pare a fi devenit mai degrabă un obiectiv turistic decât un loc sfânt. Dar poate mă înșel eu.
Ostrov este o mănăstire de maici aflată pe o insulă în mijlocul Oltului. Din Călimănești, se ajunge pe această insulă traversând un pod, cu mașina sau pe jos. Departe de agitația cotidiană, mănăstirea este un loc liniștit unde ai putea medita în voie fără să fii deranjat de nimeni și de nimic. Asta dacă ai zăbovi mai mult prin acele locuri, bineînțeles. Căci dacă mergi doar in vizită n-ai nicio șansă. Iată câteva poze de la Ostrov.

Biserica manastirii Ostrov

Biserica manastirii Ostrov

Chiliile maicutelor de la Ostrov

Chiliile maicutelor de la Ostrov

Și mănăstirea Turnu este izolată și aflată departe de lumea agitată. Situată la poalele muntelui și în apropierea pădurii, mănăstirea a ținut pe vremuri tot de Cozia, dar în prezent este de sine stătătoare.
Sunt 2 biserici în incinta mănăstirii Turnu, dar cea veche este menținută mai mult pentru valoarea să muzeistică. Slujbele se fac în cea nouă care nu e nici ea foarte recentă, fiind construită acum mai bine de 1 veac. În afară de biserici, punctul de atracție principal al acestei mănăstiri îl constituie chiliile celor doi sihaștri care au întemeiat-o: Daniil și Misail. Am făcut și la Turnu câteva poze (va urma):

Vechea biserica a Manastirii Turnu

Vechea biserica a Manastirii Turnu

Chiliile sihastrilor si icoana sapata in stanca

Chiliile sihastrilor si icoana sapata in stanca

Noua biserica a Manastirii Turnu

Noua biserica a Manastirii Turnu

Paște la munte (I)

0

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 10-04-2018

Niciodată n-am știut dacă cei care-mi urau „Paște fericit” îmi doreau să am parte de sărbători pascale fericite sau să pasc fericit din iarba patriei. În ceea ce privește titul articolului, treaba e clară: am petrecut week end-ul prelungit de Paște, la munte.
Am străbătut de mai multe ori Valea Oltului și automat am trecut prin stațiunea Călimănești-Căciulata, dar de oprit nu m-am oprit decât la Mănăstirea Cozia. În rest, ce-am putut vedea din fuga mașinii. Așa că, dacă tot s-a ivit această mini-vacanță de Paște, m-am gândit să profit și să vizitez cele 2 stațiuni, plus ce mai e pe-acolo prin preajmă. Am rezervat o cameră la o pensiune din Căciulata și hai la drum.
Drumul este DN 7, iar de la Pitești și până la pensiune am făcut cam 1h30. Deși ajunsesem mai devreme decât era preconizat (știți că ziua hotelieră începe de regulă la ora 14.00), am fost cazat imediat, deci am putut să vizitez și stațiunea în aceeași zi.
Aspectul stațiunii îți lasă niște impresii amestecate, așa cum amestecate sunt și imaginile pe care le vezi. Pe de o parte hoteluri vechi, dar frumos renovate și aranjate, plus pensiuni sau hoteluri noi care dau un aspect frumos, plăcut, iar pe de altă parte case, hoteluri și pensiuni lăsate în voia sorții care s-au degradat și dau un aspect dezolant unei părți a stațiunii. Și parcurile sunt bine îngrijite, și izvoarele cu apă vindecătoare sunt amenajate și puse în valoare, deci am putea zice că sunt mai multe plusuri decât minusuri.
Dar în afară de stațiune, ce se mai poate vedea în zonă? Oltul, bineînțeles, dar n-o să stea nimeni să privească apa timp de 3 zile, așa că am căutat și alte atracții. Pentru că tot era Paștele, turistul creștin se simte atras mai ales de cele sfinte, așa că în afară de Mănăstirea Cozia am vizitat și Turnu, dar și Ostrov. Iar la Înviere am fost la Ostrov.
Apoi, am observat că este foarte promovată prin panouri publicitare și indicatoare Cascada Lotrisor, deci am mers și până acolo.
Și pentru a reveni la scopul de agrement și relaxare al vacanței, am trecut vreo 2 ore și pe la Cozia Aqua Parc, mai precis la piscina interioară cu apă termală sărată.
În episoadele următoare voi povesti mai pe larg despre unele din aceste atracții turistice. Deocamdată, iată cum arăta Oltul la Călimănești în aceste zile.(va urma)

Oltul la Calimanesti

Oltul la Calimanesti

Utilaje pentru speriat zăpada

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, iarna | pe data de 26-02-2018

Acum vreo săptămâna având treabă pe la aeroport, am străbătut autostrada care leagă orașul meu de București. Cu această ocazie am văzut defilând mai multe mașini de deszăpezire, deși nu ninsese niciun pic.
Singura explicație pe care am găsit-o acestei adevărate demonstrații de forță a fost aceea că au ieșit ca să le vadă zăpada și să se sperie de ele, să i se facă teamă și să nu mai cadă. Se pare însă că nu le-a reușit stratagema, iar zăpada tot a căzut.
Azi a venit la mine, la serviciu, cineva de la București. L-am întrebat cum e pe autostradă și mi-a zis că nu s-a deszăpezit aproape deloc. Utilajele nu lipseau, dar stăteau liniștite pe magine. Probabil încă mai speră că vor reuși să sperie zăpada.

Ceaușescu și Poporul/ Patria și Tricolorul

0

Postat de Geocer | in categoria aberatii, ceausescu, De-ale mele, Pamflet | pe data de 26-01-2018

Ehei, ce-a mai trecut vremea. Toată lumea l-a uitat! Azi ar fi fost ziua lui Tovarașu’. Și ce mai tovarăș era Tovarașu’!. „Un Tovarăș ca Tovarașu’ se naște odată la o mie de ani”, după cum spunea Tovarășa.
Și ce frumos era de ziua Tovarașului. Toată lumea se bucura, toată lumea cânta și dansa. La radio și la TV auzeai numai muzică dedicată lui, numai omagii în versuri, numai vești despre minunatele realizări ale Tovarășului.
Cei mai iscusiți artiști îi închinau cântece de slavă, cei mai talentați poeți îi scriau versuri de laudă, cei mai buni pictori și sculptori îi înfățișau pe pânză sau îi ciopleau în piatră chipul dârz.
Toată lumea era fericită de ziua Tovarășului. Nimic din ce-i omenesc nu mai conta. La această măreață sărbătoare, nu-ți mai păsa dacă ai ce mânca, nu mai conta că e frig în apartament. Te hrăneai cu mândrie patriotică și te încălzeai aplaudând genialele sale măsuri luate spre binele poporului.
Cine ar fi putut să se mai plângă de condițiile de muncă și de viață, când îl vedeai seara la televizor pe Tovarășul spunând rar și răspicat: „Dragi tovarăși și pretini. Vă mulțumesc tutulor pentru urările pe care mi le-ați adresat cu ocazia zilei de naștere”. Îți trecea pe loc orice supărare, uitai de orice necaz. Doar Tovarășul conta, doar El era important. Aveam un prieten care spunea că în curând Biserica va modifica puțin Biblia pentru ca acolo unde scrie „Iisus” să scrie „Ceaușescu”.
Dar n-a mai apucat bietul Tovarăș ziua aia! L-au împușcat trădătorii de neam și de țară și l-au îngropat la Ghencea Militar. Rușine! Cine ne mai dă nouă ceea ce ne dădea Tovarășul? Nu vedeți că ăștia din ziua de azi nu ne dau nimic, doar ne iau? Tovarășul, chiar dacă nu ne dădea nimic, nici nu ne lua ceva. Ăștia ar fi în stare să ne ia și praful de pe tobă sau caii de la bicicletă, dacă ar putea.
Uite de aceea în fiecare an, în această sfântă zi de sărbătoare, cei mai nostalgici dintre noi se adună în Cimitirul Ghencea Militar pentru a aprinde o lumânare la mormântul Lui și pentru a-și aminti cât de bine și de frumos era totul pe vremea Tovarășului. Era așa de bine încât nimeni nu pleca din țara. Era așa de bine încât toți munceam de dimineață până seara, fără să ne pese în ce condiții și pe ce salariu. Nici nu îmi mai găsesc cuvintele ca să vă povestesc cât de bine era.
Așa că o să închei aici acest articol și cu ochii în lacrimi de nostalgie voi asculta încă odată un minunat cântec dedicat Iubitului Conducător.



Șmecherii bancare

0

Postat de Geocer | in categoria banca, banci, bani, escrocherie | pe data de 22-08-2017

Eu cred că fiecare bancă are câte un departament care se ocupă exclusiv cu găsirea unor soluții ingenioase de păcălire a clienților. Acum 7 ani scriam despre unii care inventaseră anul de 360 de zile, astfel încât dobânda la credit să iasă puțin mai mare, să mai ciupească câte ceva de la client.
De curând am descoperit o altfel de înşelătorie . Dar am descoperit-o după ce mă fripseseră destul de zdravăn. Pe scurt, acum câțiva ani am decis să fac un depozit în lei la o bancă. Funcționarii de acolo mi-au recomandat cu căldură un produs al băncii „foarte avantajos, cu o dobândă peste cea oferită de alte bănci”, după cum s-au exprimat ei.
– Deschideți un cont curent la noi, mi s-a explicat, comisionul de deschidere este zero, depuneți banii în acest cont, apoi constituim depozitul în condițiile următoare: scadență la 3 luni, reînnoire automată, iar dobânda (atât la sută pe an) se varsă din 3 în 3 luni în contul curent.
Nu mi s-a părut nimic ciudat, pentru că toate băncile procedează în mod similar. În plus, m-am gândit că încetul cu încetul se vor aduna niște bănuți în contul curent pe care-i voi putea folosi fără să stric depozitul. Am mai pus câteva întrebări, printre care și pe cea clasică: ce comision lunar de administrare voi plăti pentru contul curent.
-3 lei pe lună mi s-a spus, dar numai în lunile în care veți avea operațiuni.
Chestia asta mi s-a părut chiar foarte avantajoasă, căci de obicei băncile îți iau comision chiar dacă nu faci nicio operațiune. Iar eu nu aveam de gând să efectuez vreuna decât în momentul lichidării depozitului. Și nici n-am efectuat. Dar comisioane tot am plătit. De ce? Deoarece plata dobânzii în contul curent este o operațiune fără doar și poate. Doar că nu-ți dai seama de șmecherie decât atunci când o vezi negru pe alb. Iar eu am văzut-o abia când am cerut un extras de cont, adică după ce mi se luaseră destul de mulți bani din cont, dobânda devenind în felul acesta aproape nulă.
Și uite-așa își pierde românul încrederea în sistemul bancar și preferă să țină banii la saltea decât să se trezească într-o bună zi nu numai că are contul gol, ci trebuie să mai vină și cu bani de-acasă pentru a-și plăti comisioanele.

Vacanță în România. Litoral

2

Postat de Geocer | in categoria vacanta | pe data de 21-08-2017

Pentru că n-am fost cuminte și nu mi-am rezervat din timp un loc la o excursie în străinătate, anul ăsta am fost nevoit să-mi fac concediul în țară. Ca ăia bogații!
Am zis să trag mai întâi o fugă pe litoral că era o caniculă de ți se topeau plombele-n gură. Fugă a fost doar până la București, că după aceea mi-a luat 2 ore ca să-l ocolesc și să ajung la A2. E adevărat că pe A2 s-a mers bine, dar parcă-mi trecuse tot cheful.
Eram tare curios ce-o mai fi și cum o mai fi pe la marea noastră, deoarece nu mai fusesem de ani de zile. Din păcate, am constatat că nu se schimbase în bine prea mare lucru.
Dacă prin țări ca Bulgaria, Grecia, Turcia și așa mai departe este la mare căutare conceptul de All Inclusive, în România mergi tot la All Exclusive. Adică, dai o grămadă de bani dar nu ai nici măcar un mic dejun inclus. Am stat la un hotel dintr-ăla construit pe la începutul anilor ’70 ai secolului trecut, iar unele elemente ( de exemplu ușile) nu au fost niciodată schimbate de-atunci. Totuși, ăsta era bine, căci alături erau vreo 2 care ajunseseră niște ruine. Încă o frază în legătură cu hotelul și termin: uitasem pur și simplu cum este să-ți intre arcurile de la pat printre coaste. La început nici nu știam ce este, am crezut că făcuse cearceaful sau pijamaua vreo cută.
Dacă în privința cazării ne-am lămurit, să vedem cum stăm cu celelalte dotări de la malul mării. Păi, în primul rând plajele au fost închiriate unor întreprinzători individuali care le-au populat în mare parte cu șezlonguri și umbreluțe. Pe care le închiriază cu ziua. 20 de lei pe zi! Dacă stai o săptămâna și ai o familie numeroasă, mai dai și pe astea o grămadă de bani.
Și ce fac întreprinzătorii pentru banii pe care ți-i iau? Nimic, bineînțeles. Când am închiriat șezlong, am găsit lângă el toată mizeria lăsată de locatarul din ajun.
Ba mai au o grijă: aceea de a te avertiza că dacă deteriorezi șezlongul, va trebui să-l plătești. 150 de lei, atât costă unul. Deci în 8 zile de închiriere omul și-a scos investiția. Bună afacere!
În rest, toate bune: mâncare scumpă, bere la fel, spectacole cu manelisti și trupe de umor deșănțat și cam atât.
Măcar am avut noroc că apa mării era relativ limpede și călduță, deci te puteai răcori cum se cuvine. Ar mai fi de remarcat și grija cu care îți eliberau comercianții bon fiscal pentru orice ai fi cumpărat. Făcuse ANAF-ul o razie la început de sezon și le arsese niște amenzi usturătoare, că altfel n-ar fi fost ei așa de conștiincioși.
La final aș mai spune încă odată că un străin care vine la noi fără GPS se rătăcește fără prea mare greutate. Rareori vezi pe Centura Bucureștiului vreun indicator care să-ți spună încotro e autostrada cutare și cât mai ai până ajungi la ea. Dar, așa cum ziceam și acum câțiva ani: ce să caute un turist străin la noi?

Agramatisme

0

Postat de Geocer | in categoria aberatii, De-ale mele | pe data de 07-08-2017

Sunt câțiva ani buni de când merg la cel mai vechi ștrand public din Pitești, cel de pe Costache Negri (lângă Podul Viilor), dar până acum n-am avut ocazia să aflu cum stau cu gramatica cei care-l coordonează.
Anul ăsta, în schimb, aceștia s-au manifestat. Și au făcut-o într-o manieră de tot râsul. Mai întâi, încă de la intrare ești anunțat că „purtarea este obligatoriu”. Nu știu dacă e cazul să comentez ceva, căci dezacordul este mai mult decât evident.

Purtare costum de baie

Purtare costum de baie

Și ca să nu rămână un exemplu singular ce ar putea fi considerat un accident, iată că cineva a găsit de cuviință să ne învețe cum să ne spălam pe mâini la chiuvetele din incinta toaletei aceluiași ștrand.
„Apăsa-ți”, ne îndeamnă, jignind în mod profund gramatica limbii române.

La toaleta

La toaleta

Concluzia? N-am niciuna. Nu-i pot trimite la școală, că nu-i mai primește nimeni. Dacă n-au învățat când trebuia, ci au trecut prin școală că rața prin apă, asta este. Ăștia sunt, cu ei defilăm!

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.