Vacanță în Malta (2)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 23-08-2016

Etichete:

Dar cine erau și cum au ajuns Cavalerii Ioaniți în Malta? Ordinul Ospitalierilor (așa s-a numit la început) a fost creat în primul rând pentru a se ocupa de tratarea bolnavilor și luptătorilor din Ierusalim. Ulterior a căpătat și o componentă militară, iar încetul cu încetul aceasta din urmă a ajuns predominantă. I-au ajutat pe Templieri și au protejat pelerinii creștini sosiți la Ierusalim, ajungând să mai fie cunoscuți și drept Cavalerii Sfântului Ioan, sau Ioaniții.
Alungați de către turci din Ierusalim spre sfârșitul secolului XII, s-au refugiat în Cipru, apoi în insula Rhodos unde au rămas până în 1523 când au fost alungați și de acolo, tot de turci. De data asta, sultan al Imperiului Otoman era Suleyman Magnificul. Din Insula Rhodos au plecat pe o corabie uriașă cu 7 nivele, corabie care le-a fost casă timp de 7 ani. Bineînțeles că n-au trăit numai pe mare, au mai acostat și prin sudul Franței sau al Spaniei, dar casa lor a rămas corabia. În sfârșit, în anul 1530, regele Spaniei le-a făcut cadou Insula Malta, iar de atunci au devenit Cavalerii Maltezi.
Simbolul lor era crucea cu 8 colțuri, acestea simbolizând cele 8 țări din care proveneau membrii Ordinului. Acesta a rămas pe vecie simbolul Maltei (crucea Malteză), deși nu acolo a fost creat. Așa arată acest faimos simbol al Cavalerilor Ioaniți și al Maltei.

Crucea Malteza

Crucea Malteza

Prima grijă a Cavalerilor Ioaniți, după ce s-au instalat în Malta, a fost aceea de a concepe și de a realiza un sistem de apărare foarte eficient, astfel încât să evite situații neplăcute precum cele prin care mai trecuseră. Și într-adevăr au construit niște turnuri de apărare care mai dăinuiesc și azi, turnuri care erau în permanentă legătură prin semnale luminoase, astfel încât dacă exista vreun pericol, toată insula era alertată în maximum un sfert de oră și se pregătea de luptă.
Au avut perfectă dreptate să-și organizeze așa de bine apărarea, căci Suleyman Magnificul a încercat destul de curând să cucerească Malta, în 1565 având loc Marele Asediu al Maltei. Sub conducerea Marelui Maestru Jean de la Valette, maltezii au reușit să învingă Imperiul Otoman, iar asta a însemnat un mare dezastru pentru turci care visau să stăpânească întreaga Europa.
Până atunci, capitala Maltei fusese Mdina, dar Ioanitii au decis să construiască un oraș nou care să le fie capitală, iar numele pe care i l-au dat a fost Valetta, în cinstea Marelui Maestru care i-a condus la victoria împotriva turcilor.
Valetta a rămas o cetate medievală până în zilele noastre, foarte puțin atinsă de modernismul pe care-l întâlnim la tot pasul. Circulația autovehiculelor este extrem de limitată în capitală, de altfel aceasta având un singur semafor. Iată una dintre porțile de intrare ale cetății.

Poarta de intrare in Cetatea Valetta

Poarta de intrare in Cetatea Valetta

Tot Ioanitii au conceput acele așa-numite „Auberges” (Hanuri) menite să-i adăpostească pe cavaleri la bătrâneți. Au existat (și încă se păstrează) 8 astfel de Hanuri, fiecare adăpostind cavaleri proveniți din câte o țară. În schimbul unei părți a averii pe care o agonisiseră, cei care nu mai puteau lupta se retrăgeau în aceste hanuri unde primeau tot ce le trebuie și erau îngrijiți. Un fel de azile, dar mult mai luxoase.
Cel pe care-l vedeți în poză de mai jos a fost Hanul Spaniol, iar acum este sediul Guvernului. Ghidul nostru (e pe scară, arată spre clădire) ne spunea că uneori premierul Maltei iese din clădire și-i salută pe ghizii și pe turiștii care se găsesc prin zonă.

Sediul Guvernului Maltez

Sediul Guvernului Maltez

(Va urma)

Vacanță în Malta (1)

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 22-08-2016

Etichete:

Deși „fuse și se duse” (vorba olteanului), săptămâna pe care am petrecut-o în Malta merită a fi rememorată, căci a fost foarte frumoasă. De alfel, Malta e o țara care merită vizitată, chiar dacă noi știm foarte puține lucruri despre ea. Nici eu nu știam prea multe în momentul în care m-am decis s-o vizitez, dar acum sunt ceva mai informat.
Un lucru pe care-l știe, probabil, toată lumea este faptul că istoria Maltei a fost influențată în mod definitiv și irevocabil de către Cavalerii Ioaniți, cei care au fost stăpânii acestui arhipelag timp de mai bine de 250 de ani.
„S-a-mbrăcat în zale lucii cavalerii de la Malta” a scris Eminescu în Scrisoarea III, comițând încă o eroare istorică (a câta oare?). Apropo, știți erorile istorice pe care le-a „strecurat” Eminescu în această celebră poezie? Divaghez un pic, dar o să le spun aici pe cele pe care le știu (s-ar putea să mai fie și altele).
În Scrisoarea III, Eminescu imaginează o întâlnire „la nivel înalt” între Mircea cel Bătrân și Baiazid, înaintea bătăliei de la Rovine. De fapt, această întâlnire nu a avut loc, dar asta i se poate ierta ușor, deoarece a dorit să creeze un context, o imagine poetică prin care să scoată în evidența aroganța Sultanului și modestia lui Mircea.
A doua eroare se referă la expresia „un bătrân atât de simplu” folosită pentru a-l descrie pe Mircea. De fapt, la data bătăliei respective, domnitorul avea 40 de ani. Eu zic că nu era un bătrân care să umble în toiag.
De asemenea, în cursul discuției, Sultanul face referire la Bătălia de la Nikopole. Acea bătălie a avut loc la circa 1 an după cea de la Rovine.
În sfârșit, în ceea ce-i privește pe „cavalerii de la Malta”, Bătălia de la Rovine a avut loc în 1395, iar Cavalerii Ioaniți au venit în Malta abia în 1530. Oricum, aceste erori făcute cu voie sau fără voie, nu știrbesc cu nimic geniul poetului nostru național.
Dar să revenim la Malta și la vacanța pe care mi-am petrecut-o acolo.
Malta este un arhipelag format din 6 insule, dintre care doar 3 sunt locuite. Și chiar și dintre astea 3, doar 2 (Malta și Gozo) au un număr de locuitori cât de cât consistent, căci Comino nu are decât 3 (2 hotelieri și 1 polițist). Cavalerii Ioaniți au fost stăpânii insulei între 1530 și 1798 când i-au predat-o fără luptă lui Napoleon.
Napoleon era plecat spre Egipt și nu-l interesa câtuși de puțin Malta. Și-a oprit flota în larg și a trimis niște oameni care aveau misiunea de a se aproviziona cu niscaiva merinde. Dar Marele Maestru al Cavalerilor Ioaniți (era german de origine), când a văzut ditamai flota și a aflat că e a lui Napoleon, a predat țara fără niciun fel de luptă sau de negociere. Iar Napoleon ce-a făcut? A aflat el de la cineva că ar fi un nobil maltez care ar avea o soție extrem de frumoasă. Curios din fire, mai ales când era vorba de femei frumoase, Împăratul a decis să mai rămână câteva zile în Malta și s-o cunoască pe frumoasa soție a nobilului. Așa că, a mers o dată, a mers de două ori, a mers și a treia oară la cină la palatul respectivului, dar frumoasa soție nu s-a arătat în niciuna dintre aceste seri. Astfel că într-a patra seară, Napoleon a cerut s-o cunoască și pe stăpâna casei. Și dacă s-au cunoscut, împreună au plecat mai departe. Iar după campania din Egipt, odată întors la Paris, Împăratul i-a construit în capitală un palat care să rivalizeze cu cel pe care-l avea în Malta. Amor puternic, ce să mai discutăm!
Dar francezii n-au rămas în Malta decât 2 ani. În 1800, arhipelagul devine colonie britanică și rămâne așa până spre zilele noastre. Mai precis, în 1964 Malta și-a declarat independența, circa 10 ani mai târziu a devenit republică parlamentară, iar în 1979 ultimii soldați britanici au părăsit arhipelagul. Totul s-a derulat pașnic, așa că maltezii au înălțat un monument în memoria acestui eveniment (plecarea englezilor). Poza acestui monument va fi și prima pe care o voi publica. Nu se vede prea bine, căci îți iau ochii mai ales clădirea din spate care este una dintre multele lăcașe de cult din Malta, dar ideea este că soldatul britanic dă mâna cu un localnic luându-și la revedere, în timp ce oficialii veghează ca totul să se desfășoare așa cum trebuie. (Va urma)

Plecarea soldatilor britanici

Plecarea soldatilor britanici

Vacanță cu premeditare

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 19-08-2016

Etichete:

Tot meditând eu îndelung la locul și modul în care-mi voi petrece obișnuita vacanță din mijlocul verii, iată că mi-a venit ideea (ca în fiecare an de altfel) să merg și pe undeva prin țară. De data asta am ales Peștera Muierilor, căci, deși e destul de aproape de Pitești (la cca 130 Km), încă nu o vizitasem. Trecusem de câteva ori prin apropiere, dar eram plecat spre alte meleaguri, și nu m-am abătut din drum.
Așa că, într-o zi de week end, iată-mă plecând spre respectiva destinație. Pentru că tot îmi erau în drum, am oprit vreo 10 minute și la trovanți, să văd dacă între timp au mai crescut. Nu mi s-au părut mai mari decât acum 7 ani.
Dar să revenim la oile noastre. Peștera Muierii se află în Județul Gorj, foarte aproape de „granița” cu Vâlcea. Indiferent dacă vii dinspre Rm. Vâlcea sau dinspre Tg. Jiu, e imposibil să nu vezi indicatoarele care îți arată încotro s-o iei ca să ajungi la ea. De la drumul național sunt vreo 10-15 Km până la Peșteră.
Lași mașina în parcare, urci puțin și ai ajuns la destinație. Dar iată mai întâi niște poze cu împrejurimile.

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-1

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-2

La Pestera Muierilor

La Pestera Muierilor-3

În subteran se intră din oră în oră, iar ghidul este cel care le face pe toate: vinde și bilete, explică și despre ceea ce vezi în interior, aprinde și stinge luminile, îi ceartă pe cei care se îndepărtează de grup și are grijă să nu zăbovești prea mult pe-acolo că trebuie să se întoarcă la intrare ca să preia grupul următor.
Peștera se numește „a Muierilor” nu datorită faptului că în ea s-a găsit scheletul unei femei vechi de câteva mii de ani, ci pentru că în timpul năvălirilor barbare aici își găseau adăpost femeile, bătrânii și copiii. Iar ceea ce putem noi vizita este doar tunelul „de sus”, căci dedesupt se găsește încă unul care nu e deschis decât speologilor.
Ce se poate vedea în Peștera Muierilor? Păi, cam aceleași lucruri care se văd în orice altă peșteră: stalactite, stalagmite, schelete de animale care au trăit și au murit acolo și formațiuni calcaroase de diverse forme cărora li s-au dat anumite nume (de exemplu, Moș Crăciun). Mai bine pun câteva poze, că la povestit nu mă pricep prea bine. Sau o fi din cauză că n-am mai scris de câteva luni pe blog?

In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_1

In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_2


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_3


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_4


In interiorul pesterii

In interiorul pesterii_5

ANAF și dosarele Panama

2

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele, Pamflet | pe data de 05-04-2016

Abia ce-au început a fi publicate listele celor care au apelat la offshore-uri pentru a-și ascunde banii de impozitarea din țara lor de origine, că ANAF a și luat poziție. Iată cum înțeleg eu comunicatul acestui organism, ” pentru unii mumă, pentru alții ciumă”:

-Aha, deci jurnaliștii ne-au servit pe tavă o listă cu vreo sută de români care și-au ascuns banii prin paradisuri fiscale! Mulțumim din suflet pentru investigația pe care ați făcut-o pentru a ne oferi pe tavă, gratuit, o grămadă de informații și de dovezi privind contribuabilii români care incearcă să scape de noi. Fiți convinși că vom utiliza aceste informații în modul cel mai bun posibil. Vom întocmi câte un dosar pentru fiecare dintre cei de pe listă, apoi vom merge peste ei. Iar când vor vedea câte probe avem împotriva lor, eheeeeiii, să vedeți ce șpăgi frumoase ne vor da ca să facem pierdut acel dosar.

P.S. Acest articol este un pamflet. Bineînțeles că fiscul nu va proceda așa cum am scris eu. Voi ce credeți că va face?

Răspunsurile mele la o întrebare standard

1

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele | pe data de 03-03-2016

„Ce faci?” Sau „ce mai faci?”.Întrebările astea le auzi toată ziua, fie că te întâlnești pe stradă cu o cunoștință oarecare sau cu un amic, fie că te sună sau suni pe cineva. Iar raspunsul este, de obicei, tot standard: „Bine, merci. Dar tu?”
„Ajunge”, mi-am zis. Mie imi trebuie ceva nou, ceva inedit, ceva original. Astfel că în timp mi-am dezvoltat câteva răspunsuri puțin mai altfel decât banalul „Bine, merci”.

Deci, să nu vă mirați dacă o să mă auziți că vă răspund:
1. Bine, dar nu mă plâng!
sau invers:
2. Rău, dar nu mă laud!
ori, mai bine:
3 Și mai așa, și mai așa. Dar mai mult așa decât așa!
iar preferatul meu este:
4. Muncesc de zor,
Cu drag și spor,
Pentru-al țării viitor!

Voi ce răspunsuri originale ați găsit la această întrebare?

O victimă colaterală: primarul Piedone

2

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 08-11-2015

Etichete:

Lumea este foarte satisfăcută de faptul că primarul Cristian Popescu, cel care și-a schimbat numele la starea civilă ca să-și adauge și particula Piedone, a fost arestat în legătură cu tragedia de  la Clubul Colectiv.
Îmi pare rău că trebuie să-i dezamăgesc pe cei satisfăcuți de această arestare, dar Piedone n-are nicio vină. El nu e decât un papițoi. Chiar dacă s-ar fi dus personal să inspecteze clubul pentru a-i da autorizație de funcționare, tot n-ar fi făcut ceva bun. Pentru simplul motiv ca un papițoi nu este și pompier. Când vorbim de autorizație eliberată de ISU, vorbim de un scenariu la foc, chestie pe care n-o elaborează chiar oricine. Din câte știu eu (poate că mă înșel) având în vedere suprafața clubului respectiv, nu se impunea obținerea unei autorizații de la ISU. Mai precis, patronii dădeau o declarație la Registrul Comerțului cum că respectă legislația în vigoare, iar restul era în stricta lor responsabilitate.
De-aia zic: arestarea lui Piedone nu e decât o chestie de imagine, un fel de praf în ochii opiniei publice. Părerea mea este că legislația este foarte deficitară la acest nivel. Iar legislația n-o face nici Piedone, n-o fac nici patronii de la Colectiv.

Isterii

0

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 17-09-2015

Observ în ultima vreme că se manifestă în spațiul public românesc (dar nu doar în acesta) o serie de isterii complet gratuite.
În primul rând, niciun refugiat arab nu și-a manifestat dorința de a veni în România. Ba mai mult decât atât, refugiații au ocolit in mod sistematic și organizat țara noastră. Cu toate acestea, primesc zilnic o grămadă de avertismente/alarme/atenționari cu privire la iminența invadării plaiului mioritic de către numiții refugiați. Păi asta nu-i isterie?
O isterie La fel de mare este cea a autorităților maghiare care vor sa construiască un gard de vreo 70 Km la granița cu România pentru a preveni fluxul de refugiați care ar putea ajunge la ei prin țara noastră. Păi dacă niciunul nu vrea să vină pe aici, de cine te ferești?
Iar autoritățile române protestează în gura mare în legătura cu această soluție adoptată de unguri. De ce? Cu ce ne afectează pe noi românii? Cu nimic, zic eu. Gardul va fi construit pe teritoriul Ungariei și va fi platit de unguri. Va exista imtr-o zonă în care nu sunt puncte de trecere a frontierei, deci nu vom da cu nasul în el când vom dori sa trecem în mod legal frontiera cu Ungaria. Oare mai există români care doresc să treacă în mod ilegal această frontieră? Dacă există, atunci sunt infractori, căci oamenii cinstiți trec granița prin punctele de frontieră legale. Și atunci, de unde această isterie împotriva gardului ungar? Lasă-i frate să construiască oricâte garduri vor ei, la ei în țară și pe banii lor. Că doar nu ne-au cerut nouă bani ca să se vindece de șovinism.

Cele bune să se-adune. Dar să vorbim şi de cele rele

1

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 27-08-2015

Etichete:

Acesta este cel de-al cincilea articol cu impresii despre Egipt, dar am preferat să-i dau un titlu mai sugestiv.
Să nu credeţi că acolo este raiul pe pământ. Am întâlnit şi destul de multe lucruri care nu mi-au plăcut, iar despre acestea voi face vorbire în rândurile următoare. Să le luăm pe rând, deci.

1. Cultul bacşişului
Am mai fost prin ţări musulmane (Turcia, Tunisia) şi ştiam că există obiceiul ca turiştii să dea bacşiş atunci când sunt mulţumiţi de anumite servicii care li se oferă, dar am constatat că egiptenii l-au ridicat la nivel de cult. Practic, doar că nu-ţi bagă mâna în buzunar. Ţi se cere de la obraz, nu doar ţi se sugerează că ar fi cazul să dai ceva. La restaurantele unde mâncam, pe fiecare masă era câte un plic pe care era scris în 3 limbi (engleză, germană şi rusă) că dacă doreşti să dai un bacşiş, să-l pui în acel plic şi să-l laşi în urna de la ieşire. Ba, mai mult: într-o seară când ne-am întins la vorbă, la masă, cu alţi români, au venit cu urna la noi să ne ceară să le dăm ceva. Şoferii de pe autocar îi roagă pe ghizi să ne spună să le lăsăm şi lor ceva, acolo. Iar dacă nu le dai, se uită urât la tine. Şi aşa mai departe. De fapt, urna pentru bacşiş o întâlneai peste tot. Practic, modul lor de a solicita bacşiş seamănă tare mult a cerşetorie. Mie aşa mi s-a părut.

2. Egiptenii sunt de fapt arabi
Ştiu că nu spun nicio noutate: toată lumea ştie că Egiptul e o ţară arabă. De fapt, arabii sunt o naţie aşa de mare încât nu au loc într-o singură ţară, astfel încât ocupă vreo 15-20. Ceea ce vreau eu să subliniez aici este faptul că nu există o continuitate între vechii egipteni, cei care au construit piramidele, cei care au fost cuceriţi de romani şi creştinaţi de Evanghelistul Marcu în primul secol de după Hristos şi egiptenii din ziua de azi. În anul 641 arabii au cucerit Egiptul, s-au instalat acolo, iar ulterior au asimilat sau exterminat populaţia băştinaşă, devenind majoritari. Şi chiar dacă ţara a mai fost stăpânită şi de alte imperii (Turcia, Franţa, Anglia), arabii au rămas acolo. Poate doar cei 10-15% creştini copţi care mai există azi în Egipt s-or fi trăgând din vechii egipteni.

3. Dictatura militară
Nimeni nu spune nimic în acest sens, dar mie mi s-a părut că Egiptul se află sub o dictatură militară. Să mă explic: în primul rând, preşedintele lor de azi (el-Sisi) este un general de armată care l-a dat jos şi l-a băgat la puşcărie pe precedentul (Mohamed Morsi) folosindu-se de forţa armelor. A fost apoi ales în mod democratic de popor, deci poate că asta n-ar fi o mare problemă. Dar, toată ţară este împânzită de puncte de control ale armatei, puncte în care vezi militari în nişte mici cazemate, cu arma îndreptată spre tine, gata să tragă. Niciun autocar, autobuz sau microbuz nu are voie să circule decât pe baza unui „permis de convoi” eliberat de Poliţia Turistică (e prima ţară în care aud că există o astfel de poliţie). Iar la Cairo, poliţia era practic omniprezentă. Obişnuit cu situaţia din ţările europene, să vezi atâţia militari şi atâta poliţie pe străzi nu ţi se pare chiar normal. Tocmai de aceea am zis că pare a fi o dictatură militară

4. Un cadou pe bani
Cu 2 zile înainte de sosirea noastră în Egipt, mai precis pe 6 august, fusese inaugurat noul Canal de Suez. Practic, cel existent construit la sfârşitul secolului 19 a fost lărgit astfel încât să se poată circula simultan în ambele sensuri. Toate bune şi frumoase, oamenii erau mândri de marea realizare a preşedintelui, iar peste tot pe unde te duceai vedeai bannere care aminteau de acest eveniment, cu poza lui el-Sisi şi cu sloganul „Canalul de Suez: un cadou al Egiptului pentru lumea întreagă”. Cadou, cadou, dar cât ne costă? Păi ne costă, evident. Deoarece, fiind integral pe teritoriul egiptean, acest stat a impus încă de la început o taxă de traversare. Pe care o plătesc, bineînţeles, toate navele ce trec prin canal, indiferent de tonaj. Ba, ni s-a spus că şi sportivul care a dorit să-l traverseze înot a plătit o taxă. Una mai mică decât ambarcaţiunile, dar tot taxă se numeşte. Deci, cadoul nu-i deloc „moca”.

5. Cairo: un oraş al ruinelor
Imediat ce ai părăsit centrul capitalei egiptene, ai impresia că te afli într-un oraş ruină. Blocurile sunt „la roşu”, deci netencuite, iar apartamentele fie nu au deloc ferestre, fie au o porţiune decupată unde ar trebui să fie fereastra, dar aceasta nu există. Probabil că nu sunt necesare, având în vedere temperaturile ridicate chiar şi pe timpul iernii, dar ţie, ca turist european, să vezi nişte blocuri complet nefinisate şi cu nişte găuri în ele, ţi se pare tare ciudat. Deci, nu: Cairo nu mi s-a părut a fi un oraş frumos.

Impresii din Egipt (IV)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 26-08-2015

Etichete: , , , ,

Excursia la Cairo a fost lungă şi obositoare. Am plecat „cu noaptea-n cap” adică în jur de ora 2.00 şi ne-am întors noaptea următoare în jurul orei 1.00. Şi asta, deoarece capitala Egiptului este destul de departe de Hurghada, staţiunea unde ne aflam. Dar trebuia făcută, căci ar fi păcat să te duci în Egipt şi să nu vezi Piramidele şi Sfinxul.
Au fost multe obiective pe care le-am vizitat la Cairo: biserica creştină ridicată pe locul unde se presupune că ar fi locuit familia lui Iisus, atunci când a fugit din Israel în Egipt, o moschee (că să echilibrăm balanţa religiilor), dar şi Muzeul de Egiptologie, plus Piramidele şi Sfinxul de la Gizeh.
În interiorul Muzeului de Egiptologie nu era permis să se facă fotografii, deci nu am decât o poză exterioară de publicat. Oricum, în afară de tezaurul descoperit în mormântul lui Tutankamon, acolo nu există prea multe comori. Doar statui sau sarcofage. După cum spuneam şi într-un articol anterior, multe din comorile vechilor egipteni au luat drumul Occidentului sau Americii, până s-au dezmeticit egiptenii cei noi cât de bogaţi sunt. Mormântul lui Tutankhamon a fost descoperit în 1922, iar la data respectivă era deja strict interzis să se între în vreun vestigiu arheologic fără prezenţa autorităţilor. Tocmai de aceea aurul descoperit în acel mormânt a rămas în Egipt şi poate fi admirat la acest muzeu.

Muzeul de Egiptologie

Muzeul de Egiptologie

Gizeh este o suburbie a oraşului Cairo, iar pe platoul din apropierea acestui cartier tronează 3 piramide, dintre care cea a lui Keops se distinge maiestuos, fiind cea mai mare. În total, în Egipt există cca. 150 de piramide, dar cele mai cunoscute şi mai vizitate sunt cele de la Gizeh.
Le-am văzut din exterior, le-am admirat, ne-a impresionat faptul că vechii egipteni au putut să creeze aşa ceva pe vremea când tehnologiile de azi erau complet necunoscute, le-am pozat şi ne-am pozat cu ele. În interior n-am intrat. Ni s-a spus că acum vara e mare zăpuşeală înăuntru şi se respiră destul de greu. Deci, ne-am mulţumit cu exterioarele.
Iar la final, am mers şi la Sfinxul cel fără nas şi barbă. Ghidul nostru a fost un egiptean care vorbea destul de bine limba română. El ne-a spus care sunt cele 3 ipoteze în ceea ce priveşte „pierderea” nasului şi a bărbii de către Sfinx. „Prima vorbă, a zis el, ar fi că atunci când Napoleon a cucerit Egiptul a venit cu soldaţii săi aici şi au puşcat nasul şi barba la Sfinx”. Dar a exclus această ipoteza, pe motiv că Napoleon era un om cultivat şi era înconjurat tot de oameni cultivaţi, deci nu s-ar fi dedat la o astfel de barbarie.
A doua ipoteza ar fi că arabii au făcut treaba asta, iar cea mai plauzibilă este aceea care spune că timpul şi clima au erodat încetul cu încetul statuia şi de aceea i-au căzut nasul şi barba.
Oricum ar fi, Sfinxul rămâne una dintre marile atracţii turistice ale Egiptului. Acum, iată şi câteva poze de la Piramide şi de la Sfinx.

Piramida lui Keops

Piramida lui Keops

Sfinxul

Sfinxul

Mangaind o piramida pe crestet

Mangaind o piramida pe crestet

Impresii din Egipt (III)

6

Postat de Geocer | in categoria calatorii, excursii, vacanta | pe data de 24-08-2015

Etichete: , , ,

Tot la Luxor am vizitat şi două temple importante ale vechilor egipteni. Primul era cel construit de Regina Hatsepsut, singura femeie faraon din istorie. Ea fusese nevastă de faraon, dar nu-i dăruise acestuia niciun fiu, aşa încât, rămânând văduva de tinerică, s-a gândit la o soluţie ca să rămână tot în sferele înalte ale puterii. S-a căsătorit cu fiul vitreg al fostului soţ, fiu care era mult prea mic pentru a putea conduce regatul, astfel încât Hatsepsut a devenit Regent. Apoi l-a trimis în Egiptul de sus ca să înveţe meşteşugul armelor, iar în lipsa lui s-a încoronat Regină. A domnit bine merci, în linişte şi pace, până când s-a întors fiul/soţul înapoi la Curtea Regală. Când s-a întors, acesta a ucis-o şi ca să-i şteargă complet numele din istorie a distrus toate reprezentările ei, indiferent dacă erau sub formă de sculpturi sau de picturi. De fapt, pentru vechii egipteni, moartea fizică nu însemna mare lucru. Pentru ei, doar viaţa veşnică era importantă. Ori această modalitate de a-i şterge numele de peste tot, de a-i distruge statuile şi picturile, era o pedeapsa mult mai mare decât moartea fizică, deoarece însemna că cel asupra căruia se săvârşiseră aceste lucruri nu va mai avea parte de viaţă veşnică. Atâta vreme cât cineva îţi rosteşte numele, înseamnă că încă trăieşti. Aceasta era credinţa vechilor egipteni. Dacă e să socotim din acest punct de vedere, Keops, dinsatia Ramses, Tutankhamon şi toţi ceilalţi faraoni despre care povestim, încă îşi trăiesc viaţa veşnică.
Acum iată câteva poze de la Templul Reginei Hatsepsut.

Templul Reginei Hatșepsut

Templul Reginei Hatșepsut

Pictura murala de la templu

Pictura murala de la templu

Basorelief de la Templu

Basorelief de la Templu

Al doilea templu vizitat este cel de la Karnak. Practic, cele 2 temple despre care povestesc în acest articol sunt într-o parte şi în cealaltă a oraşului Luxor, iar între ele se află aşa numita „alee a sfincşilor” care încă n-a fost integral dezgropată de arheologi. Deşi se ştie de ceva vreme despre existenţa acestei alei, având în vedere că pe traseul ei există case construite, pe alocuri e mai greu să-i convingi pe proprietari să-ţi cedeze terenul, chiar dacă le oferi despăgubiri importante. Oricum ar fi, o porţiune din această alee ne-a fost arătată de către ghid atunci când am trecut peste podul care o traversează.
Regina Hatsepsut a construit şi ea un obelisc la Karnak, dar faţă de imensitatea acestui ansamblu monumental, obeliscul acela reprezintă mult prea puţin.
Ghidul egiptean ne-a dus într-o sală de rugăciune complet obscură, având nişte statuete ale zeului Amun-Ra ce erau luminate o singură zi pe an: în data de 22 septembrie, la echinocţiul de toamnă. În tavanul camerei există o fantă, o gaură calculată în aşa fel încât să lase lumina soarelui să cadă pe statuia zeului doar în acea zi specială (vezi poza a doua de mai jos).
De aici provine şi cunoscutul Obelisc din Place de la Concorde (Paris), acesta fiind făcut cadou Franţei de către Mehmet Ali, viceregele Egiptului, în anul 1830, drept mulţumire pentru buna colaborare pe care o avusese cu savanţii francezi în descoperirea şi punerea în valoare a comorilor vechilor egipteni. În schimb, Louis Philippe (regele de atunci al Franţei) a oferit Egiptului un ceas de perete care s-a stricat după doar 2 zile. Egiptenii fac haz de necaz chiar şi în ziua de azi, în legătură cu acest „schimb reciproc avantajos”.
Adevărul este că până să se dezmeticească egiptenii ce mari comori ascund piramidele, templele şi chiar deşertul pe care l-au moştenit de la înaintaşi, mare parte dintre acestea fuseseră deja scoase din ţară. Iar cele care se găsesc în muzee precum Luvrul, British Museum sau Hermitage sunt în regulă, clasate, numerotate, recunoscute ca fiind comori egiptene. Dar câte nu s-or fi topit (vorbesc de aur), câte n-or fi existând neştiute, prin colecţii particulare?
La finalul articolului, iată şi câteva poze de la Karnak. (Urmează vizita la Piramide şi la Sfinx)

Karnak

Karnak

Statueta lui Amun-Ra
WP_000144

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.