Impresii din Egipt (II)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 21-08-2015

Etichete: , ,

La Luxor am vizitat mai multe obiective cultural-turistice. În primul rând, ar fi vorba de Valea Regilor, locul în care faraonii şi-au creat mormintele, după ce au renunţat la construcţia de piramide. Iniţial, piramidele erau morminte pentru regi, dar din momentul în care s-a observat că acestea sunt uşor de jefuit (şi chiar erau jefuite), s-au gândit la o metodă mai discretă de a se îngropa, împreună cu comorile ce sperau să le deschidă uşile vieţii veşnice. Astfel încât, tonele de aur care iniţial erau depuse în piramide, au început să fie depuse în mormintele pe care faraonii şi le pregăteau din timp. De fapt, construcţia mormântului începea din prima zi a urcării pe tron a faraonului şi se termina în ziua în care murea.
Când vorbim de un mormânt de faraon, nu trebuie să ne gândim la o simplă criptă. De cele mai multe ori este vorba de o galerie lungă de câteva zeci de metri, lată de circa 5 şi înalta de vreo 3, inscripţionată cu hieroglife pe toată lungimea pereţilor. Textele erau instrucţiuni pentru sufletul faraonului şi-l învăţau pe acesta cum să ajungă la viaţa veşnică. Cele 12 ore ale nopţii reprezentau în mormânt tot atâtea porţi pe care sufletul trebuia să le străbată. Iar cea mai importantă poartă era cea de-a 6-a, când avea loc judecata de apoi. Inima faraonului era pusă pe talerul unei balanţe, iar pe celălalt taler se aşeza un fulg. Dacă inima era mai uşoară decât fulgul, sau dacă greutăţile erau egale, sufletul dobândea viaţă veşnică. În caz contrar, nu! Cine efectua această judecată? Păi, zeii, bineînţeles. Amun Ra, zeul soare, fiind cel mai important dintre ei. Amun Ra murea în fiecare seară, la apus, iar în fiecare dimineaţă învia de la răsărit. Tocmai de aceea, vechii egipteni asimilau viaţa cu punctul cardinal al răsăritului, iar moartea cu apusul, astfel încât îşi construiau casele spre est, iar mormintele spre vest.
Cel mai frumos mormânt, dintre cele 4 pe care le-am vizitat, mi s-a părut a fi cel al lui Ramses al VI-lea. De altfel, pentru a vizita acest mormânt se plătea un bilet suplimentar faţă de cel standard care includea vizitarea a 3 morminte la alegere, cu excepţia celui numit mai sus şi al lui Tutankhamon. Ghida ne-a spus că mormântul lui Tutankhamon nu e la fel de spectaculos ca şi celelalte, deoarece acesta a murit de tânăr şi n-a avut timp să-şi construiască ceva măreţ. În schimb, în mormântul său au fost descoperite mari cantităţi de aur, sub diverse forme, tezaur care se păstrează la Muzeul de Egiptologie din Cairo, muzeu pe care l-am vizitat câteva zile mai târziu.
La mică distanţă de mormintele faraonilor, se găsesc cele ale nobililor. Dacă valea în care au fost descoperite mormintele faraonilor a căpătat numele de „Valea Regilor”, cea din urmă a fost numită „Valea Nobililor”. Şi acolo sunt morminte valoroase şi interesante de vizitat, dar acestea nu s-au aflat în programul nostru.
Din cât se pare, nu toate mormintele de faraoni (cele de nobili nici atât) au fost descoperite, căci radiografii făcute din satelit arată că încă mai există vreo câteva. De ce nu s-a săpat încă după ele? Nu ştiu să răspund la această întrebare. Ghida ne-a zis că ar fi prea costisitor, dar nu cred că acesta e adevăratul motiv.
Pentru cei care aşteaptă poze la sfârşitul fiecărui articol de-al meu am o veste proastă: în Valea Regilor este strict interzis fotografiatul. Ba mai mult, nici măcar accesul cu aparate foto nu este permis. Turistul trebuie să se mulţumească doar cu privitul, n-are voie să ducă cu el nici măcar o imagine drept amintire. Acelaşi lucru este valabil şi la Muzeul de Egiptologie: se pot face poze doar în curtea muzeului, nu şi în interior.

(Va urma)

Impresii din Egipt (I)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 20-08-2015

Etichete: , , ,

După cum probabil că nu ştiţi, de curând am petrecut o săptămână în Egipt. Scopul a fost simplu: turism. Şi pentru că oferta de hoteluri la care se putea petrece un sejur era imensă, am ales mai mult la întâmplare hotelul Ali Baba din Hurghada.
Organizarea touroperatorului a fost destul de bună, astfel încât, odată ajunşi pe aeroport am fost îndrumaţi către ghişeul la care trebuia să plătim şi să obţinem viza de intrare, ne-am recuperat bagajele, apoi am fost îndrumaţi către autocarele sau microbuzele ce urmau să ne ducă pe fiecare la hotelul ales. O menţiune se cuvine, totuşi, a fi făcută: în oferta touroperatorului (Christian Tour) nu era specificată chestia cu obţinerea vizei pe banii noştri. Deci, am avut parte de un „bonus” chiar de la început. Dar ce mai contează 25 de Euro, faţă de cei 610 (de persoană) pe care-i plătiserăm pe bilet? Vorba zicalei: Unde s-a dus mia, merge şi suta!
Odată ajunşi la hotel şi „marcaţi” cu brăţara albastru închis de All Inclusive, am putut beneficia de toate avantajele acestui concept modern de turism, având la dispoziţie cam tot ce ne dorea inimioara, toată ziua (până pe la ora 24.00). Mâncare la discreţie, în orele prevăzute pentru mic dejun, prânz şi cină, gustări între mese, băuturi (răcoritoare, dar şi alcoolice) atât în holul hotelului, cât şi pe plajă, la piscină sau în restaurantele în care mâncam (erau 3 restaurante, dar la toate se serveau aceleaşi mâncăruri, doar modul de decorare era diferit).
Plaja avea nisip fin, dar în mare erau cam multe pietre. Pe plajă, şezlonguri şi umbreluţe fără plată suplimentară. Apa mării era cam la 27 de grade, iar apa piscinei la fel. În fiecare seară, piscina era cu atenţie curăţată de către angajaţii hotelului, astfel încât dimineaţa apa să fie limpede şi plăcută.
Camerele erau destul de mari şi utilate cu tot ce-i trebuie turistului ca să se simtă bine. Prin urmare, cam toate premizele erau favorabile petrecerii unui sejur plăcut la malul Marii Roşii. Iar excursiile la Luxor, Cairo şi Insula Paradisului se anunţau extrem de interesante. Ca să n-o mai lungesc, a fost o săptămână frumoasă şi din punct de vedere al distracţiei, şi din punct de vedere cultural. Dar să începem cu câteva poze de la hotel, piscină şi plajă.

Piscina hotelului
Plaja la Marea Rosie

Preludiu la vacanță (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 10-07-2015

Etichete:

Grădina Zmeilor se găseşte pe teritoriul comunei Bălan, în satul Gâlgău Almaşului. Acest sat este traversat de un drum naţional (1G) aşa încât este destul de uşor de ajuns acolo. Cam pe la mijlocul satului există un indicator şi un drumeag asfaltat pe care cu greu se pot strecura 2 maşini una pe lângă alta. În schimb, parcarea prevăzută pentru Grădină e atât de mare încât va fi greu s-o vezi vreodată plină. Când am ajuns eu acolo, mai era doar un autocar de Ungaria. Când am plecat, autocarul nu mai era, în schimb apăruseră vreo 4-5 autoturisme. După cum spuneam, deşi locul e foarte pitoresc, este puţin frecventat de turişti, nefiind prea cunoscut şi mediatizat. Şi totuşi, iată că vin şi unguri să-l vadă. Probabil că ghidul le spune „Aceste locuri sunt ale noastre de drept, dar ni le-au luat românii cu forţa, ajutaţi şi de Occident, în 1918”, aşa cum ne spunea şi nouă, prin 1991, ghidul care ne-a condus la Balcic.
Trecând peste aceste reflecţii care mi-au venit în minte vizitând Grădina, să povestesc mai bine ce-am văzut pe-acolo. Păi am văzut acele formaţiuni de piatră verticale ce par a răsări din pământ şi care au dat şi un al doilea nume acelui loc: „Pădurea de piatră”. Nu numai că le-am văzut, dar pe unele m-am şi urcat, până în vârf. Oricum, ca să vezi cât mai multe lucruri, trebuie să ieşi de pe poteca bătătorită şi să te afunzi în pădure. Pădurea reală, nu cea de piatră. Căci acele stânci despre care vorbeam se găsesc chiar într-o pădure de stejar. Aşa am descoperit o grotă şi chiar o peştera mai mică, un fel de bârlog al ursului. Afară era caniculă, temperatura era de peste 30 de grade, dar când am intrat în peşteră mi s-a făcut frig.
Apoi, este zidul de piatră, zid ce seamănă cu cel al unui castel. Castelul Zmeilor, bineînţeles. Unele dintre stânci au primit diverse nume: am văzut „Călugării”, „Zmeul şi Zmeoaica” şi aşa mai departe.
Am văzut şi pietre care semănau izbitor de mult cu trovanţii de la Costeşti, Vâlcea, trovanţi despre care am scris aici. Iar acum, câteva poze că-s mai elocvente decât orice cuvinte.

Din Gradina Zmeilor
Ziduri paralele

Calugarii
Zidul Castelului Zmeilor
Barlogul ursului

România supraviețuiește

0

Postat de Geocer | in categoria Dezamagiri, enervari | pe data de 09-07-2015

Hai că m-am enervat! M-a pus naiba să mă uit la Realitatea TV, astfel că am văzut o reclamă a ANAF difuzată în mod obsedant. Ca să pun lucrurile la punct, o voi reface eu astfel încât să reflecte realitatea (fără TV).
„Toate acestea ar fi posibile datorită taxelor pe care tu le plătești. Din păcate, acestea sunt colectate de mafioții de la ANAF, distribuirea lor e stabilită de Guvern și aprobată de Parlament. Iar când tu îți plătești corect taxele, sunt bani de furat pentru toți. Ești un bun român. România supraviețuiește din ceea ce rămâne după ce taxele tale au fost furate.”

Preludiu la vacanță (1)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 09-07-2015

Etichete: , ,

În ultimii ani mi-am luat prostul obicei ca, înainte de a pleca în concediul propriu-zis, să petrec vreo câteva zile (un week-end prelungit) pe undeva prin ţară, în câte un loc pitoresc şi mai puţin frecventat de turişti.
Anul acesta am pus ochii pe Grădina Zmeilor, din Sălaj, aşa că într-acolo m-am îndreptat. De la Piteşti, am făcut cam 6 ore şi jumătate până la Jibou unde mi-am găsit cazare. Grădina e la vreo 15 Km de Jibou, dar altă pensiune mai apropiată n-am găsit. Oricum, pentru cineva care e cu maşina, distanţa de 15 Km e o nimica toată.
Drumul până acolo mi-a dat ocazia de a circula şi pe minunata autostradă A3, cea pe care cu multă manie patriotică o numim „Autostrada Bechtel”, în cinstea firmei americane care a venit, ne-a luat o căruţă de bani şi n-a lăsat în urmă decât 50 Km de autostradă care pleacă de nicăieri şi duce niciunde. Pe lângă faptul că leagă nimic de nimic, am mai remarcat şi lipsa completă a spaţiilor de servicii (parcare, toaletă, benzinărie). Sunt prevăzute, pe fiecare sens, câte 2-3 astfel de spaţii dar n-a fost realizat nici măcar unul. În plus, am remarcat şi cât de greu accesibilă este respectiva autostradă, căci deşi trece fix peste drumul naţional, ca să ajungi la ea trebuie să parcurgi cel puţin vreo 2 Km întortocheaţi. În schimb, am observat că se lucrează intens la autostrada Sebeş-Turda, în felul acesta legând-o şi pe acea biată autostradă stingheră de ceva. Presupun că la anul pe vremea asta va fi deschisă măcar parţial această joncţiune dintre A1 şi A3. Iar dacă se va face şi mult dorita autostradă Piteşti-Sibiu (care face parte tot din A1), atunci chiar că vom putea să-i lăudăm pe cei de la CNADNR. Dar astea sunt visuri!
În ceea ce priveşte mini-vacanţa mea, pot spune că a fost destul de relaxantă şi de plăcută. N-am dormit eu prea bine la pensiunea la care m-am cazat, preţurile (atât la cazare cât şi la masă) erau cam piperate, dar am avut ocazia să văd câteva locuri frumoase şi să constat că judeţul Sălaj este bine împădurit, ceea ce nu-i rău deloc.
Oamenii din zonă ţin să-şi sublinieze naţionalitatea, aşa că din loc în loc, la poarta câte unei case, vezi arborat tricolorul. Frumos şi emoţionant!
Am vizitat Grădina Zmeilor, am făcut şi un tur al oraşului Zalău, am fost şi la Castrul Roman de la Porolissum (în apropierea comunei Moigrad). Despre toate astea, amănunte în episoadele următoare. Deocamdată postez o poză panoramică a Grădinii despre care am tot pomenit mai sus.

Grădina Zmeilor văzută de sus

Experienţe pe clienţi

6

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, Dezamagiri | pe data de 26-05-2015

Etichete: ,

Update 04.06.2015. După lupte seculare care au durat aproape 3 săptămâni, iată că s-a rezolvat aseară. Iar ca să-mi mai treacă supărarea, mi-au venit cu fibră optică până în casă, au mărit viteza de Internet şi mi-au dat televiziune prin cablu gratuit. Mă rog, nu aveam eu nevoie de gratuitatea lor pentru că oricum sunt abonat la cablu. Mulţumesc, Sorin Tarcomnicu (un fost coleg de facultate care a venit personal să-mi rezolve problema)

Că Romtelecom avea nişte servicii proaste şi scumpe nu e un secret pentru niciunul dintre foştii clienţi ai acestei companii. Tocmai de aceea, în naivitatea mea, m-am bucurat atunci când au fost preluaţi de nemţii de la Telekom, sperând că se va schimba ceva în bine. De schimbat s-a schimbat într-adevăr câte ceva, dar nu în sensul în care-mi doream eu. Hai să vă povestesc ultimele păţanii pe care le-am avut cu ei.
Într-o bună zi, mă pomenesc fără Internet şi fără ton la telefon. Nu mi se mai întâmplase treaba asta de foarte multă vreme, singurele întreruperi de care avusesem parte fiind acelea de conectare la Internet. Era vineri după-amiază. Caut cu disperare numărul lor de telefon pentru deranjamente, îl găsesc, sun şi mi se promite că va veni o echipă ca să-mi rezolve problema, luni la prima oră. Au venit, într-adevăr, au rezolvat, dar eu am bifat un week end fără telefon fix (mă rog, nu-i mare problemă) şi fără Internet (asta chiar e o problemă).
Chestia s-a întâmplat acum mai bine de o lună de zile. Aproape că uitasem de inconvenient, când mi s-a întâmplat, nu mai departe de vineri, 15 mai, exact aceeaşi chestie. Sun din nou şi vine omuleţul lor chiar în după-amiaza respectivă. Agaţă un aparat de firele de deasupra uşii mele, pune în funcţiune un alt aparat care bâzâie, merge la firidă din holul blocului, se uită, se întoarce, sună la colegii din centrală, iar la final, după vreo 15 minute mă anunţă că merge în centrală ca să rezolve problema şi mă sună el să-mi spună când va fi totul ok.
Nu mă aşteptam să mă sune mai devreme de luni, dar necazul e că nici luni nu m-a sunat. Am mai bifat un week end fără Internet? Evident, dar nu s-a oprit aici.
Dacă am văzut că nu mă sună, marţi am sunat eu din nou la deranjamente. După ce mă verifică dacă am facturile plătite la zi, operatoarea îmi dă vestea cea mare: „Este o situaţie cunoscută, s-a furat nişte cablu şi problema se va rezolva pe 29 mai. Dar staţi liniştit, că perioada în care n-aţi beneficiat de servicii o să vi se scadă din factură.”
Parcă asta era marea mea grijă, faptul că mi se vor scădea câţiva lei din ce voi avea să le plătesc luna viitoare!
Pe scurt, iată-mă de aproape 2 săptămâni fără Internet acasă, chestie care nu mi s-a mai întâmplat de peste 10 ani. În concluzie, dacă pe vremea când se numeau Romtelecom aveam parte de întreruperi scurte ale conexiunii la Internet şi de viteză proastă, iată că acum s-a evoluat: am parte de întreruperi care durează între 3 şi 15 zile. Mă rog, asta în situaţia în care chiar vor rezolva problema până vineri. Tocmai de aceea am dat acest titlu articolului: se pare că sloganul publicitar al Telekom (Experienţe împreună) trebuie înţeles în sensul că ei fac experimente pe clienţi ca să vadă câtă răbdare au.

Mesaje promoţionale pe care nu le veţi auzi niciodată

0

Postat de Geocer | in categoria De-ale mele, Pamflet | pe data de 17-02-2015

Are şi publicitatea regulile ei. Focusată pe vânzarea produsului pe care-l promovează, nu va transmite în vecii vecilor nişte mesaje precum cele de mai jos:

  • Dacă găsiţi într-altă parte mai ieftin, cumpăraţi de-acolo!
  • Preţ promoţional: 300,01 LEI.
  • Doar la noi plăteşti 3 produse şi primeşti 2.
  • Avem cele mai bune preţuri. Pentru noi!
  • Noua sticlă de 750 ml, la preţ de 1 l.
  • Astāzi avem prețuri speciale: cu 20% mai mici decât ieri și cu 10% mai mari decât săptămâna trecută.
  • Produsele noastre sunt de calitate scăzută. În schimb, preţurile sunt dintre cele mai ridicate.
  • Principalul nostru obiectiv este acela de a vă lua banii.

Impresii noi din Franţa (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Franta | pe data de 28-01-2015

Etichete:

Besançon este oraşul natal al lui Victor Hugo. „Dar n-a locuit aici decât 3 zile”, îţi spun în mod invariabil localnicii, atunci când ataci acest subiect. Se pare că mult mai mândri sunt de Louis Pasteur care s-a născut şi el tot prin zonă, la Dole. Oricum ar fi, casa în care s-a născut Hugo este bine marcată, în plus s-a reconstituit şi farmacia care exista acolo pe la începutul secolului 19.
Dar casa natală a lui Hugo nu este singura atracţie turistică a oraşului. Mai există şi o serie de biserici, monumente istorice, dar mai ales celebra citadelă. Este vorba, de fapt, de o cetate întărită, construită în vremea lui Ludovic al XIV-lea, Regele Soare. Acesta l-a însărcinat pe arhitectul Vauban să construiască astfel de cetăţi în apropierea tuturor graniţelor terestre şi maritime ale Franţei, în scopul evident de a se apăra de duşmani. De altfel, numele acestui arhitect este foarte vehiculat la Besançon. Am mâncat la Restaurantul Vauban, am văzut Hotelul Vauban, există şi o agenţie imobiliară cu acest nume şi aşa mai departe.
Revenind la citadelă, aceasta este situată pe o colină destul de mărişoară, astfel încât ne-am cam dat sufletul urcând până acolo. Ce să faci, dacă francezii sunt mai săraci decât românii şi n-au fost în stare să instaleze şi ei un funicular, aşa cum avem noi la Deva?
În schimb, odată ajuns la citadelă, poţi admira panorama oraşului şi poţi vedea cum şerpuieşte râul Doubs înconjurând centrul vechi. Acest râu a dat numele său şi departamentului a cărui reşedinţa este Besançon.
Localnicii sunt mândri şi de faptul că de câteva luni oraşul are tramvai. L-am văzut circulând: arată bine şi e silenţios.
Centrul vechi al oraşului este, în principiu, rezervat pietonilor. Cu toate astea, maşinile care aprovizionează magazinele din zonă, autobuzele şi tramvaiul au dreptul să circule şi pe acele străduţe.
Dar, după cum se ştie, vorba lungă-i sărăcie. Aşa că mă voi opri aici şi voi pune câteva poze din Besançon ca să ilustrez cele spuse mai sus.

Strada din centrul orasului
Biserica monumentOrasul vazut de la citadelaCitadela

Impresii noi din Franţa (1)

3

Postat de Geocer | in categoria calatorii, Franta | pe data de 27-01-2015

Etichete:

Săptămâna trecută am tras o fugă până în Franţa, la Besançon. În interes de serviciu, nu ca să mă plimb! Aşa încât n-am vizitat şi n-am văzut mare lucru. Totuşi, unele lucruri merită menţionate aici, pro memoria.
În primul rând, am constatat că deşi nu mai fusesem de vreo 2 ani, zona aeroportului Charles de Gaulle nu s-a schimbat prea tare. Adică, avionul te lasă undeva în câmp, iar ca să ajungi la terminalul propriu-zis şi să-ţi recuperezi bagajele trebuie să iei trenul. La fel, la plecare: trebuie să iei trenul ca să ajungi la porţile L de unde pleacă avioanele TAROM.
Şi am mai constatat că mă pot descurca în respectivul aeroport fără probleme, deşi e imens. Cred că la Paris mă orientez cu mult mai uşor decât la Bucureşti.
Apoi am avut un drum lung de parcurs (cam 450 Km) pentru a străbate cam jumătate din ţară ca să ajung la Besançon. Cu această ocazie am putut să văd sistemul lor de autostrăzi. Practic, ieşi de pe o autostradă şi intri pe alta. Din cei 450 Km, peste 400 i-am străbătut pe autostrăzi. Să fac o comparaţie cu ceea ce avem noi? Nu e cazul. În schimb, marea majoritate a autostrăzilor franceze sunt concesionate unei firme (APRR) care se ocupă de întreţinerea lor, dar în acelaşi timp încasează şi tarifele de circulaţie pe respectivele autostrăzi. Iar tarifele nu sunt deloc mici! Pentru cei 400 şi ceva de Km se plătesc vreo 29 Eur (ar veni cam 7 Eur/suta de Km). Vorba ceea: dai un ban, dar ştii că nu-l mai ai! Oricum, dacă nu-ţi convine tariful ai destule drumuri naţionale pe care poţi circula, marea majoritate fiind de tip expres.
Ar mai fi de remarcat şi faptul că mâncarea şi băutura (la restaurant) sunt extrem de scumpe. Cu preţul plătit de o persoană în Franţa, la Piteşti (sau la Sibiu) pot mânca lejer cam 3 persoane. Nu vorbesc de Bucureşti, căci acolo sunt preţuri aproape duble faţă de Piteşti. Nu vorbesc nici de Mioveni, căci acolo preţurile sunt cam la jumătate faţă de cele din Piteşti.
De dormit n-am dormit la un hotel, ci la o pensiune de familie. Acolo am fost plăcut impresionat de ospitalitatea gazdelor şi de faptul că mâncau împreună cu noi (seara, căci la prânz nu mâncam acolo), astfel încât puteam să discutăm, să socializăm, să ne cunoaştem mai bine. În felul acesta am aflat că foarte mulţi francezi din zona respectivă merg să muncească în Elveţia a cărei frontieră e la doar o jumătate de oră de mers cu maşina. Salariile par a fi mult mai bune, iar de când cu valorizarea francului elveţian şi-au văzut brusc veniturile mărite cu cca 20%. Îşi plătesc contribuţiile sociale în Elveţia, astfel încât vor lua pensie din partea acestui stat, dar în acelaşi timp contribuie şi în Franţa la pilonul 3, deci vor avea ceva şi în Euro. Cu asigurările de sănătate e mai complicată treaba: ei contribuie în Elveţia, deci nu au dreptul la îngrijire medicală în Franţa. Iar Elveţia are un sistem medical mult mai slab decât al lor (cel puţin aşa susţin francezii). Dar problema asta au rezolvat-o prin faptul că muncesc în Elveţia doar cât sunt tineri şi nu au nevoie de cine ştie ce îngrijiri medicale. Când trec de 40 de ani, se întorc acasă, contribuie la sistemul francez şi beneficiază în continuare de acesta.
Cam aceasta ar fi prima parte a impresiilor mele din recent încheiata călătorie în Franţa. În partea a doua voi povesti câte ceva despre oraşul Besançon. Dar până atunci, iată deja o poză din acest oraş.

Raul Doubs la Besancon

Trăiască Naţia!

3

Postat de Geocer | in categoria Eminescu | pe data de 15-01-2015

Aceasta este expresia cu care-şi saluta Eminescu amicii şi cunoştinţele, atunci când se întâlneau pe stradă, la cafenea, la berărie sau unde se mai întâlneau ei pe vremea aceea.Cu timpul, bineînţeles că amicii i-au prins „şpilul” şi au început să-l salute ei primii cu „Trăiască Naţia!”. Iar Eminescu le răspundea: „Sus cu dânsa!”
Am vrut să marchez şi eu azi ziua de naştere a marelui poet, povestind acest fapt oarecum anecdotic, dar real, din viaţa lui Eminescu.

Dacă doriţi aflaţi mai multe despre omul Eminescu, puteţi citi acest articol din Historia

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.