Armele nu pot face muzele să tacă

1

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 10-01-2015

Etichete:

Bun, am înțeles: creștinii au abandonat învățătura lui Iisus care ne-a spus că dacă cineva îți dă o palmă tu trebuie să-i întorci și celălalt obraz, iar musulmanii (deși îl recunosc pe Iisus drept profet), n-au adoptat-o niciodată. Acum, toți se ghidează după sintagma „dinte pentru dinte”. Totuși, „dinte pentru dinte” este o expresie destul de clară, nu are loc de prea multe interpretări. Cum ar veni, dacă cineva îți dă o palmă, îi dai și tu una. O palmă, da? Nu un glonte în frunte!
Da, acest articol este tot despre ceea ce s-a întâmplat în ultimele zile în Franța și mai ales despre Charlie Hebdo.

Până acum câteva zile nu cunoșteam această publicație. Între timp, m-am informat.
Charlie Hebdo este un săptămânal de satiră, iar asta înseamnă că pentru ei nimic nu este sfânt. Nici religia (indiferent cum se numește ea), nici politica, nici politicienii, nici reprezentanții statului (indiferent cum s-ar numi acel stat). Totul poate fi satirizat și caricaturizat. Tocmai asta făceau (și vor face în continuare) cei care scriau (sau desenau) ziarul.
Publicația nu este una antiislamista, anticreștină, sau antisemită. Este o publicație care speculează într-un mod satiric orice derapaj, indiferent de unde vine acesta. Au ironizat religii, au ironizat comportamente umane, i-au ironizat la greu pe Președintele Franței, pe Primul Ministru, dar și pe alți politicieni. Iar în urma atentatului din 2011, statul francez le oferea protecție, un polițist fiind prezent în permanență în sediul redacției. Ceva de genul: Eu, statul francez, te protejez pentru ca tu să poți să faci mișto liniștit de reprezentanții mei”.
E greu de înțeles, nu-i așa? Este același lucru pe care i l-a spus Rațiu, în 1990, lui Iliescu: „Voi lupta până la ultima mea picătură de sânge, pentru ca tu să ai dreptul să nu fii de acord cu mine”. Stați liniștiți, nici Iliescu n-a înțeles (și nu înțelege nici azi).
Cât despre ceea ce ni se prezintă nouă la televizor, acelea sunt doar 2-3 caricaturi, adunate din nu știu câte numere (probabil vreo 20-30) care se referă la islamism. Prezentarea cu precădere a acestor caricaturi și trunchierea lor este doar o manipulare pentru a găsi legitimitate unui act terorist. Știți caricatura aia mult mediatizată cu „Le Coran c’est de la merde”? De fapt, ni se arată doar o parte din ea, cea cu acel mesaj: „Coranul e un căcat”. În întregime, ea îl arată pe un musulman care încearcă să se apere de gloanțe cu cartea sfântă. Iar mesajul este: „Nu oprește gloanțele”!
Revenind la „dinte pentru dinte”, de ce oare cei care se văd lezați în convingerile lor (religioase, politice, sociale), nu le răspund jurnaliștilor de la Charlie Hebdo cu aceeași monedă, aceea a satirei? Ce proclamă ei că ar avea mai sfânt? Libertatea de exprimare, da? De ce nu vedem nicăieri caricaturi sau articole satirice care să ia în colimator chiar această libertate?
Am gândit o idee de caricatură în acest sens și pentru că eu nu am cine știe ce talent de grafician, l-am rugat pe prietenul meu (și al României) Jean Luc Maréchal să o deseneze. Iată ce a ieșit. Mulțumesc din suflet, Lucuț!

Libertatea de exprimare

Cui prodest?

0

Postat de Geocer | in categoria Opiniile mele | pe data de 08-01-2015

Etichete: , ,

Știți care este marele beneficiar al atentatului terorist de ieri, de la redacția „Charlie Hebdo”?. Să nu-mi spuneți că islamismul, căci acesta este de fapt marele perdant. Toată lumea, inclusiv cea musulmană, condamnă atentatul, deci islamul nu câștigă decât dezaprobare si chiar ură. Ca să nu vă țin prea mult pe jar, o să vă răspund scurt la întrebarea pe care mi-am și v-am pus-o: marele câștigător este „Charlie Hebdo”. Lăsând la o parte valul de simpatie care s-a revărsat asupra sa din toate colțurile lumii, un câștig cu mult mai important este cel de imagine, de publicitate (eu cunosc destul de bine presa franceză, dar de acest săptămânal nu auzisem până ieri), dar mai ales cel material. Deja s-a anunțat o ediție specială a acestui ziar, ediție ce va apărea săptamâna viitoare intr-un tiraj de 1 milion de exemplare, de 3 ori mai mare decât cel obișnuit. Fiți siguri ca se va epuiza rapid! Dacă vor menține vreo 3 luni un astfel de tiraj (și sunt sigur că-l vor menține), vă dați seama ce profit imens iși vor trage din moartea colegilor lor.
Pe de altă parte, căutarea teroriștilor care au executat cu sânge rece acel atentat continuă, iar nouă ne parvin prin intermediul presei tot felul de informații privind ancheta. Sper că toate astea sunt doar intoxicări pe care poliția franceză le „aruncă” presei, iar adevărata ancheta este ținută strict secretă. Nu de altceva, dar dacă noi aflăm de la radio că teroriștii au fost reperați si se îndreaptă in nu știu Ce direcție, la fel de ușor pot afla și ei acest lucru, astfel încât își vor lua imediat măsurile necesare pentru a scăpa de urmăritori.
Acestea fiind zise, îmi exprim și eu solidaritatea cu victimele odiosului asasinat petrecut ieri la Paris. Nu de altceva, dar nu mi-ar place să fiu împușcat de vreun susținător înfocat al „Charlie Hebdo”, susținător care abia ieri a auzit de acest ziar.

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.