Dacă e marţi, e Cehia (4)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 22-08-2014

Etichete:,

Cea de-a 4-a zi a excursiei, respectiv ziua de miercuri a fost una foarte interesantă din punctul de vedere al obiectivelor vizitate. Necazul a constat în distanţa dintre aceste obiective, lucru care ne-a determinat să călătorim toată ziua (de la 8 dimineaţa, la 8 seara) cu opriri destul de scurte, atât la Karlovy Vary (o oră şi jumătate), cât şi la Dresda (2 ore). Cu toate acestea ochii ne-au fost încântaţi de multe minunăţii.
Cuvântul care îţi vine în minte atunci când ajungi la Karlovy Vary este „maiestuos”. Căci tot ceea ce vezi poate fi descris doar cu acest cuvânt. Absolut toată staţiunea emană un aer de bunăstare, de civilizaţie, de confort, de tihnă, un aer regal, dacă nu chiar imperial. S-a încercat a se compara această celebră staţiune cehă, cu Băile Herculane de la noi. Nu există termen de comparaţie! Lăsând la o parte faptul că mare parte din zestrea staţiunii Băile Herculane este în paragină, chiar şi aşa cum era în anii ’80 era departe în urmă. Pentru exemplificare, iată câteva poze.

Karlovy Vary 1

Karlovy Vary 1

Karlovy Vary 2

Karlovy Vary 2

Karlovy Vary 3

Karlovy Vary 3

Karlovy Vary 4

Karlovy Vary 4

În treacăt fie spus, în drum spre Karlovy Vary am trecut şi pe la poarta fabricii de bere de la Krusovice, ocazie cu care ne-am aprovizionat cu câteva blonde şi brune. Bune!
Cât despre Dresda, merită din plin menţionat faptul că nemţii l-au refăcut cu multă minuţiozitate şi cu mult sârg, după distrugătoarele bombardamente ale aviaţiei aliate din 1942. Clădirile care au rămas în picioare au fost restaurate, cele dărâmate au fost refăcute după planurile de arhitectură iniţiale, folosindu-se pe cât posibil piatră originală. Tot la Dresda am vizitat şi extraordinar de frumosul muzeu Zwinger unde am putut admira inegalabile tablouri din epoca renascentistă. Merită menţionate şi exterioarele muzeului, căci priveliştea este minunată. Iată câteva poze din Dresda, deci.

Dresda 1

Dresda 1


Dresda 2

Dresda 2


Dresda 3

Dresda 3

O ultimă remarcă: atât Karlovy Vary cât şi Dresda merită vizitate şi admirate mai pe îndelete. Noi am avut foarte puţin timp la dispoziţie, faţă de câte erau de văzut.

Dacă e marţi, e Cehia (1)

2

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 12-08-2014

Etichete:, , , , , , , , ,

Îmi place mult titlul acesta care parafrazează un cunoscut film american, dar pe lângă faptul că-mi place se şi potriveşte foarte bine pentru a descrie excursia de care am avut parte săptămâna trecută. Şi asta, deoarece singura zi în care am fost într-o singură ţară a fost ziua de marţi pe care am petrecut-o integral la Praga. În rest, în toate celelalte zile ale săptămânii am trecut prin cel puţin 2 ţări.
Aventura a început duminică, atunci când am plecat din România şi am ajuns, seara, la Budapesta. Luni am părăsit Ungaria, am traversat Slovacia, iar seara am ajuns la Praga. Marţi, după cum spuneam, a fost ziua Cehiei. Miercuri am fost în Cehia şi în Germania, joi am plecat din Cehia şi am înnoptat la Viena, vineri am fost în Austria şi din nou în Ungaria, pentru că sâmbătă să părăsim dis de dimineaţă Budapesta şi să revenim în România. 7 zile, 5 ţări văzute. Văzute superficial, bineînţeles. Pe scurt, excursia a fost obositoare, am fost tot timpul pe fugă şi n-am avut timp decât să vedem în mod superficial nişte obiective turistice.
După cum spuneam, totul a început duminică dimineaţă când m-am trezit din somn şi mi-am dat seama că avusese loc cu mine o ciudată metamorfoză, o chestie care mi se întâmplă în fiecare vara: mă transformasem, peste noapte, în turist. Şi cum turistului îi stă bine cu drumul, pe la ora 8 trecute fix mă îmbarcam în autocarul care avea să mă poarte prin toate ţările pe care le-am enumerat mai sus.
Ziua de duminică, prima zi a excursiei, a stat sub semnul norocului. Sau cel puţin aşa ne-a spus ghida. Am avut noroc că, duminică fiind, nu circulau camioane, am avut noroc că, deşi viitura stricase un pod de la Valea Ursului (lângă Piteşti), acesta fusese reparat în ajun, aşa că n-am mai fost obligaţi să ocolim pe la Curtea de Argeş, am avut noroc şi la frontieră că n-am nimerit să avem în faţă nu ştiu câte alte autocare cu turişti dornici să treacă graniţa, am avut noroc şi de vreme bună… ce să mai discutăm, am fost nişte norocoşi. Doar în privinţa ghidei n-am avut deloc noroc. Şi asta, în primul rând deoarece tipa avea mari probleme atunci când vroia să transmită o informaţie. Se bâlbâia, amesteca ideile, începea o frază despre ceva anume şi o termina referindu-se la cu totul altceva, pe scurt era un mare haos în tot ceea ce ne spunea la microfon. În plus, s-a mai dovedit a fi şi escroacă, deoarece în penultima zi ne-a cerut câte 5 Euro ca să ne arate Budapesta, sub pretextul că ar fi nişte parcări de plătit şi nişte motorină care se va consuma. Pretexte puerile, bineînţeles, căci parcarea costă maximum 10 Euro, iar 2 litri de motorină în plus sau în minus nu-i ia nimeni în considerare la un drum atât de lung.
Dar nu mi-am propus să vorbesc aici despre ghidă, ci despre excursie în sine, aşa încât consider că paragraful de mai sus n-a fost decât o paranteză.
Deci, în prima seară am ajuns la Budapesta. Am mers de-a lungul Dunării şi am admirat podurile şi clădirile vechi ale oraşului, toate luminate feeric, lucru care le pune foarte bine în valoare. Budapesta este un oraş frumos, atât ziua cât şi noaptea. Pentru că n-o să revin asupra acestui oraş, o să remarc acum şi minunata panoramă oferită de citadela de pe colină, dar şi Piata Millenium, acolo unde se află statuile celor pe care ei îi consideră eroi ai naţiunii. Piată Millenium a fost realizată în sec. al XIX-lea pentru a marca o mie de ani de la întemeierea statului maghiar. Şi pentru că istoria lor, vrând nevrând, este strâns legată de istoria României, printre eroii lor regăsim cu mândrie şi 2 români: pe Iancu de Hunedoara (Ianos Huniady) şi pe fiul sau Matei Corvin (King Matias), un mare rege al Ungariei. Sigur, lor nu li se spune la istorie că aceştia sunt de origine română, tocmai de aceea le-au şi maghiarizat numele. Şi un alt român cu nume maghiarizat este Gheorghe Doja. Un bulevard din Budapesta poartă numele său: Gyorgy Dozsa. Dar maghiarizarea numelor românilor din Transilvania era ceva obişnuit, nu trebuie să mire pe nimeni. De fapt, nu doar numele românilor erau maghiarizate, ci ale tuturor naţionalităţilor care convieţuiau acolo.
Revenind la excursie, vreau să remarc şi frumoasa croazieră pe Dunăre de care am avut parte în ultima seară, croazieră cu ocazia căreia am avut ocazia să admirăm încă o dată clădirile şi podurile luminate atât de frumos.
Şi pentru că în astfel de ocazii se fac multe poze, iată câteva pe care le-am făcut la Budapesta.

Panorama Budapesta (1)

Panorama Budapesta (1)


WP_000998

Panorama Budapesta (2)


Piata Millenium din Budapesta

Piata Millenium din Budapesta


Iancu de Hunedoara si Matei Corvin in Piata Millenium

Iancu de Hunedoara si Matei Corvin in Piata Millenium

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.