Preludiu la vacanță (2)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 10-07-2015

Etichete:

Grădina Zmeilor se găseşte pe teritoriul comunei Bălan, în satul Gâlgău Almaşului. Acest sat este traversat de un drum naţional (1G) aşa încât este destul de uşor de ajuns acolo. Cam pe la mijlocul satului există un indicator şi un drumeag asfaltat pe care cu greu se pot strecura 2 maşini una pe lângă alta. În schimb, parcarea prevăzută pentru Grădină e atât de mare încât va fi greu s-o vezi vreodată plină. Când am ajuns eu acolo, mai era doar un autocar de Ungaria. Când am plecat, autocarul nu mai era, în schimb apăruseră vreo 4-5 autoturisme. După cum spuneam, deşi locul e foarte pitoresc, este puţin frecventat de turişti, nefiind prea cunoscut şi mediatizat. Şi totuşi, iată că vin şi unguri să-l vadă. Probabil că ghidul le spune „Aceste locuri sunt ale noastre de drept, dar ni le-au luat românii cu forţa, ajutaţi şi de Occident, în 1918”, aşa cum ne spunea şi nouă, prin 1991, ghidul care ne-a condus la Balcic.
Trecând peste aceste reflecţii care mi-au venit în minte vizitând Grădina, să povestesc mai bine ce-am văzut pe-acolo. Păi am văzut acele formaţiuni de piatră verticale ce par a răsări din pământ şi care au dat şi un al doilea nume acelui loc: „Pădurea de piatră”. Nu numai că le-am văzut, dar pe unele m-am şi urcat, până în vârf. Oricum, ca să vezi cât mai multe lucruri, trebuie să ieşi de pe poteca bătătorită şi să te afunzi în pădure. Pădurea reală, nu cea de piatră. Căci acele stânci despre care vorbeam se găsesc chiar într-o pădure de stejar. Aşa am descoperit o grotă şi chiar o peştera mai mică, un fel de bârlog al ursului. Afară era caniculă, temperatura era de peste 30 de grade, dar când am intrat în peşteră mi s-a făcut frig.
Apoi, este zidul de piatră, zid ce seamănă cu cel al unui castel. Castelul Zmeilor, bineînţeles. Unele dintre stânci au primit diverse nume: am văzut „Călugării”, „Zmeul şi Zmeoaica” şi aşa mai departe.
Am văzut şi pietre care semănau izbitor de mult cu trovanţii de la Costeşti, Vâlcea, trovanţi despre care am scris aici. Iar acum, câteva poze că-s mai elocvente decât orice cuvinte.

Din Gradina Zmeilor
Ziduri paralele

Calugarii
Zidul Castelului Zmeilor
Barlogul ursului

Preludiu la vacanță (1)

0

Postat de Geocer | in categoria calatorii, vacanta | pe data de 09-07-2015

Etichete: , ,

În ultimii ani mi-am luat prostul obicei ca, înainte de a pleca în concediul propriu-zis, să petrec vreo câteva zile (un week-end prelungit) pe undeva prin ţară, în câte un loc pitoresc şi mai puţin frecventat de turişti.
Anul acesta am pus ochii pe Grădina Zmeilor, din Sălaj, aşa că într-acolo m-am îndreptat. De la Piteşti, am făcut cam 6 ore şi jumătate până la Jibou unde mi-am găsit cazare. Grădina e la vreo 15 Km de Jibou, dar altă pensiune mai apropiată n-am găsit. Oricum, pentru cineva care e cu maşina, distanţa de 15 Km e o nimica toată.
Drumul până acolo mi-a dat ocazia de a circula şi pe minunata autostradă A3, cea pe care cu multă manie patriotică o numim „Autostrada Bechtel”, în cinstea firmei americane care a venit, ne-a luat o căruţă de bani şi n-a lăsat în urmă decât 50 Km de autostradă care pleacă de nicăieri şi duce niciunde. Pe lângă faptul că leagă nimic de nimic, am mai remarcat şi lipsa completă a spaţiilor de servicii (parcare, toaletă, benzinărie). Sunt prevăzute, pe fiecare sens, câte 2-3 astfel de spaţii dar n-a fost realizat nici măcar unul. În plus, am remarcat şi cât de greu accesibilă este respectiva autostradă, căci deşi trece fix peste drumul naţional, ca să ajungi la ea trebuie să parcurgi cel puţin vreo 2 Km întortocheaţi. În schimb, am observat că se lucrează intens la autostrada Sebeş-Turda, în felul acesta legând-o şi pe acea biată autostradă stingheră de ceva. Presupun că la anul pe vremea asta va fi deschisă măcar parţial această joncţiune dintre A1 şi A3. Iar dacă se va face şi mult dorita autostradă Piteşti-Sibiu (care face parte tot din A1), atunci chiar că vom putea să-i lăudăm pe cei de la CNADNR. Dar astea sunt visuri!
În ceea ce priveşte mini-vacanţa mea, pot spune că a fost destul de relaxantă şi de plăcută. N-am dormit eu prea bine la pensiunea la care m-am cazat, preţurile (atât la cazare cât şi la masă) erau cam piperate, dar am avut ocazia să văd câteva locuri frumoase şi să constat că judeţul Sălaj este bine împădurit, ceea ce nu-i rău deloc.
Oamenii din zonă ţin să-şi sublinieze naţionalitatea, aşa că din loc în loc, la poarta câte unei case, vezi arborat tricolorul. Frumos şi emoţionant!
Am vizitat Grădina Zmeilor, am făcut şi un tur al oraşului Zalău, am fost şi la Castrul Roman de la Porolissum (în apropierea comunei Moigrad). Despre toate astea, amănunte în episoadele următoare. Deocamdată postez o poză panoramică a Grădinii despre care am tot pomenit mai sus.

Grădina Zmeilor văzută de sus

Yet Another Social Plugin powered by TutsKid.com.